Daily Archives: 12 iulie 2020

Omul într-o lume interconectată

Elementul „libertate” în programul rigid al Naturii

Întrebare: Potrivit lui Baal HaSulam, legea garanției reciproce este baza interacțiunii tuturor organismelor vii și este construită pe echilibrul dintre primire și dăruire.

Mai mult, legea primirii este aceea că fiecare membru al societății încearcă să obțină tot ceea ce are nevoie pentru a trăi în modul în care o cere sistemul său egoist, individual. Iar legea dăruirii este aceea prin care fiecare persoană are grijă de bunăstarea întregii societăți.

Dacă o persoană nu respectă legea dăruirii, atunci este lovită de dezastre și de probleme transmise lui de natură. Cum poate omul să respecte această lege?

Răspuns: Cum să respecți este o problemă. Iar faptul că o persoană este obligată să respecte această lege rezultă din imaginea naturii care ne este dezvăluită.

Vedem în fața noastră o imagine absolut integrală: o singură natură în care omul este inclus cu toate egoismele sale, „formele de cercetare” științifice și anti-științifice. Se dovedește că nu putem să ne eschivăm și să evadăm din imaginea integrală a naturii. Fie că ne dorim sau nu, suntem în interiorul acestui sistem și nu putem exista în afara acestuia.

Acest sistem este în continuă evoluție: de la nivel mineral de sute de mii de ani, la nivel vegetal de zeci de mii de ani, la nivel animal de mii de ani și la nivel uman realmente timp de zeci de ani. Cu alte cuvinte, natura mai înaltă cu cât este mai organizată, cu atât mai repede apar în ea etapele dezvoltării.

Singura întrebare este când începem să ne descoperim pe noi înșine în acest sistem? Vedem că ne opunem dintr-un motiv foarte simplu. Nu suntem implicați instinctiv în natură, deoarece ne afectează elementul de libertate.

Putem fi de acord sau nu cu modul în care acționează natura asupra noastră și, în funcție de asta, ne determinăm soarta. Se dovedește că suntem oameni nefericiți. Natura ne este dată, putem trăi în ea, putem să lucrăm, să ne reproducem, să creăm orice imaginabil – spre deosebire de animale – următorul nivel, conștient. Și nu știm ce să facem cu asta.

Creăm totul bazat pe felul nostru natural egoist, acționând în detrimentul celorlalți și în mod evident, în folosul nostru. Nu înțelegem că natura integrală ne obligă să devenim diferiți. Pentru beneficiul sinelui înseamnă pentru beneficiul celorlalți.

Din KabTv „Era post-coronavirus” 16/04/20

 

Vom fi diferiți!

Întrebare: Ce este natura?

Răspuns: Natura noastră este dorința egoistă de a primi, de a ne bucura noi înșine, de a fi în interiorul nostru și pentru noi înșine.

Și natura opusă pe care nu o simțim este altruismul: grija pentru ceilalți, iubirea pentru ceilalți. Noi nu simțim asta, însă putem cumva să ne ne-o imaginăm din exemplul modului în care o mamă tratează copilul ei, deși acestea sunt de asemenea manifestări egoiste. În lumea noastră nu poate fi nicio relație altruistă adevărată între o creatură și alta.

Dar prin studiul Cabalei noi vom vedea că asta totuși este posibil. Este lumina superioară – o substanță specială care ne poate afecta și schimba. Iar noi vom deveni diferiți.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 4/19/20

 

O viață nouă nr. 1245 – Persoana conectată

O viață nouă nr. 1245 – Persoana conectată

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi

 Viața unei persoane care are inteligență socială este mult mai bună, deoarece aduce corectarea lumii și acest lucru îl umple intern. O persoană care are inteligență socială nu atacă pe alții și nu este nepoliticoasă. Este inofensivă, umilă și încearcă să ajute pe toți.  Dă un exemplu bun și le explică celorlalți cum ar trebui să trăiască. Înțelege că este bine pentru umanitate, pentru natură și pentru toată realitatea să fie în completare reciprocă, integrală. Succesul înseamnă a aduce oamenii împreună și a face pace. Inteligența socială este legătura dintre înțelepciune și emoție, precum și dintre dăruire și primire. Dacă învățăm să ne conectăm între noi corect, vom cunoaște forța generală care este în toată realitatea și conectează nivelurile nivelurilor nemișcate, vegetative și animate din natură. Aceasta este integralitatea. Vom dezvălui forța superioară sau evlavia în legăturile pe care le vom țese între noi.

