Daily Archives: 18 septembrie 2020

Germanii legilor lui Moise, partea a 6-a

Două curente: animal si spiritual

Comentariu: Situația actuală din America este foarte asemănătoare cu ceea ce era acum 500 de ani în Spania sau înainte de cel de-al doilea război mondial în Germania. Astăzi, peste 50% din căsătorii sunt mixte [evreu și neevreu]. Asimilarea este foarte mare. În plus, mai mult de jumătate dintre evreii care locuiesc în America nu au fost niciodată în Israel.

Răspunsul meu: Adevărul este că există o viață animală (materială), care este trăită de toate popoarele lumii, inclusiv de evreii moderni.

Dar există o forță specială a naturii care conduce deasupra lor, îndreptându-i pe toți, atât evrei cât și neevrei, către un numitor comun, către un scop comun: conexiunea între ei. Mai mult, evreii ar trebui să conducă această mișcare urmați de națiunile lumii, realizând împreună forța unității, a iubirii și a înțelegerii reciproce.

Ambii curenți circulă unul peste celălalt: dedesubt este animalul și deasupra este spiritualul. Dacă nu le înțelegem sau nu le implicăm, nu înseamnă că acestea nu există. Dimpotrivă, suferim din necunoașterea forțelor naturii care ne controlează.

Prin urmare, dacă începem să înțelegem, iar în timpul nostru acest lucru este deja disponibil prin știința Cabalei, metoda internă de dezvoltare atât a evreilor cât și a altor popoare, atunci vom înțelege planul creației, planul dezvoltării umane, de ce a fost creat în acest fel și ce se întâmplă cu evreii în general.

După cum a spus Einstein, „ Nu ne putem rezolva problemele cu același nivel de gândire care le-a creat”. Trebuie să urcăm la un nivel superior.

Pentru mai multe informații despre acest subiect, citiți cărțile mele Like a Bundle of Reeds: why unity and mutual guarantee are today’s call of the hour, și The Jewish Choice: Unity or Anti-Semitism, Historical facts on anti-Semitism as a reflection of Jewish social discord

Din „Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel” KabTV  8/12/19

“Un An Nou bun depinde de noi” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Un An Nou bun depinde de noi

Suntem în pragul unei revoluții complete – o schimbare substanțială a atitudinii noastre față de noi înșine, societate, umanitate și întreaga natură. Rosh HaShanah, în ebraică însemnând „capul” sau „începutul” „anului”, ajunge într-un moment special, ca niciodată, în mijlocul unei pandemii globale. Suntem conștienți de amploarea impactului virusului, dar trebuie să ne întrebăm în ce scop a venit? Răspunsul la această întrebare este cheia unui nou an bun, un Shana Tovah 5781.

Era coronavirusului ne remodelează viața, literalmente cu forța. Ne îndreaptă spre o lume superioară, mai avansată, în care toate părțile sunt legate între ele. Faptul că acum lumea arată exact opusul – plin de jocuri ale ego-ului, violență, corupție, lupte și revolte – face parte din procesul de dezvoltare.

Coronavirusul ne arată exact, modul în care comportamentul nostru individualist, de proprie servire, ne conduce la distrugere și durere. Privindu-ne pe noi înșine în oglindă, cu deplină onestitate, vom dori să ne reformăm și să ne corectăm natura, într-una care dorește doar cooperare și unitate reciprocă.

Provocările și situaţiile grele din ce în ce mai mari pe care le trăim, trezesc introspecția globală, pentru a ne da seama că actuala cale pe care o parcurge omenirea nu ne conduce către un loc bun. Numai această recunoaștere este deja un pas foarte important în dezvoltarea noastră. Coronavirusul s-a dovedit a fi o forță care trezește omenirea, pentru a-şi asuma o revizuire completă a stării sale.

Înțelegerea noastră actuală a ceea ce se întâmplă se reduce la conștientizarea faptului că suntem învinşi de acest virus. Însă discernămintele noastre nu analizează mai adânc de atât. Nu avem nicio idee spre ce ne îndreaptă loviturile, de unde provin și, mai important, în ce scop. Suntem la fel de neajutorați și dezorientați, ca un nou-născut, care simte durere și nu se va opri din plâns, fără a înțelege cauza situației.

