Monthly Archives: iulie 2020

Simptomele dureroase ale revenirii

Toată lumea așteaptă ca pandemia coronavirusului să se încheie într-un final. Însă acesta este doar începutul. Până la urmă trebuie să schimbe gândirea întregii umanități, o masă imensă de oameni complet diferiți. Ei au nevoie de timp să digere această stare, să o simtă, să înțeleagă de unde vine și de ce.

Durează timp, cel puțin alte câteva luni. Până în toamnă această situație ar trebui să devină deja familiară. Omul se poate obișnui chiar cu loviturile, ca o boală cronică cu care o persoană deja a învățat cum să trăiască cu ea. El știe cum să se ocupe de ea, cum să o trateze.

Același lucru se va întâmpla cu coronavirusul. Acest sistem încă nu s-a stabilizat și reacționează la impact cu sărituri bruște. Însă gradual acest proces de tranziție se va domoli, iar sistemul va lua o stare nouă. Vorbim despre o masă de miliarde de oameni și de tot felul de probleme: unii suferă de foamete, alții din incendii și alții de la secete, uragane. Însă noi deja vom percepe aceste probleme în mod integral, împreună.

Apoi va fi o perioadă unde va fi o insuficiență a majorității produselor necesare, hrană, apă, medicamente, electricitate. Toate acestea vor diminua cererile umanității; îi va forța să devină mai modești. Nimeni nu va fi nerăbdător să zboare în jurul lumii în căutarea divertismentului. Coronavirusul ne va învăța înțelepciunea vieții.

Noi trebuie doar să știm că suntem într-un sistem integral care se îndreaptă spre o stare nouă de echilibru, plănuită original în natură. Acum acest proces se dezvoltă, aducandu-ne stări diferite. Dacă noi sprijinim procesul dezvoltării, atunci stările vor fi bune, iar dacă nu îl sprijinim, atunci stările vor fi rele pentru a ne corecta.

Nimic nu se întâmplă accidental, ci numai cu scopul corecției. Dacă verificăm ce se întâmplă astăzi în relație cu scopul final, noi vom descoperi că este o relație constantă între starea curentă și punctul final. Prin urmare va fi ușor pentru noi să vedem că totul este făcut cu scop.

Principalul lucru în acest proces este o conexiune tot mai mare. Acum suntem divizați, opuși între noi și, prin urmare, noi suferim astfel încât suferința ne va împinge să ne conectăm. Însă în măsura în care noi ne conectăm, ne vom apropia de corecție. Iar finala corecție este un singur om cu o singură inimă și iubește-ți aproapele ca pe tine însuti.

Noi nu vrem această conexiune și nu suntem de acord cu ea, însă natura ne ghidează din stare în stare până când suntem de acord și convinși despre cât este de bună. Așa cum copii se ceartă prima dată și se ceartă până când cresc și devin mai înțelepți.

Pandemia coronavirusului este dată pentru vindecarea noastră. La finalul acestei perioade noi vom fi mult mai sănătoși și relațiile noastre vor deveni mult mai bune atât între oameni cât și între țari. Acum granițele sunt închise din cauza pandemiei. Dar vom ajunge la concluzia că tuturor țărilor li se recomandă să distrugă toate armele deoarece conexiunea este singura salvare care ne permite să ieșim din problemele impuse nouă de către coronavirus.

Rezultă că virusul nu este o boală, ci simptomele refacerii. Așa se întâmplă cu fiecare boală, noi nu simțim boala în sine ci reacția corpului care încearcă să se refacă. Simptomele dureroase sunt semnele revenirii. Cu ajutorul pandemiei coronavirusului Creatorul ne arată calea.

Coronavirusul ne propulsează înainte. Este necesar doar să nu îl evaluăm în mod material și să ne ascundem ci să ne facem temele corecte cu ajutorul lui. Adică întâi să ne distanțăm unii de alții, așa cum se cere și apoi să verificăm în ce formă ne putem apropia.

