Monthly Archives: martie 2020

Scurte sfaturi din Cabala 5/01/20

Întrebare: Lucrurile îmi vor fi mai ușoare dacă depun eforturi mari pentru a atinge spiritualitatea?

Răspuns: Desigur. În măsura în care depuneți eforturile corecte, puteți avansa calm fără probleme. Puteți sări chiar și pașii necesari pe care trebuie să-i faceți. Este ca la școală sau la universitate: îți poți termina studiile fără a participa la cursuri, în mai puțin timp. Te rog, calea este deschisă.

Întrebare: Ce înseamnă să câștigi fiecare moment?

Răspuns: Să nu uiți că există un scop în viață și să-ți dorești să-l obții.

Întrebare: Simțirea lumii în care este un om este în funcție de cât de sus urcă el și ce parte din Parțuf a lui Adam HaRișon ocupă. Cum putem înțelege acest lucru?

Răspuns: Este ca și cum în lumea noastră nu ne putem compara senzațiile unuia cu celălalt, deoarece fiecare are propriile sale senzații subiective, derivate din gena lui spirituală primordială, așa este în Lumea Spirituală. Avem acest așa-numit Reșimo (o înregistrare spirituală) în noi și îl împlinim. Drept urmare, ne simțim starea noastră în fiecare moment.

Întrebare: De ce se consideră că nu suntem în Lumea Asya? Dacă ea este egală cu Malhut, atunci consumăm prea puțin sau, dimpotrivă, atragem și absorbim prea mult?

Răspuns: Suntem la cel mai mic nivel al lumii celei mai joase. În același timp, consumăm o cantitate nesemnificativă de energie spirituală, practic nimic. Și lumea noastră corporală nu este considerată deloc ca existentă.

Întrebare: Ce legi de bază nu trebuie să nu încălc pentru a avansa spiritual într-o manieră bună și rapidă?

Răspuns: Nu face niciodată rău altora. Aceasta este singura lege. Dacă o păstrați scrupulos, veți avansa.

Întrebare: Există un nivel după care omul nu este niciodată rupt de gândul și sentimentul că totul vine de la Creator?

Răspuns: Există un astfel de nivel. Se numește lumea de Ațilut. Dacă te înalți prin Lumile Asiya, Yețira și Bria în Lumea de Ațilut, te vei gândi doar la singura forță, la Creator, care este atributul dăruirii, iubirii și conexiunii și vei exista în această Forță. Va doresc succes în această ascensiune.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 5/01/20

Viața nouă #306 – Impactul social

Viața nouă #306 – Impactul social
Dr. Michael Laitman discută cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Toți oamenii trăiesc conectați într-o rețea în care chiar și gândurile trec de la unii la alții fără cuvinte. Ne verificăm constant relația cu cei din jurul nostru pentru a ne simți cât mai în siguranță în societate. Astăzi, tot felul de organizații doresc să canalizeze masele prin reclame, cultură, cărți și filme. Revoluțiile sunt provocate deliberat prin aceste forme de influență socială. Putem crea un impact social pozitiv atunci când ne conectăm reciproc pe baza principiului „iubește-ți vecinul ca pe tine însuți.”

Din emisiunea KabTV “Viața nouă #306 – Impactul social,” 2/27/14

 VideoPlay Now | Download    AudioPlay Now | Download

Esența și rădăcina unității, partea 5

De ce pot juca fotbal doar oamenii care sunt uniţi?

Observație: Mulți oameni de știință spun că parteneriatul, tendința de a se uni, de a stabili relații, de a trăi unul cu celălalt și de a colabora, este una dintre cele mai mari caracteristici distinctive ale vieții.

Comentariul meu: Viața este construită pe unitate.

Întrebare: Evoluția este un mod de integrare, de asamblare, de dezvoltare comună a structurilor complexe. Pe de o parte, oamenii care sunt indisolubil legați și dependenți unul de celălalt în căutarea averii, a puterii și a cunoașterii sunt integrați în triburi, imperii și state.

