Daily Archives: 15 aprilie 2020

Misiunea pentru următorii 200 de ani

Întrebare: De ce are nevoie Creatorul sa-L dezvaluim?

Răspuns: Pentru a face o persoană echivalentă în formă cu El, pentru a ridica o persoană la nivelul Său și, de asemenea, pentru toți ceilalți, nu în același timp, ci treptat.

Trebuie să atingem acest scop în următorii 200 de ani.

Întrebare: Asta înseamnă că trebuie să semănăm cu Creatorul după „chipul și asemănarea Lui”?

Răspuns: După chipul și după asemănarea Lui se referă la aceeași formă de dăruire și dragoste, legătura cu ceilalți, ca atributul cel mai înalt al naturii, numit Creator.

Întrebare: Trebuie să atingem acest nivel de dezvoltare în timp ce suntem în aceasta forma corporala?

Răspuns: Da. Desigur, acest lucru nu este ușor, este o sarcină supremă complicată, dar trebuie să ne străduim.

Din „Fundamentele Cabalei”, KabTV, 26/01/20

Mai mulți decât unul, nu vă adunați!

Dacă simt conexiunea cu Creatorul, acest lucru îmi va corupe munca. Am să fiu satisfăcut că sunt conectat cu Creatorul, că sunt lângă El, că-I dăruiesc și că simt reacția lui.

Aceste conexiuni mă vor slăbi generând tot felul de calcule egoiste: eu față de Creator și Creatorul față de mine. De aceea poate că este mai bine să nu văd asta, ci să tânjesc și să îl doresc pe El? Ce este mai bine pentru o persoană pentru a se apropia de Creator cât mai mult posibil?

Vedem cum se întâmplă lucrurile în această lume. Dacă doi iubiți sunt separați de distanță, sunt îngrijorați că sunt departe unul de altul și visează să se întâlnească din nou. Atunci ei se vor îmbrățișa și vor fi împreună ca un singur corp. Apoi când se întâlnesc, se conectează cu adevărat, obțin ce și-au dorit și tot romantismul dispare. Dorința care ardea în ei atunci când erau separați a dispărut și o dată cu ea, toată plăcerea.

Dacă nu simți foamea, nu ai pofta de mâncare, atunci nu te poți bucura de masă. Întâi trebuie să acumulezi deficiență și să fii flămând, apoi această foame te va ajuta să percepi gusturile din mâncare.

Acum, în timpul epidemiei coronavirusului, Creatorul vrea să ne dividă distanțându-ne. El spune “Nu vă apropiați mai mult de doi metri între voi! Mai mulți de doi, nu vă adunați!”. Mâine va fi imposibil să ne apropiem, până când nu vom simți cât suntem de divizați cu adevărat.

Ar trebui să acumulăm o nevoie de conexiune, să fim sătui de stat acasă singuri și să visăm să fim cu alți oameni, să-i simțim și să-i înțelegem.

Apoi mă voi gândi: îmi doresc ca virusul să dispară ca să pot comunica cu alții și să fiu cu prietenii. Nu doar să fim împreună, ci deoarece în conexiunea noastră putem revela Creatorul, un nivel superior al existenței în care simțim viața eternă. Acum stau acasă și îmi este frică de moarte. Știu că oricum voi muri, dacă nu acum, din cauza coronavirusului, atunci peste alți zece sau douăzeci de ani. Nimeni nu se îndoiește de asta.

Totuși, acum este ca și cum încet, încep să văd. Acest virus apare pentru a-mi da viața eternă, ca să pot trăi veșnic într-o formă complet diferită, fără să-mi fac griji cum să fac bani, de poluarea aerului și toate celelalte probleme. Acest virus mă direcționează, pentru a urca la un alt nivel.

Eu sunt la nivelul acestei lumi și virusul vrea să mă ducă la următorul nivel, unde viața este eternă și perfectă. Ne dă oportunitatea de a trece, prin conexiunea dintre noi, într-o altă dimensiune a naturii, în care nu suntem conectați cu corpurile fizice, cu acest pământ, cu tot globul sau cu acest univers. Este ca și cum am aluneca într-o lume diferită.

Rezultă că pot să folosesc această stare critică pentru a obține eternitatea și perfecțiunea, pentru a mă ridica deasupra naturii mele.

Visul meu este ca acest virus să nu se evapore pur și simplu ca și cum nu ar fi existat. Vreau să ajungem la o stare specială, superioară, să ne ridicăm deasupra acestei materii la materia spirituală, de la simțirea acestei realități la perceperea realității superioare. Sunt multe nivele, dar principalul lucru este să mergem de la nivelul corporal la unul spiritual.

Din partea a 2-a a lecției zilnice de Cabala 3/26/30, lecție pe subiectul “Construind societatea viitoare”

Coronavirus: umanitatea nu-și poate reveni

Întrebare: Vor exista consecințe spirituale ale coronavirusului? Acum omenirea suferă, este speriată și încă nu a ajuns la concluzii serioase.

Răspuns: Omul încă este în confuzie: unde voi lucra, unde vor studia copiii mei, cum va merge totul, cât o să mai stau acasă etc. Și aici apar o mulțime de întrebări: ce-i cu soția, cu copiii? Îi văd foarte rar. Acum însă, încep să-mi recunosc copiii și soția.

