Monthly Archives: februarie 2020

Bnei Baruch—Suntem responsabili pentru întreaga lume

Trăim într-o perioadă specială când lumea începe să simtă că trebuie să își schimbe atitudinea față de viață, față de realitate, umanitate, societate, familie, față de orice. Toată lumea înțelege că acest lucru este necesar, dar nimeni nu știe cum să-l facă. Declarațiile politicienilor și ale parlamentarilor își arată neputința completă. Umanitatea a epuizat toate opțiunile și nu mai rămâne niciun loc de plecat: oamenii nu au nici o atracție față de viziunile extremei stângi, drepte sau mijlocii. Noua generație este total indiferentă faţă de toate.

Acesta este un semn că a sosit momentul ultimei generații, când suntem obligați să descoperim esența vieții, pentru toată lumea. Creatorul a ales grupul nostru Bnei Baruch pentru a realiza acest scop, oferindu-ne o astfel de dorință. Dorinţa vine din lumină. Dacă o persoană a fost iluminată puțin de lumea spirituală, dorința de spiritualitate se trezește în el sau în ea. Iar dacă lumina începe brusc să ne atragă către viața corporală, atunci ne vom îneca în corporalitate. Cu toții ne trezim doar datorită luminii.

Prin urmare, dacă am primit o astfel de trezire, suntem responsabili pentru întreaga lume și suntem numiți Isra-El (direct la Creator). Creatorul nu va avea grijă de noi dacă nu realizăm această sarcină pentru umanitate. Ne adunăm în convenție nu numai pentru conexiunea internă, ci pentru a genera o forță cu unitatea noastră, care poate atrage întreaga umanitate. Este necesar să ne unim foarte puternic la convenție și să atragem lumina care reformează, ceea ce ne va avansa, astfel încât lumea să simtă că are pe cineva de urmat, că există un grup în care locuiește forța superioară, Israel, „direct la Creator ”, grupul condus de Avraam.1 (Minutul30:30)

Lumea a evoluat spre o stare în care trebuie să primească o nouă forță, aspirație și obiectiv, care anterior lipsea. Până acum, lumea se îndrepta către un obiectiv material și egoist, o realizare la un moment dat. Acest tip de dezvoltare s-a epuizat. Acest lucru este evident în generația tânără, care este atrasă mult mai puțin de valorile materiale. Pentru o trezire completă, lipsesc doar câteva alte epidemii, cum ar fi coronavirusul. Și, desigur, vor veni, pentru că noi înșine le trezim cu atitudinea noastră.2 (Minutul 46:55)

Vreau să fiu inclus în Adam HaRishon, în sistemul comun, în care toate sufletele sunt conectate. Vreau să simt sufletele, nu trupurile, care trăiesc într-un singur suflet. Trebuie să realizez o astfel de trezire dacă am una, pentru că este un dar autentic de Sus, o trezire a unei părți a divinității, de Sus.

Lumea are nevoie de o astfel de schimbare de direcție, deoarece este pierdută și nu înțelege încotro să meargă. Acestea nu sunt doar semne ale ultimei generații. Aceasta este realitatea noastră.

Toți cei care doresc să își realizeze sufletul sunt obligați să se conecteze cu alte suflete. Așa, adunăm sufletul lui Adam HaRishon și, după ce unim aceste părți, vom simți viața spirituală în interiorul lor 3 (Minutul 1:11:05)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 1/25/20Pregătirea pentru convenție, partea 1

Schimbarea atitudinii tale față de lume

Întrebare: Unii oameni, simțind lipsa de ceva, se simt automat nefericiți. Adică există un model larg răspândit în societate conform căruia fericirea este bucuria continuă și plăcerea. Nu ar trebui să existe suferință în viața mea. De unde provine un astfel de model?

Răspuns: Aceasta este formularea greșită a fericirii, formularea greșită a întrebării și educația greșită. Nu ne cunoaștem natura și, de aceea, din păcate, suntem nefericiți.

Dacă am înțelege cine suntem și ce suntem, am fi capabili să ne formăm pe noi înșine, astfel încât structura și atitudinea noastră față de orice stare să fie perfecte.

Aceasta este ceea ce face Cabala. Nu schimbă lumea, nu spune că trebuie să schimbi ceva în jurul tău. Trebuie să-ți schimbi atitudinea față de lume. Atunci vei fi fericit. Și vei fi într-o stare absolută.