Astfel, cea mai importantă provocare a noastră este să descoperim motivul prezenţei coronavirusului, nu în sens biologic, ci în sens esențial, chiar de la originea sa. Distanțarea socială, măștile, prevenirea adunărilor, cursa globală pentru un vaccin, tratamente experimentale – toate acestea sunt măsuri care caută să atenueze problema Covid-19. Cu toate acestea, niciuna nu va putea constitui o soluție cuprinzătoare la fenomenul coronavirus.

Natura, precum un părinte iubitor, lucrează întotdeauna pentru binele întregii creații laolaltă. Loviturile, presiunile și angoasa, oricât de dureroase se simt de către fiecare individ, nu vin să ne facă rău, ci să ne aducă la echilibru cu natura și, prin aceasta, la o viață mai bună. Scopul lor este de a accentua conștientizarea priorităților noastre în viață, a ceea ce contează cu adevărat: relațiile armonioase dintre noi și cu natura.

Pandemia are drept scop să ne învețe cum să abordăm mediul înconjurător în mod corespunzător, într-un mod integrat și complementar, cu dorința de a face bine celorlalți și mediului nostru. Natura este globală, integrală și unificată. Astfel, tendința dezvoltării evolutive este de a ne determina să ne identificăm cu aceleași calități, în ciuda faptului că am fost creați diferiți și îndepărtați unul de celălalt.

Era coronavirusului ne remodelează viața, literalmente cu forța. Ne îndreaptă spre o lume superioară, mai avansată, în care toate părțile sunt legate între ele. Faptul că acum lumea arată exact opusul – plin de jocuri ale ego-ului, violență, corupție, lupte și revolte – face parte din procesul de dezvoltare. Dacă la începutul pandemiei am văzut deja manifestări de solidaritate și ajutor reciproc, astăzi răbdarea tuturor s-a epuizat. Mai mult, iluzia că ne tratăm bine unul pe celălalt a fost spulberată și a devenit clar că natura umană este să aibă grijă numai de sine.

Neajutorarea pe care o simțim ne va determina să căutăm îndrumări de la înțelepții noștri care, de-a lungul a mii de ani, au creat o metodă unificatoare pentru acest moment special, pentru a conduce omenirea la un nou orizont. Această metodă atemporală dezvoltă într-o persoană viziunea și sentimentul că suntem cu toții într-un singur sistem. Odată ce această noțiune ne este ferm insuflată, devine firesc să-i tratăm pe ceilalți așa cum am vrea să fim noi tratați, până când devenim „ca un singur om într-o singură inimă”. Și când vom fi în cele din urmă conectați armonios, vom simți cum singura putere din natură care stăpânește totul în realitate, ne face numai bine

Deci, ce să ne dorim pentru noul an? În primul rând, să recunoaștem natura noastră umană egoistă ca o forță autodistructivă, care ne separă. În al doilea rând, că vom dori să schimbăm direcția și să ne conectăm, pentru binele tuturor. Prin aceasta, vom activa forța din natură care radiază o lume sănătoasă și pașnică. Intenția și voința noastră de a construi o conexiune profundă între inimile noastre va vindeca coronavirusul de la rădăcină și ne va asigura că anul viitor va fi cel mai dulce pe care l-am experimentat vreodată, un adevărat Shana Tovah.

“Cum putem să oprim răspândirea coronavirusului în jurul lumii?” (Quora)

Michael Laitman pe Quora:Cum putem să oprim răspândirea coronavirusului în jurul lumii?

Pentru a opri răspândirea coronavirusului, întâi noi trebuie să diagnosticăm precis boala în sine. Adică progresul nostru spre o stare mai bună și mai sănătoasă depinde de diagnoza noastră corectă a stării curente.

Mai mult, în plus de o diagnoză precisă a bolii, ar fi înțelept ca noi să încetăm să ne așteptăm ca boala să dispară pur și simplu ori că va apărea un medicament minune și apoi totul va fi în regulă.

Dacă am putea săpa mai adânc în felul în care funcționează natura la nivelele sale cauzale, atunci noi am vedea cum acționează spre noi și ce vrea de la noi, prin această pandemie.