Cu toate acestea, dacă te uiți la natura minerală, vegetală sau animală, vei vedea că atunci când sunt combinate, dobândesc un fel de super-minte. De exemplu, când celulele vii sunt combinate, ele formează un super-organism. Și oamenii se pot uni doar pentru a juca fotbal sau, cel mult, pentru a-și ucide propria rasă. De ce se întâmplă asta?

 Răspuns: Pentru că, la nivelurile mineral, vegetal și animal, toate părțile naturii se unesc instinctiv sub influența externă a unei forțe superioare care le determină să facă acest lucru. Omul este obligat să găsească și să creeze această tehnică, forță și ordine de unitate în sine, contrar egoismului său.

Este o muncă opusă egoismului, care nu se regăsește în stările naturale minerale, vegetale și animale, în afară de om, care distinge oamenii de orice altceva. Asta permite oamenilor să devină proprietari ai unei minți, abilități și principii în creștere pentru a dezvălui natura. Tot ce se află sub ele, este la nivelurile mineral, vegetal și animal.

Cu toate acestea, la nivelul lor, la nivelul unui om, al societății, oamenii nu pot dezvălui nimic. Ei descoperă doar unele dependențe primitive și nimic mai mult. La urma urmei, ei au o singură putere, adică forța egoistă a separării. Nu au a doua forță, cea altruistă.

Prin urmare, atunci când lucrează cu o singură forță, nu se întâmplă nimic. Ei încearcă să fie în relații unii cu alții pentru a-și dezvolta cu exactitate puterea egoistă. Apoi, acest lucru se întâmplă într-un mod foarte rău prin lovituri și crize constante.

Dacă oamenii ar avea la dispoziție și o forță pozitivă, cea care se opune celei negative, atunci, desigur, vor reuși în orice.

Din „Analiza sistematică a dezvoltării oamenilor din Israel” a KabTV 24/03/19

Două feluri de suferință

Întrebare: Suferința este o manifestare a egoismului?

Răspuns: Desigur. Ce înseamnă suferință? Vreau ceva ce nu am. Se dovedește că egoismul neîmplinit provoacă suferință.

Există un alt tip de suferință: suferința din iubire, când vreau ceva bun pentru altul,  și suferință dacă nu îmi dau seama. Nu ca celălalt să mă iubească și să-mi răspundă, ci pentru că vreau să-i dărui necondiționat.

Astfel, există suferință egoistă și suferință altruistă. Trebuie să fie rezolvate.

Trecem de la o suferință la alta: de la suferință pentru noi înșine la suferință pentru alții.

Din „Fundamentele Cabalei” din KabTV, 26/01/20

Esența și rădăcina unității, Partea 4

De ce să ne unim?

Întrebare: „Natura” și „Creatorul” în Ghematria au aceeași semnificație numerică. Îl poți numi „Natură”, îl poți numi „Creator”, îl poți numi „Legi ale Naturii” sau „Legi sau Porunci ale Creatorului”. Toate acestea sunt la fel. Care este scopul.Naturii?

Răspuns: Natura are un singur scop: să aducă creaturile, pe care le-a creat special să se simtă ca și cum ar fi fost respinse de Ea, să nu fie în aceleași coordonate și nu într-un sistem integral cu Natura, astfel, în acest fel creaturile să poată aprecia treptat, prin dezvoltarea lor, că unirea între ele și între ele cu Natura este în cea mai bună stare.

Întrebare: Se pare că există două tendințe sau două forțe care ne dezvoltă. Prima forță emană și integrează, a doua primește și absoarbe. Și așa mai departe pe toate nivelurile.

La nivel neînsuflețit, atomii se unesc în molecule și aceste molecule se combină în organisme mai complexe. Aceeași integrare are loc la nivel uman, unde oamenii din formațiuni tribale mici se integrează în mega-orașe.

Pe de altă parte, vedem că există o creștere constantă a egoismului. Adică, materia devine constant din ce în ce mai complexă, diversă, divizată și îmbunătățită. De ce este important să înțelegem aceste două tendințe? De ce să ne unim?

Răspuns: Ar trebui să ne unim pentru că trebuie să devenim ca Natura generală. Este integrală și globală în toate manifestările sale. Vedem că, deși galaxiile zboară, stelele explodează, se formează planetele, toate acestea se întâmplă într-o tendință generală.