Din emisiunea de pe Kab TV ”Fundamentele Cabala” din 15.12.2019

Sensul vieții, partea 7

Datoria de a revela Creatorul

Întrebare: Să spunem că am găsit un grup de oameni cu aceeași gândire, care ca și mine încearcă să găsească sensul vieții manifestat în revelația Creatorului. Dacă îi ajut să reveleze Creatorul și dacă asta este mai important pentru mine decât să Îl obțin eu însumi pe El, atunci sub aceste condiții Creatorul va apărea între noi?

Răspuns: O calitate numită “Creatorul” vă apărea între voi, aceasta fiind calitatea dăruirii și iubirii absolute. Noi va trebui să revelăm Creatorul exact din stările diferite de cădere, goliciune și din toate celelalte prin care noi am trecut.

Comentariu: Pare că nu este foarte dificil de găsit oameni care caută de asemenea sensul vieții, să îi adun într-un grup și să încerc să am grijă ca ei să aibă tot timpul importanța acestui sens.

Răspunsul meu: Asta este ceea ce facem acum. În practică noi încercăm să creăm un grup care să fie un exemplu, un laborator și apoi toată lumea vă putea să facă la fel în el.

Așa cum a scris Baal HaSulam, întâi noi trebuie să construim societatea corectă, care să fie un exemplu pentru toți ceilalți. Apoi toți ceilalți pot acționa în același fel ca această societate. În principiu, asta este ceea ce vrem să realizăm.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 1/14/19

Sensul vieții, partea 6

Patentul plăcerii permanente

Întrebare: În viața corporală, împlinirea dorințelor noastre se face simțită la coliziune, odată cu dispariția plăcerii? De exemplu, când îmi este sete, iau câteva înghițituri de apă și simt plăcere în același timp. Apoi dispare. Din câte am înțeles, există în Cabala un patent pentru plăcere continuă.

Răspuns: În Cabala există într-adevăr un mijloc care permite omului să se bucure continuu, din ce în ce mai mult. În lumea noastră, orice plăceri privind gradele mineral, vegetal și animal ne sting dorințele. Atât dorința cât și plăcerea dispar – mă simt de două ori mai gol, adică, practic, mă sinucid.

Conform Înțelepciunii Cabala, trebuie să primesc plăcere într-o formă care nu îmi stinge dorința. Atunci voi simți această plăcere pentru eternitate. Cu cât am mai multă plăcere și dorință de ea – și mai multă plăcere, și mai multă dorință – mă voi simți în permanență din ce în ce mai împlinit. Prin urmare, Înțelepciunea Cabala este numită știința primirii.

Întrebare: Adică ar trebui să existe un fel de barieră, de rezistență, astfel încât plăcerea să nu stingă dorința. Ce este asta?

Răspuns: Aceasta este o ascensiune deasupra dorinței noastre egoiste, este atunci când mă desprind de ea și o folosesc în scopul propus, indiferent de sentimentele mele, pentru a o umple cu plăcere. Mai mult, plăcerea pe care o experimentez trebuie să o simt nu de dragul meu, ci de dragul altora sau de dragul Creatorului.

Întrebare: Înseamnă că o altă persoană poate deveni această rezistență?

Răspuns: Da. Dacă o fac pentru cealaltă persoană, atunci mă izolez. Îmi separ dorința de împlinire pentru că o fac de dragul celuilalt. Atunci dorința mea nu dispare. Nu se stinge prin plăcere, deoarece plăcerea se referă la celălalt. În această stare, mă pot bucura continuu și la nesfârșit.

Întrebare: Deci, avem o schemă aici: eu, o altă persoană și plăcerea. Este suficientă o persoană sau ar trebui să existe un grup de oameni sau chiar întreaga umanitate?

Răspuns: Nu contează. Cel mai important este că e în afara mea. Atunci mă pot bucura cu adevărat continuu și din ce în ce mai mult.

Întrebare: Cum se raportează asta la Creator? Unde este Creatorul în asta?

Răspuns: Creatorul este cauza tuturor acestor lucruri, iar prin influențele Sale pozitive și negative constante asupra noastră, El ne învață cum să construim un instrument în care vom primi plăcere continuă, în continuă creștere.

Întrebare: De ce nu este „Eu, Creatorul și plăcerea”, ci „Eu, o altă persoană și plăcere”?

Răspuns: Nu contează dacă este Creatorul sau o altă persoană. Pur și simplu, Creatorul acționează aici ca o a treia persoană care-i înlocuiește absolut pe toți. Urmărind să-i împlinești pe ceilalți pentru a-l împlini cu asta pe Creator, ești ca și cum ai fi detașat complet de tine.

