Daily Archives: 5 aprilie 2020

Perioada de căutări, partea 2

Comentariu: Un grup de oameni care s-au adunat din diferite triburi ale Babilonului antic au descoperit legea superioară a naturii și au început să se numească pe ei înșiși “Israel”, adică “direct către Creator”.

Este spus că mulțumită dreptății străbunilor, fii Israelului au avut succes. În timpul celor 400 de ani de dezvoltare în Egipt, ei au fost instruiți și au înclinat scala pe partea de merit. Fiecare persoană din poporul Israel a acceptat să practice iubește-ți aproapele ca o cale de a obține corecția.

Răspunsul meu: Evreii au apărut ca un grup în Babilonul antic, au continuat dezvoltarea lor cu ajutorul conexiunii tot mai mari pe diferite etape ale creșterii egoismului, care s-a mărit nu în mod cantitativ ci în mod calitativ.

Cu cât se uneau mai mult în mod calitativ, cu atât mai puternic au simțit singura putere a naturii, adică Creatorul, care a fost revelat exact în conexiunea dintre ei.

Întrebare: Deoarece Tora este o instrucțiune despre cum să ajungem la comunicarea corectă ori “iubește-ți aproapele ca pe tine însuti”, în măsură în care fii Israelului s-au unit datorită respectării Torei, ei au transmis puterea lor sau metoda conexiunii celorlalte națiuni.

Când celelalte națiuni vor inclina scala pe partea de merit, așa cum a făcut poporul Israel acum 3000 de ani, atunci Mesia va veni, adică forța care ne scoate din egoism. Este spus: “Și toate națiunile se vor grăbi la Creator”.

Rezultă că un grup de oameni iese în evidență în natură care ei înșiși trebuie să obțină aceasta unitate și apoi să o transmită tuturor celorlalți. De ce nu poate fi dată tuturor imediat?

Răspuns: Deoarece prin abilitatea de a revela Creatorul, toți oamenii sunt divizați în cinci nivele. Grupul care este cel mai sensibil la asta este atras de dorința de a se uni pentru a dezvolta calitatea unității, calitatea corecției egoismului și descoperirea forței opuse acesteia între ei.

Și restul umanității este gradat pe aceeași scală în grupuri care gradual sunt atrași de asta. Într-adevăr, printre ei sunt oameni de știință și muzicieni, fizicieni și poeți, etc. Adică ei sunt divizați în conformitate cu interesele, în funcție de ce predispoziții au. Dar chiar și așa, în toate aceste grupuri, dezvoltarea lor constantă are loc.

Într-un final ar trebui să îi conducă la înțelegerea că dezvoltarea reală a persoanei sta exact în ridicarea deasupra egoismului lui în conexiunea cu ceilalți. În același timp, ei transmit proprietățile speciale complete ale naturii, puterea ei specială, o vedere specială a întregului sistem al universului. Și ei revelează cu adevărat sensul existenței lor și a existenței întregii lumi pentru ei înșiși.

Întrebare: Adică noi suntem în etapa de evoluție a dezvoltării, când trebuie să dezvoltăm în noi o altă ființă numită “Adam” (om)?

Răspuns: Da. Este ridicarea deasupra naturii noastre animale egoiste; când facem această transformare, asta ne transformă într-o ființă umană.

De pe KabTV “Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel”, 7/15/19

Pentru Suflete Sublime

Ȋntrebare:  Există căderi individuale, ale unei persoane și căderi generale, ale unui grup. Ce este o coborâre generală? În ce se exprimă ea? A existat vreodată așa ceva?

Răspuns:  Da, au existat. Chiar Baal Shem Tov descrie cum a experimentat o cădere împreună cu slujitorul său. În acel moment, el a strigat servitorului: „Începe să citești ceva, spune ceva!”

Dar acesta nu a putut face nimic altceva pentru că își pierduse nivelul spiritual. Atunci Baal Shem Tov i-a cerut: „Spune măcar ce-ţi aminteşti!” Slujitorul i-a răspuns: „Îmi amintesc doar alfabetul.” Baal Shem Tov i-a cerut: „Spune literele alfabetului!”

Vă puteți imagina o astfel de cădere la înțelepții măreţi, în care să uite chiar şi alfabetul? Aceasta este o oprire completă.

Ȋntrebare:  Acum înțeleg de ce în toți acești ani, oamenii nu aveau voie să se angajeze în Cabala. Dar, după părerea mea, acest lucru nu ar trebui să se întâmple astăzi?

Răspuns:  Nu, astăzi este nerealist, în general. Astfel de condiții speciale au fost date doar sufletelor sublime. Aceasta este ca o acrobaţie aeriană, ca bucla buclelor pentru un pilot.

Din Kab TV “Fundamentele Cabalei,” 3/27/19

“Dumnezeu i-a dat Tora lui Moise în public? Dacă este așa, există o dovadă solidă?” (Quora)

Michael Laitman pe Quora: “Dumnezeu i-a dat Tora lui Moise în public? Dacă este așa, există o dovadă solidă?”

