Întregul Univers este o lipsă de împlinire, dorința de a se bucura, de a crește și de a se împlini pe sine. Această dorință funcționează instinctiv în întreaga creație: în materia neînsuflețită (mineral), în plante, în animale și în ființele umane și, prin urmare, ei caută, au o sete nepotolită și luptă între ei pentru supraviețuire. Aceasta este tendința fiecărei ființe create.

Creatorul se apropie de ființa creată și aceasta începe să simtă un fel de disconfort, fără să înțeleagă de unde provine. Ființa creată nu știe exact ce-i lipsește, dar începe să caute împlinirea. Creatorul inițiază abordarea ei, apropiindu-se de ființa creată, iar ființa creată suferă din asta și dorește să elimine această suferință și, prin urmare, caută împlinirea. Asta se întâmplă în viața de zi cu zi.

Cu toate acestea, există oameni care sunt capabili să avanseze spre obiectiv, prin calea de grăbire a timpului (Achishena). Ei, înșiși iau propriul proces de dezvoltare ȋn mâinile lor, trezind treptat un sentiment de deficiență în ei, înșiși. După multe urcări și coborâri, care ȋi duc mai departe sau mai aproape de Creator, ei realizează mai exact ce trebuie să facă. Viața lor devine mult mai direcţionată spre scop. Ei înțeleg ce se întâmplă și cum să acționeze, cum să devină partenerii Creatorului.

Creatorul nu-i mai avansează instinctiv, ca pe toate celelalte ființe create, care nu înțeleg ce fac, ci pur și simplu reacționează într-un mod predeterminat la influența Creatorului, conform instinctului inerent din ele. Vedem acest comportament în întreaga natură. Deși o persoană este dotată cu mai multă complexitate decât altele, nu există nimic special în ea care să o facă o creatură independentă. Creatorul, forța naturii, acționează în toate.

Dacă oamenii aspiră să afle ce scop ar trebui să atingă și cu ce mijloace, ei pot accelera dezvoltarea lor, trezind în ei, înșiși, singuri, dorința de a simți lipsa și împlinirea ei. Și cu ajutorul acestor două forțe, ei pot merge, ca pe două picioare și pot accelera în mod semnificativ calea lor.

Ei înțeleg către ce merg și cu ce au de-a face și, prin urmare, calea lor devine mai clară, mai emoțională și conștientă pentru ei. Ei descoperă forțele care acționează asupra lor și înțeleg Sistemul în care ei există, adică dezvăluie lumea superioară. Totul depinde de atitudinea noastră față de stările pe care le putem supune și, astfel, față de forțele care ne guvernează. (Minutul 0:20)

Puteți aștepta până veți simți suferința sau puteți căuta deficiența chiar înainte să începeți să o simțiți. Dacă vreau să elimin problema care deja s-a dezvăluit, este o reacție firească. Adevărata deficiență nu este cea care este dezvăluită de ea, însăși, ci cea pe care o trezesc eu, însumi, dorind să o descopăr în mine. Aceasta înseamnă că eu, însumi trezesc întunericul care precedă zorile. (Minutul 24:30)

Răul poate avea multe forme. Poate că am o stare proastă și asta e rău. Sau sunt decepționat de calea spirituală și nu înțeleg pentru ce îmi pierd viața – și asta este rău. Creatorul nu mi se dezvăluie, prietenii nu mă ajută și uită de mine – și asta este rău, deasemenea. Iar atunci descopăr că tot răul este, de fapt, în mine. Dar Creatorul m-a creat astfel.

O persoană decide prin ea, însăși ce trebuie să considere drept rău. Ar trebui să fii foarte sensibil la ce fel de rău simți; la urma urmei, avansarea este tocmai în asta: câte tipuri de rău pot să disting și să încep să le analizez.

