Daily Archives: 28 februarie 2020

Omul cere iar Creatorul garantează

Întrebare: Urmând Cabala, pare că ne întoarcem într-un punct de energie mai înaltă. Pentru a face acest lucru, avem nevoie de un grup de oameni, oameni cu aceeaşi gândire, deoarece puterea unificării se manifestă pe sine doar în grup. Asta înseamnă că această minge de energie, sau Creatorul, are calitatea unificării?

Răspuns:  Creatorul este Unul și, pentru a-L înțelege, trebuie să realizăm unitatea. Acest lucru poate fi obținut numai dacă ne străduim pentru El, dacă Îl stăpânim cumva.

Întrebare:  Ce anume trebuie să realizăm, unirea cu El sau unitatea dintre noi?

Răspuns:  Calitățile unității, adică unirea tuturor contrariilor. Prin urmare, Cabaliștii subliniază că cel mai bun mod de a realiza acest lucru este să ne unim într-un grup și să încercăm să ne conectăm astfel încât să existe o înțelegere absolută, interacțiune absolută, fuziune absolută, unificare până la punctul iubirii.

Toate acestea vor fi peste opusul calităților noastre. Pe de o parte, vom începe să distingem din ce în ce mai mult între contradicțiile noastre. Pe de altă parte, vom avea ocazia să ne ridicăm deasupra lor.

Întrebare:  Figurativ vorbind, aşa cum fac atomii în timp ce se iubesc reciproc se combină și formează molecule sau cum face o celulă din corp şi le iubește pe celelalte și când se combină cu ele formează un fel de organ, la fel ca noi?

Răspuns:  Da. Aceasta apare în natura minerală, vegetală și animală; există o putere absolută superioară, Creatorul, care le controlează absolut clar, fără a avea nevoie de nicio aprobare, sprijin sau cerere de la obiectul guvernat.

Prin urmare, toate nivelurile naturii, cu excepția oamenilor, îndeplinesc inconștient acțiunile Creatorului. El ne controlează, astfel încât toată lumea să Îi ceară în mod conștient, Creatorului, să îi corecteze și să se conecteze cu ceilalți. Aici, o persoană devine un camarad de călătorie, un aliat și un partener al Creatorului.

Acest lucru este foarte important pentru că în măsura în care începem să simțim problemele pe care Creatorul le pune în fața noastră, începem să-I cerem să rezolve aceste probleme. El rezolvă aceste probleme combinând un om cu alții, cu toată natura: minerală, vegetală, animală și umană. Se dovedește că Creatorul oferă unei persoane condiții, o persoană cere și Creatorul dă.

Întrebare:  Adică, toate problemele și piedicile care ne sunt date în această viață sunt necesare pentru a direcționa toată lumea către o stare mai strânsă cu alți oameni?

Răspuns:  Da. Iar în această stare, mai strânsă, între oamenii opuși, Creatorul se dezvăluie pe Sine Însuși.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei,” 3/11/19

Unicitatea forței care ne guvernează, partea 3

Între Diavol și adânca mare albastră

Doar prin depășirea cu adevărat a tuturor obstacolelor care constant mă doboară și mă abat de pe calea corectă, prin credință deasupra rațiunii, atunci când contrar a ceea ce văd, eu tot atașez toate evenimentele și toate sursele de influență Creatorului, în ciuda a ceea ce văd eu realizez că El se îmbracă în diferite persoane, forțe și evenimente. Aceasta este singură cale prin care pot să depun eforturi pentru a-mi corecta percepția asupra lumii și să caut Creatorul.

Dar nu am tot timpul putere să depășesc toate aceste îndoieli și aranjamente și să mă prind de Creator. Nu tot timpul pot vedea Creatorul prin toate sursele prin credință deasupra rațiunii prin eforturile mele și contrar a ceea ce văd. Deși acestea sunt foarte serioase și amenințătoare, eu tot trebuie să văd Creatorul prin ele.

