Daily Archives: 24 ianuarie 2020

Metoda corecției, partea 10

Când omul urmează legile naturii

Întrebare: Dacă am grijă ca prietenii mei cu aceeași gândire să ajungă la Creator, iar ăsta este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru ei, este suficient asta? Asta înseamnă că nu ar trebui să îmi fac griji despre împlinirea celorlalte dorințe ale lor?

Răspuns: Nu. Este spus că aspectul material al unui prieten este mult mai important decât aspectul tău spiritual.

Remarcă: Nu pot nici măcar să furnizez pentru propriile mele dorințe materiale și chiar și mai puțin pentru prietenul meu!

Comentariul meu: Asta se referă la o societate care există doar pentru a dobândi Creatorul. Atunci toți membrii ei vor fi într-o stare de garanție reciprocă (Arvut) între ei, atunci când trăiesc numai prin asta.

Orice altceva au nevoie pentru hrană, pentru viață, numite “condiții necesare pentru existență”, le obțin împreună. Se ajută între ei în asta. Ei vor avea tot timpul suficient pentru tot, deoarece ei se vor conforma legilor naturii.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/7/19

Datoria Israelului față de umanitate

Datoria Israelului față de umanitate este un subiect foarte important, deoarece determină întreaga noastră muncă, îndreptată spre rezultatul final: să conectăm toate ființele create într-o singură ființă, în adeziune cu Creatorul. Acest proces include internalitatea și externalitatea, deoarece există Creatorul și există ființa creată și ambele sisteme constau din părți interne și externe.

Partea internă a Creatorului este Atzmuto, esența Lui, iar partea exterioară este atitudinea Sa față de ființele create. Ființele create constau din Israel și națiunile lumii, proporțional cu intensitatea dorinței rămase după spulberarea ei.

Punctul care se trezește într-o persoană și o trage spre corectare este numit „direct la Creator” (Yashar-Kel), Israel. O astfel de persoană trebuie să primească ajutor de Sus și, de asemenea, să organizeze mediul și să lucreze de jos.

Scopul creației este sfârșitul general al corectării și, prin urmare, trebuie să tânjim la ea tot timpul. Acest lucru va atrage forța superioară, care vrea ca toată lumea să o cunoască, de la cel mai mic până la cel mai mare. Prin urmare, trebuie să aducem această cunoaștere tuturor națiunilor lumii și să le oferim conexiunea la forța corectării și a unității, văzându-ne în rolul lui Iona Profetul. Deși nici nu vrem și nici nu știm cum să o facem, totuși înțelegem importanța și măreția responsabilității noastre de a deveni lumina pentru națiunile lumii.

„Rezultatul final este în gândul preliminar” și, prin urmare, trebuie să vedem deja obiectivul final și starea finală, verificând fiecare pas, pe măsură ce realizăm acest obiectiv. Întreaga noastră cale este realizarea scopului creației, starea finală corectată, apropiindu-ne mai mult si mai mult de ea și perfecționându-ne pe noi, înşine.

Scopul marii convenții din Tel Aviv este de a conecta întregul grup mondial Bnei Baruch, punând astfel bazele corectării generale a lumii.1 Minutul 0:00

Am primit trezirea spirituală doar pentru că este necesar pentru generația noastră, care este obligată să înceapă corectarea. Prin urmare, dacă dorim să progresăm, trebuie să ne gândim pentru cine lucrăm. Noi, Israel, suntem canalul de tranziție care leagă Creatorul cu ființele create. Dacă devenim lucrători credincioși ai Creatorului și ne îndeplinim misiunea fără a ne gândi la propria noastră recompensă și destin, ci doar la acordarea de mulțumiri Creatorului și la apropierea ființelor create de El, astfel încât El să le poată corecta și împlini, atunci vom reuși.

