Daily Archives: 8 august 2019

Iluzia lumii noastre

Întrebare: Ai numit lumea noastră iluzorie. De ce să o corectăm dacă este așa?

Răspuns: Ai dreptate; nu o corectăm. Ne corectăm pe noi, egoismul nostru. Lumea este în percepția noastră ca o reflecție a egoismului nostru.

Lumea este ceea ce ne desenează ego-ul nostru. De îndată ce începem să ne forțăm drumul nostru prin lume către Creator, noi într-un mod crescător vom simți lumea superioară.

Vom începe să vedem în cadrul lumii noastre forța lumii superioare, care acționează și, gradual, lumea noastră va dispărea din percepția noastră. Astfel, deși imaginea ei va continua să rămână, totuși forțele care acționează în spatele ei se vor manifesta într-un mod crescător spre revelarea lumii spirituale. Și, astfel, conștiința și atitudinea noastră față de lume va începe să se schimbe.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/24/19

Care este motivul real pentru care naziștii încă mai există și de ce încă îi urăsc pe evrei? (Quora)

Michael Laitman, ȋn Quora:  Care este motivul real pentru care naziștii încă mai există și de ce încă îi urăsc pe evrei?

Pentru a spune concis, se datorează faptului că evreii nu au făcut niciun pas în realizarea rolului lor spiritual, să se unească („iubește-ți prietenul ca tine însuți”) și să devină un exemplu pozitiv de unitate pentru umanitate („o lumină pentru națiuni”).

Pe măsură ce egoismul uman – dorința de a se bucura în detrimentul altora – crește de la o zi la alta, umanitatea suferă din ce în ce mai mult. Cu cât umanitatea suferă, cu atât este mai mare antisemitismul și iese la suprafața printre oameni, la nivel global.

Cum funcționează asta? Se datorează faptului că evreii au devenit cunoscuți drept „evrei”, prin unirea „ca un singur om, cu o singură inimă”, acum aproximativ 4.000 de ani în Babilonul antic. În acel moment, Avraam i-a îndrumat pe babilonieni din toate mediile de viață, să se unească deasupra ego-ului uman în creștere, care producea probleme în societate și să fie un exemplu pozitiv de unitate pentru toți oamenii. Acești oameni care au implementat o astfel de unitate au devenit cunoscuți ca „evrei” (cuvântul ebraic pentru „evreu” [Yehudi] provine de la cuvântul „unit” [yihudi] [Yaarot Devash, partea 2, Drush nr. 2]). De atunci, evreii și-au pierdut conștiința despre unitatea lor spirituală (când au căzut în exil acum aproximativ 2.000 de ani) și s-au dezvoltat printre națiunile lumii.

De-a lungul dezvoltării umane, ego-ul uman a ajuns într-o stare în care, astăzi, este suprasolicitat și cere o corecție. Simptomele existenței unui ego în creștere continuă, dar încă necorectat, sunt numeroasele probleme și crize pe care le întâmpină lumea la toate nivelurile: personal (de exemplu, depresie, singurătate, anxietate, stres, sinucidere, abuz de droguri), social (de exemplu, divizare socială, crimă , război, sărăcie, șomaj, inegalitate) și ecologic (de exemplu, dezastre naturale, încălzire globală, nesiguranță alimentară). Cererea de corectare a ego-ului, astăzi, coincide cu o cerere de unificare peste diviziunea pe care o experimentăm în lumea noastră. Întrucât evreii nu reușesc să își pună în aplicare unitatea spirituală – unitatea deasupra egoismului – și să o facă să pătrundă în cea mai mare parte din societate, atunci versiunile de unitate naziste și fasciste apar în marginea societății. Versiunile naziste și fasciste ale unității sunt periculoase, deoarece nu reprezintă o unitate mai presus de egoism, ci o unitate în egoism, adică unitatea unui popor împotriva celorlalte.