O asemenea căutare este numită “credință deasupra rațiunii”, atunci când mă grăbesc spre El contrar cu ceea ce simt. Dacă nu pot să rezist la asta, atunci cad în simțirea lumii noastre și o văd doar pe ea.

Prin urmare, începutul căii spirituale este să începem să determinăm Creatorul în toate acțiunile pe care le simțim asupra noastră și în ceea ce se întâmplă nu numai în jurul nostru, ci de asemenea în interiorul nostru – cum reacționez la faptul că Creatorul se joacă cu mine prin tot felul de figuri exterioare.

Și aici, de asemenea, eu nu reacționez, nu sunt eu: eu nu am nimic independent, aceasta este de asemenea Creatorul. Rezultă că eu sunt la mijloc între felul în care mă influențează Creatorul din afară și felul în care Creatorul influențează din interiorul meu lumea din afară. În mijlocul dintre aceste două surse de intenție corectă că nu este nimeni în afară de El trebuie să-mi găsesc starea mea clară.

Baal HaSulam scrie că în această căutare o persoană are mai multe coborâri decât urcări. Omul are tot timpul mai multe eșecuri în încercările sale de a descoperi Creatorul, devine puternic în El, se direcționează pe el însuși spre El și vede Creatorul în fiecare acțiune.

Sunt foarte puține condiții de acest fel. Mult mai mult decât alții, atunci când cad eu văd doar lumea exterioară și pe mine în această lume, de ex. nu Creatorul din interior și Creatorul din afară, ci pe mine și lumea exterioară. Asta este, am putea spune, tragedia noastră.

Starea unde simt “Lumea exterioară și pe mine” este numită o cădere. Starea când simt că Creatorul este în mine și în afara mea este numită o urcare.

Ce înseamnă că Creatorul este în mine? Este faptul că simt cum El mă sucește. El nu-mi da nici măcar efortul interior să mă grăbesc direct spre El, să văd această lume ca pe munca Lui.

Aici mă aflu cu adevărat între două focuri – din interior sunt tot impul amăgit și din afară la fel. O asemenea ajustare cu două aspecte “atât în interiorul meu cât și în afară” se numește “ajustarea Creatorului”, că nu este nimeni în afară de El, iar eu nu exist, nu există nicio lume exterioară, ci este doar un singur Creator.

Și cine sunt eu? Eu sunt punctul care se află între două influențe: interioare și exterioare.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 11/24/19

Fiecare dintre noi este responsabil

Plânsul către Creator este posibil numai din starea numit „deșert”. Deșertul este o absență a Creatorului dintre noi, niciun sentiment de conexiune cu El. El a dispărut, ne-a părăsit și tot ce putem face este să plângem, așa cum se spune: „glasul celui care plânge în pustie”. 1 (Minutul 0:20)

Creatorul are grijă ca noi să continuăm să dezvăluim noi dorințe, să ne bucurăm de dorințele noastre sparte și să ne simțim mai îndepărtați de obiectiv cu fiecare zi care trece. Acest lucru se datorează faptului că dorința opusă corectării noastre continuă să crească în fiecare zi. Trebuie să depășim acest egoism atunci când ne găsim din ce în ce mai îndepărtați de obiectiv, pierzând forța și înțelegerea, căzând în disperare.

Toată această evoluție merge împotriva bunului simț. Cum este posibil, cu cât avansăm, cu atât mai departe ne vom găsi pe noi înșine? Dar toate acestea funcționează în conformitate cu structura Partzufului spiritual: cu cât dorința egoistă este mai mare, cu atât este mai îndepărtată de țelul pe care îl simțim. Dar cu cât depășim egoismul și ne ridicăm deasupra lui cu intenția de a dărui, cu atât suntem mai aproape de obiectiv. Două opuse într-una.

