Daily Archives: 22 august 2019

Evoluția dorințelor – Partea a 2-a

Perioadele istorice de dezvoltare a dorințelor

Întrebare: Din punct de vedere istoric, putem descompune evoluția dorințelor umane în funcție de perioade istorice. Se presupune că din urmă cu 35 000 de ani î.e.n. Și 4 000 de ani î.e.n. s-a dezvoltat nivelul mineral al dorințelor umane. Sunt dorințele de bază, cum ar fi mâncare, sex, familie.

Apoi, în urmă cu 4 000 de ani î.e.n. , începând cu creșterea egoismului din Babilon și aproximativ până în secolul cinci e.n. a avut loc dezvoltarea dorințelor la nivel vegetal, mai ales a dorințelor de bunăstare.

Din secolul cinci și până în secolul cicisprezece, aproape 1000 de ani, s-au dezvoltat dorințele la nivel animal, pentru putere și, din secolul cincisprezece până în secolul douăzeci, a fost o dezvoltare a dorințelor la nivel uman – pentru cunoaștere.

Începutul secolului douăzeci a fost marcat a fost marcat de dezvoltarea în oameni atât a individualismului cât și a dorințelor de spiritualitate. Adică, oamenii vor deja să-și atingă rădăcina.

Cum sunt împărțite în interiorul unui singur om aceste dorințe în minerale, vegetale, animale și umane?

Răspuns: Depinde de natura omului, de ce nivel de egoism prevalează în el sau în ea. Până la urmă, toate aceste dorințe sunt  la niveluri diferite de egoism: mineral, vegetal, animal și uman. În funcție de puterea egoismului din fiecare din aceste componente, o persoană este mai înclinată fie spre împlinirea prin mineral, fie vegetativ, animal sau uman.

Întrebare: Vedem de-a lungul istoriei cum dorințele noastre sunt în continuă creștere. Ele cresc atât într-o persoană, cât și în întreaga umanitate. Care este motivul?

Răspuns: Acest lucru se datorează faptului că trebuie să obținem cantitatea și calitatea maximă a dorințelor în cea mai largă varietate a lor. Trebuie să evaluăm, să cântărim, să aflăm intenția lor în noi, cum funcționează, de ce, pentru ce.

Pentru a nu fi doar executanții acestor dorințe, ci pentru a le putea controla, a pune stăpânire pe aceste dorințe, a le stăpâni influența asupra noastră, pentru a atinge un nivel mai înalt decât al nostru, astfel încât controlându-ne dorințele să obținem libertatea maximă de ele și capacitatea de a le controla în funcție de un fel de decizie superioară, rezonabilă.

Din KabTv „Bazele Cabalei” 3/12/18

Pentru ce este dată singurătatea?

Întrebare de pe Facebook: De ce ne este dată singurătatea și cum o putem corecta?

Răspuns: Singurătatea iți este dată ca tu să simți că totul este în mâinile tale, că nimeni nu te presează, că ești la conducerea condițiilor tale și că poți face totul.

Începe să-ți folosești singurătatea corect și vei vedea cât este de bine, deoarece în realitate această stare iți este dată de Creator ca să te întorci spre el.

De pe KabTV „Răspunsuri la întrebările de pe Facebook”, 3/10/19

Evoluţia Dorinţelor, Partea 1

Cele patru niveluri ale dorinţelor

Întrebare: Întreaga istorie a umanității este un proces de dezvoltare a dorințelor umane. Baal HaSulam scrie în articolele sale că atât în natură, cât și într-o persoană există patru niveluri de dorințe: minerale, vegetale, animale și umane. Vedeți aceste patru niveluri în afara noastră.

Care sunt aceste dorințe și câte dintre ele există, în calitate și cantitate?

Răspuns: În principiu, dorința cuiva de a se împlini este comună la toate nivelurile naturii. Ceea ce trebuie completat depinde de lipsa pe care dorința o simte și de ceea ce îi va da senzația de împlinire și plăcere.

Dacă această dorință este la nivel mineral, atunci vrea să se realizeze așa cum este. În același timp, nu este capabilă să adauge sau să scadă nimic din dorința sa, ci doar acționează în același mod în care există. Această dorință este numită neînsuflețită. Nu se poate dezvolta, dar vrea să realizeze tot ceea ce simte că îi lipsește, adică să se apropie de ceva, să se distanțeze de ceva. Funcționează în această formă.

Atunci dorința se dezvoltă de la nivelul neînsuflețit/mineral la cel vegetal.

La nivel vegetal, există deja schimbări în dorință, în sine. Crește, își schimbă forma, creează tot felul de dorințe și instrumente auxiliare pentru propria realizare. Pentru aceasta, se dezvoltă pe lungime, în lățime, crește, se deplasează spre soare, aer și apă. Ea dobândește capacitatea de a-și controla dorința inițială pentru a se realiza. Această dorință se numește vegetal.

Cu toate acestea, nu se poate mișca de la locul său; ca și o plantă, crește în același loc în care a fost cultivată. Se poate răspândi de acolo, dar rădăcina sa inițială rămâne acolo unde a fost construită de forța superioară, ceva sau cineva extern. Continuă să se dezvolte din această stare.

Cu toate acestea, acest tip de dorință se poate reproduce, influența mediul și poate fi influențată de mediu. Este ca plantele care interacționează cu cele patru stări ale naturii: iarna, primăvara, vara și toamna. Dorința minerală însă, nu are această capacitate.

Dorința vegetală diferă de cea neînsuflețită prin faptul că se răspândește, dar până în acum, rămâne în același loc în care există.

Următoarea dorință este animală. Ea se poate muta deja din loc în loc, ceea ce înseamnă că are libertate de mișcare. În mod firesc, reproducerea sa este mult mai complicată și constă în aceleași stări ca și stările unei plante, dar necesită conexiunea cu alţii.

În dorința animală există indivizi bărbați și femei care se mișcă, își construiesc o familie între ei, caută în mod activ o susținere, șamd. Deja aici există o luptă pentru un loc, pentru o specie și pentru o femelă. Adică, această dorință are un set întreg de instrumente pentru realizarea de sine într-un mod optim.

Următorul nivel de dorință este omul, care conţine toate dorințele anterioare. În plus, el este liber în implementarea lor și poate să se mute, să combine, să se îndepărteze, să se apropie și să-și schimbe obiectivul pentru ce și cum se poate dezvolta.

Omul nu se limitează doar la dorințele sale și împlinirea lor, iar totul depinde doar de el. El, dorințele sale: minerale, vegetale, animale și umane, îi oferă libertate deplină. El este conducătorul, este regele naturii.

From KabTV’s “Basics of Kabbalah” 12/3/18