Daily Archives: 8 mai 2020

Credință Si Cunoastere

Întrebare: În Cabala, ce este credința și ce este cunoașterea?

Răspuns: Credința în Cabala este calitatea dăruirii, capacitatea de a mă ridica deasupra egoismului meu, când, contrar ego-ului, care îmi cere: „Primește, ia!”, mă pot ridica deasupra acestei dorințe de a primi, ia și apucă, adică să nu lucrez cu dorințele mele egoiste de a mă umple de orice fel de plăcere.

Cu alte cuvinte, am redus dorințele mele. Dorințele rămân, dar le restricționez, sunt deasupra lor. Numim o astfel de acțiune „credință mai presus de rațiune”. Rațiunea înseamnă toate dorințele mele egoiste, deoarece în ele primesc și mă simt pe mine, măreția, încrederea și gusturile mele.

Întrebare: Sunt acestea dorințele, sentimentele și emoțiile mele naturale?

Răspuns: Da. Toate sunt numite gusturi sau cunoștințe. Acestea sunt dorințele noastre de bază: hrană, sex, familie, bani, putere și cunoaștere. Mai mult, cunoașterea este cea mai mare dorință egoistă. După ea vine credința, când mă ridic deasupra tuturor acestor dorințe și lucrez cu ele nu pentru a le umple, ci pentru a mă ridica deasupra lor.

Întrebare: De ce înțelepții au numit-o  credință?

Răspuns: Pentru că aceasta este calitatea dăruirii – proprietatea lui Bina, în comparație cu proprietatea primirii, Malchut.

Întrebare: Aceasta este o calitate pe care nu o simt în dorințele mele naturale și de aceea trebuie să cred în ea?

Răspuns: Nu. Aceasta-i o calitate care este dobândită treptat sub influența forței superioare – o lumină superioară. Nu are nimic de-a face cu credința în lumea noastră atunci când venerez pe cineva sau ceva cu ochii închiși și accept în credință, tot ceea ce îmi spun. Aici (în credință mai presus de cunoaștere) mi-am stabilit în ce vreau să cred și ce vreau să valorizez în comparație cu ceea ce prețuiește egoismul meu. Adică această credință mă ridică deasupra egoismului meu. În funcție de nivelul de egoism peste care mă pot ridica, sunt în credință.

Din emisiunea de pe KavTV „Fundamentele Cabalei”, 11/11/20

 

“Câteva adevăruri urâte ale vieții” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: “Câteva adevăruri urâte ale vieții

În timp ce noi simțim din naștere că vrem să schimbăm lumea și să schimbăm alți oameni pentru a îmbunătăți lumea, adevărul urât este că singurul care are nevoie să se schimbe sunt eu însumi.

Dorința noastră de a schimba lumea și de a-i schimba pe alții izvorăște din percepția noastră intuitivă egoistă a realității, acolo unde vrem să beneficiem pe seama altora.

Prin a vrea să schimb oamenii și lucrurile din jurul meu, eu în mod esențial cer “Dă-mi ceva diferit de ce am acum!”

Cu toate acestea, schimbarea adevărată este atunci când nu cer nimic de la ceilalți și de la lume, eu cer să dau altora din cea am.

Asta este urât pentru natura noastră umană foarte egoistă, de care nu putem să scăpăm și care vrea să schimbe tot ce poate în lume, astfel încât să culeagă beneficiul maxim cu efort minim.

Fiecare din noi se simte  a fi unica creație, o creație excepțională din existență. Natura noastră egoistă ne dă tuturor un sentiment de unicitate, o experiență exclusivă când simt că doar eu exist, iar toată lumea și orice altceva este secundar în importanță pentru mine.

În conformitate cu asta noi simțim că dacă cineva ar trebui să se schimbe, ar trebui să fie ceilalți, nu eu.

Cu toate acestea, singura cale ca lumea din jurul nostru să se schimbe este dacă fiecare din noi se schimbă pe sine.

Este minunat dacă vreau să schimb lumea. Eu trebuie doar să mă schimb pe mine astfel încât schimbările din mine să influențeze lumea.

Acest fel de schimbare este realizabilă. Eu mă pot schimba pe mine însumi în fiecare moment și făcând astfel, lumea se va schimba.