Din „New Life 1245 – Persoana conectată” de la KabTV, 25/05/20

Omul, violatorul armoniei

Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar: Nu trebuie să gândim starea de odihnă a ființelor din lume în afară de om, deoarece omul este centrul Creației, așa cum va fi scris mai jos în articolul 39. Toate celelalte creaturi nu au nicio valoare de sine decât în măsura în care ele ajută omul să-și atingă integralitatea. Prin urmare, ele se ridică și cad cu el fără niciun fel de considerare de sine.

Întrebare: Dacă criza și căderea apar la nivelul categoriilor minerală, vegetală și animală, atunci aceste categorii cad împreună cu omul? Unde este rolul omului în asta? Sau este doar el în acest mediu și culege beneficiile?

Răspuns: Omul este în acest mediu ca organizator al acestei căderi. Natura însăși este integrală. Nivelurile sale mineral, vegetal și animal sunt interconectate și sunt într-o armonie perfectă.

Iar omul încalcă această armonie cu egoismul său. El este cel care trebuie să se corecteze și apoi să se conecteze cu întreaga Natură în aceeași imagine integrală, generală, să se completeze reciproc în pace, în armonie între ei și împreună cu toate nivelurile Naturii. Forțele Naturii ne împing în acest sens.

Dacă înțelegem rapid acest lucru și facem tot ce este nevoie, atunci nu vor fi viruși și nu vor fi probleme. Și dacă ne împingem, umflăm și ne răsfățăm doar egoismul, atunci Natura, cu reacțiile ei ascuțite, va cauza inevitabil tot felul de probleme.

Aceste probleme ne vor arăta că trebuie să ne anulăm, să ne unim între noi și să nu abuzăm de Natură fiindcă Ea ne va conduce oricum în continuare la echilibru, dar prin presiune, crize și lovituri.

Dar sper că oamenii vor învăța și vor auzi ce spune Înțelepciunea Cabala despre asta și, atunci ne vom redresa cu adevărat.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 10/05/20

Cum te poți bucura învățând Cabala?

Întrebare: Cum te poți bucura învățând Cabala?

Răspuns: Numai înțelegând măreția a ceea ce faci. Până la urmă, studiezi cea mai mare știință nu numai în lumea noastră, nu numai în univers, ci în toate lumile. Această știință iti dezvăluie structura întregului univers, ti-l prezintă și te introduce în el.

În același timp, pierzi simțul vieții și al morții și poți fi simultan în toate proprietățile și la toate nivelurile universului.

Când înțelegi acest lucru, te gândesti la el și il faci, vezi că ai de-a face cu cel mai mare lucru din lume și faci cunoștință cu singura forță superioară care guvernează – Creatorul. Ce ar putea fi mai bun? Acest lucru ar trebui să te umple de mândrie și bucurie.

Din emisiunea KabTV „Fundamentele Cabalei”, 26/04/20

Este mai ușor pentru lume să se schimbe sau să piară?

Fiecare acțiune spirituală începe cu o contracțiune opusă ei, ca “avantajul luminii revelată din întuneric”. Altfel noi nu putem să simțim nimic deoarece totul este perceput doar în contrast. Așadar, întunericul precede lumina, iar confuzia și neînțelegerea au loc înaintea clarității și a conștientizării. Și asta este așa în tot.

Uită-te la viața noastră: cât va suferi umanitatea pentru a realiza răul egoismului și într-un final să decidă că trebuie să ne eliberăm de el deoarece este sursa tuturor problemelor noastre. Deși nu știm cum să facem asta, aparent noi vom fi forțați să ne întoarcem la Creator prin toată umanitatea.

Este spus “avantajul pământului (dorinței) este în tot”. Întâi de toate, dorința ar trebui să reveleze întunericul și doar din întuneric noi vom înțelege lumina. Asta este exact ceea ce se întâmplă în viața noastră.

Întreagă evoluție a umanității a fost datorată creșterii egoismului. Și astăzi am ajuns la ceea ce se numește “ultima generație”, generația Mesiei (Meshiach), care este obligată să trezească o putere superioară care ne va scoate din dorința noastră egoistă.