Întrebare: Înseamnă că dacă vreau să primesc plăcere, trebuie doar să găsesc un străin și să fac ceva bun pentru el?

Răspuns: Nu. Nu așa se întâmplă lucrurile. Până la urmă, în acest fel începi să percepi această persoană ca pe tine însuți, ea devine apropiată ție. A dărui altuia sau a-ți dărui ție – există aici pericolul că vei asocia dăruirea la tine însuți, iar la final vei începe să îndeplinești asta egoist.

Comentariu: Dacă este, să zicem, copilul meu, atunci pot înțelege.

Răspunsul meu: Chiar dacă acesta nu este copilul tău, ci un străin. Prin urmare, totul ar trebui să fie legat de grupul de zece și prin intermediul grupului către Creator, pentru a plasa acest lucru într-un grad foarte serios.

Întrebare: Cum se dezvăluie Creatorul aici? Este ca un combustibil care îmi oferă ocazia să fac ceva?

Răspuns: Aici Creatorul este dezvăluit ca obiectiv, ca o adresă către care este îndreptată acțiunea mea. O fac de dragul Lui. Prin grupul de oameni către Creator. Apoi am o intenție absolut clară de dăruire.

Întrebare: De unde știu eu ce nevoie are Creatorul?

Răspuns: Nu contează. Dacă îmi aranjez acțiunile astfel, mă desprind de egoismul meu. Nu există Creator. Am nevoie doar de un astfel de aranjament pentru a ieși din mine și pentru a ajunge la plăcerea absolută și constantă.

Întrebare: Ce trebuie să fac de dragul celorlalți? Trebuie să le dau ceva?

Răspuns: Vei începe să primești înțelegerea a ceea ce le lipsește și vei vedea oportunități de a le împlini prin tine, adică de a le trata în așa fel încât lumina superioară să treacă prin tine și să le împlinească.

Întrebare: Există aici pericolul să ne găsim într-o iluzie?

Răspuns: Nu te poți afla într-o iluzie, deoarece acest lucru este deconectat de egoismul tău. Egoismul nu se poate juca cu tine aici. Acest lucru este foarte real, atât de mult încât durează ani până să ajungem la această stare.

Întrebare: Dar de unde știu ce nevoie au alții? Să zicem, am câțiva prieteni, așa că, în cazul în care ei întreabă, ar trebui să încerc să fac ceva pentru ei?

Răspuns: Au nevoie de același lucru de care ai și tu nevoie. Exact același lucru.

Comentariu: Să presupunem că eu am nevoie să aflu sensul vieții.

Răspunsul meu: Și ei au aceeași nevoie. Sunt împreună cu tine în același grup.

Întrebare: Dacă îi ajut să găsească sensul vieții, să-l afle pe Creator și ei înțeleg asta și dacă eu am grijă de asta, se cheamă că așa le dăruiesc?

Răspuns: Da. Vă ajutați reciproc. Prin urmare, această lucrare comună vă aduce la o singură dorință, la o singură intenție. Deja sunteți considerați conectați unul cu celălalt, atât de mult încât să nu simțiți unde ești tu și unde este celălalt.

Aveți dorințe comune, intenții comune și în ele dezvăluiți intenția pentru Creator din partea întregului grup.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 14/01/19

Legătura profesor-student

Întrebare:  Să presupunem că am ales un profesor și după doi-trei ani văd că nu am nimic de învățat de la el și chiar știu mai multe decât el. Asemenea lucruri se întâmplă în lumea noastră în muzică, sport, etc. Se întâmplă asta și în Cabala?

Răspuns:  Da, se poate întâmpla la fel și aici. Este foarte posibil să merite să schimbi profesorii. Dar aici trebuie să înțelegeți cu cine schimbați. Fie că vă schimbați profesorul pentru că nu doriți să depuneți mai mult efort, fie pentru că aveți o nevoie urgentă de asta, deoarece nu puteți avansa cu vechiul profesor.

Întrebare:  Există vreo legătură specială între profesor și elev?

Răspuns:  Profesorul este un conductor al energiei superioare, al luminii superioare și al cunoștințelor superioare, către student. Prin urmare, este important pentru noi ca elevul să fie conectat la profesorul său, deoarece această legătură nu dispare.