 

In pragul unei societăți noi

Suntem în pragul unei societăți complet noi, o societate despre care au scris cabalistii.

Astăzi, asistăm la faptul că natura se revolta. Nu mai vrea să se ocupe de oameni răi. Trebuie să-i aducă la echilibru cu ea însăși, însa noi rezistăm. În consecință, în aceiași măsură, natura trebuie să ne corecteze prin reacții negative. Aceasta este exact ceea ce simțim.

Toate virusurile sunt destinate să ne readucă la o stare de echilibru. Dacă înțelegem acest lucru, atunci ne vom corecta cu ușurință pe noi  și sistemul în care existăm împreună pe Pământ. Astfel, vom obține o umanitate complet diferită. Sper că vom descoperi acest lucru în cel mai scurt timp posibil, poate chiar într-un an și jumătate. Este puțin probabil să se întâmple mai curând.

Dacă dorim să explicăm în orice mod posibil cum trebuie să se comporte umanitatea și care este răspunsul corect la coronavirus, atunci o putem face literalmente în aceasta perioadă. Totuși, nu se va întâmpla până când coronavirusul nu va ocoli globul și toată lumea va vedea câtă putere are asupra noastră.

Oamenii vor înțelege că noi am fost cei care au provocat-o prin relațiile noastre necorectate și prin atitudinea noastră proastă față de natură și fata de alti oameni; vom începe să ne întrebăm cum  putemsă corectăm acest lucru. Abia atunci coronavirusul va dispărea. Trebuie să parcurgem toate etapele revelației răului, corectarii lui și manifestarii binelui.

Sper foarte mult că vom asista foarte curând la acest lucru.

Din emisiunea KabTV „Fundamentele Cabalei” , 15/03/20

Ce indică coronavirusul?

Întrebare: Dezvoltarea umanității de astăzi este reacția stupidă și disproporționată la o problemă absolut naturală? Până la urmă, virusul este o altă boală, nu amenință distrugerea întregii populații. De ce este o asemenea agitație în jurul lui?

Răspuns: Virusul arată umanității cât este de mică și irațională; încă este în “scutece” și foarte repede cedează panicii. În principiu, noi trebuie să înțelegem că aici calculul nu este cu boala și cu moartea, ci pentru a arata oamenilor cât de mult ar trebui să-și schimbe relațiile.

“Dă-te mai departe câțiva metrii de mine, nu te întinde, nu respira în fața mea, nu ne sărutăm și îmbrățișăm. Noi nici măcar nu ne apropiem între noi, este interzis.”

Virusul ne arată la ce distanță interioară ar trebui să fim unii de alții, în mod interior! El ilustrează din afară cum această distanță este sigură pentru mine; la această distanță noi nu ne putem face rău unii altora. Apoi începem să ne gândim ce ar trebui să facem? Prin urmare, știința Cabala este revelată și explică ce să facem.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 3/22/20

„Modificarile de la locul de muncă ne vor schimba relațiile” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol „Modificările de la locul de muncă ne vor schimba relațiile

Viața nu va mai fi la fel după pandemia coronavirusului.

Aceasta este o subestimare, dar cum ar putea procesul de vindecare să ne îmbunătățească relațiile interpersonale și perspectivele de viață? Lucrând de acasă, fiind departe fizic de alți colegi de muncă si petrecând mai mult timp cu familia ne-a obligat să ne reevaluăm obiectivele personale în general. Putem ieși din criză mai puternici dacă ne reevaluăm prioritățile și realizăm beneficiile potențiale ale noii realități.

În era pre-coronavirus, în medie, un muncitor american a făcut naveta în cel puțin 54 de minute pe zi, potrivit Biroului de recensământ din S.U.A. Blocarea provocată de coronavirus a schimbat regulile jocului și a trimis milioane de oameni să lucreze de acasă, să petreacă mai puțin timp la volan și mai mult timp pentru redescoperirea familiei. Am ajuns să ne cunoaștem familiile într-un mod diferit de ceea ce era și ne-a transformat din interior.

