Daily Archives: 8 septembrie 2019

Faceți alegerea corectă: Creatorul

Bina este o calitate abstractă a credinței, dar această credință este realizată în Malchut, deoarece credința poate funcționa practic numai acolo unde există o calitate de a primi. Dorința de a se bucura apare mai întâi la nivelul lui Hochma, dar încă nu a fost realizată de ființa creată. Iar dorința de a dărui apare în Bina, dar fără realizarea ei practică încă. Din combinarea ambelor apare a patra etapă, Dalet, unde ar trebui să existe credință și, în măsura credinței, primire. Dorința de a primi în Malchut este o consecință a dorinței de a dărui a lui Bina și a dorinței de a primi din Hochma, pe care Zeir Anpin le îmbină complet împreună.1 Minutul 25:30

Ziua a 15a din Av (Tu B’Av) este considerată una dintre cele mai bune zile pentru Israel. O zi bună este ziua în care poți să dăruieşti Creatorului cel mai mult. Tu B’Av simbolizează primirea de dragul dăruirii, dar în beneficiul viitorului, când Malchut va fi deja corectată. Între timp, deși ascensiunea lumilor are loc, aceasta se datorează trezirii de Sus, nu muncii celui de jos.

Sfârșitul corectării are loc pe Purim. Tu B’Av este o combinație între dorințele de primire ale Malchut în prezența tuturor condițiilor potrivite, care au ieșit din cele patru etape, reprezentate ca patru grupuri de fete în căutarea de pretendenţi: Hochma, Bina, ZA și Malchut.

Frumusețile au spus: „Întoarceți ochii spre frumusețe, pentru că o femeie este pentru frumusețe”. Nobilii au spus: „Aruncați-vă ochii asupra familiei, căci o femeie este pentru fii”. Bogații au spus: „Îndreptați ochii asupra celor bogați.” Și urâtul a spus: „Luați-ne în numele Cerului și încununați-ne cu ornamente de aur.” În acest fel, toate etapele au trecut prin: Hochma, Bina, ZA, până a venit rândul lui Malchut și s-a dovedit că Malchut Shamayim (Împărăția Cerurilor) trebuie să fie sărac și slab, nu bogat, frumos și nobil. Doar prin munca noastră putem deveni loiali față de aceasta.

Această sărbătoare reprezintă căutările și dezamăgirea noastră în propria noastră forță, disponibilitatea noastră de a ne separa prin orice mijloace de dorința de a ne bucura și de a ne dedica dăruirii, adică de a nu cere nimic pentru noi, înșine. Îl rog pe Creator să-mi ofere protecție împotriva dorinței mele de a mă bucura, inamicul meu major. Trebuie să-mi urăsc egoismul într-o asemenea măsură încât să nu cedez nici unei ispite.

Lasă egoismul meu să moară – nu va primi nimic! Lasă-mă să dispar – nu contează pentru că trebuie să trec prin punctul de restricție completă și să mă nasc de cealaltă parte a barierei, ceea ce înseamnă moartea dorinței mele de a mă bucura de dragul meu. Aceasta va fi viață și lumină pentru mine: viața este doar de cealaltă parte a acestei bariere (Machsom).

Pentru a face acest lucru, cineva trebuie să ajungă la a patra etapă, Malchut, o mireasă urâtă, săracă, de origine umilă, numită credință. Dacă sunt în stare să-i rămân credincioasă, în ciuda faptului că este săracă și slabă, atunci am căpătat credință. Aceasta este condiția pentru a câștiga Malchut: consimțământul de a mă dedica doar de ei, în ciuda altor imagini seducătoare.

Credința este acceptată fără nicio condiție, altfel nu va fi credință, ci un calcul sau o afacere. Credința nu poate avea nicio bază egoistă. Vreau să scap de calculul egoist. Altfel, nu voi intra în lumea spirituală. Aceasta este o condiție pentru intrare: să mă curăț de dorințele egoiste și să rămân doar în dăruire. Proprietatea dăruirii este absența oricărui calcul pentru propriul beneficiu.