Astfel, cineva nu înțelege ce se întâmplă și se află sub puterea dispoziției cuiva. Aceasta este o muncă grea care ne atrage în două direcții diferite. Dar trebuie să perseverem, de fiecare dată împuternicindu-ne hotărârea cu ochii închiși, scufundându-ne în grup și avansând în acest fel. De fiecare dată când mă găsesc îndepărtat de spiritualitate, adică distanțat de grup, trebuie să mă apropii de el, ceea ce înseamnă să mă apropii de Creator. Acesta este singurul mod de a ne cuceri înclinația noastră rea, care crește zi de zi. Felul în care o cuceresc nu este folosind propria forță, ci apelând la Creator.

Prima problemă este că răul devine tot mai mare de fiecare dată. Al doilea este că nu pot combate direct acest egoism în creștere cu propria mea forță, trebuie să mă îndrept spre ajutorul Creatorului, pe care nu îl văd, ca ajutor. A apela la Creator este posibil doar prin grup; astfel, trebuie să creștem în mod constant importanța prietenilor, a grupului și să continuăm să ne integrăm în ei din ce în ce mai mult.

Există mai multe repere importante pe parcurs, care se vor manifesta singure indirect în noi, trebuie să ne cercetăm, să ne întărim hotărârea și să ne ridicăm deasupra minții și sentimentelor noastre. Cea mai mare importanță aici nu este renunțarea la acest război, nici retragerea sau disperarea.2 (Minutul 2:20)

Strigătul către Creator trebuie să fie un strigăt comun. Aceasta este diferența dintre religie și știința Cabala. Într-un cadru religios, toată lumea poate plânge către Creator și poate crede că asta va ajuta. Și o face, psihologic. Dar dacă cineva dorește cu adevărat să apeleze la Creator, o astfel de abordare este posibilă doar prin sistemul corect, printr-un Kli, prin iubirea de ceilalți, prin crearea sufletului comun al lui Adam HaRishon.

De fiecare dată vom fi împinși mai departe de grupul de zece. Vom avea sentimentele de neglijare față de prieteni, propria slăbiciune, lipsa de speranță și, în general, lipsa de sens a acestei lucrări. Ieri, timp de câteva minute, a fost posibil să mă conectez cu prietenii mei și cu Creatorul, să mă conectez împreună cu grupul și cu Creatorul. În timp ce astăzi mi se pare ireal și fără sens.

Dar dacă vreau cu adevărat să dezvălui Creatorul și scopul creației, dacă mă ancorez în adevăr, atunci adevărul este deasupra naturii mele, credința este deasupra cunoaşterii, adică dăruire, mai presus de primire. Astfel, este posibilă atingerea lui doar prin exerciții precum întărirea constantă a inimii care se manifestă în incapacitatea de a ne conecta în grupul de zece, de a construi Partzuf-ul spiritual în cele zece Sefirot, sufletul.

Sunt constant împins înapoi pentru a putea face un alt pas dificil înainte, spre unitate. Așa avansez spre adevăr. Și dacă astăzi nu simt că este mai dificil să fac conexiunea cu grupul, atunci nu avansez spre obiectiv. Prin urmare, se spune: „Concluzia Torei diferă de cea a oamenilor.”

Oamenii nu pot avansa în sistem atunci când fiecare pas devine din ce în ce mai greu. Acest lucru contravine logicii și bunului simț. Cum se poate ca înaintez și devine din ce în ce mai greu pentru mine zi de zi, conexiunea devine mai insuportabilă, ca și cum sunt pedepsit pentru această muncă? Cum poate fi acesta, progres?

Dar, într-adevăr, este așa și „opinia Torei”, adică avansarea cu ajutorul luminii care se reformează, este „opusă opiniei oamenilor”. Oamenii primesc noi înțelegeri, sentimente și asigurări. Aici vedem un proces invers. Un cabalist trebuie să se ridice la nivelul „Shimon de la piață” pentru a ajunge la înălțimea sfârșitului corectării.3 (Minutul 7:20)

Trebuie să prețuim fiecare prieten, dar fără a-i invada personalitatea sau gândurile, fără a examina ceea ce i se întâmplă. Trebuie să liniștim fiecare persoană, creând o atmosferă de grup, de grijă pentru toți, nu pentru oricine, ci pentru grupul de zece. Garanția reciprocă este un domeniu pe care îl creăm cu zece Kelim, zece prieteni.