Și înțelegem că nu putem să facem asta deoarece egoismul este întreaga noastră natură, întreaga noastră viață. Nu știm cum să gândim diferit și doar revelăm răul nostru, dar nu putem nici măcar să ne imaginăm cum să scăpăm de el.

Prin urmare condiția de astăzi este neobișnuit de importantă, unică și nu s-a întâmplat niciodată în întreaga istorie a umanității. Gradual ni se ivește că nu mai este posibil să existăm ca înainte, așa cum a fost vreme de mii de ani. Toată dezvoltarea noastră ne-a dus doar la realizarea că nu mai putem să rămânem în interiorul naturii egoiste și că trebuie să ne ridicăm din ea.

Dar unde să ne ridicăm și cum să o facem? Cabaliștii spun “credință deasupra rațiunii”. Cu toate acestea, ce este și cum obținem o asemenea stare unde dăruirea devine superioară și mai importantă decât primirea? Omul nu este capabil de asta. Și aici noi suntem conștienți de neajutorarea noastră completă și înțelegem că nu este nicio șansă cu excepția Creatorului nostru.

Umanitatea începe să reveleze că egoismul este o forță de sus și există o putere superioară opusă egoismului, la care noi trebuie să cerem ajutor pentru a schimba puterea răului în puterea binelui, în anti-egoism. Atunci vom trăi bine și cu bucurie într-o lume nouă.

Dar până acum a fost extrem de dificil pentru noi. Este mai ușor pentru o persoană să creadă că lumea va înceta să mai existe vreun pic decât să își imagineze că poate trăi în conformitate cu legile unei naturi altruiste. Cum ar putea să fie ca între toată lumea, în orice loc și în orice stare, eu să iau în calcul cât de mult pot să dau aproapelui meu și nu ce beneficiu voi obține de la el?

Altruismul este o natură diferită. Dacă se îmbracă în noi, atunci noi ne vom comporta diferit și dacă nu, atunci nu vom putea. Prin urmare, singura cale de ieșire este să realizăm că este imposibil să continuăm să existăm într-o natură egoistă, iar noi trebuie să ne mutăm la o abordare nouă, inversă pentru viață. Tot ceea ce se întâmplă ne aduce la asta. Haideți să încercăm să înțelegem rapid că nu este altă alegere și că totul depinde de rugăciunea noastră.

Într-adevăr, este mai ușor pentru o persoană să își imagineze distrugerea și colapsul lumii decât propria viață în conformitate cu legile dăruirii. Întreaga noastră lume este construită pe puterea egoismului, iar distrugerea ei va avea loc tot prin aceeași forță egoistă. Nu va fi nimic nou. Noi deja am experimentat războaie, dezastre și probleme teribile în această lume.

Undeva în lume, constant se întâmplă vreun fel de nenorocire și toată lumea înțelege că lumea ar putea să se prăbușească. Dar în același timp, aceeași forță a egoismului care a condus lumea la moarte va rămâne.

Este mult mai dificil să schimbi programul conform căruia funcționează lumea, natura relațiilor dintre natura inanimată, vegetativă și animală și oameni, ca toate acestea să funcționeze invers, în dăruirea aproapelui. Toată lumea ar trebui să înceapă să ia în calcul pe ceilalți și să aibă grijă de bunăstarea lor. Asta pur și simplu nu încape în capul nostru, este imposibil de imaginat.

Într-adevăr, pentru asta eu trebuie să simt dorința celorlalți și să încerc să îi umplu. Și acesta este felul în care toată lumea ar trebui să acționeze tot timpul. Pentru a face asta, alt program trebuie încărcat în acest computer imens, în lumea inanimată, vegetativă și animală și în oameni.

Nu putem să ne imaginăm asta. Nicio încercare a socialiștilor și a utopiștilor de a crea o asemenea lume nu a avut succes. O asemenea revoluție poate fi realizată doar de Creator, care ne va da o natură diferită. Pentru asta ar trebui să încercam să cerem și cât mai repede posibil.

