Daily Archives: 31 august 2019

Sufletul este cunoașterea lumii superioare

Sufletul este cunoașterea lumii superioare, iar dacă sufletul ar putea crește fără cunoaștere, aceasta i-ar dăuna. De aceea, sufletului i se oferă posibilitatea de a acționa doar în măsura cunoașterii dobândite.

În lumea noastră, pot apăsa pe butoanele unui anumit dispozitiv, să folosesc diverse motoare și, în același timp, să fiu o amenințare pentru mine și pentru alte persoane, prin aceea că pot apăsa butonul de activare al unei bombe atomice.

Acest lucru este imposibil în lumea spirituală. Acolo, pot apăsa orice „butoane” și pot lansa sistemele spirituale de interacțiune între oameni doar în măsura în care înțeleg ceea ce fac. Sunt total conectat la această acțiune; sunt în ea și deasupra ei. Și doar în măsura în care înțeleg toate acestea, pot decide orice. Dar nimic altceva.

Lumea spirituală diferă de lumea noastră prin aceea că, în lumea noastră, o persoană poate efectua acțiuni urâte, inconștiente, fără să înțeleagă ceea ce face. În practică, așa acționăm cu toții, deoarece lumea spirituală este ascunsă, iar consecințele a ceea ce facem sunt ascunse de noi.

Fac ceva și iese ce iese. Prin urmare, marcăm timpul și suntem foarte limitați în acțiunile noastre, care nu au o dezvoltare corespunzătoare, pentru că nu le vedem, nu le simțim.

Dar, după trecerea în lumea spirituală, ne simțim complet diferiți. Vedem rezultatele acțiunilor noastre și dacă suntem de acord pe deplin cu ele, atunci începem să le implementăm.

O persoană începe să acționeze în funcție de cunoștințele dobândite și sufletul său crește. Sufletul este cunoașterea lumii superioare. Crescând, sufletul are ocazia să acționeze în măsura a tot mai multe cunoștințe dobândite. Rezultatul este dezvoltarea sufletului.

Deci, forța copilului crește treptat, în funcție de amploarea cunoștințelor acumulate. La urma urmei, dacă ar fi primit putere înainte de cunoaștere, şi-ar fi făcut rău sieşi.

Nu există așa ceva în lumea spirituală. Acolo, avem ocazia să acționăm numai în măsura cunoașterii pe care o dobândim.

Prin urmare, astăzi, oricât de greu am încerca, nu vom avea ocazia să acționăm în lumea spirituală, deoarece încă nu avem cunoștințe despre aceasta. Însă, de îndată ce cineva va primi unele cunoștințe despre lumea spirituală, în măsura acestei cunoașteri, va putea acționa. Această cunoaștere va garanta că nu vom acționa greşit.

Din lecția de Cabala în limba rusă 6/06/19

Interconexiune absolută

Întrebare: Am venit la Cabala cu o înțelegere interioară clară și, anume, că tot ceea ce vine la om vine de la Creator. Apoi, o pun în practică atunci când mă gândesc la o altă persoană, rudă sau cunoștință și mă asigur că realizez imediat acest gând.

Ceea ce vreau să spun este că atunci când o chem și o întreb ce face, se dovedește că, în același moment, acea persoană se gândea la mine sau avea probleme.

Aceste gânduri ne vin din lumea noastră egoistă sau apar din Lumile Superioare?

Răspuns: Nimic nu apare de la sine. Toți suntem conectați prin gândurile și dorințele noastre. Nu spun că trebuie să ne sunăm unii pe alții tot timpul și să ne întrebăm ce se întâmplă. Dar, dacă apar gânduri sau dorințe, acestea depind de imaginea globală a sufletelor cu care suntem interconectați complet. Nimic nu este independent în această lume, nici cel mai mic gând sau dorință. Totul este complet interconectat și definit reciproc și, astfel, toții determinăm destinele celorlalți.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 21/04/19