Daily Archives: 7 iunie 2020

HaVaYaH – Structura dorinţelor noastre

Ȋntrebare: Ce este HaVaYaH?

Răspuns: “HaVaYaH” este numele din patru litere al Creatorului (yod-hey-vav-hey), care include toată creația. Tot ceea ce este creat și există în lume se încadrează ȋn cele patru etape ale luminii care coboară, care se numesc HaVaYaH, sau numele Creatorului.

Lumina superioară, în timp ce trece prin aceste patru etape și construiește întregul univers, scoate ȋn evidență esența Creatorului, atitudinea Creatorului față de creație.

Ȋntrebare:  Dacă luăm materia lumii noastre, de exemplu, o masă sau o persoană – indiferent ce este ea, atunci structura oricărei dorințe este HaVaYaH?

Răspuns:  Da. Numai că noi nu o vedem, nu o observăm, nu o simțim. Oricare ar fi lumea, mare, mică, macro, micro, indiferent cum am privi-o, puteți vedea întotdeauna HaVaYaH în ea.

Observaţie:  Chiar și în Cabala, termenul „Adam HaRishon” este folosit ȋn mod constant.

Comentariul meu:  Cert este că tot ce este creat în univers, pe de o parte, se numește HaVaYaH și, pe de altă parte, este considerat o structură numită Adam.

Prin Adam, nu ne referim la o persoană din lumea noastră, ci la un sistem care include totul.

Creatorul a creat creația în așa fel încât, în cele din urmă, aceasta să-L înțeleagă. Prin urmare, creația trece prin etape de dezvoltare până când ajunge în stadiul Adam, de la cuvântul „adameh” însemnând „domeh”, similar cu Creatorul. Și, prin urmare, tot ceea ce a creat poate fi numit Adam.

În plus, Adam HaRishon este creația în forma sa originală, care suferă tot felul de transformări și ajunge la forma sa finală.

Ȋntrebare:  Care este diferența dintre HaVaYaH și Adam HaRishon?

Răspuns:  Adam HaRishon este format din HaVaYaH. Dar când vorbim despre HaVaYaH și cum reacționează această structură la Creator și vrea să devină asemenea Creatorului, o numim Adam.

Ȋntrebare:  Adică, toate aceste lucruri par a fi într-o formă potențială, iar o persoană le dezvăluie cu sentimentele sale, la fel ca ADN-ul, din lumea noastră, care conține toate informațiile pentru dezvoltarea corpului uman și calităților caracterului unei persoane?

Răspuns:  Da. Și atunci este dezvăluit.

Ȋntrebare:  Și ce sunt cele zece Sefirot?

Răspuns:  Cele zece Sefirot sunt cele zece părți din care este compusă orice dorință completă, corectată, de dăruire.

Ȋntrebare:  Care este diferența dintre HaVaYaH și cele zece Sefirot?

Răspuns:  Este același lucru. Deși HaVaYaH este format din cinci litere, patru și vârful literii yod, el tot zece părți este.

Din KabTV  “Fundamentele Cabalei” 6/17/19

Ce altceva vrea virusul să ne spună?

Întrebare: O pandemie ne ajută să simțim că toți suntem interconectați. Pentru prima dată în istoria umană, ne regăsim în aceeași stare, ca și cum am fi lipiți de casele noastre: nimeni nu merge nicăieri, toată lumea este stupefiată.

Dar, în același timp, continuăm să acționăm ca înainte: egoist, fiecare pentru propriul interes. Ne învinovățim unii pe alții, tragem spre propriul nostru beneficiu. Americanii au tipărit patru trilioane de dolari doar pentru ei înșiși, nu îi împart cu altcineva. India este închisă față de China, precum și Ungaria de Uniunea Europeană. Toți aleargă ca șoarecii în găurile lor.

De ce mai este nevoie pentru a arăta lumii ineficiența deciziilor egoiste, astfel încât să găsim un alt mod, astfel încât să se producă un moment de cotitură radicală? Unde este acest punct? Ne apropiem? Cât trebuie să suferim până să găsim calea cea bună?

Răspuns: Problema este că nu vrem să ne recunoaștem dependența unii de alții. Prin urmare, fiecare iese din aceste probleme individual și nu-i pasă ce se întâmplă cu ceilalți. Mai mult, unul își măsoară bunăstarea în comparație cu ceilalți, deci, cu cât este mai rău pentru alții, cu atât este mai bine pentru el.

Astfel, problemele sunt rezolvate foarte simplu: fiecare pentru sine și în niciun fel împreună.

Acest lucru este în contradicție cu coronavirusul, deoarece virusul în sine este global și ne afectează la nivel global. Ne aduce la o anumită ecuație generală, deoarece provine din natură. Și toată natura este absolut globală.