Ori dezvălui singur răul, ori Creatorul mi-l descoperă. Este important ceea ce este considerat rău. Dacă Creatorul, forța dăruirii și iubirii, se apropie de mine, un egoist, atunci mă simt rău. La urma urmei, această forță este opusă mie, iar apropierea de ea îmi aduce suferinţă.

Creatorul nu este dezvăluit dorinței mele de a primi, ca forță a iubirii. Această iubire este mai presus de egoismul meu, mai presus de rațiune, iar dacă Creatorul ne-ar aborda în mod deschis, ar fi foarte neplăcut pentru noi. S-ar dezvălui forța dăruirii, căreia cu siguranţă nu îi aparținem. A cere ca această forță să mă umple complet este mai rău decât moartea, pentru egoismul meu. Prin urmare, suntem gata să acceptăm orice stare, dar nu forța de dăruire.

Noi trebuie să cerem unitatea, conexiunea cu ceilalţi și să ne rugăm pentru Kli-ul comun și nu pentru împlinirea lui. Iar dacă va fi descoperită conexiunea noastră, vom putea tolera forța de dăruire, în interiorul ei. (Minutul 38:15)

Poate mi-e teamă că voi descoperi măsura în care sunt opus dorinței de a dărui. Prin urmare, în mod subconștient, mă protejez instinctiv și nu îmi dau voie să mă apropii de ea. Găsesc o orbită externă care mă lasă să țin balanța: particip cumva în grup, dar nu mă ataşez de el, cu adevărat și, de aceea, nu-mi depășesc condiţia.

Aici apare întrebarea: poate grupul să mă împingă, să mă tragă aproape, așa încât să simt că nu există nicio cale de ieșire și că trebuie să cer din partea prietenilor puterea să mă ajute să mă includ în grup, deasupra naturii mele. Aceasta este ceea ce înseamnă să trezești întunericul de dinaintea zorilor: în ciuda întunericului, a respingerii, a fricii, a refuzului și a confuziei, să mergi spre conexiune și, astfel, să avansezi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/11/19, Rugăciunea

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O viață nouă nr. 267 – Slăbiciunea

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Astăzi toți suntem definiți ca fiind slabi, deoarece nu avem relații bune cu ceilalți. Legăturile care se referă la pământul natal, la țară și chiar la familie, s-au răcit și sunt pierdute. Tinerii văd lumea prin ecrane și cei în vârstă trăiesc într-o frica existențială. Lipsa sprijinului social și a conexiunii ne fac să ne simțim anxioși, încordați și neajutorați. Ne lipsește bucuria. Deconectarea vă creste până când vom vedea răul din ea. Banii nu pot acoperi totul. Încrederea adevărată, liniștea sufleteasca, siguranța și calmul sunt obținute când vom avea încredere în societate, ca o singură familie puternică.

De pe KabTV „O viață nouă nr. 267 – Slăbiciunea”, 12/11/13

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

O viață nouă nr. 1130 – Psihologia și Cabala

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Psihologia investighează persoana, în timp ce încă este la nivelul acestei lumi, în timp ce înțelepciunea Cabala investighează sufletul. Psihologia este limitată, deoarece se distanțează de viața fizică, practică, unde înțelepciunea Cabala învață omul cum să își controleze impulsurile, să își extindă percepția asupra realității, să obțină relații bune și să atingă o putere pozitivă care există în afara sa. Psihologia lucrează în limitările înclinației rele sau a ego-ului uman. Pentru a sparge percepțiile noastre egoiste și să revelam forța superioară în realitate, noi trebuie să ne îndreptăm spre beneficiul celorlalți.

De pe KabTV „O viață nouă #1130 – Psihologia și Cabala”, 6/27/19

Video: Play Now | Download

Audio: Play Now | Download

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există oameni care obișnuiesc să se roage și sunt aceia care nu s-au rugat niciodată și nu sunt obișnuiți să gândească despre ei ca depinzând de o Forță mai înaltă, de credință. Dar, pentru cel care studiază Înțelepciunea Cabala, toate aceste diferențe devin nesemnificative. Acesta nu se mai raportează la rugăciune ca la o activitate obișnuită, familiară lui din copilărie. Studiul duce omul prin tot felul de stări care îl curăță de confuziile anterioare. Acum el înțelege că nu are nicio conexiune cu Creatorul și toate cerințele lui au fost artificiale.