Durerea, suferința și discomfortul pe termen lung aplicate asupra umanității prin acest virus sunt pentru ca noi să ne trezim la descoperirea cauzei bolii la nivelul relației umane – căci chiar detașarea și înstrăinarea noastră a unuia față de celălalt este în spatele virusului.

Cu cât mai curând înțelegem că atitudinea noastră diviziva a unuia față de celălalt dă naștere fiecărei agonii pe care o suferim, inclusiv coronavirusul, atunci cu atât mai curând am fi capabili să ne focusam privirile pe repararea a semenea atitudini.

Eu tot văd, cu toate acestea, că nu am învățat nimic de la pandemie: continuăm să așteptăm ca soluția să vină printr-un vaccin și de asemenea noi tot încercăm să reînviem stilul nostru consumerist egoist pre-coronavirus pe care l-am avut, privindu-ne cu milă pe noi înșine unul împotriva celuilalt într-o continuă competiție pentru punctele de vedere individualiste înguste despre bunăstarea materială.

Cu toate acestea, cu cât durează mai mult eșuarea noastră să revizuim felul în care ne raportăm unul la altul, atunci cu atât mai mult coronavirusul (sau alți viruși care stau la coadă după el) ne va măcina. Pandemia va rămâne deoarece astăzi natura ne obliga să ne îmbunătățim atitudinile dintre noi.

Așadar, oprirea răspândirii coronavirusului întâi necesită înțelegerea felului în care ura noastră dintre noi este cauza sa ultimă. Când ne raportăm la el într-un asemenea fel, atunci noi deja am făcut un pas semnificativ spre tratarea bolii, căci jumătate din leacul unei boli este în diagnoza ei corectă.

De aceea aceia cu o înțelegere mai profundă a naturii depun foarte mult efort să explice umanității acest mesaj, deoarece ei înțeleg că cu cât umanitatea aude mai mult acest mesaj, cu atât mai repede ea poate să se vindece de pandemie și să progreseze spre o lume mai bună cu relații mai armonioase.

Noi nu avem nevoie de vaccine coronavirus. De asemenea, dacă noi ne uităm la intenția din spatele țarilor și experților din cursa pentru a fi primul care să elibereze vaccinul coronavirus, atunci noi nu găsim nicio intenție pură să vindece umanitatea ci o intenție întortocheată cu motive egoiste pentru avere, mândrie și putere. Noi astfel nu putem să așteptăm să apară niciun progres pozitiv din orice lucru făcut cu asemenea motive egosite, incluzând vaccinul.

În loc de cheltuirea a milioane de dolari și a sute de ore pentru a căuta un vaccin pentru a-l injecta în corpurile noastre, ar fi mai înțelept să căutăm vaccinul care există deja în interiorul nostru – că dacă noi realizăm relații pozitive, bune și iubitoare între noi, atunci noi vom opri răspândirea coronavirusului, cât și a multor alte boli și probleme care ne poluează viețile astăzi.

Noi avem un asemenea “vaccin” în inimile noastre și ne este dată o oportunitate să îl injectăm între noi în fiecare moment. Fie lăsăm atitudinile noastre divizive să acționeze involuntar prin noi și să injecteze otravă între noi ori fiecare din noi acceptă responsabilitatea noastră reciprocă a unuia față de celălalt și astfel să injectăm antidotul la virus între noi prin a ne direcționa să avem grijă și să ne iubim între noi deasupra atitudinilor noastre divizive.

Iubirea, unificarea și împreunarea deasupra divizării este antidodul tuturor bolilor. Noi am putea să testăm această soluție similar cu felul în care facem testările clinice pentru vaccine, de ex. creând laboratoare care se focuseaza pe a conduce oamenii care sunt străini între ei într-o apropiere interioară nou găsită și într-o conexiune simțită din inimă, cu obiectivul de a fi martori la cum ei vor deveni imuni la virus.

Noi încă trebuie să internalizam măsura în care am intrat într-o eră nouă, una de o interdependență și interconexiune mult mai strânsă și că niciun tratament în afara atitudinilor noastre dintre noi nu lucrează pentru a repara nimic în această eră.

De azi înainte, noi vom experimenta tot mai multe lovituri pentru a ilumina exact acest punct din noi – atitudinile noastre dintre noi – care au nevoie de schimbare.