Prin urmare, trebuie să luăm în considerare nu succesul nostru, ci doar misiunea noastră în calitate de slujitori ai Creatorului și a ființelor create și atunci putem deveni parteneri ai Creatorului în creație. Principalul lucru este să explicăm viitoarea noastră stare umanității, care există deja în natură și trebuie dezvăluită. Dacă suntem pregătiți pentru această revelație, o percepem ca pe vremuri bune. Dar dacă nu suntem pregătiți, natura încă ne conduce prin aceleași stări spre sfârșitul corectării, pe care le simțim ca neplăcute și suferim. Prin urmare, în beneficiul Creatorului și în beneficiul ființelor create, trebuie să pregătim umanitatea pentru următorii pași și să îi ajutăm să-și crească în permanență conexiunea.2 Minutul 9:40

De ce discutăm aceste întrebări dureroase ale antisemitismului, holocaustului și nazismului, dacă există atât de multe subiecte frumoase în Cabala? Cert este că este de dragul vindecării, iar tratamentul este neplăcut și dureros. Rana a fost internă și, acum, când doctorul o deschide pentru a o vindeca, ea desigur doare. Cu toate acestea, nu există nicio cale de ieșire, trebuie să deschidem această rană și să o analizăm pentru a înțelege ce am făcut greșit și cum să continuăm.

Corectarea nu este revelată în natura minerală, vegetală și animală, ci depinde de materialul uman, în măsura în care simte etapele dezvoltării sale. Dacă înțelegem cum ar trebui să ne dezvoltăm, vom saluta acțiunile medicului. Chiar și animalele tolerează durerea dacă simt că o persoană încearcă să le ajute.

Cu toate acestea, nu ar trebui doar sa tolerăm durerea, ci trebuie să participăm la propria noastră dezvoltare și atunci aceste etape vor deveni plăcute pentru noi, nu numai în senzațiile noastre, ci vor aduce și înțelegere și atingere. Vom efectua propriul nostru tratament cu ajutorul forței superioare. Această dezvoltare va deveni de dorit pentru noi, deoarece ne vom privi pe noi, înșine de Sus, dorind să primim forța dăruirii împotriva dorinței noastre egoiste.

În caz contrar, vom vedea aceeași catastrofă desfășurată, ca în urmă cu optzeci de ani în Germania, știind ce se va întâmpla dacă nu vom interveni în cursul evenimentelor. Calea către sfârșitul corectării a fost deja stabilită, dar este posibil să o parcurgem pe calea luminii sau pe calea suferinței – alegerea este a noastră. Nu există nicio cale de a scăpa de ea.

Trebuie să tragem concluzii din istoria trecută pentru viitor, deoarece istoria se repetă mereu, cele zece Sefirot sunt dezvăluite din nou în lumea noastră. Este întotdeauna același proces, deși are loc cu arme noi și la o scară nouă, mereu mai mare și mai mare, dar imaginea generală se repetă întotdeauna.

Umanitatea este în pragul unui război mondial. Nu mai este vorba despre acțiuni extremiste individuale, ci despre evitarea catastrofei globale – al treilea război mondial, despre care a scris Baal HaSulam. Aceasta nu este o perspectivă pe termen lung și se poate întâmpla în orice moment. Până acum, războiul a necesitat pregătiri îndelungate, deplasarea trupelor, nave de război, dar astăzi este suficient să apeşi un buton pentru a distruge jumătate din lume.

Atacurile crescânde pe motive de antisemitism sunt doar semne inițiale ale procesului final de corectare generală a lumii, printr-un război mondial. Până la urmă, trăim în ultima generație, în era sfârșitului corectării, deci nu se va limita la un război local, undeva în Europa, cum a fost înainte. Războiul va acoperi întreaga planetă, toată lumea va începe să stabilească avantaje ,unele asupra alrora. Se va descoperi că cincizeci de țări au arme nucleare, fapt necunoscut momentan.3 Minutul 13:00

Cu fiecare zi care trece, devine din ce în ce mai clar că lumea trebuie să se unească; altfel, se va destrăma. Liantul este o conexiune, care poate fi obținută doar prin exemplul Israelului. Nu există altă cale, în conformitate cu legile naturii.4 Minutul 32:00

Oamenii trebuie să înțeleagă:

  1. Cheia întregului proces istoric este în poporul Israel.
  2. Reacția ascuțită a egoismului general al națiunilor lumii este cauzată de faptul că evreii ezită și nu grăbesc corectarea.

Acum devine clar cum trebuie să acționăm împreună: Israel și națiunile lumii. Antisemitismul, ura față de evrei, în națiunile lumii, se trezește pentru a-i împinge pe evrei înainte.