Dacă încerc să ajung la credință, parcurg toate aceste etape, una după alta, făcând cunoștință cu „miresele” precedente lui Malchut: frumoase, bogate și nobile. Dar, până la urmă, ajung la starea când nu vreau altceva decât să scap de toată această „noblețe”. Vreau să existe doar Creatorul și nu eu. Așa începe viața spirituală ..

Sunt gata să renunț la toate calculele mele și să mă alătur Creatorului fără niciun motiv. Așa devin o sămânță spirituală. Vreau ca programul Creatorului să mă guverneze, definind tot comportamentul, gândurile și dorințele mele. Las un motor diferit să funcționeze în mine.

În prezent, un motor egoist se învârte în mine, căutând cum să câștige mai mult, să reușească și să se bucure singur. Vreau ca un nou motor să mă îndrepte în mod constant către Creator și să nu caut nimic pentru mine, astfel încât un nou program, de dăruire să funcționeze în mine. Aceasta înseamnă că lumina superioară este dezvăluită în mine, oferindu-mi o nouă percepție asupra vieții și, cu acești ochi noi, văd lumea superioară. 2 Minutul 29:30

Dintre toate „miresele”, toate dorințele, după o lungă lămurire, o alegem pe cea care nu necesită altceva decât adeziunea și vrea să-și bazeze toată recepția doar pe credință. Aceasta este condiția pentru a dobândi Malchut, a primi de dragul dăruirii.

Această mireasă ni se pare urâtă dorinței noastre de a ne bucura, de origine umilă, săracă și slabă. Dar tocmai atunci când nu primesc nimic pentru ego-ul meu, pot fi credincios Creatorului, cu tot sufletul. Sunt gata să mor pentru a rămâne credincios Lui. Aceasta este condiția pentru traversarea Machsom. 3 Minutul 45:55

Tu B’Av înseamnă să alegi Malchut Shamayim. După data de 9 Av, nu îmi mai rămăsese nimic; totul s-a prăbușit: atât Primul, cât și cel de-al Doilea Templu. Apoi, vine 15 de Av, când pot să-mi bazez atitudinea față de Creator doar pe calitatea dăruirii. Prin urmare, ziua de 15 de Av este considerată cea mai mare sărbătoare.

Datorită revelației spulberării din data de 9 Av, pe 15 Av am câștigat capacitatea de a mă ține de Malchut Shamayim, de a alege mireasa potrivită, Malchut.

Cele patru mirese dintre care alegem este atitudinea noastră față de grup, așteptarea de a primi bogăție, cunoștințe și noblețe din ea. Dar, până la urmă, văd că nu voi primi decât un lucru – prin devotamentul meu față de ei, realizarea devotamentului față de Creator. Pentru mine, acesta este cel mai mare câştig.

Toate acestea par urâte dorinței mele de a mă bucura. Nu văd nimic bun în acest grup și aș fi fericit să mă îndepărtez de toată lumea, dar aceasta este exact forma prin care, dacă o accept, pot ajunge la Creator.

Întreaga lume îmi arată cum mă urăște, pentru că sunt angajat în dăruire și cum m-ar susține dacă aș fi la fel de egoist ca toți ceilalți. Lumea devine foarte aspră în această privință. Nimeni nu mă învinovățește pentru primirea egoistă, dar toată lumea mă atacă pentru aspirația de a dărui. Dacă mă schimb, atunci mi se promite imediat o viață bună și întoarcerea la cele trei mirese profitabile: etapele Aleph, Bet și Gimel.

Aici, cineva trebuie să fie foarte onest și nu trebuie să facă compromisuri. Creatorul mă va duce în confuzie în toate felurile posibile. Dar condiția de a trece Machsomul este să spună: „Mai bine mort decât să trăiesc o astfel de viață.” Apoi, voi vedea cum toate aceste miraje se disipează și dispar.