Rezultă că, dacă vom continua să ne comportăm așa cum o facem acum, nimic bun nu va ieși din virus. Nu vom putea să-l depășim pentru că este la un nivel deasupra noastră. Acționează la nivel global, asupra întregii umanități, nu-l putem neutraliza singuri. Acesta este un nivel de influență complet diferit: influența sa asupra noastră și influența noastră asupra lui.

Prin urmare, va trebui să-l combatem altfel: luptându-ne cu noi înșine, cu egoismul nostru și numai în măsura în care suntem gata să ne unim putem avea efect asupra virusului.

Virusul ne afectează prin lipsa unei conexiuni adecvate între noi.

Încă nu înțelegem acest lucru dar, în viitor, trebuie să ne dăm seama că nu ne lovește pe fiecare dintre noi, nici ca națiuni, nici ca grup de oameni, ci în faptul că nu suntem conectați. Acest lucru este complet nou pentru noi și, prin urmare, ne este dificil să lucrăm cu acesta.

Coronavirusul este conceput pentru a ne forța să ne reunim, astfel încât să începem să-i tratăm pe toți ca pe o singur și întreagă umanitate. Și, prin urmare, virusul în sine nu reprezintă o amenințare pentru umanitate, la fel ca orice altceva care se întâmplă în lume. Pur și simplu nu înțelegem unde ne conduce natura, dar în limbajul său, cu acțiunile sale, ne obligă să interacționăm corect între noi.

În prezent, virusul ne obligă să ne despărțim, să ne îndepărtăm unul de celălalt, dar acest lucru este la nivel fizic. Cu toate acestea, dacă începem să ne apropiem unul de celălalt pe plan intern, prin sprijinul și garanția reciprocă, prin sentimentul că suntem o singură umanitate, atunci vom simți cum putem depăși toate efectele negative care apar în noi de la acest virus.

Ele apar nu pentru că virusul se răspândește mai departe, ci pentru că acționează asupra noastră ca asupra unei singure entități iar noi suntem împărțiți în părți separate și în personalități individuale.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 19/04/20

Teoria antisemitismului, partea 6

Naționalitate sau echipă națională?

Baal HaSulam, Matan Torah “Dăruirea Torei,” punctul 5: Trebuie în primul rând să înțelegem de ce Tora a fost dată tocmai poporului Israel și nu tuturor popoarelor lumii în egală măsură. Este aici implicat naționalismul, Doamne ferește? Desigur că nu, doar un nebun ar putea gândi așa.  

Nu există persoane alese. Calitățile dăruirii totale, ale iubirii, conexiunii și bunătății sunt numite cu un singur nume, Creatorul. Calitățile opuse sunt numite creație.

Treptat, creația trebuie să ajungă la calitatea Creatorului. Adică, fără să se schimbe în interior, păstrând neatinse ura și opoziția, ea trebuie să se îmbrace la exterior în calitatea Creatorului.

Întrebare: Scopul acestui proces este acela de a da metodologia unui popor pentru ca acesta să o transmită ulterior restului popoarelor?

Răspuns: Într-adevăr, metoda nu a fost dată unui popor ci unui grup de oameni adunați din toate națiunile.

Întrebare: Deci nu a fost o națiune provenită dintr-o familie?

Răspuns: Se consideră că în lume există 70 de națiuni. Metoda nu a fost dată unei națiuni pentru ca toate celelalte să rămână fără ea, ea a fost dată reprezentanților tuturor națiunilor, care l-au urmat pe Abraham dintr-un impuls interior propriu.

Comentariu: Ulterior, au fost urmați de un număr imens de oameni.

Răspunsul meu: Orice om se poate alătura lor. Totul depinde de dorința lui naturală.

Din programul KabTV “Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel,” 7/22/19

De ce iubim odihna?

Baal HaSulam, Studiul celor zece sefirot: se știe că fiecare ramură este precum rădăcina, prin urmare, tot ceea ce este în rădăcină găsește justificare în ramură, iubită și dorită de ea. Iar ceea ce nu este în rădăcină, ramura se îndepărtează, nu tolerează și o urăște.

Tot ceea ce este conținut în Creator și ne atrage direct de la El, ne este plăcut. Adică iubim pacea, deoarece nu există nicio mișcare în rădăcina noastră.

Iubim liniștea sufletească, deoarece rădăcina noastră, Creatorul, este în repaus. Fără să ne dăm seama, simțim absența păcii interioare deoarece nu coincidem cu El în ceea ce privește proprietățile, iar acest lucru provoacă mișcare în noi. Dacă am ști pe ce drum să mergem, am găsi rapid o stare de odihnă.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei” 6/10/19

De la comunicarea mecanică la cea emoțională

Întrebare: După ce criteriu putem să înțelegem dacă noi, grupul mondial și întreaga lume sunt pe calea dezvoltării accelerate (Achishena)?