Este scris în Profeți că națiunile lumii vor ridica Israelul pe umeri și îi vor aduce pentru a construi Templul. Crezi că evreii vor fi transportați pe o tavă, ca un cadou? Nu, va fi sub forma unei cereri. Poporul Israel trebuie să simtă nevoia națiunilor lumii pentru corectare, pentru înțelegerea gândirii creației, a scopului acesteia. Toate necazurile acestei lumi sunt rezultatul faptului că umanitatea nu primește niciun răspuns cu privire la cauza suferinței sale. Aceasta suferă din lipsa luminii Hassadim, realizarea Creatorului, motiv pentru care drogurile sunt atât de frecvente. Acest lucru se întâmplă pentru că Israelul nu trece lumina superioară prin el, însuşi, către națiunile lumii.

Națiunile lumii ar trebui să învețe rolul lor, cum ar trebui să folosească atitudinea negativă față de evrei, ura care se trezește în ei și să o transforme într-o cerere, pentru ca împreună cu poporul Israel să poată efectua corectarea. Metoda se află în poporul lui Israel, iar puterea este în națiunile lumii, așa că trebuie să pășim împreună spre sfârșitul corectării.5 Minutul 40:40

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 12/30/19, Datoria Israelului faţă de umanitate

“Un alt holocaust este inevitabil de această dată în SUA?” (Quora)

Michael Laitman pe Quora: “Un alt holocaust este inevitabil de această dată în SUA?”

Semnele unei situații extrem de periculoase pentru evrei, similare cu vremea holocaustului precedent, sunt cu siguranță vizibile în America, unde un număr istoric foarte mare de atacuri anti-semite violente sunt raportate în fiecare zi. Atacurile intenționate asupra evreilor ,doar pentru că sunt evrei, au devenit foarte periodice în New York. Grupurile care monitorizează crima rasială numesc starea aceasta o “epidemie”.

De fapt, 2019 a fost cel mai prost an pentru înregistrarea incidentelor anti-semite din orașul New York: în jur de 214 de plângeri în comparație cu cele 182 de cazuri din anul anterior, în conformitate cu datele poliției. Acestea însumează cu aproximație jumătate din crimele rasiale raportate în oraș.

“Masacrul care se rostogolește lent” în New York

Într-o scrisoare trimisă recent guvernatorului orașului New York, Andrew Cuomo, patru deputați evrei i-au solicitat să declare stare de urgență pe fondul ofenselor anti-semite, exprimând marea îngrijorare că “nu mai este sigur să fi ortodox ușor identificabil în statul New York. Nu putem face cumpărături, să ne plimbăm pe strada, să ne trimitem copii la scoală sau chiar și să ne rugăm în pace”.

Ei au descris amenințarea împotrivă comunității evreilor americani ca pe un “masacru care se rostogolește lent” și au adăugat, “crimele rasiale anti-semite s-au ridicat la numere înspăimântător de mari pe parcursul utimelor câteva luni … evreii ortodoxi ușor identificabili, din și din jurul zonelor pe care le reprezentăm, au fost țintite cu o violență aspră și ne mai văzută în istoria modernă. Evreii ortodoxi sunt în mod regulat asaltați, amenințați, înjunghiați sau omorați într-un număr crescător.”

Nu pot să privesc nepăsător situația prezentă. În timpul ultimului deceniu am avertizat prin articole din media și cărți despre amenințarea unui holocaust potențial nou pe pământul american în lumina sentimentului anti-evreu în creștere pe multiple fronturi. Numai acum câțiva ani, când am întâlnit conducătorii evrei ca să-mi exprim îngrijorarea, ei au reacționat cu neîncrederea.

Acum perspectiva lor s-a schimbat. Fostul deputat democrat al statului New York, Dov Hikind s-a întrebat “De ce evreii sunt asaltați la fel cum au fost asaltați în Germania dinaintea nazismului?” și a spus “dacă ai fi întrebat evreii acum 20 de ani dacă un holocaust s-ar putea întâmplă în America, ai fi primit un răspuns uniform: ‘este imposibil, nu în America.’ Ei bine, nu mai este cazul acum”.