Observaţie:  Înainte, grupurile erau foarte mici și, prin urmare, exista o relație strânsă între profesor și student. Astăzi, ai milioane de studenți și, în mod natural, știi doar o mică parte dintre ei.

Comentariul meu:  Nu contează pe cine cunosc, este important cine dintre ei se consideră a fi studentul meu, atitudinea cuiva față de mine. În această măsură, studentul se grăbește cu mișcarea lui/ei interioară spre mine, iar prin mine acela primește contactul cu o putere mai mare.

Din KabTV  “Fundamentele  Cabala” 3/4/19

Dorința de a revela Creatorul

Întrebare: În timpul atelierului a fost simțită o dorință de a revela Creatorul. Această dorință a apărut de mai multe ori pentru o secundă și a dispărut. Apoi a fost o cerere ca această dorință să rămână. Pot să o cer sau ar trebui cumva să mă țin de ea?

Răspuns: Numai dacă este în interiorul grupului. Dacă nu este în interiorul grupului, asta este egoism.

Întrebare: Acest lucru, de fapt, s-a întâmplat în grupul de zece.

Răspuns: Atunci ar trebui să aduci înapoi la tine această dorință, dar prin grupul de zece.

De la Convenția Mondială de Cabala din Moldova 9/8/19, “Adunarea tuturor stărilor înspre Creator”, lecția 7

Construirea societății viitoare, partea 9

Integrare la nivelul iubirii

Baal HaSulam, Construirea societății viitoare, Capitolul 3, pct.9: Cu alte cuvinte: cu excepția chestiunii „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, fiecare națiune poate urma propria religie și tradiție și una nu trebuie să se amestece cu alta.

Dacă în societatea viitorului oamenii vor avea un fel de interese religioase sau filozofice, se pot angaja cu ușurință în ele.

Principalul lucru este să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Această lege este cu câteva grade peste toate celelalte legi, peste tot felul de condiții și trucuri artificiale.

Faptul că oamenii se angajează în meditație și își imaginează spiritualul și viitorul sub formă de culte sociale, nu contează. Principalul lucru este că există o conexiune între toată lumea, la nivelul iubirii. În rest, fă ce vrei!

Din Kab TV “Fundamentele Cabala,” 2/7/19

Mâncare din gunoi

Resturile alimentare constituie a treia mare sursă de emisii cu efect de gaz de seră. Doar Uniunea europeană aruncă mai mult de 12 miliarde de tone de mâncare pe an. Pentru a preveni irosirea hranei, în Anglia a fost creat un proiect nou: cu puțin timp înainte ca alimentele să fie aruncate de restaurante și cafenele, acestea devin disponibile pentru livrarea la domiciliu. Oare ar putea o astfel de abordare să dea un exemplu demn de urmat, conducând la rezolvarea problemei distribuției hranei din întreaga lume?

Este adevărat, așa numita Pagpag (mâncare din gunoi) câștigă tot mai multă popularitate în lume. Totuși, are un impact minor asupra problemelor legate de asigurarea hranei, dacă ne concentrăm pe consecințele problemei nu îndreptăm rădăcina acesteia. Suntem în continuare înclinați să consumăm mai mult decât este necesar, să aruncăm tot felul de produse, în timp ce un mare număr de oameni rămân flămânzi, subnutriți, etc.

Care este soluția optimă?

Pentru a distribui hrana în mod corect, trebuie să învățăm să o consumăm în mod corect. Este necesar să creăm un mediu de educație socială în care, chiar dacă omul se trezește egoist în fiecare dimineață, să fie împins către înțelegerea faptului că este doar o părticică dintr-un sistem imens și că depinde de acest sistem în aceeași măsură în care sistemul depinde de el. Toate acestea trebuie explicate zilnic, cu fiecare ocazie, prin toate canalele de informație, pentru ca astfel să înțelegem cu toții modul în care influențăm lumea și să ne asumăm responsabilitatea de a o transforma într-un loc mai bun și mai fericit.

Alegerea evreiască: Unitate sau antisemitism – gândul înfricoșător

Este înfricoșător să ne gândim ce s-ar putea întâmpla cu această lume dacă nu vom avea succes în diseminarea metodei de conectare. Ne-ar sta în față un război, după care umanității i-ar putea trebui mai multe secole pentru a-și reveni și a începe să implementeze din nou corecția. Corecția finală însă trebuie să se manifeste aici, în această lume, în planul material în care trăim acum.