Acest lucru nu este simplu. Vom mai sta împreună câteva luni și dacă nu desfășurăm o activitate serioasă de educație cu populația, familiile vor începe să se destrame.

Observație: Dar acestea, nu sunt prognoze foarte bune.

Răspuns: Ce se poate face? Când oamenii se regăsesc brusc într-un spațiu mic, încep treptat să-și arate reciproc diferite laturi ale egoismului. Acest lucru nu este ușor de înțeles.

Dar eu cred că organizând diverse ateliere, conversații și cursuri, diseminând tot ce este posibil pe site-urile noastre, vom putea preveni lovitura.

Întrebare: Totuși, cum se poate ca fiind în carantină, oamenii să nu se ucidă între ei?

Răspuns: Dimpotrivă, vom educa lumea astfel încât apropierea fizică dintre noi să ne conducă la o conexiune interioară, spirituală. Atunci oamenii vor simți apariția unei noi Forțe numite Creator.

Se spune în Tora: „Soțul, soția și Creatorul între ei”. În acest fel, îl putem descoperi pe Creator chiar și între soț și soție. Totul este între noi.

Dintr-o lecția din 22.03.2020

Rolul spiritual al femeii, partea a doua

Combinația dintre rădăcina masculină și cea feminină

Din amândoi, dintr-un bărbat și o femeie se naște fătul. Nimic nu se poate naște doar din bărbat sau doar din femeie.

Rădăcina masculină este forța de dăruire, iar rădăcina feminină este forța de primire. Procrearea este fapta bună în care va trăi spiritul vieții. (Rabash, „Dargot Sulam”, „294. Din ambii – bărbat și femeie”)

Rădăcina (înclinația) masculină este o intenție de dragul dăruirii, iar rădăcina feminină este dorința de a primi. Dacă acestea se interconectează reciproc, apare combinația lor corectă. Rezultă că, atunci când dorința de a primi interacționează cu intenția de dăruire (aflată deasupra ei), acestea două pot dezvălui împreună Creatorul. Reușesc astfel să producă acțiunea cea mai bună și mai importantă, de care este capabilă creația, în lumea noastră.

Nici un bărbat și nici o femeie nu pot face acest lucru separat, ci doar într-o combinație potrivită a calităților de dăruire (masculine) și a celor de primire (feminine). Doar astfel pot realiza primirea de dragul dăruirii, adică să se asemene cu Creatorul. În caz contrar, nici unul dintre ei nu este perfect.

Întrebare: Care este principiul conexiunii corecte dintre rădăcina masculină și cea feminină?

Răspuns: Dacă vorbim despre Cabala, atunci în conformitate cu această învățătură, rădăcina masculină și cea feminină există în fiecare dintre noi. O persoană trebuie să lucreze astfel încât dorința sa de a primi să fie complet sub autoritatea intenției de a dărui (de dragul dăruirii). Și atunci obține combinația potrivită.

Trebuie să înțelegem că nu vorbim despre femeie și bărbat, ci despre interacțiunea (conexiunea) corectă dintre aceste două rădăcini (înclinații) – cea masculină și cea feminină.

Pe de altă parte, dacă vorbim despre familie, despre relația potrivită dintre un bărbat și o femeie, atunci vorbim despre înțelegerea clar definită a calităților fiecăruia. Atunci, înclinația  feminină și cea masculină se combină în așa fel încât să producă fructul spiritual. De fiecare dată ei vor reuși sa dea naștere stării ce urmează și aceasta se numește nașterea copilului lor.

Dintr-o lecție de rusă, 03/08/2020

De la o gaură neagră la libertate

În urma carantinei, mulți se simt izolați, ca și cum ar cădea într-o gaură neagră. Trebuie să înțelegem că întreaga noastră lume, întreaga noastră galaxie, universul în sine, se află în interiorul unei găuri negre. Nu există nicio cale, este un fapt. Deci, nu este nimic înfricoșător în a simți acest întuneric.

Ei spun că forța gravitațională a acestei găuri este atât de mare încât chiar și lumina nu este în măsură să se elibereze de ea, totul fiind aspirat în acest puț negru; aceasta este cât de mare este forța egoismului. Egoismul consumă totul, nelăsând să scape nimic. Aceasta este lumea în care trăim, în această groapă neagră.

Totuși, tot ceea ce vedem la exterior este de fapt în interiorul nostru; ne vedem pe noi înșine. Deci, dacă vedem întunericul, ne dezvăluim adevăratele calități și suntem capabili să tragem concluzii despre starea noastră. Din aceasta va deveni clar cum să urci din această groapă, această gaură neagră.

Dacă vom primi calitatea dăruirii, ne vom elibera imediat. Prin urmare, dorința de a dărui este numită țara libertății, iar oamenii care trăiesc acolo, o națiune liberă. Atunci vei ieși din această gaură neagră și vei deveni o națiune liberă în țara noastră, dorința noastră. Cereți Creatorului și El va face să se întâmple. Tot ce trebuie să facem este să ne smerim și să cerem ajutor; aceasta este întreaga noastră corecție.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/1/20, Lecția privind subiectul „Pesach (Paște)”