O adevărată mireasă este cea care va fi alături de mine, cu condiția ca eu să fiu de acord să o accept oricum, putând să fie cea mai urâtă femeie din lume. Nu are nici frumusețe, nici avere, nici noblețe – nimic atrăgător. De ce o iubesc și mă apropii de ea? Datorită faptului că numai cu această imagine, ea mă aduce la Creator.

Văd cum Creatorul se joacă cu mine prin toate aceste miraje, seducându-mă cu bogăție, inteligență, cunoaştere, noblețe, mituind ambiția mea. Dar până la urmă, înțeleg că măreția Creatorului este în modestia Sa. Prin urmare, trebuie să-mi reduc mândria și cerințele mele și să nu caut frumusețea și noblețea, inteligența și bogăția, ci doar dorința de a fi în adeziune din toată inima și apoi mă pot căsători.4 Minutul 48:40

Perioada din 9 Av este perioada morții și a distrugerii. Dar, începând cu data de 15 Av și mai departe, din ziua veselă de Tu B’Av în care am ales corect Malchut Shamayim, începem pregătirile pentru congres: pentru conexiunea dintre noi și contopirea cu Creatorul, deja cu dorința corectă.5 Minutul 1:16:45

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/16/19 Scrierile lui Rabash „A cincisprezecea din Av”, articolul 35 (1986)

Ce am făcut să merit asta?

Oamenii se întreabă adesea: „De ce mi se întâmplă astfel de necazuri?” O persoană poate fi concediată, lovită de o boală gravă sau poate experimenta moartea unei persoane dragi și începe să se întrebe: „Ce am făcut să merit asta?” Am auzit-o de o mie de ori de la oamenii care au venit să-mi ceară sfatul.

De fapt, este imposibil să știi de ce a avut loc un dezastru; nu ar trebui să săpăm în trecut căutând un motiv, de parcă există o legătură între acțiunile noastre și recompensa sau pedeapsa. Dacă aș încerca să conectez trecutul și viitorul, construind un lanț cauzal, aceasta ar fi o foarte simplistă abordare materialistă. Este modul în care vorbim cu copiii mici, care nu sunt capabili să înțeleagă mai mult decât atât. Însă, pe măsură ce un copil crește (la 12-13 ani), el trebuie să dezvolte un mod diferit de a gândi.

Nu știu de ce mi se întâmplă anumite lucruri – depinde de rădăcina sufletului meu. Fiecare stare este ceva complet nou, în fiecare moment. Orice s-a întâmplat în trecut nu are nicio influență asupra viitorului, totul depinde de un sistem comun pentru întreaga umanitate, de sufletul comun. Totul vine la mine de acolo și sunt conectat cu un număr infinit de variabile care îmi afectează destinul.

Foarte probabil, părți ale sufletului, care sunt foarte îndepărtate de mine, determină ce mi se întâmplă în acest moment. În schimb, eu pot fi motivul a ceea ce li se întâmplă lor. La urma urmei, toți suntem conectați într-un singur suflet comun al lui Adam.

Evident, la un nivel corporal simplu, pot prezice consecințele acțiunilor mele fizice. Dar, brusc, se întâmplă ceva și pierd o conexiune directă. Se întâmplă pentru că nu putem lua în considerare toate variabilele din viața noastră. Ni se pare că toate motivele ar trebui să fie evidente, dar nu este cazul.

Întrebarea este: ce se poate face când apare o situație dificilă? Nu trebuie să ne uităm la trecut, ci să lucrăm cu starea care ni se dă acum. O persoană este reînnoită în fiecare moment, în fiecare zi. Nu există niciun moment care să fie ca altul. Acestea sunt legi spirituale. Poruncile vin la noi din lumea spirituală, fără nicio legătură cu ceea ce face cineva în această lume.