În primul rând, totul este interconectat. Prin urmare, dacă undeva în univers se întâmplă ceva chiar și cu cea mai mică particulă, atunci aproape întregul univers îl simte. La urma urmei, totul provine dintr-o singură rădăcină și sub influența unei forțe numite „Big Bang”.

Indiferent ce se întâmplă, totul își are rădăcina în emanația din Big Bang. Totul se risipește din Big Bang în exterior. Astfel, toate părțile de materie care ne sunt cunoscute și necunoscute, la toate nivelurile, toate evenimentele, toate legile, sunt interconectate.

În cosmologie, acest proces care a avut loc după Big Bang este denumit procesul de unificare largă, când toate elementele au început să se conecteze, să se integreze și să formeze tot felul de materie.

Din KabTv „Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel ”, 24/03/19

“Ce putem învăţa din pandemia de Coronavirus” (Thrive Global)

Jurnalul Thrive Global” a publicat noul meu articol: “Ce putem învăţa din pandemia de Coronavirus

Dacă vom continua să ne conectăm negativ, vom crea condiții ca tot mai mulți viruși și probleme să iasă la suprafață.

Foto: Vânzătorul Cedric McIver dă restul unui client în Farmers Public Market din Oklahoma City, Oklahoma, S.U.A., 21 martie 2020. Poza făcută pe 21 martie 2020. REUTERS / Nick Oxford
Spre deosebire de pandemiile din trecut, care au afectat localități și regiuni, pandemia coronavirusului este globală. Îi afectează pe toți oamenii din lume.

Astăzi, umanitatea are o preocupare comună, întrucât virusul s-a răspândit pe planetă, fără să ia în calcul granițele naționale sau statutul social. Mai mult, experții prezic că pandemia va dura cel puțin un an, până când vom dezvolta mijloacele de combatere ale acestuia.

Pandemia ne-a atenţionat punându-ne in faţă câteva întrebări serioase:

  • Ce trebuie să se întâmple pentru a ieși din pandemie și a ne întoarce la viețile noastre obişnuite?
  • În afară de respectarea recomandărilor guvernamentale, ce se cere de la noi în timpul acestei pandemii?
  • De ce apar, astfel de probleme copleșitoare și derutante?
  • Cum putem rezolva toate problemele cu care ne confruntăm în viața noastră?

Pe de o parte, pandemia evidențiază vastitatea interconectării și interdependenței noastre globale. Pe de altă parte, conexiunile noastre sunt egoiste, fiecare persoană trăiește punȃnd accent pe beneficiul propriu, înaintea beneficiului celorlalți.

Trăim interdependent, dar fiecare trage spre el sau spre ea capătul funiei care ne leagă pe toți. Ajungem astfel la situații în care conexiunile dintre noi se sfărâmă și toți cădem pe jos. Este exact ce simțim acum, o dată cu distanțarea socială în masă impusă de pandemie.

Pandemia actuală a apărut pentru a evidenția paradigma sumbră competitiv-egoistă în care trăim. Acum, îndepărtați fizic unul de celălalt, ar trebui să ne utilizăm timpul pentru a defini forma optimă a conexiunii umane.

Va trebui să ajungem la conexiuni armonioase și echilibrate între noi. Aceasta este singura modalitate de a simți armonia și echilibrul cu natura.

Michael Laitman

De asemenea, în timp ce ne imaginăm conexiunea perfectă dintre oameni, plănuim cum putem crea conexiuni pozitive și unificatoare. Conexiuni pe care niciun virus nu le va putea rupe.

Cu alte cuvinte, coronavirusul este modul naturii de a ne spune că legătura noastră unul cu celălalt este defectuoasă: că fiecare acordăm prioritate propriilor beneficii, înaintea beneficiului altora.

Cum putem începe repararea acestei greşeli?

Putem face acest lucru învăţând legile naturii, faptul că natura este o calitate a iubirii și a dăruirii, care îi îndrumă pe toți către stări din ce în ce mai unitare, că toate problemele noastre rezultă din dezechilibrul nostru cu natura, dar că echilibrul cu natura ne va rezolva toate problemele. Vom învăța că echilibrul cu natura înseamnă grija pentru ceilalţi, egală cu grija față de noi înșine.