Și dacă nu, atunci suferința care începe acum să se desfășoare, tot mai decisiv împingându-ne să rectificăm lumea, ne va obliga. Dar aceasta este o călătorie foarte dificilă, lungă și dureroasă, plină de suferință. De fapt ea se numește “calea suferinței”.

Haideți să mergem pe calea mai bună a luminii. Pentru a face asta noi trebuie să atragem forța superioară de sus că să se îmbrace în noi. Trebuie să solicităm, să cerem Creatorului să ne dea puterea dăruirii. Altfel noi nu vom reuși. Vom încerca să ajungem la corecție noi înșine până când vom ceda acestei munci. Apoi plânsetul nostru va ajunge la Creator și El ne va da forța Lui altruistă. Asta se numește exodul din Egipt, din egoismul nostru.

Dar dacă noi nu cerem și nu obligăm Creatorul să ne ajute, nu vom putea să facem nimic și vom suferi din egoismul nostru tot mai mult în fiecare zi.

Nu este necesar să sperăm că coronavirusul va dispărea curând. Nu ne va lăsa și în plus probleme chiar și mai serioase vor veni. Banii, resursele și alimentele se vor termina în curând – umanitatea va suferi teribil. Și pe lângă, vin uragane, nori de lăcuste, inundații și secetă.

Toate acestea sunt pentru ca noi să înțelegem că doar când apelăm la Creator avem speranța să fim salvați de toate problemele și încurcăturile. Și atunci când noi începem să ne întoarcem spre El vom înțelege că principalul lucru aici este nu să scăpăm de probleme și nenorociri. Ele într-adevăr au venit ca să ne convingă să ne întoarcem la Creator. Prin urmare, este păcat să Îi cerem pentru beneficii materiale, este mai bine să Îi cerem să ne aducă mai aproape de El, deoarece toată fericirea este acolo.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/1/20, Baal HaSulam, Shamati 34, “Avantajul unui pământ”

„Ce înseamnă să-ți iubești aproapele ca pe tine însuţi?” (Quora)

Michael Laitman, în Quora: „Ce înseamnă să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți?”

Oricât de mult ilustrează amploarea iubirii noastre pentru noi înșine, trebuie să îi iubim pe ceilalți în aceeași măsură.

Cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât percepem „să iubeşti aproapele ca pe tine însuți” altfel.

Pe măsură ce eul uman, atributul iubirii de sine, crește constant în fiecare persoană, apoi cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât ne iubim pe noi înșine.

Dragostea noastră de sine ar trebui apoi să servească ca exemplu pentru modul în care ar trebui să-i iubim pe ceilalți.

Calea pentru a ajunge la „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este astfel o cale care are o primă etapă necesară, care este definită ca „nu faci altora ceea ce urăști”. Experimentând să nu facem celorlalți ceea ce urâm, învățăm treptat cum să ne ridicăm deasupra ego-ului care ne separă unul de celălalt, dezvoltând calitatea dăruirii deasupra calității noastre înnăscute de primire, dezvoltându-ne disponibilitatea de a ajunge la starea sublimă de „iubiți-vă aproapele ca pe tine însuți. ”

Cu alte cuvinte, „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” nu este doar un slogan plăcut, ci o stare de legătură pozitivă absolută deasupra ego-ului, în care percepem și simțim o realitate complet diferită de cea pe care o simțim în egoul nostru înnăscut.

Atingerea unui astfel de statut necesită o societate înconjurătoare de oameni dispuși să se sprijine reciproc pentru a atinge acest obiectiv. În caz contrar, dacă există o lipsă de acord în cineva într-o astfel de societate, unde chiar unul rămâne în impulsul egoist natural pentru iubirea de sine, atunci dăunează capacității fiecăruia de a atinge o stare comună de iubire.

Natura ne cere să ne predăm

Întrebare:  Pe timpul epidemiei de coronavirus, planeta noastră s-a calmat. A devenit mai puțin activă seismic. Izolarea oamenilor în casele lor și faptul că nu lucrează între plante și birouri, ne-a permis să ascultăm Pământul și ce se întâmplă în interiorul său.

Acum oamenii de știință pot face măsurători corecte. Se dovedește că activitatea umană a provocat toate tulburările, anxietatea, erupțiile vulcanice, uraganele și așa mai departe.