Dacă aș putea să îi iau în considerație pe ceilalți și să mă gândesc numai la ei și nu la mine, nu ar fi nicio problemă cu virusul. Aș putea cu ușurință să ies afară și să mă duc oriunde deoarece dacă eu am grijă de aproapele meu, eu nu am să îi fac rău sau să îi transmit virusul. Și așa este peste tot.

Oamenii încă nu îl înțeleg chiar acum, dar în câteva luni va fi clar că coronavirusul vrea să organizeze conxiunile corecte dintre noi astfel încât toată lumea se gândește la ceilalți. Și apoi vom fi imediat sănătoși.

Din lecția zilnică de Cabala 7/9/20

Femeia secolului 21, partea 2

Care este diferența dintre stilurile conducerii bărbatului și ale femeii și cum le combini? Leaderul, fie că este bărbat sau femeie, dacă nu știe despre scopul și programul creației și despre cum să conducă la ceea ce ne cere natura, nimic bun nu se va întâmpla. Întâi de toate, educația integrală este necesară și ca rezultat al ei, femeile vor prelua mai multe poziții importante în societate.

Aceasta este chemarea timpului. Înainte de începutul ultimei perioade, când umanitatea nu intrase încă în etapa finalei corectări prin conexiune și studiul înțelepciunii Cabala, prin organizarea de grupuri de zece, societatea a fost condusă de om. Însă de îndată ce începem să răspândim metoda educației integrale și începem să lucrăm în grupuri de zece pentru a restaura sufletul mare, comun al lui Adam HaRishon, femeile vin înainte.

Bărbații vor fi mai implicați în organizarea de grupuri de zece și de structuri interioare ale societății, iar femeile își vor asuma mai mult conducerea exterioară. Și este interesant că bărbații sunt de acord cu asta. Natura lasă o femeie să se ducă prima și nimeni nu protestează. Acesta este un miracol care nu s-a întâmplat niciodată în istorie. Iar acest proces se desfășoară pe parcursul ultimei sute de ani.

O femeie are tot timpul o tendință pentru conducere, dar înainte de asta a fost la o scală mică și nu s-a dus dincolo de casă. Un bărbat nu este capabil să administreze casa, el nu știe niciodată unde este ceva. Modul lui de gândire nu este adaptat la acest fel de muncă, iar femeia a condus tot timpul casa.

Însă pe parcursul timpului a fost o schimbare. Iar asta este o consecință a organizării interioare a sufletului, care gradual se apropie de corecție. Ca rezultat, lumina a trecut de sus prin Sefirot Keter, Hochma, etc. la Malchut și a început să ajungă la femeie tot mai mult. Prin urmare, femeile au simțit că sunt mai conștiente de schimbările care au loc în lume și sunt gata să-și exprime opiniile despre problemele importante

Acest lucru nu mai este limitat la a ști unde sunt sarea și piperul în bucătărie. O femeie este gata să dea sfaturi bărbaților: soțului ei, guvernului și Congresului, oferind o soluție. Asta nu mai este despre cum să faci supa, ci de cum să faci politică. Și toate acestea deoarece a venit timpul unde lumina superioară este mai aproape de Malchut și i-a dat iluminare.

Astfel femeia se simte capabilă să lucreze cu asta. Ea este capabilă să restaureze ordinea în lume mai bine decât un bărbat, căci ea aparține de ultima Sefira și prin ridicarea luminii care reformează ea conectează toate Sefirot dinaintea ei. Prin urmare ea este capabilă să le controleze pe toate.

Bărbatul rămâne în rolul său, iar femeia capătă putere să controleze pe toată lumea așa cum face cu copii la grădiniță. Ea se ocupă de toate treburile casnice.

Nu toată lumea poate fi precum Margaret Thatcher sau Golda Meir, însă cu toate acestea, orice femeie are abilitați speciale în management. Eu cred că în timpul nostru este necesar să înlocuim bărbații în parlamente cu femeile. Noi știm că în orice loc unde lucrează o femeie va fi ordine. Lumea nu are nevoie de puterea explozivă a bărbatului, ci de conducerea moderată, echilibrată a unei femei, liberă de toate calculele meschine care uneori caracterizează femeia.