Îi ia mult timp până când începe să simtă că nimic nu-l ajută pe om să avanseze, să înțeleagă, să simtă și să se conecteze cu Sistemul Creației. Nu contează cât efort investește în colegii de studiu (prieteni) și în studiu, fiindcă nimic nu ajută. Omul înțelege din ce în ce mai clar că toată neajutorarea lui și toate încercările îl duc la o singură concluzie: „Numai dacă mă ajută Creatorul voi fi capabil să fac ceva și să ies din această stare”.

Numai Creatorul mă poate ajuta, nimeni altcineva, nici chiar eu, însumi. Cu ajutorul tuturor mijloacelor am reușit să trec prin diferite stări, urcări și coborâri, să experimentez tot felul de simțiri pentru a înțelege în cele din urmă că nimic nu mă va ajuta în afară de Creator. Aici ajung cu adevărat la nevoia de rugăciune. Dacă nu mă ajută Creatorul, atunci nimic nu o va face. Deci, ce trebuie să facă omul pentru a obține ajutorul Creatorului? Cum mă pot convinge că ajutorul de Sus va veni numai dacă voi ajunge la cererea corectă la care Creatorul să răspundă? Asta este ceea ce ne învață Cabala: cum și ce să cer și cum să mă pregătesc astfel ca cererea să aducă ajutorul Creatorului. (Minutul 0:20)

Rugăciunea este munca în inimă. Inimă decide toate dorințele și creierul doar ajută la realizarea lor, la ordonarea lor. Munca în inimă înseamnă aranjarea dorințelor în așa fel încât ele să fie gata să se schimbe.

Aceasta este muncă deasupra rațiunii. Dacă te rogi pentru ceea ce știi, atunci este o rugăciune egoistă a unui om al acestei lumi și, de aceea, nu cauzează nicio schimbare semnificativă în tine. Orice animal se roagă, fiindcă rugăciunea este simțirea unei lipse în toți atomii, în toate moleculele și în tot corpul. Creatorul este cel care a creat inițial această lipsă; El, însuși este complet și, de aceea, a creat o creatură care simte o lipsă.

Adevărata rugăciune nu vine din lipsurile (nevoile) create în noi de Creator, adică, din lipsa de bani, de sănătate și din alte probleme pe care Creatorul le-a trezit în fiecare din noi. Vedem că toată lumea suferă din cauza unui anume fel de lipsă, fiindcă materia Creației este dorința de primire căreia îi lipsește împlinirea.

Dar, creând o astfel de creatură, Creatorul a vrut ca omul să ceară să fie ridicat, astfel ca el să nu rămână în interiorul dorinței, cerând umplerea ei, ci să se ridice la un grad mai înalt, peste aceste lipsuri. (Minutul 11:10)

Din Lecția zilnică de Cabala din 8/07/19 – Rugăciunea

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există un cult de personalitate în Cabala? Crezi în infailibilitatea anumitor autori sau totul ar trebui să fie tratat cu un anumit nivel de scepticism?

Răspuns: Cinstit vorbind, eu, cu mica mea atingere, nu-mi permit să evaluez Cabaliștii. Într-adevăr, în ciuda faptului că simt, înțeleg, ating și locuiesc într-un spațiu spiritual, eu mă aflu în el la nivelul unui copil de cinsprezece ani din lumea noastră.

Ce pot să spun despre asta? În lumea spirituală, atunci când înțelegi chiar și de la un asemenea nivel, asta iți oferă sentimentul că ești doar un tânăr, că încă nu știi multe și, prin urmare, nu poți să deschizi gura, să critici sau să oferi vreo evaluare.