Printre alte lucruri, știm cum reacționează natura la orice. Dintr-o dată, la Santiago, în Chile, s-a văzut o pumă plimbându-se în jurul orașului și un cerb mergând în suburbiile Londrei. Animalele sălbatice se apropie practic de orașe.

Am vrut să investim miliarde, miliarde de dolari în restaurarea treptată a naturii, plantarea copacilor, curățarea oceanelor etc. Așadar, poate că aceste trilioane ar trebui investite în ţinerea oamenilor acasă, iar ca rezultat natura se va restabili singură? Adică să alocăm fonduri pentru programe educaționale, să educăm oamenii tot timpul, pe toată viața. Iar natura se va reface singură.

Răspuns:  Bună idee. Sunt total de acord cu tine. Principalul lucru este să nu vă băgaţi mâinile în asta. Și totul va fi bine.

Lăsaţi natura să se refacă. Nu interferaţi și ea se va recupera. Nu vă puteți imagina ce va face! Globul se va roti într-un mod diferit, soarele va străluci într-un mod diferit, păsările, orice vrei, totul se va schimba. Vom măsura parametrii principali după un timp, nu vorbesc despre atmosferă și vom fi surprinși, va fi ca și cum am fi pe o altă planetă!

Tot ceea ce decidem, decidem prin egoismul nostru. Natura nu se poate descurca cu asta. Nu putem face nimic bun, nimic până nu ne corectăm egoismul! Și numai după corectarea egoismului nostru putem acționa, în măsura corectării noastre, în direcţia bună.

Cel mai important, corectează-te tu, și nu natura. Corectându-se, omul se va îndepărta puțin de natură și va înțelege că nu are nevoie să se amestece în nimic! Doar să se încadreze frumos în această imagine integrală a naturii.

Nu-i înțelegem integralitatea, perfecțiunea. Trebuie doar să ne oprim creierele, să ridicăm mâinile și să nu le mai folosim, până când nu ne vom corecta egoismul.

Întrebare:  În ce ați investi această avere de bani, donații, care au fost cheltuite pentru restaurarea naturii?

Răspuns: În restabilirea naturii umane. Adică pentru instruire, pentru corectarea egoismului uman. Nimic altceva! Acesta este cel mai mare dușman al nostru și nu ne va aduce nimic bun în viitor. Și vorbesc despre viitorul apropiat. Natura ne va zdrobi mai greu decât a făcut-o cu acest virus.

Priviţi câte miliarde, câți bani am investit în dezvoltarea noastră și veți vedea cum acum, în viitorul apropiat, va trebui să scăpăm de toate acestea și să lăsăm doar ce este de bază și necesar pentru existența noastră. Si nimic mai mult!

Întrebare: Cine poate întocmi un astfel de program pentru a-l corecta pe om, pentru a-i corecta egoismul?

Răspuns:  Acesta nu trebuie făcut; el există. Acum trebuie să îl aplicăm serios, tuturor viețuitoarelor de pe Pământ.

De acum înainte, nu trebuie să facem nimic unei alte persoane dacă nu o dorește. După cum spunea Hillel: „Ceea ce urăști, nu o face prietenului tău”.

Imaginaţi-vă cum va fi Pământul când vom atinge cel puțin acest lucru! Aceasta este doar prima parte a programului: atunci când nu faci rău unei alte persoane. Iar a doua parte a programului este atunci când faci numai bine celorlalţi.

Natura cere acest lucru de la noi. Ne va conduce la acest lucru. Astăzi suntem pentru prima dată în istoria omenirii la un nivel de dezvoltare, care nu a existat niciodată!

Programul în sine face totul. Totul se rezolvă în diferite etape. Se implementează și toată lumea este de acord. Ce putem face?

Și acum nu trebuie să ne întrebăm ce putem face, ci cum putem ajuta acest program. Cum să îl aprobi și să îl faci dorit. Și apoi în fiecare familie, în fiecare comunitate, în oraș, în stat, pe întregul Pământ, va exista o atmosferă prietenoasă.

Asta este tot. Trebuie doar să încercăm să lăsăm natura să funcționeze asupra noastră. Trebuie să o înțelegem și să o susținem cu puterea și aspirațiile noastre interioare, astfel încât toate acestea să se întâmple.

Din KabTV “Ştiri cu dr. Michael Laitman” 4/6/20