Întrebare: De ce în conceptele spirituale există proprietățile vitejiei, a curajului și a devotamentului?

Răspuns: Toate acestea sunt lucrul cu egoismul tău. Egoismul stă între mine și Creator ca o coajă izolatoare.

Mă înconjoară din toate direcțiile, iar eu mă aflu în el ca într-un cocon, incapabil să transfer ceva în afară ori să percep ceva din afară, decât prin el. Asta este problema noastră. Așa că trebuie constant să îl batem cu ciocanu. Însă, de îndată ce străpungem prin el și privim în afara cojii egoismului, atunci vom vedea lumea reală.

Pentru asta este necesar un mare curaj și cu siguranță ajutorul de la prietenii și fără de care este absolut imposibil să ne mișcăm în direcția asta.

Întrebare: Pentru ce avem nevoie de devotament și cui să-l oferim?

Răspuns: Să lovești o dată în egoism este foarte dureros. Trebuie să fie lovit pentru o vreme îndelungată înainte ca să treci prin coajă și ca o găină scoți capul afară. Aici va trebui să lucrăm foarte serios, cu un devotament întreg față de grupul nostru și față de Creator.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/24/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Trebuie să înțelegem că dorința de a primi nu va fi niciodată umplută pentru că nu egoismul este umplut, ci intenția de a dărui. Ne întoarcem la Creator în credință mai presus de raţiune. În zadar sperăm să ne umplem cu senzația Creatorului, să ajungem la revelarea Lui. De fapt, trebuie să ne formăm chipul Lui în noi, înșine. Asta ne va umple!

Diferența constă în faptul că nu este Creatorul care vine și mă umple, ci sunt umplut de dorința pentru El, construindu-mi chipul Lui în interiorul meu, prin faptul că vreau să mă asemăn cu El.

Noi nu putem fi umpluți cu iubire. Dacă primesc conținut de la cineva pe care-l iubesc, atunci dragostea dispare repede, arde și poate chiar să crească în respingere și ură. Dragostea înseamnă că dezvolt constant dorința față de cel iubit și asta susține dragostea mea. Atunci pot fi umplut cu ea, pentru totdeauna. Această dorință, această pasiune, se numește lumina reflectată.

Aceasta înseamnă că rugăciunea noastră ar trebui să ne umple. Prin cererea către Creator, nu așteptăm să primim nimic, fiindcă cererea către El va fi deja o umplere. Mai presus de tot felul de perturbări și obstacole, dorim să dezvoltăm o rugăciune către Creator, să facem o restricție asupra egoismului nostru, pentru a construi ecranul și lumina reflectată. Eu nu cer nimic altceva, simţind imaginea Creatorului pe care am construit-o, în lumina reflectată și care mă umple. Dar nu atingem niciodată pe Creatorul, Ȋnsuși.

Ca un cuplu îndrăgostit, văzând că iubirea lor se estompează treptat, ei se gândesc cum să o trezească. Chiar dacă nu a dispărut încă, ei încearcă să-și mărească dragostea, pentru că dacă nu o reaprinde, va dispărea. Apoi, ei ajung la concluzia că este imposibil, adică este imposibil să lupți cu natura, cu obiceiul.

Persoana nu poate să iubească pentru totdeauna. Treptat, dragostea devine un obicei, iar obiceiul nu aduce satisfacție. Există o singură cale de ieșire și, anume, aceea de a crește tânjirea, dorința, setea unuia pentru celălalt. Atunci dragostea poate arde pentru totdeauna.

Sentimentul dintre doi iubiţi ar trebui să se dezvolte mereu. Acest lucru este posibil numai prin dezvoltarea unui sistem deasupra dorinței egoiste, fiindcă aceasta este deja o zonă spirituală, în care știința Cabalei este angajată.

Spiritualitatea este o continuare a dezvoltării corporale, dar într-o direcție eternă, când iubirea crește în mod constant și nu dispare. În același timp, plusurile și minusurile nu se anulează, ci se sprijină reciproc.

În esență, acestea sunt aceleași forțe ale naturii, organizate doar în moduri noi. Se spune că, Creatorul nu a creat nimic nou. (Minutul 38:48).

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/5/19 Rugăciunea

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→