O femeie care poate face totul bine, cântărește totul corect și percepe țara ei ca pe casa ei, importantă și dragă ei, este capabilă să reconcilieze toți curenții conflictuali și partidele și să echilibreze totul. Doar o femeie poate face asta.

De pe KabTV “Femeia în lumea nouă” 6/30/20

 

„De Ce Oamenii Se Urăsc Între Ei ?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: „De ce oamenii se urăsc între ei?”

Ura este un atribut unic la oameni.

Natura umană este o dorință egoistă care ia în considerare propriul beneficiu înainte de beneficiul oricui altcineva.

Cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât calitatea noastră egoistă crește și, în mod similar, cu atât mai mult încercăm să beneficiem noi înșine în detrimentul altor oameni și a ecologiei.

Cu alte cuvinte, cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât ura noastră față de celălalt crește.

Deși pare a fi o calitate negativă, există o inversare pozitivă a urii care se desfășoară tot mai mult în umanitate: senzația negativă tot mai mare ne conduce la o examinare de sine serioasă, unde vom descoperi că trebuie să ne schimbăm natura umană egoistă pentru a supraviețui, a prospera și a fi fericiți.

În afara naturii noastre egoiste este natura în forma sa pozitivă, altruistă, plină de iubire și dăruire, care gândește și acționează opus modului în care gândim și acționăm noi.

Prin urmare, dacă acționăm în baza urii, aceasta demonstrează pur și simplu lipsa noastră de conștientizare cu privire la legile naturii și, de asemenea, neconcordanța și dezechilibrul nostru cu natura.

Astfel, ura autentică se revelează în timp ce ne îndreptăm spre iubire. Adică, dacă pornim pe calea de a ne iubi pe unii pe alții, așa cum ne iubim pe noi înșine, la fel ca și legea supremă a naturii, vom începe atunci să vedem ura ieșind la suprafață în noi ca o calitate pe care trebuie să o reparăm pentru a-i iubi cu adevărat pe alții.

Și de ce am vrea să îi iubim pe ceilalți?

Fie că vrem sau nu, natura ne îndrumă pe toți spre o stare de iubire absolută – calitatea fundamentală a naturii. Prin alinierea noastră la a-i iubi pe ceilalți, prin construirea unui mediu de susținere pentru a ne iubi deasupra urii crescânde, ne-am scuti apoi de multă suferință care altfel ar apărea din ura involuntară.

Numeroasele evenimente mondiale de astăzi exprimă imensa ură care se află în umanitate. Luăm partea împotriva altora în multe domenii ale vieții iar eliminarea diferențelor dintre noi pare de neconceput.

Din moment ce nu reușim să punem în aplicare niciun fel de educație care să ne ghideze înțelegerea modului în care natura umană egoistă operează asupra noastră, separându-ne în așa fel încât să dezvoltăm legături de susținere deasupra divizărilor, atunci cădem la cerințele ego-ului din nou, iar ura preia controlul într-o manieră nestăpânită.

Trebuie să învățăm cum să reparăm sursa urii noastre — ego-ul uman — astfel încât să știm cum să o acoperim cu iubire.

Dacă verificăm starea a ceea ce se întâmplă în lume acum, vom vedea că ne aflăm într-o eră de tranziție foarte semnificativă: una în care devenim din ce în ce mai conștienți de răutatea ego-ului.

Ne simțim din ce în ce mai rău, mai deprimați, stresați, anxioși și incerți cu privire la viitor, dar încă nu suntem conștienți de cauzele și efectele senzațiilor noastre și de ceea ce putem face în acest sens.

Cu toate acestea, în cele din urmă, va trebui să realizăm că natura noastră egoistă umană este o pârghie pe care o putem „trage” pentru a o comuta în iubire.

Fără creșterea urii și negativității care ne umple viața, am fi, de asemenea, incapabili să simțim un sentiment mult mai complet de bucurie în iubire, întrucât răul din ce în ce mai dezlănțuit din noi adaugă mai multă poftă și tânjire pentru ca senzația autentică de iubire să iasă la iveală.

Totuși, nu trebuie să așteptăm ca durerea și suferința să stimuleze recunoașterea naturii noastre egoiste ca fiind rea pentru a dori să o schimbăm.