Nimeni nu are nimic individual! Dar asta ne face puternici pentru că vrem ca puterea comună să fie construită din nimic. Această putere nu ne poate fi acordată nici măcar de Creator; numai împreună putem crea această putere, de garanție reciprocă. Asta este ceea ce trebuie să cerem și pentru care să ne rugăm. Să ajute lumina superioară dându-ne puterea sprijinului în grup.

Puterea sprijinului se numește garanție reciprocă. Așa asigurăm grupul și toți membrii săi că nu vom scăpa, ci că vom fi mereu în grijă reciprocă, deoarece pe aceasta îşi construiește fiecare speranțele de viitor. Aceasta este pe ceea ce va fi construi Partzuful spiritual, zece Sefirot, sufletul.

Acesta este motivul pentru care ni s-a dat o stare de disperare, în care nu avem nimic, pentru a putea începe construirea conexiunii noastre din ea, centura noastră de siguranță, garanția reciprocă. Ne aparține pentru că lumina superioară va veni conform eforturilor noastre, îmbrăcată în ele, oferindu-ne puterea garanției reciproce și ne va uni într-un grup de zece. Atunci va fi un grup de zece și vom începe să ne construim Partzuful, sufletul.4 (Minutul 46:15)

Fiecare dintre noi este responsabil pentru întregul Kli al lui Adam HaRishon. Aceasta este legea muncii în sistemul perfect, în spiritualitate: până când cel mai mic element, ultima dorință nu este corectată, întregul Kli este necorectat. Aceasta se înțelege prin faptul că nu există nicio muncă „parțială” în spiritualitate. Trebuie să ne amintim asta.5 (Minutul 1:20:00)

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 2/5/20, „Strigătul comun către Creator” (Pregătirea pentru Convenția din deșert)

Achiziţie Spirituală

Întrebare:  Cum poate cineva avansa practic, pe scara spirituală? Ce este dobândirea spirituală? Aflăm că Înţelepciunea Cabala este o muncă practică, în grupul de zece, dar unde este această senzație?

Răspuns:  În grupul de zece. Încercând să vă uniți într-un punct, în centrul grupului de zece, intrați în starea pe care o numim spiritual. Din zece calități diferite, eforturile  de unificare într-un singur punct, toate aceste calități, prin unirea într-una singură, se rezumă la ceea ce numim „Creatorul.””

În momentul în care atingeți acest lucru și simțiți că sunteți în contact cu forța superioară, începeți imediat să simțiți cum vă separați din acel punct central din cerc, vă îndepărtați continuu unul de celălalt. Nu mai aveţi încredere, vă urâţi, vă respingeţi și nu vă înțelegeți unul pe celălalt. Desigur, Creatorul tău dispare și El de aici.

Și din nou trebuie să vă adunați și să încercați să vă uniți. Dar acest lucru va fi la nivelul următor. Și din nou veți ajunge la punctul de unitate și îl veți simți pe Creator, calitățile Sale mai interiorizate, în el. Va fi deja cel de-al doilea nivel de realizare și așa mai departe.

Din KabTV  “Fundamentele Cabala” 1/12/20

Tatăl sirian care a devenit viral învățându-și fiica să râdă de ploaia de rachete (Times Of Israel)

The Times of Israel a publicat noul meu articol “Tatăl sirian care a devenit viral învățându-și fiica să râdă de ploaia de rachete

Buum! Râsete se rostogolesc de la o fetiţă care stă în braţele tatălui ei. Buum!