Așadar, oprirea răspândirii coronavirusului necesită diagnosticarea cauzei virusului în atitudinile noastre egoiste dintre noi și că atitudinile pozitive dețin remediul pentru virus și pentru toate celelalte probleme din viețile noastre.

O asemenea cunoaștere acționează deja pentru a ne vindeca.

Relațiile pozitive sunt sursa a tot ceea ce este pozitiv în viețile noastre și lipsa a asemenea relații este sursa a tot ceea ce este negativ în viețile noastre. În același fel coronavirusul este un fenomen care a apărut pentru a ne învață acest principiu.

Fie că suntem de acord sau nu, nu ne costă nimic să îl încercăm deoarece el există deja în noi. Nu avem nevoie să cheltuim bani sau să depunem eforturi făcând ceva cu mâinile și picioarele noastre pentru a încerca și a găsi leacul virusului. Sunt sigur că în momentul în care noi implementăm o îmbunatățire a atitidinilor noastre dintre noi, atunci noi vom vedea că răspândirea coronavirusului s-a oprit.

Ce determină transformarea societății?

Întrebare: Cum a apărut societatea de consum? La urma urmei, dorința de a consuma a fost creată la oameni în mod artificial prin publicitate, mass-media etc.

În timp ce în trecut exploatatorii plăteau oamenii pentru a putea supraviețui, acum plătesc în mod intenționat mai mult pentru ca angajații să poată rătăci în mall-uri. Cu siguranță acest lucru a fost făcut intenționat.

Răspuns: Așa a fost folosit egoismul omului. Acum egoismul a luat alte forme. Oamenii s-au schimbat. Astăzi poți face metamorfoze oarecum diferite cu ei.

Observație: Dacă bogații acestei lumi au creat această societate de consum, atunci ei înșiși trebuie să o schimbe.

Comentariul meu: Acești capitaliști au dispărut. Și ei sunt deja diferiți.

Observație: Dar oamenii care au astăzi miliarde pot crea o nouă societate despre care vorbești dacă văd beneficii pentru ei înșiși.

Comentariul meu: Cred că nu va veni de la ei. Nu aștept nimic bun de la oamenii care își păstrează bogăția și puterea. Nu se pot schimba pentru că așa au fost creați.

Observație: Este dificil să înțelegem cum poate avea loc transformarea societății, dacă nu chiar prin pârghiile pe care le au autoritățile și bogații.

Comentariul meu: Vine din interior. Omul însuși se schimbă și schimbă societatea. Uită-te la noua generație, în ce fel diferă de cea anterioară. Va mai dura câțiva ani și toate acestea se vor schimba oricum.

Întrebare: Credeți că economia se schimbă deoarece nevoile interne ale unui om se schimbă?

Răspuns: Virusul ne va ajuta. Acesta va accelera acest proces.

Din KabTV „Era post-coronavirus”, 04.06.2020

Ce este credința deasupra rațiunii?

Ce este credința mai presus de rațiune? De ce trebuie să ne anulăm mintea și sentimentele pentru a intra în Lumea Spirituală și, ce vom primi în schimb? Aceasta este o întrebare legitimă, deoarece o persoană începe să simtă că trebuie să se schimbe singură și să se transforme în altceva.

Dacă nu ne putem folosi mintea corporală și cu atât mai mult inima egoistă în Lumea Spirituală, ce ne mai rămâne? Cum putem construi un Kli pentru a simți Lumea Superioară, pentru a simți Creatorul, cum formăm o nouă minte și sentimente noi la un nivel superior?

Vedem cât de mult diferă unele de altele, chiar și în această lume, nivelurile de oameni, animale, plante și materia neînsuflețită. Fiecare nivel de dezvoltare este caracterizat de propria sa minte, sentimente, formă, comportament și libertate de mișcare. Cu cât o creatură este mai dezvoltată, cu atât mintea, sentimentele și capacitatea ei de a se conecta cu împrejurimile sunt mai mari. Și, când intrăm în Spiritualitate, intrăm într-un mediu nou, un câmp al Forțelor de dăruire, nu de primire.

Există patru tipuri de forțe de primire care sunt dezvăluite în lumea noastră. Există trei grade: mineral, vegetal și animal și, de asemenea, uman, care este o etapă de tranziție la nivelul următor, gradul mineral, vegetal și animal al Lumii Spirituale. Adam, omul Lumii Superioare, este deja o stare de adeziune cu Creatorul.