Pot să critic Cabaliști așa de mari precum profesorul meu Rabash și tatăl său Baal HaSulam sau aceia care îi preced: Baal Shem Tov și Ari? Ei se află în atingerea absolută a Creatorului. Prin urmare, nu am nimic de spus în această privință.

Accept cărțile lor ca pe cunoașterea absolută. Aceștia sunt oameni care nu au făcut nicio greșeală în urcarea pe nivelul lor, iar nivelul lor practic este în Finala Corectare (Gmar Tikkun).

Singura diferență dintre ei este că fiecare a atins-o din rădăcina sufletului său, așa că este o diferență în prezentare. Însă, pentru mine, de fapt, este bine. Citesc dintr-un unghi despre atingerea lumii superioare, apoi din altul, din al treilea și asta mă dezvoltă.

Din lecția e Cabala în limba rusă 3/10/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nevoia pentru măreția Creatorului este principalul lucru care ne călăuzește în spiritualitate. Cu cât ne străduim mai mult și luptăm pentru ca măreția Creatorului să devină mai importantă pentru noi, decât orice altceva, mai mult decât importanța noastră, cu atât mai mult ne schimbăm calea și ne îndreptăm spre lumea spirituală. Spiritualitatea este construită pe măreţia Creatorului: în măsura în care gazda devine mai importantă pentru mine decât eu, însumi, în aceeaşi măsura sunt în stare să-I dăruiesc Lui. Acesta este motivul pentru care aceasta nu este o problemă minoră între multe altele, ci principală și decisivă.

De-a lungul zilei, trebuie să verific dacă mă însoțește măreția Creatorului, dacă am nevoie de El ca de o gură de aer. Așa cum nu pot să nu mai respir, în fiecare secundă trebuie să verific dacă simt nevoia măreției Creatorului, dacă trăiesc pentru El, astfel încât numai asta mă va însufleţi. Dacă Creatorul dispare din viața cuiva, cineva cade imediat în egoism, care ia puterea asupra persoanei și îl transformă într-un animal.

Este foarte dificil să simțim măreția Creatorului, pentru că El se ascunde, se ascunde de noi, ca să nu-L căutăm din lăcomie, materialism și câștig egoist. În acest fel vom crește doar egoismul nostru. Trebuie să ne dorim ca, Creatorul să ne conducă, pentru că El este mai înalt decât egoismul nostru. Preferând măreția Creatorului față de măreția egoismului nostru, preferăm dăruirea in faţa primirii și avansăm.

Pentru aceasta, Creatorul a făcut multe pregătiri și a ”spart” sufletul comun, care ne permite să ne adunăm în grupuri de zece și împreună să dezvoltăm nevoia pentru măreția și importanța Creatorului. Este scris despre acest lucru: „Fie ca omul să-l ajute pe aproapele său”. Iar când suntem impresionați de dorințele prietenilor care aprind invidia și ambiția, atunci putem atrage lumina reformatoare.

Lumina va veni chiar dacă intențiile, dorințele, aspirațiile și întrebările noastre nu sunt încă dezinteresate. Este similar cu o mamă care îşi înțelege copilul, care încă nu știe încă să vorbească și să pună întrebări, dar mama simte ceea ce vrea copilul. Prin urmare, este suficient să strigăm și să cerem din interiorul egoismului nostru și să cerem ajutor. Deși ne străduim pentru măreția Creatorului din motive egoiste, ele sunt acceptate de Sus, ca fiind inevitabile din partea noastră.

Dacă ne întoarcem la Creator prin grup, adică dacă toți se anulează câte puțin, atunci trezim lumina reformatoare, care ne schimbă. Încet, încet începem să simțim nevoia pentru măreția Creatorului și, deasemenea, măreția Lui. Dacă strălucește puțin asupra noastră, atunci putem aprecia deja că acesta este un remediu complet. Simțim că acesta este singurul care lipsește.