Există o metodă de conectare pe care o putem implementa pentru a construi legături de susținere, a ne direcționa spre a ne iubi unii pe alții și a începe deja să ne conectăm pozitiv și să accelerăm revelația sursei urii noastre – ego-ul care se află în interiorul fiecăruia dintre noi – într-un plic mai puternic de iubire și conexiune pozitivă pe care o construim cu îndrumarea metodei.

Pe scurt, ne este trimisă ura pentru ca prin eforturile noastre active de a construi o societate care își propune să se iubească reciproc, să reparăm ura, să o acoperim cu iubire și, făcând acest lucru, să experimentăm un nou simț de armonie și de fericire răspândită în societate.

Sfaturi Blitz De Cabala – 17/11/19

Întrebare: Crede un Cabalist că există un atribut de libertate în fiecare persoană? Sau nu este un atribut înnăscut în fiecare individ?

Răspuns: Este un atribut înnăscut în fiecare individ, dar este foarte limitat și nu este neapărat exprimat în această viață.

Întrebare: Vreau să-mi finalizez întreaga corecție și să dezvălui Creatorul în această viață. Unde este liberul meu arbitru? Ce depinde de mine mai exact?

Răspuns: Scapă de tot ceea ce este inutil, alege ceea ce este cel mai important și necesar pentru revelația Creatorului și asta este tot. Astfel vei rezolva problema. Asta face înțelepciunea Cabala.

Întrebare: Trebuie să renunț la nevoile mele pentru a obține libertatea?

Răspuns: Nu putem renunța la niciuna dintre nevoile noastre. Putem pur și simplu să ne reevaluăm valorile pe plan intern, astfel încât să ne putem implica doar în ceea ce este necesar pentru atingerea celui mai important obiectiv în viață.

Întrebare: În ce fel este exprimată punerea în aplicare a liberului arbitru în fiecare secundă?

Răspuns: Ar trebui să ajungi treptat la punctul unde stabilești care este obiectivul tău cel mai important și să te îndrepți corect către acesta.

Întrebare: A fost Baal HaSulam un om liber?

Răspuns: Fiecare Cabalist este o persoană liberă, deoarece se ridică deasupra egoismului său.

Întrebare: Putem spune că liberul arbitru se rezumă la crearea limitelor externe și interne corecte ale conduitei și a respectării acestora iar cu cât aderi mai mult la ele cu atât ești mai liber?

Răspuns: Liberul arbitru este exprimat prin devotamentul total al unei persoane față de mediul potrivit.

Întrebare: Când o persoană încetează să mai trăiască de pe o zi pe alta și să nu se mai gândească doar la sine?

Răspuns: Oricând dorește. Nu există alt răspuns.

Întrebare: Există limite la libertate?

Răspuns: Nu există limite la libertate. Totul este în dorința de a dărui și deci este infinit.

Întrebare: Ce poți face dacă simți îndoieli mari înainte de a face o alegere, cum decizi?

Răspuns: Alege întotdeauna conexiunea și bunătatea cu grupul tău și în nici un alt mod.

Din „Fundamentele Cabalei” de la KabTV, 17/11/19

O viață nouă# 1247 – Cum să fii protejat în al doilea val al coronavirusului

O viață nouă # 1247 – Cum să fii protejat în al doilea val al coronavirusului

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi

Natura, prin coronavirus, ne ridică la al doilea nivel în evoluția umană, în care va fi luat în considerare pentru ceilalți, în loc de sine. Dacă dezvoltăm dragoste pentru ceilalți, nu vom avea gânduri proaste despre ei și aceasta este cea mai bună protecție împotriva coronavirusului. Trebuie să examinez cum mă raportez la ceilalți, nu doar fizic, ci și intern. Atitudinea mea este bună sau rea? La început, am păstrat regulile generale de precauție pentru a nu fi infectate cu coronavirus. Acum, este necesar să se păstreze regulile generale pentru a nu provoca infecții sau a dăuna altora. Gândurile bune ne pot aduce sănătate dacă vecinul și cu mine devenim conectați ca un sistem integrat unic. Dacă ne transmitem gânduri bune de îngrijorare pentru ceilalți și ne binecuvântăm reciproc în inimile noastre, totul va fi bine.