Coronavirusul este problema comună a umanității. El ne arată că toţi suntem părți ale unui singur sistem, interdependent la nivel global. Ne cere să trezim în noi nevoia de consideraţie și responsabilitate reciprocă.

Prin urmare, pentru a încuraja apropierea și echilibrul cu natura, umanitatea ar trebui să tragă cel puțin două concluzii:

1) Pandemia de coronavirus nu este o coincidență. Este parte din procesul prin care natura îndrumă umanitatea și se străduiește să ne conecteze pozitiv pe toți, într-un singur sistem.

2) În acest sistem, există legi pe care natura ne va obliga să le acceptăm, fie de bună voie – prin propria noastră inițiativă de a ne conecta pozitiv, deasupra înclinațiilor noastre egoiste – fie fără voie – prin probleme și crize, cum ar fi coronavirusul, care iese la suprafață pentru a ne zgâlţȃi infrastructura bazată pe ego, astfel încât să începem să analizăm și să revizuim modul în care sunt croite viețile noastre, până când vom căuta o direcție diferită, concentrȃndu-ne pe beneficiul celorlalți, înaintea celui personal.

Natura ne conduce către o formă de conexiune pozitivă şi completă.

Într-un fel sau altul, cu acordul nostru de a ne conecta pozitiv și de a trece în mod plăcut prin acest proces, sau fără acordul nostru, caz în care vom suporta lovituri, suntem nevoiți să parcurgem acest proces.

Va trebui să ajungem la conexiuni armonioase și echilibrate între noi, aceasta este singura modalitate de a realiza armonia și echilibrul cu natura.

Dacă vom continua să ne raportăm negativ unul faţă de celălalt, vom crea condițiile necesare ca mai tot mulți viruși și probleme să iasă la suprafață. Problemele vor apărea în locurile în care am ratat șansa de a stabili conexiuni pozitive, peste cele negative.

Prin urmare, sper că vom folosi această perioadă de distanțare socială care ne-a fost impusă, pentru introspecție și vom învăţa cum putem, în final, să devenim mai conectați, similari cu forma perfect conectată a naturii.

Publicat pe 25Martie, 2020

“Ȋn mijlocul pandemiei trebuie să restabilim conexiunile spirituale” (Newsmax)

Articolul meu din Newsmax:“Ȋn mijlocul pandemiei trebuie să restabilim conexiunile spirituale

Nu suntem obișnuiți cu coronavirusul. Nu avem nici o idee despre cum vom ieși din asta și unde ne vom îndrepta de aici.

Dacă cineva crede că va trece în câteva săptămâni, asta nu se va întȃmpla. Ne aflăm într-o stare nouă, care va dura peste vară și după aceea va merge, spre iarnă.

Când se va sfârşi această pandemie?

Se va încheia când vom îmbunătăți conexiunile umane. Pentru a înțelege de ce este așa, avem nevoie de o conștientizare mai profundă a modului în care funcționează natura.

Înainte de a veni coronavirusul asupra noastră, am acționat dintr-o dorință hrănită de steroizi, de a profita unul de la altul, ca fiecare să-şi împlinească propriile interese.

Grija noastră pentru ceilalți oameni și pentru planeta noastră era umbrită de preocuparea pentru noi înșine. Ca atare, preocuparea noastră pentru sine ne-a făcut să privim natura și pe ceilalți oameni doar printr-o lentilă a modalităţii de a îi folosi pentru avantajul nostru maxim.

Astfel, natura avea nevoie să ne învețe o lecție. Și a făcut-o, într-o manieră foarte dramatică, abilă, grijulie și riguroasă.

Eram ca frații care se luptă pentru jucării, iar apoi natura, ca un părinte strict, ne-a ordonat să încetăm certurile, să mergem în camerele noastre, separat, să ne gândim la modul greșit în care ne comportăm și cum ar trebui să ne comportăm unul față de celălalt, atunci când natura ne va lăsa iarăşi afară.