Secolul trecut, punctul culminant al nazismului și antisemitismului a izbucnit în Germania nazistă, deoarece Germania era cea mai dezvoltată țară din lume la acea vreme. Astăzi, există o tendință extrem de similară de creștere a nazismului și antisemitismului, care se îndreaptă către un punct culminant, în Statele Unite, Europa, dar chiar și în toată lumea, din cauza interdependenței și interconectării globale strânse de astăzi.

Prin urmare, întrucât evreii nu au făcut niciun pas către realizarea metodei pentru unificarea lor pozitivă și a lumii, forma negativă a unității iese la suprafață ca nazism. Iar nazismul este o forță care, într-adevăr, amenință încă o dată să se ridice în toată puterea sa și să aducă multă suferință evreilor, dacă nu reușesc, iarăşi, să aducă cu timpul, unitate în lume.

De ce studiem Prefața la Înțelepciunea Cabala (Ptiha)

De ce studiem „Ptiha” (Prefață la Înțelepciunea Cabala sau Studiul celor 10 Sfirot)?  Trebuie să știu câți îngeri sunt în cer și care sunt numele lor? Adevărul este că vrem să vedem în fața noastră un sistem complet și, de aceea, este foarte important studiul acestora. Vrem să înțelegem cum trăim în acest sistem și să devenim incluși în el prin interacția cu el. Eu afectez sistemul și el mă afectează pe mine și, astfel, simt conexiunea noastră. De aceea, e nevoie să-l studiem și să-l percepem ca pe un întreg, închis, integral și global, incluzând toate lumile și toate obiectele spirituale, toate forțele.

Tot ceea ce studiem este inclus într-un singur sistem, în care vreau să mă văd, să văd cum îl influențez și cum mă influențează el. Vreau să-mi văd fiecare stare ca pe o consecință a acestui sistem. Asta include viața în această lume și alte stări, totul este inclus într-un singur sistem.

Este important să primim informații despre lume, despre istoria ei, despre economie și crize, pentru a percepe cea mai completă imagine posibilă și pentru a înțelege unde ne aflăm. Știm că Baal HaSulam a fost interesat de știință și că a folosit în explicațiile lui toate informațiile pe care le-a avut. Nu este scris degeaba că un cabalist trebuie să studieze mai întâi toate științele lumii și, numai după aceea, va înțelege ce se întâmplă deasupra acestei lumi.

De aceea, este important să studiem „Prefață la Înțelepciunea Cabala”, pentru a percepe imaginea completă și pentru a deveni parte din ea, începând o interacțiune conștientă cu realitatea. (Minutul 0:20)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 16/07/19, „Scrierile lui Baal HaSulam – Prefață la Înțelepciunea Cabala” paragraf 92

Poate cineva să citească gândurile altor oameni?

Întrebare: O persoană cu o dorință mare poate citi gândurile altor oameni?

Răspuns: Citirea gândurilor este un lucru material. Nu pot să spun că este apreciat, deoarece în același timp tu prinzi gândurile altor oameni la nivelul fiecărei zi. Însă asta este posibil, deoarece gândurile la nivelul nostru sunt materiale.

Poți să iei o persoană de mână și să-i simți gândurile, așa cum fac clarvăzătorii. Dar ce-ți va da asta în afară de trucuri? Nimic! Unii oameni au o așa sensibilitate mărită și astfel ei își fac publicitate în acest mod.

În general, eu nu aș sfătui să se facă asta, fiindcă este păcat să faci un astfel de efort. Eforturile ar trebui direcționate invers, adică spre dizolvarea într-un grup, pentru a revela astfel Creatorul.

Întrebare: Este posibil să influențez gândurile cuiva dacă am o dorință puternică?

Răspuns: Desigur. Și încă cum! Asemenea lucruri sunt cunoscute de noi de pe vremea KGB-ului. Apropo, ele sunt folosite de toate serviciile secrete din lume. Dar de ce avem nevoie de asta? Așa cum sunt la nivelul lumii noastre, ele sunt pur egoiste, adică influențele reciproce ale unora asupra celorlalți.

Eu nu aș vrea să mă gândesc deloc la asta, deoarece influența gândurilor duce la subordonarea celorlalți, adică la distrugerea lumii.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 2/3/19