Rău, iad, iubire

Întrebare: Iată un caz care a avut loc în Japonia: un om care a fost infectat cu COVID-19 și știa clar că era bolnav a ieșit pe stradă, în locuri publice, a început să îmbrățișeze oameni, a venit chiar la familia sa. Apoi a venit acasă și a murit ceva timp mai târziu. Acest lucru serveșe ca exemplu moral. Există o așa-numită Instanță Superioară pentru o persoană care merge intenționat să facă așa ceva?

Răspuns: Fără îndoială, această Curte există la nivelul forțelor lumii noastre, aceasta nu dispare nicăieri.

Cert este că suntem conectați între noi într-un întreg comun, într-un sistem integrat. Dacă o persoană susține acest sistem și dorește să-l aducă la o formă integrală, acesta este meritul său.

Și invers, dacă rupe lanțurile unei legături bune între toți, atunci aceasta este pierderea lui, este pedeapsa. Deci, desigur, persoana și-a făcut foarte mult rău. El a adus răul între noi prin acțiunile sale, a răspândit răul și atunci acest rău continuă să funcționeze mai departe.

Care sunt consecințele? Faptul că a întârziat întregul sistem să treacă spre integritate, spre conexiune, spre iubire – toate acestea sunt asupra lui.

Întrebare: Există o legătură atât de directă încât poți spune că totul este pe el?

Răspuns: Desigur. Acum dorințele lui au devenit mult mai egoiste. Când a murit, a scăpat de corp, de manifestarea acestei dorințe la un nivel atât de scăzut, dar care era totuși pregătit pentru corectare.

Acum nu se poate corecta biologic. Atunci cum se poate corecta spiritual, dacă totul din el este atât de egoist, acum nu se știe când va mai avea ocazia să reînceapă corecția și sub ce formă.

Întrebare: Se aplică acest lucru la toate relele din lume? Pentru toți purtătorii răului?

Răspuns: Da.

Întrebare: Oamenii își amintesc imediat de călăii teribili, de ucigași etc. Se aplică acest lucru și lor?

Răspuns: Și mai rău. O persoană care nu lasă pe ceilalți să trăiască, care nu le dă posibilitatea de a se corecta în mod normal, cu cel puțin o anumită libertate, își creează pentru sine probleme uriașe.

Întrebare: De ce îi este dat așa ceva unui om? De ce îi este implantat acest lucru de Forța Superioară, Creatorul? De ce să setezi într-un om așa ceva?

Răspuns: Tot răul trebuie dezvăluit. Trebuie sa fie! Prin urmare, acele suflete care au făcut astfel de lucruri groaznice în trecut primesc o încărcătură suplimentară pentru a le duce la un nivel atât de scăzut din care pot începe să se ridice. Fiindcă dacă sunt undeva între rău și bine, nu se simt la fel de răi.

Prin urmare, trebuie să li se ofere un surplus suplimentar de rău, atunci ei înțeleg că așa sunt cu adevărat și că trebuie să se corecteze.

Întrebare: Spui că totul este îndreptat către corectare, spre bine, căldură, iubire. Și că trebuie să trecem prin aceste stări îngrozitoare și să vedem acești oameni groaznici și să îi urâm și să îi condamnăm la executare, la moarte. Ar trebui să fie toate acestea pe calea iubirii, pe calea spre bine?

Răspuns: Nu, vreau să spun că execuția și moartea nu ar trebui să se facă deloc. Asta reduce capacitatea unei persoane de a se corecta și toată lumea ar trebui să se corecteze. Deci, nu sunt în favoarea pedepsei cu moartea.

Cu toate acestea, este necesar să punem o persoană în astfel de circumstanțe în care ar dori cu siguranță să se corecteze, prin orice mijloace! Literar, „lasă vulturul să-i ciugulească ficatul”!

Întrebare: Ce este corectarea?

