Monthly Archives: iulie 2020

Să ai gândurile corecte

Întrebare: Noi știm că nu toți oamenii au un simț al conștientizării. Cum pot ei să reconstruiască asta?

Răspuns: Pot. Ce este omul? În fiecare minut el are o mie de gânduri diferite, printre care vor apărea cele mai corectate.

Totul depinde doar în ce fel de mediu cade. Așadar, este necesar să organizăm mediul corect în jurul nostru, apoi gândurile corecte vor apărea și noi vom merge foarte repede înainte.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei” 5/10/20

Războiul spiritual pentru pace

Doar femeile, unite, pot schimba situația în lume și să restaureze ordinea în ea. Însă, din păcate, femeile nu se exprimă pe ele însele activ. Fiecare țară are legi care permit femeilor să ceară acces la conducere pentru a organiza în mod adecvat viața în țară.

De obicei femeile se luptă pentru drepturile lor, pentru egalitate, iar asta este ca o confruntare familială în bucătărie. Însă eu vorbesc despre lupta spirituală. O femeie trebuie să înțeleagă că ăsta este cel mai important lucru chiar acum și ea trebuie să oblige întreaga lume așa cum o mamă își face copii să studieze, să curețe după ei, să se ducă la scoală și să se spele. Așa trebuie văzut rolul femeii – ca o mamă a umanității.

Întreaga lume așteaptă ca femeile să înceapă să își facă corect rolul și să oblige pe toată lumea să realizeze și să înțeleagă scopul spiritual al lumii. Când ne conectăm între noi în mod corect, noi permitem luminii superioare, cea mai înaltă forță a naturii, să intre în noi și să înceapă să lucreze asupra noastră. Acesta este rolul unei femei, rolul unei mame.

Reiese că lupta ar trebui să nu fie pentru drepturile femeilor, ci pentru abilitatea lor de a influența societatea. Femeilor le lipsește cunoașterea, conexiunea și organizarea. Dacă ele vor să meargă înainte, ele va trebui să învețe foarte mult și în conformitate cu asta, să se unească în mod adecvat, să învețe despre misiunea lor și cu înțelepciunea și sentimentele adecvate să își realizeze scopul. Nu este nicio altă cale de ieșire, exact la fel ca un copil care nu vrea să învețe.

Nu este ușor pentru o femeie să facă asta deoarece pe parcursul istoriei ea a fost obișnuită să stea în umbră. Doar educația corectă va ajuta. Ele trebuie să înceapă cu roluri mici și din asta o organizare serioasă se va dezvolta.

O femeie trebuie să cunoască programul și scopul creației, etapele prin care noi mergem și cum sunt obținute. Și pe lângă asta, femeile care încep să studieze astăzi se pregătesc pe ele însele să devină conducătorii societății și a umanității.

Voi trebuie să fiți conștiente că voi îndepliniți o misiune specială și să fiți mai persistente în fiecare zi și pregătite să faceți orice pentru a salva umanitatea de încercările dificile care ne așteaptă dacă noi nu implementăm corect această etapă specială.

Sunt sigur că voi sunteți capabile să faceți asta și eu sunt gata să ajut în orice mod pot. Vă urez succes!

De pe KabTV “Femeile în lumea nouă” 6/30/20

Cât timp mă va testa Creatorul?

Întrebare: Creatorul se va juca în continuare cu mine și mă va testa până la sfârșitul vieții?

Răspuns: Până la sfârșitul acestei vieți și, de asemenea, în viețile următoare, până când vei descoperi că El este singurul care există.

 Întrebare: Cât timp ar trebui să aștept asta?

 Răspuns: Până când vei determina în toate părțile sufletului tău, în fiecare celulă a sufletului, că totul decurge din Creator și că El este singurul care gestionează creația. Așa se exprimă întreaga corecție a sufletului.

Întrebare: Dacă reușesc să ajung la nivelul Creatorului, voi vedea că toți ceilalți oameni sunt buni?

Răspuns: Încă nu. Vei simți că numai într-o stare de corecție absolută atunci când nu numai tu, ci și toate celelalte, pe care le simți ca existente în afara ta, dobândesc Creatorul, întrucât „nu există nimeni altcineva în afară de El”.