Pe măsură ce vom redeschide economia, fiecare dintre noi va aduce bagajul familiar absorbit prin muncă de acasă la locul de muncă și va continua să se simtă conectat cu cei apropiați. La locul de muncă, dincolo de nevoia lor de a-și câștiga traiul, oamenii vor simți că le lipsește conexiunea internă dintre ei.

Alții vor trebui să trieze lucrurile diferit.

30 de milioane de americani și-au pierdut locul de muncă la mijlocul lunii martie din cauza crizei COVID-19. O soluție la această situație complicată va solicita un plan național care să evalueze ce industrii și meserii sunt esențiale pentru bunăstarea comună. Acum trebuie să restabilim producția și distribuția într-un mod care să ofere umanității produsele și serviciile necesare, dar fără consumul excesiv care a distrus lumea aproape complet.

Un astfel de plan va necesita setarea unei valori speciale programelor de dezvoltare care plasează conexiunea umană la vârf. De ce această schimbare de priorități este obligatorie? Răspunsul este simplu: nu am fost niciodată atât de neputincioşi punând perfecțiunea, cunoștințele, puterea; puterea și influența pe un piedestal. În aroganța noastră, ne-am considerat forța supremă a naturii. Astăzi, am asistat la cât de rapid și de ușor se poate distruge umanitatea, aparent sigură, pe care am construit-o.

Prin urmare, obiectivul timpului nostru este să punem un semn de întrebare în oameni cu privire la viața lor, a lumii și, în general, spre ce se îndreaptă umanitatea.

Pentru ce acum?

Problema umanității constă acum în a realiza că singura ieșire corectă din criză este transformarea relațiilor umane din egoiste în altruiste. Revenirea la relațiile de afaceri fără a corecta relațiile interumane va duce la o criză mai mare, deoarece nu am rezolvat încă rădăcina problemelor noastre.

Avem nevoie de un plan global pentru ca societatea umană să se salveze de egoism. Pentru prima dată în istorie, umanitatea realizează ceea ce a crezut că știe – dar niciodată nu a înțeles pe deplin: Lumea este globală și interdependentă; este casa noastră comună.

Vom începe să ne evaluăm viața ca „înainte” și „după” pandemie.

Această perioadă critică cu care ne confruntăm sigilează istoria dezvoltării egoiste a omenirii și arată că orice sistem bazat pe egoismul nostru va produce rezultate negative. Astfel, ceea ce trebuie să corectăm nu este sistemul în sine, ci natura noastră egoistă.

Ca impact direct al crizei, lumea se îndreaptă spre a se simți mai conectată și mai unificată. O problemă comună care afectează toată lumea îi apropie pe oameni. Încetează a se gândi la războaie, conflicte între țări, exploatări ale corporațiilor sau să-şi urască semenii; scopul principal este de a supraviețui dușmanului comun. Nu ar trebui să așteptăm un alt val de COVID-19 care să ne facă să reacționăm în acest fel și să învățăm doar prin suferință. Sentimentul de frăție și unitate trebuie să prevaleze dacă dorim cu adevărat să prosperăm și să ducem o viață plină de împliniri.

 

“Este timpul pentru conducerea de către femei” (Medium)

“Medium” a publicat noul meu articol “Timpul pentru conducerea de către femei

Pe măsură ce lumea se trezește către o nouă realitate, a devenit mai evident și stringent rolul imperativ al femeilor de a pune laolaltă piesele sparte și de a reconstrui societatea. COVID-19 ne-a făcut să conștientizăm acest lucru mai acut, începând cu mediul cel mai intim și de bază pe care îl știm cu toții: căminul. Ca urmare a ordinului de a rămȃne în case, am redescoperit că figura feminină din familie este cea mai proeminentă și cea mai influentă. De acasă, aceeași importanță reverberează în toate domeniile vieții în care sunt implicate femeile. Această forță motrice a femeii, fără comparație cu alta, este tocmai ceea ce are nevoie lumea acum, pentru a începe recuperarea ei din impactul cauzat de pandemie.