Sper, așadar, că vom trata în mod serios perioada în care ne aflăm, că vom folosi timpul pe care îl avem acum, pentru a realiza interconectarea și interdependența strânsă dintre fiecare și cu natura.

Coronavirusul ne ajută să vedem cât de egali suntem. Nu face distincție între bogați și săraci, șef și muncitor, faimos și necunoscut – toți suntem egali în fața acestei lovituri.

Înțeleg complicațiile pe care le avem în a vedea toți oamenii ca fiind egali, pentru că am fost crescuți să clasificăm și să etichetăm oamenii în anumite moduri, dar nu avem de ales: Natura ne arată prin acest virus că ne consideră pe toți ca egali și am fi înțelepți să încercăm să ne vedem aşa cum ne vede natura.

Chiar și elitele multimilionare care s-au refugiat în insulele lor private și în buncărele subterane sunt încă nesigure de coronavirus. Virusul a apărut în multe locuri, unde încă nu avem nicio înțelegere despre cum s-ar fi putut întȃmpla acest lucru. Prin urmare, chiar și în astfel de zone de evadare, oamenii sunt predispuși la virus așa cum este toată lumea, deoarece există un motiv complet diferit pentru prezența virusului, faţȃ de cât putem înțelege în prezent.

Prin urmare, cu cât ne raportăm mai repede la toţi oamenii ca fiind egali- cu cȃt avem grijă pentru toți oamenii din lume la fel de mult cât ne pasă de noi înșine – ne vom ridica foarte repede deasupra acestei lovituri pe care ne-a trimis-o natura și vom progresa într-o conexiune din ce în ce mai mare între noi, în condiții mai calme și mai pașnice.

“Cum să depăşim anxietatea legată de Coronavirus” (Thrive Global)

Thrive Global a publicat noul meu articol:“Cum să depăşim anxietatea legată de Coronavirus

Devenind mai atenți și mai responsabili pentru ceilalți, devenim mai mult ca natura.

Dacă folosim perioada coronavirusului ca să aflăm cum se încadrează în planul naturii, ca să ridicăm umanitatea la o conexiune completă și armonioasă, și de asemenea, ca să aflăm cum a apărut, pentru a ne arăta defectul abordărilor noastre unul faţă de celălalt, centrate pe sine, unde, făcând acest lucru, ne gândim cum ne putem conecta mai bine între noi, vom avea apoi o bază solidă pentru a depăși anxietatea în timpul acestei pandemii.

Pentru depășirea anxietății legate de coronavirus trebuie să ne confruntăm cu îngrijorarea că virusul este aici pentru a rămâne, că ar trebui să învățăm cum să ne ferim de el, că vindecarea va fi destul de complicat de găsit și că, ajungând la o soluție de rezolvare a pandemiei, s-ar putea descoperi chiar și un virus nou, care este mai nociv, care ar putea fi chiar o mutaţie a aceluiaşi virus, pentru care nu eram pregătiți.

Cum, punându-ne aceste probleme, ne-ar ajuta să depășim anxietatea legată de coronavirus?

Nu ar trebui să fie deloc o problemă să ne punem astfel de probleme. În loc să ne distragem de la aceste preocupări, dacă mai presus de toate subliniem ultimul remediu: să folosim această perioadă pentru a ne conecta pozitiv între noi – să căutăm cum putem schimba accentul din a căuta în mod constant să beneficiem noi înșine, către ţintirea beneficiului celorlalți – vom trezi forța pozitivă a conexiunii, iubirii și dăruirii naturii. Iar forța naturii are puterea de a „dezinfecta” totul.

Cheia depășirii anxietății este să ne gândim cum să contribuim pentru ceilalţi

Gândiți-vă: dacă ați înceta să vă preocupați de voi înșivă și să incepeţi să vă concentrați pe ceilalți – cum să îi ajutați, să contribuiți pentru ei și să le creșteți starea de spirit – atunci nu veți avea niciun „spațiu” în voi în care vă puteți simți anxioşi. Mai mult, aţi fi protejaţi împotriva virușilor și ai altor forțe dăunătoare din realitate, întrucât toate se atașează de preocuparea egoistă pentru propriul beneficiu.