Din „Fundamentele Cabalei” din KabTV, 24/11/19

New Life 1174 – Ego-l uman, dragostea și relațiile

New Life 1174 – Eg0-ul uman, dragostea și relațiile

 Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Eul uman distruge relațiile, deoarece ne oferă o dorință constantă de a primi și de a profita de ceilalți. Trebuie să învățăm să folosim ego-ul corect, astfel încât să putem comunica eficient și să-i slujim efectiv pe ceilalți. Dragostea este dorința de a-i împlini pe ceilalți și de a-i trata pe toți ca pe familie. Înțelepciunea Cabalei ne arată cum să ajungem la această realitate opusă, lumea superioară care operează în dar. O persoană care se ridică deasupra ego-ului și crește în mod constant dragostea față de ură simte o nouă forță pozitivă de apropiere de ceilalți.

Din „New Life 1174 – Ego-ul uman, dragostea și relațiile”, de la KabTV, 31/10/19

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

Atingerea Forței Superioare

Întrebare: Întrebarea despre sensul vieții este individuală sau comună tuturor?

Răspuns: Înțelegerea rădăcinii vieții este comună tuturor. Dar o știi individual.

Începi să vezi că universul real este etern, infinit și există și în această mișcare eternă, infinită. Nu există moarte în afară de cea care ni se pare, deoarece aceasta nu se încadrează decât asupra stării noastre animale. Starea superioară nu este afectată de moartea corpului animalului.

Vezi că cunoașterea vieții este atingerea Forței care guvernează întreaga Natură. Noi îl numim „Creator” pentru că ne-a creat. Dar nu este ceea ce este implicat în religii. Această Forță este atinsă în proprietățile pe care le dobândim, absolut clar, experimental. Începi să simți cum totul există în jurul tău și, în același timp, te ridici la acest nivel.

Îți devine clar ce înseamnă om, cum este el diferit de lumea minerală, vegetală și animală. La urma urmei, toate există în cadrul unui mic egoism pământesc, inclusiv noi.

Iar dacă te ridici deasupra egoismului tău animal, atunci începi să atingi starea eternă, perfectă în această lume, în această viață. Iar existența noastră materială nu ne limitează în niciun fel.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 24/05/20

Schimbarea lumilor este o eră

Remarcă: Multă lume se teme că în aceste zile pierdem lumea.

Comentariul meu: Într-adevăr, văd. Dar, personal nu am nicio teamă. Dimpotrivă, sunt ca acea pasăre care cântă despre o lume nouă, astfel încât pot deja să mă ridic și să mă deschid tuturor. Cred că cu atât mai devreme se întâmplă acest lucru – desigur, cu o aterizare moale – cu atât mai bine pentru umanitate.

Până acum, totul merge după plan. Omenirea va fi eliberată treptat de acumularea a tot felul de întreprinderi și legături egoiste. Involuntar, oamenii vor deveni mai simpli în viața lor obișnuită; vor aprecia mai mult relațiile dintre ei, se va întâmpla fie prin suferință, fie prin conștientizare, dar totuși schimbarea va ajunge la ei.

Schimbarea lumilor este o eră.

Din KabTv „Situația internațională de azi” 18/06/20

Opoziția față de unitate, Partea 8

Unitatea forțelor diferite

Întrebare: Celor 12 triburi ale poporului Israel li s-a interzis să se amestece între ele. Pe de o parte, oamenii trebuiau să fie uniți, iar pe de altă parte, ei trebuiau să îndeplinească interdicția de căsătorie între membrii diferitelor triburi și alte interdicții care, logic, sunt împotriva unității de bază. Ai explicat că fiecare trib, la fel ca un anumit organ din corp, nu se putea amesteca cu celelalte, dar toate lucrau la unison.

Legile interne ale Torei sunt aceleași cu legile naturii doar că sunt la nivelul societății?

Răspuns: Desigur. În general, în întreaga natură, la toate nivelurile sale, există forțe diferite și nu devin una, ci prin legătura lor, ele apar ca un singur întreg.

Funcționarea întregului sistem al lumii, numit Adam (Omul) a fost creat pentru a aduce sistemul într-o stare similară cu Creatorul. Atunci nu va fi absolut nicio diferență între conexiunea internă a forțelor.