Când, cu ajutorul grupului, înlocuiesc importanța egoismului meu, care mă forțează să am grijă și să mă gândesc mereu la mine, cu măreția Creatorului și cu grija față de El, mă mut din material în lumea spirituală, de la primire la dăruire. Măreţia grupului de zece și măreția Creatorului din ea este pârghia cu ajutorul căreia mă ridic din material în lumea spirituală.

Trebuie să verific dacă îmi pasă de importanța măreției Creatorului ca principalul lucru de care am nevoie. Și orice altceva care poate fi de ajutor, voi accepta cu bucurie. În măsura măreției Creatorului, măreția ”gazdei”, voi fi capabil să-I dăruiesc Lui și să avansez în spiritualitate. Prin urmare, acest subiect va fi cu noi până la sfârșitul corectării, deoarece măreția Creatorului nu are limite și este singurul lucru care ne ridică. (Minutul 0:20)

Creatorul nu este numai calitatea de dăruire. Dăruirea este o forță care există în natură, dar este neînsuflețită și nu o putem aborda. Creatorul nu este numai o forță, ci și dorința, planul, programul și scopul creației și al vieții. Creatorul îmi construiește întreaga viață și pe mine. Prin urmare, Îl cer pe El și nu una dintre calitățile sau manifestările Sale. (Minutul 9:40)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/26/19, Lipsa pentru măreția Creatorului

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce în conceptele spirituale există proprietățile vitejiei, a curajului și a devotamentului?

Răspuns: Toate acestea sunt lucrul cu egoismul tău. Egoismul stă între mine și Creator ca o coajă izolatoare.

Mă înconjoară din toate direcțiile, iar eu mă aflu în el ca într-un cocon, incapabil să transfer ceva în afară ori să percep ceva din afară, decât prin el. Asta este problema noastră. Așa că trebuie constant să îl batem cu ciocanu. Însă, de îndată ce străpungem prin el și privim în afara cojii egoismului, atunci vom vedea lumea reală.

Pentru asta este necesar un mare curaj și cu siguranță ajutorul de la prietenii și fără de care este absolut imposibil să ne mișcăm în direcția asta.

Întrebare: Pentru ce avem nevoie de devotament și cui să-l oferim?

Răspuns: Să lovești o dată în egoism este foarte dureros. Trebuie să fie lovit pentru o vreme îndelungată înainte ca să treci prin coajă și ca o găină scoți capul afară. Aici va trebui să lucrăm foarte serios, cu un devotament întreg față de grupul nostru și față de Creator.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/24/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Trebuie să înțelegem că dorința de a primi nu va fi niciodată umplută pentru că nu egoismul este umplut, ci intenția de a dărui. Ne întoarcem la Creator în credință mai presus de raţiune. În zadar sperăm să ne umplem cu senzația Creatorului, să ajungem la revelarea Lui. De fapt, trebuie să ne formăm chipul Lui în noi, înșine. Asta ne va umple!

Diferența constă în faptul că nu este Creatorul care vine și mă umple, ci sunt umplut de dorința pentru El, construindu-mi chipul Lui în interiorul meu, prin faptul că vreau să mă asemăn cu El.

Noi nu putem fi umpluți cu iubire. Dacă primesc conținut de la cineva pe care-l iubesc, atunci dragostea dispare repede, arde și poate chiar să crească în respingere și ură. Dragostea înseamnă că dezvolt constant dorința față de cel iubit și asta susține dragostea mea. Atunci pot fi umplut cu ea, pentru totdeauna. Această dorință, această pasiune, se numește lumina reflectată.