Răspuns: Corectarea este înțelegerea propriei infamii, propria nesemnificație, că ești nociv pentru ceilalți, propria ta corupție. Este dorința de a deveni util și de a vedea cât de dăunător ai fost.

Înțelegerea faptului că erai impropriu pentru comunicarea umană, dăunător și malefic în comparație cu modul în care vezi acum, aceasta este starea de iad. Acesta este iadul.

Pedeapsa cu moartea însă nu corectează nimic.

Întrebare: Cum poți aduce o persoană într-o astfel de stare?

Răspuns: Pentru a face acest lucru, trebuie să muncești cu el. Pentru a face acest lucru, trebuie să existe educatori și aceia care îl conduc exact la o definire individuală: cine este el de fapt?

Comentariu: Cu alte cuvinte, educatorii nu ar trebuie să-l urască, ci ar trebui să înțeleagă că acesta este un mod de corectare.

Răspunsul meu: Da. Trebuie să-i arate dragoste. Acest lucru este mai rău decât moartea pentru un astfel de om. Adică educatorii îl iubesc dar în așa fel încât scopul metodelor lor este să-l aducă la recunoașterea răului din sine.

Sper că vom vedea mai multe dintre aceste lucruri când oamenii vor începe să se schimbe astfel.

Întrebare: Când vor începe oamenii să înțeleagă cine sunt și că din această ură sunt ucigași?

Răspuns: Da. Vor rătăci pe străzi ca morții care se ridică din mormintele lor și vor căuta modalități de a se corecta.

Întrebare: Este nevoie de educatori care să le arate care este iubirea adevărată? Se vor uita la ei înșiși și se vor urî și se vor schimba ca să fie ca educatorii?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 11/05/20

 

A cunoaște Creatorul

Întrebare: Ascultând lecțiile tale pe Internet am observat fraza “cunoașterea Creatorului de către creatură”. În esență, însăși procesul de învățare necesită de la noi o cantitate mare de timp zilnic, atenție și incorporare.

Pe de-o parte, așa cum am înțeles-o, noi ajungem să cunoaștem Creatorul prin creatură, de ex. prin acțiuni active în viețile noastre și pe de altă parte noi trebuie să ne deconectăm de această viață. Cum să unim acest nod?

Răspuns: În fapt, noi putem să facem orice vrem în viețile noastre numai dacă nu facem rău altor oameni deoarece asta cu siguranță ne va opri să revelăm Creatorul. Dar dacă noi trăim și muncim normal, avem tot ceea ce are de obicei o persoană, dar în același timp în mod sistematic să devotăm timp studiului dobândirii Creatorului, adică să devotăm, să zicem, două sau trei ore pe zi pentru asta, asta este suficient pentru a începe să simțim sfera care ne controlează, care este în afara lumii noastre și să începem să intrăm în contact, să deschidem și să intrăm într-un dialog interior în două direcții cu ea. Așa că progresați până când începeți să simțiți aceste stări ca absolut reale.

Asta în niciun caz nu este o evadare într-un fel de spațiu, nici meditație ci pur și simplu o pregătire sistematică pentru a-ți extinde senzațiile și pentru a mări sensibilitatea senzorului tău interior.

Întrebare: Ar trebui imediat să aplic senzațiile mele noi, cunoașterea nouă și percepția nouă față de lume în viața mea?

Răspuns: Asta nu te obligă să faci nimic. Ceea ce se va întâmplă cu tine va fi realizat doar prin alegerea ta, prin dorința ta, gradual. Tu vei putea să folosești asta pentru dobândirea realității adevărate în care exiști.

Vei simți forțele care te controlează, cum ele îți schimbă dorințele și te mișcă din interior. Vei deveni absolut conștient de “mâna” care este în interiorul tău, ca într-o păpușă care este condusă de un păpușar. Ea te mișcă și te controlează și în răspuns la această senzație tu iei decizia dacă să te supui ei sau nu, să mergi cu ea la unison sau nu.

Aici apare liberul arbitru. Într-un asemenea fel tu începi să lucrezi fie cu forța superioară care te guvernează sau împotriva ei. În general, aici începe combinația dintre tine și Creator.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 5/24/20

Percepția Creatorului se exprimă prin creativitate?