Pe scurt, devenind mai atenți și mai responsabili față de ceilalți, devenim mai mult ca natura. Astfel, cea mai bună utilizare posibilă a timpului nostrum, în perioada acestei pandemii ar fi să ne ajustăm atitudinile unul față de celălalt, să ne transformăm butoanele interioare pentru propriul beneficiu, în beneficiul celorlalți, iar apoi conexiunea pozitivă pe care o vom dezvălui ca urmare a intrării noastre în echilibru cu natura va aduce armonie, fericire și pace în viața noastră.

Principala noastră problemă este să vedem că nu deţinem controlul – Natura da

Problema noastră principală este că nu reușim să vedem că natura deţine controlul, că natura este o gândire și un plan și că suntem părți care se dezvoltă în conformitate cu procesul pe care aceasta ni l-a prevăzut. Dimpotrivă, credem că noi suntem cei cu cunoaștere și intelect excepționale.

Dacă am gȃndi contrariul, că percepția noastră este incompletă și că natura este întreagă – că natura ne-a creat, dezvoltat și ne ridică – atunci nu am avea de ales decât să recunoaștem superioritatea naturii. Am observa apoi de bună voie legea finală integrală a naturii – conexiunea reciprocă, considerația și responsabilitatea între toate părțile sale, similar cu modul în care celulele și organele funcționează într-un organism.

Dacă vom respecta o astfel de lege, vom experimenta atunci o reacție pozitivă din partea naturii: echilibru, armonie, pace, iubire, unitate și fericire.

Dacă nu reușim să fim corespunzători integrității naturii, atunci vom simți feedback din ce în ce mai negativ la scară personală, socială și ecologică, de la viruși, schimbări climatice și dezastre naturale până la războaie, xenofobie și tulburări civile, precum și creșterea cazurilor de anxietate, depresie, stres, abuz de droguri, sinucideri și multe alte fenomene negative.

Prin urmare, sper că această perioadă a coronavirusului în care am intrat, o vom folosi cu înțelepciune, realizând că înțelepciunea noastră este limitată, că înțelepciunea naturii este imensă și că am fi înțelepţi să începem să ne ajustăm atitudinile, aducȃndu-le mai aproape de natură.

“Naşterea unei lumi noi” (Thrive Global)

Jurnalul “Thrive Global” a publicat noul meu articol: “Naşterea unei lumi noi

Noua realitate pozitivă pe care o putem aștepta după criza coronavirusului

FOTO: Un broker poartă o mască în timp ce lucrează la nivelul Bursei din New York (NYSE), în timp ce clădirea se pregătește să se închidă pe termen nedefinit, din cauza epidemiei de coronavirus (COVID-19) din New York, SUA, 20 martie , 2020. REUTERS / Lucas Jackson / Photo File

Incertitudinea, frica și anxietatea sunt agenții de contaminare masivă, atunci când oamenii se confruntă cu o schimbare bruscă și drastic, precum cea pe care o experimentăm acum cu pandemia de coronavirus, dar epidemia este de fapt un preludiu al unei schimbări pozitive profunde. Cuvântul mashber (criză) în ebraică înseamnă „locul nașterii”. Această epidemie semnalează de fapt începutul a ceva nou.

În mod similar, în lucrările lui Hipocrate, termenul de „criză” a fost folosit pentru sfârșitul unei boli. Deși, pentru a experimenta un nou început, trebuie să depășim o perioadă de tranziție, care poate fi dureroasă și dramatică, ca și în cazul durerilor de naştere. Lumea face față contracțiilor puternice declanșate de COVID-19, în toate domeniile posibile ale societății umane, deoarece planeta nu mai poate face față atitudinii oamemilor față de natură.