Răspuns: Pe de-o parte asta se poate vedea prin procesele prin care trecem în noi înșine: cum totul se schimbă în noi.

Pe de altă parte, asta este vizibil în jurul lumii: cât de repede trece prin toate felurile de condiții, aleargă de la o extremă la alta, cât de repede se schimbă generațiile. Ei spun că astăzi o generație complet nouă apare la fiecare șapte sau opt ani. Dezvoltarea lumii accelerează.

Noi suntem conectați în mod crescător între noi. Astăzi este o comunicare minunată între toți oamenii. Și se va mări până când noi începem să ne simțim între noi.

Foarte curând vom înceta să folosim telefoanele și va fi un sentiment comun. Noi nici nu vom observa cum o conexiune mecanică va începe să se simță ca o conexiune emoțională. Am să înțeleg și să simt oamenii din jurul globului ca și cum comunic cu ei. Gradual se va ajunge de la comunicările mecanice la cele emoționale.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 3/1/20

 

Două tipuri de atitudine față de Creator

Sunt legi absolute pentru dobândirea Creatorului și ele nu se schimbă niciodată de la o persoană la alta. Oricine vrea să dobândească Creatorul din starea noastră pământeană trebuie să facă acțiuni precise și să construiască anumite atribute în interiorul său și apoi el va începe să reveleze Creatorul prin 125 de nivele de dobândire a lumilor.

Nimeni din această lume nu este capabil să schimbe această imagine, această secvență, condițiile sau aceste reguli care au existat pe parcursul istoriei. Ele vor fi tot timpul la fel pentru toată lumea. Sentimentele noastre sunt subiective dar dobândirea sentimentelor este absolut la fel și obiectivă și izvorăște din rezistența generală dintre lumină și vas (dorință).

Creația este numită o dorință și dorința este nouă de fiecare dată și se schimbă sub influența noastră și influența Creatorului de sus. Aici trebuie să distingem între două tipuri de atitudine față de Creator. Pe de-o parte este o atitudine față de Creatorul Însuși și, pe de altă parte, este o atitudine față de ceea ce izvorăște din El. Noi nu putem să spunem nimic despre atitudinea față de Creator cu excepția faptului că El este sursa și nimic mai mult decât atât.

Sursa a ce? A binelui sau a răului?

Nu stiu.

Dar tu simți binele acum?

Da, simt binele.

Și poți să simți răul?

Da, pot.

Deci asta înseamnă că sursa se schimbă?

Cabaliștii ne spun că sursa nu se schimbă. Dăruire absolută coboară de la ea în mod constant, ceea ce noi numim lumina superioară. Dar tu ești în calitățile tale într-o anumită stare la această influență a dăruirii Creatorului și astfel tu simți impactul Lui în mod diferit de fiecare dată.

În principiu, noi vorbim despre stările noastre și nu de starea Creatorului. Așa că o persoană trebuie să înțeleagă că atunci când spune că Creatorul este rău sau bun și că El mă influențează într-un mod sau altul, nu că Creatorul se schimbă, ci că persoana însăși se schimbă, dar ni se pare nouă că Creatorul este cel care se schimbă.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 12/8/19

Termeni Cabaliști: “Gmar Tikkun”

Gmar Tikkun este corecția completă, finală a egoismului în dăruire și iubire atunci când noi schimbăm egoul în calitatea opusă.

Aici, înțelepciunea Cabala vine în ajutorul nostru. Cu ajutorul acestei metodologii, lumina superioară influențează dorința egoistă gradual ridicând-o la dorințe noi: la dăruire, iubire și conexiunea cu alții. Aceasta este o schimbare serioasă a esenței noastre în opusul ei.

Întrebare: Putem să spunem că aceasta este o schimbare dintr-o percepție egocentrică a lumii la o percepție holistică a lumii?

Răspuns: Desigur.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 6/17/19

 

Șavuot – sărbătoarea găsirii unei conexiuni cu Creatorul

Vine o sărbătoare specială – Șavuot, sărbătoarea dăruirii Torei. Simbolizează pentru noi revelația din lumea Torei, adică legătura dintre Creator și oameni.

Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ trei mii și jumătate de ani, în deșertul Sinai, lângă Muntele Sinai. Astfel de simboluri există în lumea noastră, deoarece fiecare rădăcină spirituală este obligată să-și atingă ramura materială.

Această sărbătoare este semnificativă prin faptul că o persoană primește o legătură cu Forța Superioară. Altfel, am rămâne animale care există fără scop pe planeta Pământ, care se grăbesc undeva, într-un spațiu fără viață.

