Daily Archives: 27 aprilie 2020

De la începutul și până la sfârșitul Creației

Baal HaSulam, „Studiul Cabalei și esența ei”: Se știe că sfârșitul acțiunii este în gândirea preliminară. Înainte de a începe să se gândească la cum să construiască o casă, omul se gândește la cum va fi casa, la scopul acțiunii sale. După aceea, examinează modelul de casă pentru a-l face potrivit pentru acest scop.

La fel este și cu omenirea. Odată ce am aflat scopul, ne este clar și faptul că toate acțiunile Creației, în fiecare colț, intrare și ieșire, toate sunt aranjate numai pentru a hrăni rasele umane din centrul său, pentru a le îmbunătăți calitățile până când acestea îl vor putea simți pe Creator așa cum fiecare îl simte pe aproapele său.

Aceste ascensiuni sunt ca niște trepte ale unei scări, aranjate grad după grad până când scara este finalizată și atinge scopul.

Baal HaSulam consideră că coborârea este identică cu ascensiunea, după cum se spune, creștem în sfințenie și nu scădem în sfințenie. Întreaga noastră cale de la începutul până la sfârșitul Creației este o ascensiune continuă. Este la fel pentru toată lumea, fiei pentru cei care nu au mare succes, fie pentru cei care au noroc, cei care simt aceste niveluri și pentru cei care nu le simt.

Urcăm continuu. Ne apropiem de sfârșitul corecției în fiecare moment și, deși avansăm mai lent decât am fi putut și deși de multe ori simțim coborâri în loc de ascensiuni, aceste sentimente sunt total subiective. De fapt, în termeni absoluți, avansăm constant.

Din emisiunea de pe KabTv „Fundamentele Cabalei” 12/01/20

„Cum v-a afectat Coronavirusul?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: „Cum v-a afectat coronavirusul?”

Personal, m-a afectat așa cum i-a afectat pe cei mai mulți oameni din lume: plasându-mă în condiții de distanțare socială .

Urmez toate instrucțiunile Ministerului Sănătății și îi încurajez pe toți să facă la fel.

Unul dintre studenții mei m-a întrebat, de ce un cabalist urmează instrucțiunile guvernului în astfel de situații, dacă se presupune că ei, cabaliștii, trăiesc deasupra acestei lumi, în conexiune cu rădăcina vieții?

Am observat acest exemplu la propriul meu profesor, cabalistul Baruch Shalom HaLevi Ashlag (Rabash). Eram cu el în timpul Războiului din Golf în 1991, sub un atac cu rachete.Am văzut cât de strict a respectat instrucțiunile guvernului de a rămâne acasă.

În legătură cu respectarea legilor stabilite de guvern, există o vorbă în înțelepciunea Cabalei: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu”. Înseamnă că descoperim forța unificatoare pozitivă a naturii acolo unde se acumulează dorințele umane care urmăresc, într-o anumită măsură, unificarea.

Pe scurt, urmez instrucțiunile guvernului, în special în cazuri precum războaie și pandemii și îi sfătuiesc pe studenții mei și pe oricine este dispus să asculte, să facă același lucru.

În plus, coronavirusul a afectat organizația mea, Institutul de Educație și Cercetare Bnei Baruch Kabbalah, plasându-ne într-un format complet virtual. Ne continuăm lecțiile zilnice și celelalte activități fiind conectați de acasă de la noi. Aceasta nu a fost o schimbare majoră, deoarece avem configurat un sistem pentru lecții virtuale, care există de mulți ani, și mulți studenți se conectează zilnic, din întreaga lume, într-un cadru virtual. Așa că eram bine pregătiți pentru asta.

În afară de studiu, răspundem la coronavirus explicând riguros modul în care înțelepciunea Cabalei vede coronavirusul, prin postări, articole, videoclipuri și alte mijloace.

În esență, noi explicăm următoarele:

  • coronavirusul a apărut ca un răspuns la relațiile egoiste-concurențiale ale umanității, care au crescut excesiv.
  • coronavirusul a venit să ne salveze de dezastru mai mare provocat de om, pe care l-am fi adus asupra noastră permițând ca relațiile de exploatare să continue să crească nestingherite;
  • ne putem aștepta la o schimbare majoră pe termen lung a societății umane ca urmare a acestei perioade aduse de coronavirus, una în care ne vom calma și vom deveni mai concentrați asupra elementelor esențiale ale vieții și mai puțin în a ține pasul cu concurența;
  • utilizarea optimă a condițiilor noastre actuale de distanțare socială presupune să ne implicăm într-un proces de învățare despre cum ne putem înțelege mai bine locul în lume, încotro se îndreaptă lumea și cum ne putem pune în echilibru cu natura.

Prin urmare, invit pe oricine dorește să se conecteze la noi, să se alăture lecțiilor noastre (link-uri în biografia mea Quora) sau să viziteze site-ul nostru web actualizat în permanență cu materiale despre viziunea Cabalei asupra coronavirusului.

 

Răspunsuri la întrebările voastre, partea 241

Întrebare: De ce este atât de puțin din Creator în BYA (Beria, Yetzira și Assiya)? De ce sunt mai multe coborâri decât ascensiuni cu cât suntem mai departe?

Răspuns: În lumile BYA nu există Creator, deoarece Creatorul este Ohr Hochma, care se manifestă în Ohr Hassadim, iar Ohr Hochma nu pătrunde sub Parsa.

„Binecuvântat ești Tu, Doamne, care aduci pâinea din pământ”

Se obișnuiește să mulțumim înainte de masă: „Binecuvântat ești Tu, Doamne, cel care aduce pâinea din pământ”. Binecuvântăm forța superioară pentru că ne ajută să aducem pâine („pâinea” este nivelul de credință) din pământ, adică, din nivelul dorinței de a primi, Malchut. Calitățile Binei intră în Malchut și le extragem înapoi.

Când plantăm o sămânță în pământ, pământul oferă acestei semințe tot felul de minerale, aceasta încolțește, apoi se trasnformă într-o tulpină cu multe semințe. Așadar, dintr-o sămânță plantată în pământ, se obțin sute de semințe, mărindu-mi depozitul de sute de ori.

De unde capătă pământul o astfel de putere? Acesta este rezultatul spargerii: lumina a pătruns în dorință și și-a transferat proprietățile în ea. Și de atunci, până în zilele noastre, extragem din pământ, de la Malchut, calitățile Binei cu ajutorul cărora putem crește și produce plante, animale și oameni.

Totul provine de la nivelul mineral, dar doar datorită faptului că forța luminii a pătruns inițial în ea. Prin urmare, o forță vie poate ieși din pământul neînsuflețit. Așa funcționează.

Îl binecuvântăm pe „Domnul, care aduce pâinea din pământ”. Nu există nimic în pământ în sine, dar Creatorul și-a implantat inițial calitatea de dăruire în el și de aceea putem extrage toate fructele din pământ. Totul iese de la nivelul mineral, din pământ, de la prima spargere, ca urmare a faptului că forța Creatorului a pătruns până la nivelul cel mai de jos, în dorința de a primi și îl susține.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 26/3/20, Lecția despre subiectul „Construirea societății viitoare”