Săptămână după săptămână, blocajul a revelat centralitatea puterii feminine în familie, unde fiecare membru se simte total dependent de femeie. Chiar dacă bărbații ajută la treburile gospodărești, cea mai mare parte a sarcinii revine pe umerii femeii. Acum, deoarece restricțiile impuse din cauza pandemiei sunt treptat ridicate și oamenii se întorc la birourile lor, este imposibil să spunem că vom reveni la afaceri ca de obicei. Noi discernăminte ne vor însoți înapoi în lumea din afara casei. Discernăminte cum ar fi remarcabilului devotament și determinarea femeilor din viața tuturor, care se imprimă în fiecare om și sunt recunoscute în special în perioadele de disperare, precum cea pe care încearcă acum planeta să o depăşească.

Lumea ca un cămin al umanităţii

Nu este de mirare că rezultatele cele mai pozitive în combaterea pandemiei de coronavirus au avut loc în țările conduse de lideri de sex feminin, așa cum s-a evidențiat recent în știrile mondiale. Când femeile preiau o parte mai mare în conducerea casei noastre globale comune, ceea ce înseamnă întreaga umanitate, fără îndoială, vom câștiga din aceasta, deoarece va fi mai puțin război, vor fi mai puține probleme și conflicte și o mai bună organizare a lumii noastre, în general.

Fiecare bărbat știe că, dacă așteaptă un rezultat bun în orice problemă din viață, ar trebui să se consulte cu femeia acasă, deoarece ea este mai serioasă și mai practică decât el. Acest lucru l-am observat în multe culturi. Cu puține excepții, chiar și în unele țări în care femeile par să trăiască în umbră, femeile sunt cele care conduc și iau decizii. Femeia este cea care determină ce se întâmplă în familie.

Dacă mai mulți bărbați ar înțelege importanța ascultării femeilor, atunci când ne confruntăm cu provocări multiple, starea lumii s-ar schimba în mai bine în modul în care ne conducem viața, în ceea ce dobândim și ce obiective ne stabilim.

Calitățile femeilor de dragul societății

Femeile sunt atrase în mod natural să organizeze lumea, ca și cum ar organiza casa, astfel încât toate din interior să se simtă confortabile și bune. Spre deosebire de bărbați, care seamănă mai mult cu copiii care se bucură de luptă, în curte, cu prietenii lor, femeile nu vor permite competițiilor de luptă și copilăreală să continue să prevaleze, așa cum au fost până la lovitura pandemiei. La fel ca o mamă, femeile sunt capabile să pună totul în ordine în societate și să oprească luptele și competitivitatea nesăbuită. Iar bărbații vor asculta. Aceasta este comparabilă cu înclinația unui copil de a-și asculta mama. Ea l-a născut, l-a hrănit și l-a crescut, așa că înțelege cum să-l controleze. Deci, de ce nu am administra casa noastră comună global, așa cum sunt familiile noastre? Dacă femeile se unesc în acest scop și acționează sensibil, înțelept și cu forță, se va produce o schimbare pozitivă.

Poate exista o anumită percepție că femeile nu sunt neapărat pregătite și hotărâte să își asume conducerea în schimbarea lumii, în măsura în care este necesar, în special în acest proces de vindecare din pandemie. Astfel, este esențial să creștem importanța rolurilor pe care femeile trebuie să le joace în toate discursurile sociale, la cel mai larg nivel posibil.

Probabil, este nevoie și de o forță masculină care să susțină mai mult și să ajute la unirea femeilor, să le deschidă drumul.

O astfel de forță ar trebui să stea lângă femei pentru a le încuraja și a face loc ca acestea să își ia locul meritat și să conducă. Nu sugerez că o parte a societății trebuie să o înlocuiască pe cealaltă. Fiecare învață să o completeze pe cealaltă.

Un astfel de echilibru dinamic între sexe ar trebui să rezulte din înțelegerea că noi toți, bărbații și femeile, nu ne putem întoarce la modul anterior de viață, defectuos. Lumea veche pe care am construit-o este pe cale să implodeze, iar coronavirusul este doar primul semn. Trebuie să construim împreună o lume nouă, în care toată lumea este angajată să cultive o societate prosperă, dar durabilă, în locul unui model dezechilibrat de poluare și distrugere.

Această schimbare nu înseamnă că trebuie să demontăm totul și să construim ceva nou, ci pur și simplu să privim întreprinderile și angajamentele dintr-o perspectivă nouă: în beneficiul copiilor noștri, al întregii umanități și al întregii naturi. Femeile pot oferi viziunea dornică să stabilească astfel de decizii. Cu alte cuvinte, femeile ar trebui să stabilească obiectivele prioritare, iar bărbații le vor pune în aplicare. Prin această cooperare reciprocă, va apărea o bază comună, de susținere și înțelegere.