Mai mult, în cadrul sistemului, proprietățile sale individuale, forțele individuale vor fi complet diferite între ele, iar interconectarea lor va fi una și unică.

Se dovedește că totul depinde de intenția: care este scopul pentru care facem acest lucru? Dar proprietățile în sine nu se schimbă; ele sunt întotdeauna opuse una celeilalte.

Din KabTv „Analiza sistematică a dezvoltării poporului lui Israel” 29/07/19

Dacă oamenii se vor schimba și natura se va schimba

Întrebare: Încă de la naștere simțim nevoia de a avea conexiuni sociale. Creierul nostru reacționează la izolarea socială la fel ca în cazul suferinței fizice. Oamenii izolați se îmbolnăvesc mai ușor și mor mai repede în urma acestor boli.

Conexiunile sociale bune ne aduc mai multă satisfacție decât banii. Experimentele au arătat că încrederea mutuală a angajaților la locul de muncă produce tot atâta plăcere cât o creștere de 30% a salariului. Cu alte cuvinte, cooperarea produce rezultate substanțial mai bune decât competiția.

Apare aici un paradox: înțelegem importanța conexiunior sociale, dar nu avem grijă de dezvoltarea lor nici la nivel individual și nici la nivel national. În nici o țară din lume nu există un program național de apropiere a oamenilor, de creare și întreținere a conexiunilor senzoriale sociale, care să explice cât de mult suntem influențați din punct de vedere fiziologic de aceste conexiuni. Ce se întâmplă cu noi?

Răspuns: Și aici acționează același egoism. Poate că am dori să ne tratăm unii pe alții cu bunăvoință, dar în același timp există în noi „natura rea” sau egoismul, care nu ne permite să o facem. Dimpotrivă, ea ne pune în situația de a ne opune altora, forțându-ne să ne luptăm în permanență.

În natura noastră sunt imprimate date peste care nu putem trece în ciuda faptului că relațiile bune din societate ne pot aduce profituri uriașe, dividende, ridicându-ne la un nivel de dezvoltare incomparabil mai înalt și mai sigur. Imaginează-ți că ne-am trata unii pe alții ca și cum am fi o familie, ne-am elibera resursele și am scăpa de cursa înarmării, am trăi în paradis!

Întrebare: Dar poate că toate acestea nu ne sunt necesare, doar sunt împotriva naturii noastre! Ar trebui să trăim după legi egoiste, după legile junglei?

Răspuns: Astăzi trăim după legi egoiste. Dar nu putem trăi după legile junglei pentru că am ajunge să ne omorâm unii pe ceilalți. De aceea, avem anumite legi care precizează unde și cum ne este permis să folosim forța. Acestea sunt codurile legislative și tiparele de viață în cadrul cărora încercăm să coexistăm.

Dar, în general, umanitatea nu este fericită. Ajungem azi la concluzia că nu putem evada din  conexiunea noastră. Ea este necesară și importantă, natura ne obligă să devenim globali, integrali și mutuali. Pe de altă parte, egoismul nostru nu ne permite să o facem.

Întrebare: Dar întotdeauna spui că trebuie să trăim în concordanță cu legile naturii. Iar în natură totul este bazat pe egoismul natural, fiecare parte o devorează pe cealaltă. Așa ar trebui să trăim și noi? Suntem doar o extensie a naturii.

Răspuns: Nu. Ceea ce se întâmplă în natură este o reflectare a societății umane în care indivizii se devorează între ei.

În realitate, nivelurile cele mai înalte ale naturii le afectează pe cele inferioare. De aceea, societatea omenească, construită pe baze egoiste, are același efect asupra nivelurilor inferioare. Din această cauză lupul nu poate conviețui cu oile și copilul nu poate merge alături de ei.

Totul depinde de relațiile pe care le stabilim în societatea omenească. Dacă ne vom schimba, toată natura se va schimba.

Din emisiunea KabTV “Era post-coronavirus” 4/30/20

 

Societatea trăiește încă după valorile trecutului

Întrebare: Acum o lună vorbind despre pandemie, speram ca totul să nu devină înfricoșător. Ai spus că acest coronavirus este ca un semn că umanitatea trebuie să ajungă să interacționeze corect.