Reazultă că ne deplasăm dintr-o lume în alta și, pentru a realiza acest lucru, trebuie să părăsim mintea și sentimentele noastre anterioare. Nu înseamnă că rămânem fără minte și inimă – primim noi minți și sentimente, spirituale, care sunt construite pe Forțele de dăruire, pe Bina. Bina este o combinație a dorinței de a primi care vine de jos cu Lumina Superioară care vine de Sus. Împreună construiesc o nouă formă, numită Bina, care se află în mijlocul dintre Keter și Malhut.

În acest fel, formăm o nouă percepție numită credință (gradul de Bina) deasupra rațiunii, deasupra egoismului nostru, deasupra dorinței de a primi. Construim această nouă minte și aceste noi sentimente prin tot felul de forme de conexiune între noi. Și prin asta, ei „Au ajutat fiecare pe prietenul său”. Când părăsim egoismul unul față de celălalt, dezvăluim acest grad de credință, adică, acordându-i celuilalt rațiunea de mai sus, deasupra sentimentului egoist al „eului” nostru.

În cele din urmă, în această aspirație trebuie să-i simt pe toți, cu excepția mea. Parcă „eul” – meu nu există; ci există toți ceilalți, în afară de mine. Atunci voi simți în acești „alții” Forța Superioară, Creatorul.

Numai în conexiune, în Kli-ul unic, este revelată unica Forță Superioară. Această muncă începe cu acțiuni mecanice, aparent simple, cu comunicarea virtuală. Totuși, făcând acest lucru, ne exprimăm dorința de a ne ridica deasupra rațiunii și a sentimentelor noastre actuale și de a dobândi o minte și sentimente comune, astfel încât Creatorul să fie revelat în noi, așa cum este scris: „Locuiesc printre poporul propriu”, printre toți cei care se unesc într-o singură aspirație către El.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 2/09/20, „Munca în credință deasupra rațiunii”

Am suficient timp pentru tot

Întrebare: Personal aveți suficient timp pentru a vă finaliza planurile? Sau sunteți unul dintre acei oameni care la sfârșitul zilei spun: „Dacă aș putea adăuga doar câteva ore, ar fi bine.”

Răspuns: Nu. Am ajuns la o stare în care tot ceea ce vreau funcționează și lucrurile pe care nu le doresc, nu funcționează. Și pentru mine, lucrurile pe care nu le-am putut face sunt la fel de normale ca lucrurile care au fost rezolvate.

Întrebare: Știu că sunteți o persoană foarte ocupată. Aveți un program încărcat pe tot parcursul zilei. Dar nu v-am auzit niciodată spunând că sunteți în criză de timp.

Răspuns: Nu. Am suficient timp.

Observație: Eu sunt întotdeauna în criză de timp.

Răspunsul meu: Deci, nu ești un bun organizator.

Observație: Dar încerc.

Răspunsul meu: Încercarea este un lucru, dar efectuarea este un altul.

Observație: Întotdeauna vreau să fac mai mult. Nu funcționează.

Răspunsul meu: Înseamnă că iei prea mult asupra ta și de aceea nu ai timp. Și chiar dacă ai avea timp, ai putea face o greșeală. Nu poți face acest lucru așa. Ar trebui să lași timp pentru toate, pentru odihnă, pentru gânduri etc. și nu să fii ca un cal condus.

Observație: Apropo, odihna mea este în regulă. Am întotdeauna suficient timp pentru odihnă, dar pentru muncă, am realizat că indicatorul este de acord cu ceea ce este.

Răspunsul meu: De acord cu trecerea timpului și cu ceea ce se întâmplă.

Observație: Probabil, dacă aș fi avut mai mult timp, aș fi făcut niște prostii inutile.

Remarca mea: Fără îndoială.

