Daily Archives: 25 septembrie 2019

Cabala şi credinţe, Partea 1

Două lumi: Rădăcinile și ramurile

Remarcă:  De-a lungul istoriei și până în zilele noastre, există câteva mii de sisteme de credințe în lume.

Dacă privim realitatea din perspectiva Cabalei, pe de o parte, există o dezvoltare constantă a societății umane și a credințelor ca fenomen cultural. Pe de altă parte, există o schimbare internă în umanitate, adică dorințele noastre se schimbă și, ca urmare, credințele noastre se schimbă de la păgân la monoteism etc.

Care este diferența dintre Cabala și diverse credințe din perspectiva dezvoltării interioare? De exemplu, există o regulă foarte importantă în Cabala, conform căreia toate procesele care apar în lumile spirituale trebuie să se manifeste în lumea materială cel puțin o dată.

Comentariul meu:  Lumile spirituale sunt rădăcina a tot ceea ce se întâmplă, iar lumea noastră este o consecință sau o ramură a acelei rădăcini. Prin urmare, tot ceea ce există în lumile superioare trebuie să se manifeste cumva în lumea noastră, cel puțin o dată, într-o anumită formă.

De exemplu, o forță foarte puternică sau o anumită acțiune în lumea superioară s-ar putea manifesta în lumea noastră ca o apariție sau o forță abia sesizabilă.

Cert este că rădăcina superioară trebuie să intre mereu în contact cu lumea noastră și să-și creeze ramură în ea. Noi, pornind de la acea ramură, putem afla ceva despre rădăcina în sine.

Din KabTV „Bazele Cabalei” 12/17/18

Unicitatea Creatorului, partea 9

Ce este influența Luminii Superioare?

Întrebare: În articolul „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”, punctul 155, Baal HaSulam descrie cum lucrează lumina superioară. El spune că, Cabaliștii au obligat fiecare persoană să studieze înțelepciunea Cabala, numai pentru a atrage asupra noastră această lumină care ne schimbă.

Ce este influența luminii? Cum pot să simt această transformare asupra mea și în cine mă pot transforma?

Răspuns: Poți să simți influenta luminii asupra ta, în schimbările tale personale și în calitățile tale personale, cum ar fi dorințele, intențiile, calitățile, într-un scop al dezvoltării mai clar descris.

Întrebare: Devin mai moral?

Răspuns: Poate că nu. Cu toate acestea tu înțelegi tot mai mult ce se întâmplă. Ai putea ca încă să nu te schimbi, dar dacă studiezi înțelepciunea Cabala, lumina superioară deja te influențează și te pregătește să vrei schimbarea.

Întrebare: Înseamnă că lumina superioară încă nu este Creatorul? Este Creatorul și este lumina superioară, corect?

Răspuns: Nu, este doar o singură forță, însă o numim cu diferite nume, în conformitate cu modul în care se manifestă. Noi numim intenția superioară ca „Creatorul” și numim influența Lui asupra noastră ca „Lumină”.

De pe KabTV „Bazele Cabalei”, 12/10/18

 

Hikikomori

Remarcă: Există oameni în Japonia numiți Hikikiomori. Aceștia sunt oameni care se retrag în ei, înșiși și se izolează, se limitează la casele lor și ei nu se duc nicăieri. Unii nu-și părăsesc niciodată casele și câștigă bani din freelancing, pe internet. Japonia are tot mai mulți oameni de acest fel.

Comentariul meu: Foarte bine. Ei trăiesc și au obținut o identitate virtuală pentru ei înșiși. Ar trebui să li se ofere o oportunitate să se dezvolte în diferite moduri prin această identitate virtuală. Fiecare persoană va decide, conform cu propriul lor egoism, ce este cel mai bine și mai convenabil pentru ea.

Ei nu costă guvernul cu nimic, nu fac rău nimănui, nu omoară sau fură – nimic de acest gen. Asta este bine. Nu se furișează noaptea pentru a face ceva rău.

Aș pune pe toată lumea la această „dietă”, la acest stil de viață.

Însă, pentru a obține o viață superioară, un scop superior, să obțină abilitatea de a-l simți, să iasă din ei, să se ridice deasupra colecției lor modeste de mineral, vegetativ, animat și al corpurilor umane, adică deasupra lumii noastre, pentru această ascensiune persoana trebuie să iasă din celula sa și să înceapă să se unească. Dar să se unească în mod corect!

Întrebare: Vor putea să iasă și să crească după ceva vreme? Ce vor obține stând în singurătate și fără să pășească afară? Ce se va întâmpla cu ei?

Răspuns: Întrebarea despre sensul vieții va veni la ei. Se va petrece în fiecare din ei.

Sunt sigur că oamenii vor începe să se distanțeze de această agitație, de cursa în masă, de acest „Manhattan” care s-a răspândit peste tot în lume. Mulțumită apariției tehnologiilor, toată deplasarea de la birou la serviciu se va reduce. Umanitatea se va angaja în munca interioară cu ajutorul computerelor, producând un produs intelectual mai interior.

Prin urmare, mulți oameni vor fi limitați la casele lor, nu doar în Japonia. Sună mai ecologic, mai curat, mai ușor și mai agreabil pentru oameni. Chiar și Tora spune: „Fericit este cel care își câștigă traiul fără să trebuiască să iasă din casa sa”.

Întrebare: Spre ce va duce asta?

Răspuns: Oamenii continuă să se dezvolte, dorința lor continuă să crească, așa cum este menit de natură, de Sus și ei vor începe să simtă: „Pentru ce toate astea?”

Chiar acum umanitatea este preocupată cu „jocurile” ei, fără să realizeze ce fel de întrebare atârnă asupra lor. Vor ajunge la sensul vieții. Adevărul.

Întrebare: O pătrundere spre asta? De unde, dintr-un strigăt?

Răspuns: Dintr-o nevoie interioară în creștere, expansivă. De fapt, aceasta este o suferință dulce, deoarece iți spune despre căutare, că ești un om!

Întrebare: Asta înseamnă că este o mare bucurie undeva acolo, dar pe care încă nu am descoperit-o?

Răspuns: Da. Nu am descoperit-o încă, însă strălucește la mine de departe. Adică sunt deja conectat cu ea, dar acum trebuie să merg spre ea.

De pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 7/2/19