„Criza ne ajută să atingem acel nivel de conștientizare – acolo unde începem să ne simțim ca părți ale unui singur sistem, un singur mecanism. În structura circulară în care existăm, numai împreună putem da naștere unei noi realități, la un grad mai înalt, pozitiv, a umanităţii. ”

Michael Laitman

Scopul creației

Planul creației este de a ridica umanitatea la un nou nivel de existență. Astfel, loviturile care afectează în prezent umanitatea sunt, de fapt, forțe imense de la natură pentru a se proteja și vindeca pe sine, arătându-ne ceea ce facem greșit: grija doar pentru noi înșine, în detrimentul altora – un ego uman greşit direcţionat. Îi vom înțelege mesajul prin încercarea de a deveni o parte integrantă a ecosistemului – căruia cu toții îi aparţinem – în loc să îl folosim greşit și să-l sabotăm.

Ceea ce acum percepem ca o situație insuportabilă este, de fapt, o acumulare și intensificare a numeroase crize, pe mai multe niveluri, pe care le-am acumulat de mult timp, nu numai ecologic, ci și financiar; între cupluri, familii și oameni; în fiecare aspect al vieții noastre. Epidemia nu a ajuns din întâmplare, ci servește unui scop: vindecarea deconectării noastre și a relațiilor dezechilibrate, care rănesc natura.

Să ne regândim prioritățile

Ne-am construit lumea în așa fel încât am devenit sclavi moderni, muncind 12 ore/zi, făcând naveta, înainte și înapoi. Copiii, cu greu își petrec timp cu părinții. Guvernele au tipărit bani și au creat datorii, iar societatea a creat mormane de produse inutile. Apariția virusului ne-a obligat să analizăm ce avem în această lume și să ne punem întrebarea: pentru  ce trăim? Este ca să câștigăm bani? Sau este ca să avem copii și să murim? Trebuie să parcurgem un proces de evaluare pentru a găsi răspunsuri.

Ar fi naiv să credem că trecerea la o nouă realitate ar fi ușoară și simplă, dar trecerea trebuie să aibă loc. Mii de vieți se pierd, în timp ce economia globală ar putea fi sortită prăbușirii. Astfel, în aceste circumstanțe este greu de văzut lumina la orizont. În urmă cu mii de ani, înțelepciunea Cabala se referea la aceste vremuri ca la unele speciale, perioadă în care schimbări importante vor fi revelate, după ce am depășit dezvoltarea noastră egoistă, un timp care ne duce în cele din urmă la o reînnoire remarcabilă. După cum a scris Cabalistul Yehuda Ashlag (Baal HaSulam): „Mintea vede prin ce a trecut și își corectează viitoarele purtări.” (Scrierile ultimei generații)

Care va fi rezultatul crizei actuale? Sperăm că vom deveni mai înțelepți, deoarece vom vedea mai clar ceea ce contează cu adevărat în viață. De asemenea, sper că vom stabili o lume nouă și mai echilibrată, în care nu vom simți nicio împlinire din a profita de alții pentru câștig personal și să dăunăm mediului, datorită realizării faptului că, la sfârșitul zilei, vor fi consecințe negative pentru toți. Această transformare pozitivă va avea nevoie de un proces treptat de adaptare la această nouă realitate și va cere de la fiecare dintre noi să ne implicăm activ în construirea unei societăți care este complet conectată. Cum? Studiind și copiind atributele naturii, unde totul este interdependent, existând în echilibru și relații reciproce, unde toate părțile schimbă hrana și informația necesară, pentru bunăstarea întregului sistem.

Criza ne ajută să atingem acel nivel de conștientizare – acolo, unde începem să ne simțim ca părți ale unui singur sistem, un singur mecanism. În cadrul structurii circulare în care existăm, numai împreună putem da naștere unei noi realități a umanității, într-un grad mai înalt, pozitiv.

Ce este mai apropiat de Lumea Spirituală, inima sau mintea?

Întrebare: De ce dorința de spiritualitate este numită punctul din inimă și nu punctul din creier? Este inima mai aproape de lumea spirituală?

Răspuns: Toată natura este dorința de a primi, de a fi umplut, de a ne bucura. Acesta este fundamentul naturii. Mintea ne este dată pentru a folosi corect această dorință. Prin urmare, mintea servește dorinței.

Inima este punctul nostru de plecare cel mai interior, cea mai interioară dorință. Prin urmare, dorința de trezire pentru spiritualitate este numită punct în inimă.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 2/02/2020