 

Ce ar trebui să facem după carantină?

Nu există nici o îndoială că singura cale de a depăși coronavirusul este să fim preocupaţi de întreaga lume, care este cuprinsă de pandemie. Virusul ne arată că trăim în era lui Mesia, în starea de  „Ultima generație”, starea care afectează întreaga lume.

Virusul nu a venit să ne distrugă, ci să ne zguduie puțin, să ne aducă la prima realizare: că ne confruntăm cu o singură natură globală care se luptă cu noi, ca un front unit. Eram pe cale să distrugem natura de la nivelul cel mai scăzut, material, la cel mai înalt grad, spiritual.

La nivel material, am înțeles deja că distrugem fără milă lumile, minerală, vegetală, animală și umană, cu egoismul nostru. Faraonul domnește suprem în lumea noastră, iar „șapte ani de foamete” au venit deja, devreme ce nimic nu ne poate împlini în această lume. Este imposibil să continuăm să trăim într-o lume în care egoismul domnește liber. Fie ne ridicăm deasupra acestei lumi, fie ne confruntăm cu lovituri imense.

Trebuie să știm să intrăm în lumea superioară.

Trebuie să-l construim pe Moise din grupul nostru, adică forța care scoate toată umanitatea din lumea egoistă și o aduce peste Marea Roșie. Este imposibil să trăiești în această lume egoistă.

Priviţi doar, cum natura minerală și animală,așteaptă în permanență, ca noi să părăsim această lume și să ne ridicăm  la un grad spiritual superior. Cum s-ar bucura animalele, peștii și plantele dacă ne-am ridica cu toții!

Întreaga natură, din întreaga lume și universul se vor calma și se vor echilibra. Totul va fi pașnic și mulțumitor, dacă egoismul omului nu va mai interveni și va pune totul sub călcâiul său.

Nu avem unde să avansăm.

Odată ridicată carantina, ne putem dori eventual să ne întoarcem la aceleași lucruri vechi, să continuăm să dăunăm naturii și să așteptăm războiul nuclear? Haideți să aruncăm o privire rece asupra stării noastre pre-virus, la cât de ilogice și anormale au fost viețile noastre.

Este nevoie să obținem o anumită similitudine cu starea generală a naturii, deoarece omul se află la cel mai înalt nivel al tuturor ființelor. Trebuie să ne unim și să ne simțim responsabili pentru întreaga lume.

„Ultima generație” este cea care trebuie să implementeze programul de creație.

Și coronavirusul ne arată cât de târziu am ajuns cu această implementare la scară globală. Astfel, aducem dezechilibrul în creaţie și manifestăm toţi aceşti viruși.

Este posibil să nu putem ieși pe străzi sau să ne adunăm împreună, dar trebuie să atingem unitatea interioară, deasupra acestei separări, la relațiile corecte între oameni. Aceasta înseamnă că egoismul care stă între noi va dispărea, îl vom depăși. Procedând astfel, vom eradica coronavirusul. Dacă sunt într-o bună conexiune, caldă, internă, cu ceilalți, niciun rău nu poate veni între noi.

Coronavirusul este un semn că nu avansăm pe calea luminii, ci pe calea suferinței, cursul natural al evoluției (Beito), deoarece acționează asupra noastră prin forță. Calea luminii, accelerarea timpului (Ahișena) funcționează întotdeauna într-un mod bun, plăcut.

Dacă ne străduim pentru relații bune între noi, atunci descoperim că putem construi sisteme interne de conectare între noi și vom transfera afacerile acolo unde nu vom mai avea nevoie de ele, acelea care doar poluează mediul şi le-am transfera la nivelul interior, unde ne conectăm, vorbim și ne simțim reciproc.

Văd că acum oamenii visează la magazine deschise, restaurante, cafenele, frizerii și saloane de înfrumusețare pentru că au avut un fel de conexiune între ei, acolo. Dar natura ne obligă la o nouă formă de conexiune.