Această lume nu există, dar forma spirituală, care apare în fața ochilor noștri sub forma lumii materiale, trebuie să fie așa cum este pentru ca procesul de corecție să înceapă și să se termine aici. După ce vom încheia corectarea la nivelul acestei lumi împreună cu lumea spirituală, această lume se va ridica la un nivel spiritual.

Putem evita cel de-al treilea și cel de-al patrulea război mondial atâta timp cât soarta lor depinde de noi. Însă, timpul care ne-a fost alocat se apropie de final, de aceea trebuie să ne grăbim în îndeplinirea misiunii noastre.
Din partea întâi a Lecției zilnice de cabala 1/9/20, ”Alegerea evreiască: Unitate sau antisemitism,” Capitolul 6
Minutul 1:53:10

Opune-te egoismului, gândește-te la conexiune

Noi încă suntem în exil, în interiorul dorinței noastre egoiste care ne separă. Cu toate acestea este știut că, pentru a implementa metoda corecției, noi trebuie să ne organizăm în grupuri de zece, așa cum am făcut după exodul din Egipt, atunci când Ietro a venit la Moise și a început să aranjeze poporul Israel în zeci.

Noi încă nu simțim că este o forță specială în grupul de zece și prin urmare suntem dezamăgiți în interiorul lui și nu înțelegem de ce avem nevoie de el. Cu toate acestea, adevărul este că Creatorul trebuie să fie revelat în conexiunea dintre noi. Zece dorințe (dorințe și nu oameni) vor să descopere Creatorul, iar pentru asta ele afișează o atitudine bună una față de celelalte, pentru a se conecta și pentru a deveni “ca un singur om cu o singură inimă” în ceea ce privește scopul spiritual.

Între acestea zece și Creatorul ascuns între ele este o restricție. Creatorul este ascuns în spatele ecranului, ca și cum ar fi în spatele unui geam opac care nu Îl lasă să fie văzut. Dar El este în mijloc, în centrul grupului de zece. În măsura în care prietenii se pot conecta și influența Creatorul, lumina înconjurătoare, calitatea dăruirii și a milei, Creatorul le este revelat.

Toate acestea se petrec între ei în centrul grupului de zece. Există legi stricte care ne ajută să împlinim condiția echivalenței de formă. Prin urmare, munca noastră este să facem un efort comun, pentru a crea lumina înconjurătoare, așa cum este scris: “În lumina Ta vom vedea lumina”.

Lumina înconjurătoare, care vine de Sus ca rezultat al eforturilor noastre, face ca geamul opac să fie transparent, iar noi vedem Creatorul în spatele lui revelat în conexiunea dintre noi în grupul de zece.1

Noi vrem să ne conectăm unul cu celălalt, fără să acordăm atenție la nicio diferență. De cea mai mare importanță este direcția pentru un scop comun și a simți că prin această aspirație noi construim între noi “câmpul pe care Creatorul L-a binecuvântat”. Prin urmare, un anumit câmp apare între noi, țesut din eforturile și aspirațiile noastre de a ne apropia unul de celălalt.

Noi încă nu vedem nimic în acest câmp, cu excepția încercărilor noastre de a construi și simți Creatorul. Cu toate acestea, în măsură în care depunem eforturi începem să simțim că o forță nouă lucrează în această zonă, lumina înconjurătoare, generată deasupra voinței de primire. Fiecare respinge egoismul său personal și deasupra acestuia ajunge la ceilalți, iar în acest fel noi creăm lumina noastră reflectată comună, care construiește un câmp între noi și care deschide o oportunitate de a manifesta forța dăruirii, unitatea, iubirea asupra lui, adică Creatorul.

Este ca și cum eu vreau să mă uit printr-o fereastră, dar este complet opacă și nu pot vedea nimic prin ea. Cu toate acestea, dacă pot să rezist egoismului meu și să mă gândesc la conexiune, la beneficiul grupului de zece și la scopul creației, atunci eu generez lumina reflectată care face geamul opac să devină transparent. Atunci pot să văd Creatorul de partea cealaltă a acestuia, dar nu ca pe o persoană, ci ca pe calitățile pe care încep să le recunosc.

De fapt, nu recunosc Creatorul, ci mai degrabă Îl construiesc, așa cum este scris: “Ca și cum voi M-ați făcut”. Modelez Creatorul din dorințele mele de dăruire.2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 1/11/20, Scrierile lui Baal HaSulam “Libertatea”

1 Minutul 3:05

2 Minutul 19:45