Și rezultatul zilei: dacă acum o lună erau 2 milioane de cazuri în lume, astăzi sunt 8,3 milioane [14.7 milioane]. Dacă numărul morților era de 135000, azi a urcat la 450000 [610,000].

În America, numărul deceselor este mai mare decât cel din timpul pandemiei din 1957. Atunci, pandemia a durat doi ani și a luat 116000 de vieți, pe când azi, America a pierdut 120000 de oameni în doar două luni. Este mai mult decât numărul americanilor care și-au pierdut viața în Primul război mondial și mai mult decât numărul total de pierderi suferite în toate războaiele americane de după 1950: din Coreea, Vietnam, Afganistan și toate celelalte conflicte la un loc.

Și totuși nu apar semnele unității. Desigur că sunt vizibile anumite cazuri de generozitate. America a început dintr-o data să dăruiască altor țări ventilatoare mecanice. China afirmă că, de îndată ce va obține vaccinul, îl va pune la dispoziția întregii lumi. Totul miroase însă a egoism, este o încercare de a dovedi cine este cel mai bun.

Ce crezi tu despre toate acestea?

Răspuns: Până acum, toată suferința pe care a resimțit-o umanitatea nu a avut niciun rezultat. Oamenii așteaptă ca totul să se termine pentru a se putea întoarce la afacerile lor, a minimiza pierderile și poate chisr să câștige ceva de aici.

Această atitudine continuă să lucreze în noi în mod automat, de aceea consider că virusul ar trebui să-și continue munca asupra umanității și încă foarte serios.

Umanitatea se gândește cum să-și salveze vechile afaceri oferind bani unor meserii care în viitor vor fi complet irelevante.

Guvernele nu înțeleg că a venit timpul să se concentreze pe ceea ce este absolut necesar și să lase tot restul pe seama auto-educației, auto-disciplinei, a restructurării societății. Speră să reînvie buticurile, magazinele de bijuterii, mașinile scumpe, etc. Pe scurt, societatea trăiește după valorile sale din trecut.

Ca atare, este ca și cum pandemia nici nu ar fi început. Mai multe sute de mii de oameni au murit. Pentru omenire nu reprezintă nici o pierdere. Un număr oarecare de oameni suferă, cei bogați profită și sunt fericiți cu situația actuală. Totul este relativ.

Din emisiunea KabTV “Situația internațională actuală” 6/18/20

 

Este posibil să schimbi trăsăturile de caracter?

Întrebare: Baza omului este ADN-ul, adică genele noastre care determină totul: psihologia noastră, tot felul de înclinații și chiar și, așa cum spun ei, punctele de vedere politice. Ești de acord cu asta?

Răspuns: Care este diferență dacă genele sau alte particule, unde sau elemente ne determină înclinațiile? Desigur, sunt proprietăți setate pentru noi să ne ghideze și mulțumită cărora noi distingem caracterele oamenilor, abordările lor diferite față de viață, etc. Spune-le gene.

Remarcă: Genele noastre se pot manifesta pe ele însele precum calități care pot sau nu să fie schimbate. De exemplu, dacă un copil este născut într-o familie de egoiști unde cultul banilor conduce, atunci, în principiu, el nu are nicio șansă să crească precum un altruist.

Comentariul meu: Nu, nu sunt de acord cu asta. Noi vedem în natură proprietăți opuse. Învățătorul nostru Baal HaSulam scrie că inversarea este observată foarte des. Știm că în Rusia revoluționarii erau născuți în familiile nobile. Asta este problema eternă a părinților și a copiilor unde copii merg împotrivă părinților lor. Astfel, proprietățile părinților sunt cele care pot fi inversate în copii.

Întrebare: Crezi că trăsăturile de caracter pot fi schimbate? Să presupunem că o persoană are o inclinație spre zgârcenie.

Răspuns: Nu este nevoie să schimbi nimic. Eu cred că asta nu se poate face deoarece datele care sunt în noi sunt așa numitele primele nouă Sefirot în fiecare persoană, în fiecare Partzuf, în fiecare suflet. Noi trebuie doar să învățăm cum să le folosim corect.

De pe KabTV “Era post-coronavirusului” 4/30/20