Din Lecția zilnică de Cabala, 4/25/20

„Cum să depășesc complexul de pesimism și inferioritate din mintea mea?” (Quora)

Michael Laitman, în Quora: „Cum pot depăși complexul pesimismului și inferiorității din mintea mea?”

Pesimismul și optimismul sunt caracteristici încorporate în noi, cu care suntem născuți.

Deși avem caracteristici pe care le primim de la naștere, modul în care aceste caracteristici pot fi influențate și direcționate se poate face prin numeroasele influențe sociale variate din viața noastră.

Exemplele pe care le vedem în societatea noastră – de la familiile noastre, prin prieteni, cunoscuți, școlarizarea pe care o primim, media pe care o consumăm și cultura la care participăm – toate influențează expresia caracteristicilor noastre.

Prin urmare, dacă simțim o problemă cu caracteristicile noastre interioare, trebuie să ne gândim la toate și la toți cei care ne influențează și la ce tipuri de schimbări ar trebui să facem în cercurile noastre sociale înconjurătoare și în mass-media pe care le consumăm pentru a ne impacta pozitiv. Așa cum spune zicala: „Spune-mi cine este prietenul tău și îți voi spune cine ești.”

De asemenea, pesimismul nu trebuie gândit ca o calitate proastă.

Este o calitate înnăscută, iar unele persoane sunt în mod natural mai pesimiste, în timp ce altele sunt în mod natural mai optimiste.

Este important pentru noi să înțelegem că trăim într-un sistem global de natură interdependentă, care acționează în echilibru între toate calitățile pozitive și negative, inclusiv optimismul și pesimismul.

Prin urmare, pentru a atinge echilibrul cu natura, trebuie să învățăm cum să ne conectăm pozitiv cu alte persoane care au caracteristici diferite.

Complementaritatea reciprocă o vom dezvolta, acolo unde fiecare ne susținem caracteristicile înnăscute, dar învățăm cum să le direcționăm în moduri benefice pentru toată societatea umană,  care la doar un clic ne-ar pune pe toți într-o homeostază armonioasă unul cu celălalt și cu natura.

Punctul din inimă și ciclurile sufletului

Întrebare: Să presupunem că în această încarnare omul a revelat punctul din inimă și sufletul său a început să crească. Apoi corpul moare. În următoarea încarnare aceeași persoană nu-și mai amintește nimic. Trebuie să treacă din nou prin procesul de revelare a punctului din inimă și să crească?

Răspuns: Nu. Nimic de genul acesta. Corpul nostru animalic ne însoțește pentru a intra în lumea spirituală, putem fi independenți din punctul său de vedere. Dar, în principiu, el nu ne dă nimic.

Poți fi sănătos, frumos, atlet, sau un om bătrân și decrepit, poți fi bărbat sau femeie, nu contează. Este important doar faptul că ai un punct în inimă. Comenctându-ți punctul cu niște străini, poți crea un kli comun, un vas. Așa funcționează lucrurile.

Dintr-o emisiune KabTV “Bazele cabalei,” 2/16/20

Lăsați lumina să lucreze cu egoismul!

Întrebare: Înăbușirea egoismului ne aduce mai aproape de Creator? Cum lucrăm cu egoismul?

Răspuns: Nu este nevoie să ne luptăm cu egoismul. În primul rând, dacă veți face asta veți fi învinși de egoism. În al doilea rând, rupând egoismul te vei alege cu mai multe ego-uri în tine. Mai bine să nu faci asta.

Doar lumea superioară poate lucra cu egoismul. Ea l-a creat, nu tu. Egoismul este mai presus decât tine. Este o calitate a naturii create de Creator. Crezi că ai să poți opune rezistență sau să faci ceva cu această calitate? Nicidecum. Încearcă și te vei convinge că ești slab, că nu înțelegi ce se poate face cu ea. Nimic nu va funcționa.

Trebuie să faci un singur lucru: cu ajutorul prietenilor, cu ajutorul grupului, să atragi lumina superioară. Acesta este efortul nostru. Lumina știe ce să facă cu egoismul pentru că lumina l-a creat. Așadar, lasă lumina să lucreze cu egoismul.

Dintr-o emisiune KabTV “Bazele cabalei,” 2/16/20