Este doar o afirmație alegorică. Credem cu adevărat că Dumnezeu sau Creatorul a coborât din cer ținând Tora în mâinile Lui?

Creatorul este o forță a naturii care conectează armonios toate elementele realității între ele.

Unii oameni au o inclinație mai mare să reveleze această forță, cei care simt întrebările despre sensul și scopul vieții mai mult decât alții și de asemenea care se simt atrași de o conexiune mai profundă cu realitatea.

Aceia care simt o asemenea atracție și care găsesc o metodă să o dezvolte într-o revelație nouă a realității, devin Cabaliști. Ei se angajează în dobândirea și revelația acesteia și gradual devine o știință despre cum să se descopere Creatorul.

Creatorul este imaterial și, prin urmare, de nedobândit folosind aparate fizice și corporale.

Cu toate acestea, dacă noi dezvoltăm o forță opusă naturii noastre egoiste, o forță altruistă, atunci vom începe să simțim că Creatorul ne înconjoară în mod complet.

De ce nu este Cabala o religie mondială conducatoare?

Întrebare: Dacă ideea principală a tuturor religiilor lumii este de a uni oamenii cu o idee comună și de a-i ridica la o putere superioară, de ce știința Cabalei nu a devenit religia mondială conducătoare în acești 6.000 de ani?

Răspuns: Știința Cabalei a apărut acum 6.000 de ani, iar bazele religiilor acum 3.500 de ani în Babilonul Antic. Creștinismul a apărut în urmă cu aproximativ 2.000 de ani in urma, iar Islamul cu 600 de ani mai târziu.

Știința Cabalei nu este o religie. Nu trebuie să crezi în ea, trebuie doar să realizezi asta. Motivul apariției religiilor a fost ascunderea științei Cabalei.

Cabala nu afirmă nimic nefondat; încurajează omul să dezvăluie și să descopere despre ce este vorba. Aceasta este o știință care se numește Hochmat a-Cabala (înțelepciunea Cabala), adică, înțelepciune. Nu constă în acte sacre, treceri, sau orice altceva.

Nu spune că trebuie să crezi. Trebuie să ajungi la o stare numita credință. Dar credința este o stare de dăruire, de a te ridica deasupra egoismului, nu credința despre care vorbesc religiile.

Adică, Cabala nu are absolut nimic de-a face cu ele. Deci, nu contează cine ești sau ce ești. Naționalitatea și sexul nu contează. Principalul lucru este dorința de a ști unde te afli și pentru ce. Cabala nu împarte oamenii în niciun fel. Cine dorește, vine și se implică în ea.

Din emisiunea KabTV, „Bazele Cabalei,” 0.02.2020

Iubire de sine

Întrebare: Ce este iubirea de sine?

Răspuns: Egoismul nostru este cunoscut fiecăruia dintre noi atunci când o persoană se iubește pe ea însăși la nesfârșit, inconștient, fără temei, pentru că așa este forța naturii. El există în mod subconștient în interiorul nostru.

Întrebare: Dar în același timp mă bucur în detrimentul altora?

Răspuns: Nu neapărat în detrimentul altora. Pur și simplu iubirea de dragul nostru – este ego-ul nostru.

Din „Fundamentele Cabalei” din KabTV, 2/2/20

Cauzele depresiei

Întrebare:  Un cabalist poate fi pur si simplu deprimat, la fel ca orice altă persoană din lume?

Astăzi milioane de oameni sunt deprimați.

Răspuns: Da, dar milioane de oameni sunt deprimați pentru că le lipsește ceva: mâncare, cunoștințe, onoare, putere, etc. Vor sa obțină ceva și nu pot.

Depresia s-ar putea datora faptului că nu pot realiza ceea ce vreau, sau s-ar putea să apară pentru că nu am deloc dorințe.

La fel este și în spiritualitate: ori nu pot realiza ceea ce vreau, adică conexiunea cu Creatorul, revelația Creatorului, ori nu am nicio dorință pentru asta. Și aici este problema.

Cert este că un cabalist nu poate fi deprimat ca o persoană obișnuită. Există un alt motiv: el nu poate ajunge la Creator. Nu este același tip de depresie.

În principiu, atât depresia corporală, cât și cea spirituală provin de la Creator pentru ca omul să avanseze. Dar pentru cineva care este încă doar la nivel corporal și nu are legătură cu un grup, cu știința Cabalei, cu metodologia, este foarte dificil să facă față depresiei.

Pune stăpânire pe el și nu este clar când va trece, deoarece nu are instrumente pentru a o depăși. Și Cabala te învață cum să depășești aceste căderi și că sunt doar apeluri pentru ascensiune.

Din „Fundamentele Cabalei”, emisiune pe KabTV, 27/03/19