Și acum ne putem conecta cu însăși Forța care a creat universul, globul și oamenii de pe el și care a lansat întregul proces de evoluție. Putem afla ce se află în spatele acestui proces, care sunt formele relațiilor dintre noi și Forța Superioară.

Șavuot este o sărbătoare grozavă pentru că sărbătorim câștigarea legăturii cu Creatorul, ceea ce ne permite să ne ridicăm din această viață, lipsită de sens, deasupra acestei existențe animale. Nu există o sărbătoare mai mare decât dăruirea Torei; totul începe cu ea! Dacă nu ar fi fost, viețile noastre ar fi în zadar.

Am rămâne animale obișnuite născute pentru a trăi și a muri. Tora ne oferă posibilitatea de a ne ridica deasupra vieții noastre, de a înțelege o putere mai înaltă și de a intra în eternitate, perfecțiune, într-o altă dimensiune care se bazează pe dăruire, nu pe primire.

Lumea noastră nu există decât în egoism, în primire și lumea spirituală există de dragul dăruirii; prin urmare, este eternă și perfectă. Datorită acestui mijloc, care se numește Tora, avem ocazia să ne ridicăm din lumea inferioară la cea Superioară.

Prin urmare, sărbătorim Șavuot, în care nu există multe simboluri:doar hainele albe și mâncarea de produse lactate, simboluri ale dăruirii. Acestea sunt toate caracteristicile acestei sărbători.

Conform istoriei, dăruirea Torei s-a produs după ce poporul Israel a părăsit Egiptul, adică după ce a fugit de intenția egoistă și a traversat Marea Roșie (Yam Suf), ceea ce însemna ruperea de egoism și intrarea în deșertul Sinai, locul în care se dezvăluie ura (Sinaa) dintre dorințele altruiste și egoiste.

Și atunci omul se confruntă cu un munte de îndoieli. Har (munte) provine de la Hirhurim (îndoieli). Câte obiecții avem împotriva dorinței de dăruire ni se dezvăluie și trebuie să lucrăm la ele. Prin urmare, strigăm: „Unde este instrumentul care ne va permite să realizăm dăruirea? Nu avem așa o putere!”

Apoi obținem o putere de Sus numită „Lumina Superioară”, „Tora”, adică „Lumină” (Ohr), „program”, „tehnică” (Ora’a). Astfel, începem să ne dezvoltăm în mod intenționat.

De acum facem corectare după corectare în egoismul nostru, generație după generație, până ajungem la sfârșitul corecției. Toate acestea sunt posibile datorită puterii ascunse a Torei, care este numită „Lumina care se întoarce la sursă”, cea mai înaltă Lumină de corecție.

În zilele acestei sărbători există o forță specială în lume. Și dacă o studiem împreună, ne va înainta.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala 27/05/20, „Scrierile lui Baal HaSulam – Dăruirea Torei (Matan Tora)”

 

Nu vă faceți rău reciproc

Întrebare: Știm că toate acțiunile sunt făcute de Creator, iar acest lucru poate fi văzut în exemplul coronavirusului. Pentru a schimba și a construi noi relații corecte, trebuie doar să dorim acest lucru pe plan intern?

Răspuns: Nu, nu este suficient. Pentru a construi dorința corectă de a dezvălui virusul, adică a vedea greșelile noastre în comunicarea între noi, nu este suficient.

Trebuie, de asemenea, să înțelegem cum să fim interconectaţi, cum să relaţionăm între noi. Ar trebui să ne calculăm corect comunicarea, legătura noastră, în conformitate cu dorințele noastre egoiste și altruiste, pentru a nu ne răni reciproc în niciun fel.

Când ne despărțim astfel încât să nu stăm doar acasă, să nu ne apropiem mai mult de doi metri unul de celălalt, să nu ne facem rău și să înțelegem că trebuie să interacționăm corect între noi în intențiile noastre, atunci vom putea să comunicăm din nou și să ne construim relațiile la un nou nivel.

Nu pot spune când se va întâmpla, dar nu cred că va fi în curând. Ar trebui să treacă cel puțin câteva luni înainte ca umanitatea să-și dea seama de sensul acestui virus. Astăzi putem spune că pentru prima dată în istoria umanității, o forță acționează asupra ei, provocând același efect, iar acest lucru spune multe.

În special, am ajuns într-o lume integrală, iar natura se referă la noi ca la un singur organism unic, rău, existent în ea. Prin urmare, ne rupe și ne va zdrobi din ce în ce mai sever dacă nu ne supunem sistemului său integral.

Din emisiunea de pe Kab TV„Fundamentele Cabalei” 5/5/20