Aceasta înseamnă că rugăciunea noastră ar trebui să ne umple. Prin cererea către Creator, nu așteptăm să primim nimic, fiindcă cererea către El va fi deja o umplere. Mai presus de tot felul de perturbări și obstacole, dorim să dezvoltăm o rugăciune către Creator, să facem o restricție asupra egoismului nostru, pentru a construi ecranul și lumina reflectată. Eu nu cer nimic altceva, simţind imaginea Creatorului pe care am construit-o, în lumina reflectată și care mă umple. Dar nu atingem niciodată pe Creatorul, Ȋnsuși.

Ca un cuplu îndrăgostit, văzând că iubirea lor se estompează treptat, ei se gândesc cum să o trezească. Chiar dacă nu a dispărut încă, ei încearcă să-și mărească dragostea, pentru că dacă nu o reaprinde, va dispărea. Apoi, ei ajung la concluzia că este imposibil, adică este imposibil să lupți cu natura, cu obiceiul.

Persoana nu poate să iubească pentru totdeauna. Treptat, dragostea devine un obicei, iar obiceiul nu aduce satisfacție. Există o singură cale de ieșire și, anume, aceea de a crește tânjirea, dorința, setea unuia pentru celălalt. Atunci dragostea poate arde pentru totdeauna.

Sentimentul dintre doi iubiţi ar trebui să se dezvolte mereu. Acest lucru este posibil numai prin dezvoltarea unui sistem deasupra dorinței egoiste, fiindcă aceasta este deja o zonă spirituală, în care știința Cabalei este angajată.

Spiritualitatea este o continuare a dezvoltării corporale, dar într-o direcție eternă, când iubirea crește în mod constant și nu dispare. În același timp, plusurile și minusurile nu se anulează, ci se sprijină reciproc.

În esență, acestea sunt aceleași forțe ale naturii, organizate doar în moduri noi. Se spune că, Creatorul nu a creat nimic nou. (Minutul 38:48).

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/5/19 Rugăciunea

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Apelarea la forța superioară, la Creator, este cel mai important lucru pe care îl avem. Un muncitor al Creatorului, adică o persoană care vrea să avanseze pe calea spirituala mai repede decât de obicei, este distinsă de faptul că cere să avanseze. Toată lumea avansează, fiecare creatură, totul se întoarce la rădăcina sa, la adeziunea completă care există deja, însă care este ascunsă de noi și trebuie să fie revelată. Cursul natural al dezvoltării necesită foarte mult timp, suferință și lovituri pe drum. Cu toate acestea, o persoană are o oportunitate ca să urmeze singură avansarea.

Inițial nu simte o asemenea nevoie în el însuși; altfel toată lumea ar cere și ar cerși asta. Trebuie să căutăm deficiența corectă și dacă descoperim această deficiență pentru Creator, noi avansăm mai repede decât pe calea obișnuită a suferinței. Această cale a accelerării (Achishena) nu depinde de timp, ci doar de eforturile noastre, de tânjirea noastră de a ne conecta și revela următoarea stare dorită, adică să vrem să fie revelată.

Prin ridicarea rugăciunii noastre, a cererii noastre, noi accelerăm timpul și de aceea suntem numiți Israel; altfel suntem considerați națiunile lumii. Asta este toată diferența dintre Israel și națiunile lumii. Israel țintește direct către Creator (Yashar-El), tânjește să Îl reveleze și să adere la El, deasupra timpului, adică mai repede decât a fost setat de natură. Prin accelerarea timpului noi devenim muncitorii Creatorului.

Sunt perioade de asemenea căderi când suntem de acord cu tot ceea ce se va întâmpla, pierzând orice speranță. Cădem în starea unei persoane obișnuite, însă apoi ne trezim din nou prin influența de Sus. Așa ne mișcăm prin căderi și urcări, adică o deconectare relativă și o conexiune cu Creatorul. În cădere ajungem să ne împăcăm cu tot ceea ce avem, căzând la nivelul unei bestii. Cu toate acestea, în timpul urcării, de îndată ce Creatorul ne trezește, noi suntem pregătiți să investim eforturi, căutând cum să ne întărim și să avansăm mai mult.