Recunoașterea mărită a anti-semitismului american este un prim pas pozitiv spre a adresa problema și de a dezgropa soluția ei. Am exprimat acest lucru în noua mea carte “Alegerea Evreiască: Unitate sau anti-semitism” (p. 190), după cum urmează:

“În mod clar, secolul 20 a marcat un nivel nou pentru cruditatea umanității, în special față de evrei. Având experiența holocaustului, nu putem fi siguri că nu se va întâmpla din nou. Dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla și a doua oară, sau a treia oară, iar ura globală în creștere față de evrei și față de Statul Israel dovedește că frica unui al doilea holocaust este bine fondată. Acest lucru, din nou, ne reamintește de necesitatea de a ne întoarce la metoda lui Abraham de unire deasupra diferențelor noastre și despre datoria noastră de a da un exemplu pentru lume făcând astfel”.

Așa cum a scris cel mai important Cabalist Rav Yehuda Ashlag la începutul anilor 1950:

“Lumea consideră nazismul în mod eronat o ramură specială a Germaniei. Adevărul este că e o ramură a democrației și a socialismului care au rămas fără … maniere și justiție. Astfel, toate națiunile sunt la fel în acest lucru și nu este nicio speranță că nazismul va pieri odată cu victoria aliaților, căci mâine anglo-saxonii vor adopta nazismul, deoarece și ei trăiesc într-o lume a democraților și a naziștilor.” (Scrierile ultimei generații)

Datoria evreiască pentru a preveni o nouă tragedie

Națiunea noastră evreiască a fost făurită pe ideologia milei și a iubirii frățești, unde străinii au fost de acord să se unească și să se lege ca egali. Am devenit o națiune atunci când am făgăduit să fim “ca un singur om cu o singură inimă”. De atunci, a fost sarcina noastră să menținem această conexiune și să o dăm mai departe și anume să fim o “lumină pentru națiuni”, nu din îndreptățire, ci pentru a-i servi pe alții. Prin urmare, sarcina poporului evreu este să execute și să dea lumii un exemplu de iubire pentru ceilalți.

Pe parcursul timpului am abandonat conexiunea unică pe care am cultivat-o cândva și am devenit centrați pe sine. Dar acum, că globalizarea ne-a făcut interdependenți, umanitatea caută o cale de a trăi împreună în pace, dar nu poate găsi una. Până când evreii nu învață din nou cum să fie la fel de uniți ca înainte, lumii îi lipsește accesul la cunoașterea despre cum să facă asta și va continua să ne învinuie pentru problemele lor. Cererea lor neîmplinită este proiectată neabătut ca anti-semitism, ca o presiune în creștere, până când ne schimbăm cursul acțiunii spre coeziune mai degrabă, decât spre divizare.

Așa că a fi o lumină pentru națiuni este o însărcinare practică: faceți pace între voi, iar lumea va fi de asemenea la pace.

Unitatea pentru bine

Lumea examinează tot timpul ce facem, așa că oricând arătăm lipsa armoniei, ea servește ca un exemplu rău care se reflectă în lume. Dacă ne certăm între noi, noi proiectăm această lipsă de armonie în alte națiuni, iar ei de asemenea încep să se lupte. Însă, adânc în interiorul lor, ei simt că lupta lor este cumva venită de la noi, la fel cum ei se exprimă în formele de ranchiună în creștere față de noi.

Problema noastră este că noi ne unim doar atunci când ne amenință un inamic comun. Dacă am schimba unitatea într-un proces conștient, noi nu am avea nevoie de niciun rezultat întunecat al unui nou holocaust ca să ne direcționeze spre ea. Așadar, timpurile presante pe care le întâmpinăm ne vor cere în mod decisiv să luăm o decizie predestinată. Alegerea noastră evreiască este dacă rămânem divizați și în contradicție și să suferim consecințele sau să inversăm atitudinea noastră reciprocă, să dezvoltăm responsabilitate și grija reciprocă și să o răspândim în lume. Dacă alegem cu înțelepciune pe cea din urmă, o nouă realitate a încrederii, prieteniei și a sprijinului reciproc se va dezvălui în fața noastră în America și în toată lumea.