Aceasta spulberă întregul nostru sistem de credințe anterioare despre recompensă și pedeapsă și formează un nou sistem, în care suntem conectați cu motivele reale – guvernanța superioară care ne modelează întregile noastre vieți.

Dacă se întâmplă ceva, nu căutați motivul în trecut. Chiar dacă cred că l-am găsit, m-ar ajuta? Pe baza asta, doar voi face mai multe greșeli în viitor. Astfel, cel mai bine este să spun că fiecare moment vine de Sus, bazat pe rădăcina sufletului meu. De aceea, dacă vreau să-mi asigur o dezvoltare bună, decentă și rapidă, trebuie să influenţez rădăcina sufletului meu, astfel încât să vină de acolo doar direcții bune.

Trecutul s-a întâmplat și s-a scufundat în eternitate; nu ne mai preocupă asta. În starea mea actuală, trebuie să caut o conexiune mai mare, cu toată lumea. Dacă nu mă aflu într-un grup cabalistic, printre oameni care doresc să se conecteze într-un singur suflet comun, al lui Adam HaRishon, atunci nu am cum să-mi influențez viața. Pur și simplu voi executa doar comenzile care provin din guvernarea superioară, fără să știu de unde provin.

Iar dacă vreau să mă conectez la rădăcina mea spirituală, trebuie să fiu în mediul potrivit pentru a avea grijă de grup și de umanitate, atrăgându-i spre conexiune. Apoi, sistemul din care fac parte, care este sursa tuturor comenzilor, îmi va fi dezvăluit.

Dacă apare o tragedie, o persoană nu trebuie să se învinovățească sau să se devoreze pe sine. În schimb, ea trebuie să accepte starea așa cum este și din această stare să se conecteze și mai mult cu grupul. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să fim printre oamenii care doresc să influențeze, să înțeleagă și să se ridice deasupra vieții lor. Este posibil!

Vedem că în această lume nu există recompensă sau pedeapsă pentru faptele trecute. Infractorii trăiesc vieți frumoase, în timp ce un simplu muncitor, câștigându-și pâinea prin transpirația frunții, suferă. Încercarea de a găsi echitatea înseamnă să-ți iroseşti eforturile într-o direcție greșită. Nu există nimic de învățat din această lume, pentru că este construită pe falsitate.

Știința Cabala explică singurul mod de a influenţa lumea: să găsești un grup de oameni cu gândire similară și să începi să te uneşti cu ei. Doar prin puterea conexiunii noastre putem influența forța superioară. Atunci aceasta va schimba realitatea, pentru noi toți.

Putem crea o astfel de revoluție, fără un singur soldat sau o împușcătură, fără nicio violență, numai pe baza forței superioare. Dacă ne unim într-un grup de zece, trezim forța superioară pentru a ne corecta pe noi și toată umanitatea.

Recompensa noastră este în unitatea noastră și în senzația celor zece dintre noi, ca o singură unitate. Pedeapsa noastră este în incapacitatea noastră de a realiza acest lucru. Apoi, orice mi se întâmplă, chiar și cel mai rău lucru imaginabil, voi spune că a venit de Sus și că este cel mai bun lucru posibil, deoarece mă împinge spre iubire și conexiune cu grupul meu de zece. Fiecare moment este o viață nouă, o nouă stare cu care trebuie să lucrez în interiorul grupului meu de zece. În acest caz, orice lucru trimis în calea mea va fi perceput ca fiind bun.

Îmi construiesc sufletul în interiorul grupului de zece. Zece prieteni care încearcă să se unească („prieten” – „Haver” din cuvântul „conexiune” – „Hibur”), construiesc un astfel de mecanism între ei numit „un suflet”. Iar în suflet, ei dezvăluie forța iubirii și dăruirii, unitatea care controlează întregul univers. De aceea, se numește forța superioară! Iar întregile noastre vieți, toate evenimentele, ne conduc spre realizarea acestui obiectiv.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 8/5/19