Întrebare: Percepția Creatorului se exprimă prin creativitatea noastră? Este ea expresia înțelegerii umane primordiale cu privire la această lume?

Răspuns: Când o persoană se apropie de Creator, acest lucru afectează atât viziunea sa personală asupra lumii, cât și ceea ce face, creează și produce în această lume. Și totul se datorează faptului că au loc schimbări interne profunde în acea persoană.

De aceea ar trebui să ajungem la Creator. Astel vom influența lumea și tot ce producem, scriem, spunem, cum îi tratăm pe oameni și ce cunoștințe le transmitem, adică tot ce vom face va fi rezultatul existenței Creatorului în interiorul nostru.

Aceste acțiuni vor corecta lumea și-i vor atrage și pe alții către revelarea Creatorului.

Din emisiunea KabTV “Bazele cabalei” 11/24/19

Opoziţia faţă de unitate, Partea a 6a

Dacă nu există nicio apropiere de la inimă la inimă

Întrebare:  Când există o societate puternică, în care valori precum garanția reciprocă, solidaritatea și unitatea sunt în fruntea tuturor priorităților, atunci nu există probleme cu asimilarea și căsătoriile mixte. Și atunci când toate acestea cad, este necesar să păstrăm oamenii măcar într-un cadru extern, pentru a-i păstra ca națiune?

Răspuns: Când cădeți în egoism și încetați să mai simțiți lumea superioară, cele mai înalte conexiuni între toți, atunci aveți nevoie de conexiuni pământene.

Întrebare:  Această solidaritate a transformat evreii într-o națiune?

Răspuns:  Comunitatea creată de Abraham s-a bazat pe legăturile de „iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu a fost nevoie de un cadru extern pentru că oamenii oricum se simțeau conectați.

Întrebare:  Rezultă că atunci nu au existat porunci?

Răspuns:  Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți – aceasta este porunca și singura. Prin urmare, este numită porunca principală a Torei. Nu este nevoie de nimic altceva.

Întrebare:  Dar când solidaritatea a început să dispară, atunci au apărut poruncile, care sunt îndeplinite la nivel fizic în cadrul exterior?

Răspuns:  Da. Nu mergeți acolo, nu faceți asta, nu faceți rău altora etc. Adică, au apărut legile de schimbare între oameni, pentru că nu se mai puteau apropia unul de la altul, de la inimă la inimă.

Din KabTV „Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel” 7/29/19

Egoismul nu este nociv…

Întrebare: Ce înseamnă egoism?

Răspuns: Egoismul este iubirea de sine. Nu este iubire ca atunci când mă gândesc pur și simplu la existență, ci când mă iubesc dincolo de ceea ce este necesar pentru existență.

Întrebare: Dar dacă Creatorul îmi trimite toate gândurile, atunci ce este egoismul meu?

Răspuns: Desigur, Creatorul îți trimite gânduri egoiste. El nu ascunde asta. El spune: „Am creat egoism”. Și apoi El adaugă: „Și am dat o tehnică pentru corectarea acestuia”.

Întrebare: De unde vine rădăcina nevoii de confort?

Răspuns: Din același egoism. Egoismul nu dorește nicio dificultate. Ar fi o pierdere de calorii, de puterea psihică și fizică; nu este atractiv pentru niciun organism viu deoarece orice creatură vie caută o stare de odihnă. Și obiectele mecanice gravitează spre asta.

Întrebare: Ce se va întâmpla cu locuri precum Las Vegas care sunt construite doar pentru a primi plăceri lumești?

Răspuns: În principiu, nu este nimic în neregulă cu asta. Dacă nu fac rău altora și, în același timp, nu le provoacă ura, atunci toate aceste jocuri pot fi complet inofensive.

Așa cum copiii joacă constant jocuri, la fel și adulții se joacă aceleași jocuri. Doar că adulții sunt interesați să se joace unul cu celălalt pentru bani, astfel încât să existe o anumită emoție.

Din „Fundamentele Cabalei” din KabTV, 10/05/20