Stările se schimbă constant: o bandă neagră, apoi una albă. Creatorul aparent ne ajută mai mult, apoi mai puțin și noi trebuie să ridicăm rugăciunea noastră. În toate căderile și urcările, participarea noastră este minusculă, dar exact asta este inclusă în corecție și ne dezvoltă. În spiritualitate nu contează cât ești de mare sau de mic, ci cât de mult ai adăugat la dorințele tale și cât le-ai dezvoltat. 1

Adevărul nu este așa cum ni-l imaginăm conform mintii și sentimentelor noastre. „Ei au ochi și nu văd; ei au urechi și nu aud”. Reiese că nu vom putea niciodată să descoperim în mod direct Creatorul, ci numai prin ascundere, prin credință deasupra rațiunii.

De fapt, Creatorul este cel mai apropiat de noi exact când simțim ascunderea Lui. El vine mai aproape de noi și apoi descoperim că nu Îl simțim, nu îl înțelegem și nu îl cunoaștem. Până la urmă, o anumită forță se apropie, una eluzivă și de neatins de către percepția noastră.

Însă aceasta nu este o stare a unei persoane obișnuite, care pur și simplu nu simte și nu înțelege nimic. Noi simțim ascunderea în fața noastră și inabilitatea noastră de a o revela prin organele noastre de simt. În special, deoarece Creatorul se apropie, eu descopăr că sunt incapabil să ajung la El. Iar ce numim ascundere, cădere, este timpul celei mai mari apropieri de Creator. 2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/9/19, Rugăciunea

1 Minutul 0:20

2 Minutul 11:00

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Şi eu sunt îngrijorat >>>>>>>>

Autoritățile se străduiesc să păstreze sistemul, deoarece nu există alt sistem de guvernare.

Elita stă pe margine, lăsând guvernarea, execuția și responsabilitatea societăţii, miniștrilor și funcționarilor anemici.

Soluția constă în dezmembrarea monopolului liberal asupra puterii, dar elitele nu o vor permite. Este un punct mort.

„Poate mi-e frică să dezvălui cât de departe sunt de dorința de a dărui. Eu subconstient, mă protejez, nepermiţându-mi să mă apropii de Creator. Trebuie să cer prietenilor putere, să mă ajute să mă încorporez în grup, printr-un efort mai presus de natura mea, așa încât ei mă vor scoate din închisoare…

Dacă ura nu este dezvăluită, înseamnă că nu am meritat să avansăm. Cu toate acestea, ne străduim să trezim nu ură, ci o aspirație din ce în ce mai mare către unitate – și, prin urmare, simțim că Creatorul însuși eliberează respingerea dintre noi și El … așa că vom cere!

Creatorul încurajează conflictele dintre prieteni. Și trebuie să ne unim deasupra problemei pe care Creatorul a dezvăluit-o și să-I mulțumim pentru această revelare a egoismului și pentru corectare. Ura apare  întâi și este dezvăluită în măsura în care suntem pregătiți să cerem corectarea. Este un semn de progres.

Nu trebuie să dezbatem cine este corect și a cui este vina: există ură (de la Creator) și ea trebuie acoperită cu dragoste (o pledoarie pentru Creator). Apoi, în loc să batem pasul pe loc, vom avansa spiritual. Mai ales dacă întregul grup de zece cere ajutor de sus, atunci toate păcatele (Creatorului) sunt acoperite de iubirea (Creatorului).

„Iubirea va acoperi toate păcatele”. Fără păcate nu există nici o iubire. Dragostea sau conexiunea spirituală începe cu dezvăluirea păcatelor. În fiecare zi, trebuie să urăști prietenul și, în fiecare zi, să acoperi acea ură, cu iubire, deoarece „nu exista nimeni în afara de Creator”. El este motivul păcatelor!

De pe Twitter, 7/18/19

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→