Acum măriți ecranul, ca să plasăm momentul luminos de bucurie, în contextul lui dezolant:

Abdullah Al-Mohammad învață pe fiica sa Salwa, în vârstă de 3 ani, să râdă de sunetul fiecărei rachete care cade și explodează în apropiere.

Ca sirian, care încearcă să supraviețuiască războiului și fără să aibă un loc unde să fugă, ce îi mai rămâne de făcut? Pentru a reduce sau elimina trauma rachetelor care cad, el o învață pe micuţa Salwa că sunetul căderilor de rachete este amuzant și că zgomotul lor este doar un joc. Viața este frumoasă (aproape)!

Videoclipul amar al lui Abdullah a devenit viral pe rețelele de socializare și l-a făcut imediat erou, pe Internet, obținând peste două milioane de like-uri și comentarii pozitive, inclusiv propuneri de adoptare a metodei, pentru a ajuta copiii din Gaza.

În realitatea haotică a Siriei sfâșiate de război, tactica disperată a acestui tată este o încercare de înțeles, de a oferi copilului său protecție psihologică împotriva atacurilor bombardamentului traumatizant. Nu a avut timpul și nici luxul să cerceteze intervenția educațională optimă pe care trebuie să o facă, atunci când schijele cad în curte. În mod clar, nu există o soluție bună sau un model de bune practici pentru calmarea terorii, ci doar de prim ajutor.

Ce formă de învăţare ar fi cea mai utilă, pentru astfel de situații tragice?

Educația trebuie să fie direcționată către fiecare membru al societății, părinți și copii deopotrivă și trebuie să fie concepută să vizeze cauza principală a problemelor, pentru a oferi un tratament de durată.

Fiecare membru al societății trebuie să înțeleagă, în funcție de nivelul lui de maturitate, că dacă dorim să oprim războaiele o dată pentru totdeauna, trebuie să încercăm să ne conectăm între noi, în conformitate cu legile unificatoare ale naturii.

În timp ce învățarea copiilor să râdă de amenințări și de pericol i-ar putea ajuta să treacă mai ușor prin situații înfricoșătoare imediate, aceasta nu are beneficii pe termen lung, deoarece o astfel de învățare poate provoca inadvertențe psihoneurotice și percepții greșite ale realității. O astfel de conexiune ieşită din context, dintre pericol și reacție, stabilește o relație incorectă în creier între amenințare și răspuns. Astfel, în momentele în care vigilența trebuie garantată, volumul de grijă și prudenţă este redus în mod necorespunzător, lăsându-i vulnerabili în faţa loviturilor.

Medical și științific, plânsul și râsul provoacă același răspuns de șoc în sistemul nervos. Deci, în timp ce emoția asociată cu râsul s-ar putea simți mai plăcut, efectul asupra corpului nu este mai sănătos decât cel al plânsului.

Atât plânsul, cât și râsul sunt o reacție de emoție care depășește capacitatea unei personae, de absorbţie la un moment dat. Prin urmare, trebuie să calmăm reacțiile faţă de temeri și doar după aceea explicăm clar situația și de ce se întâmplă.

Pas cu pas, în timp, copiii trebuie să înțeleagă că războaiele și distrugerea au loc, deoarece societatea nu a primit nicio educație pentru a dezvolta relații pozitive și că în societate nu există nicio preocupare de a învăţa cum să se conecteze pozitiv, deasupra înclinaţiilor separatoare, înnăscute, ale fiecărei persoane.

Ei trebuie să știe că pentru a opri războaiele o dată pentru totdeauna, trebuie să încercăm să ne conectăm reciproc corect și în conformitate cu legile unificatoare ale naturii.

Dacă copiii ar înțelege acest principiu, nu ar râde și nici măcar nu ar zâmbi. Dimpotrivă, ne-ar spune direct în față, în stilul lor naiv: Părinți, reparaţi-vă gândurile și comportamentele și îmbunătățiţi-vă relațiile, unii cu alții!