Din „Abilități de management” de la KabTV, 02.09.2020

 

O viață nouă nr. 1277 – Responsabilitatea personală pentru schimbările sociale

O viață nouă nr. 1277 – Responsabilitatea personală pentru schimbările sociale

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Astăzi, fiecare individ este responsabil să învețe legile naturii și să construiască o societate care funcționează în paralel cu ele. Pentru a crea echilibru și echilibru în societate, trebuie să îi tratăm pe toți în mod egal, astfel încât nimeni să nu ceară mai mult decât oricine altcineva și fiecare să ia doar ceea ce are nevoie. Natura tratează întreaga omenire ca fiind una din noua eră în care intrăm. Prin urmare, trebuie să ne comportăm și să ne simțim ca unul pentru a ne conecta cu acest mecanism integral. Fiecare ființă umană trebuie să le dea un exemplu celorlalți, iar valurile schimbării se vor răspândi ca valurile peste națiune și întreaga lume. Aderăm la forța integrală care operează în natură și creăm cea mai sigură, cea mai benefică stare pentru toată lumea. Aducem noroc, binecuvântări și succes în toată viața noastră atunci când ne susținem reciproc într-un mediu bun.

Din „O viață nouă nr.1277 – Responsabilitatea personală pentru schimbările sociale” de KabTV, 17.08.2020

 VideoPlay Now | Download    AudioPlay Now | Download

Pentru a evita să nu faci nimic

Comentariu: Există părerea că o persoană nu ar trebui să aibă timp liber. Totul trebuie planificat în prealabil.

Răspunsul meu: dacă totul este planificat în avans, inclusiv odihna, acest lucru nu se numește „timp liber”.

Întrebare: Înseamnă că o persoană ar trebui să aibă grijă să nu aibă timp liber?

Răspuns: Aceasta este pentru a evita să nu faci nimic atunci când pur și simplu nu știi ce să faci cu tine însuți.

Întrebare: Deci, ar trebui planificat și timpul liber? Sunteți o persoană care aderă strict la un plan.

Răspuns: Să spunem că pot scrie în jurnalul meu că mă voi întinde pe canapea timp de cinci ore consecutive, uitându-mă la tavan și gândindu-mă. În principiu, acest lucru ar trebui planificat. Și dacă nu, atunci am întotdeauna o serie de lucruri care necesită îmbunătățiri.

Din „Abilitățile de management” de la KabTV, 02.07.2020

Obiceiul care stabilește ritmul vieții

Întrebare: Una dintre regulile de gestionare a timpului este necesitatea de a insufla obiceiuri bune. De exemplu, exercițiile fizice, nu întârziați niciodată, puneți un lucru în locul său specific după ce l-ați folosit etc. Ce ați sfătui să dobândiți ca obicei care vă ajută în viață?

Răspuns: Lucrați după un program.

Întrebare: De ce este atât de important pentru o persoană?

Răspuns: Pentru a avea timp pentru toate, pentru a stabili prioritățile corecte, pentru ce să lăsați timp, pentru ce nu și pentru a nu vă conduce în acele cadre pe care nu le puteți îndeplini.

Să spunem astăzi că intenționez să citesc o carte, să filmez un clip, să lucrez pe Twitter și să organizez întâlniri cu grupul meu. Toate acestea trebuie rezolvate cumva.

Întrebare: Dacă cineva se uită la această viață, ar spune: „Pentru ce? Aceasta nu este libertate! Lucrezi ca un robot. ”

Răspuns: Cred că, făcând acest lucru, îmi îndeplinesc misiunea și, din această cauză, sunt fericit și liber. Ce înseamnă libertatea? Fugi pe stradă ca un câine?

Comentariu: Nu. Nu libertatea face ceea ce vrei?

Răspuns: Aceasta nu este libertate. Ce vei face dacă nu știi ce vrei? Dacă faceți acest lucru, atunci vă pregătiți un program al afacerilor viitoare și îl îndepliniți.

Omul ar trebui să fie nedumerit de cât de plin este programul său și de cât de bine o face. În plus, planificatorul zilei ar trebui să indice timpul alocat pentru odihnă și, poate, pentru exerciții fizice, sport. În general, totul trebuie luat în considerare la planificare. În caz contrar, nu veți putea face nimic.

Întrebare: Deci, credeți că odihna este necesară pentru o persoană?

Răspuns: Bineînțeles și, în primul rând, o schimbare de peisaj.

Întrebare: Cât timp ar trebui să-ți petreci pentru tine?

Răspuns: Oricât era nevoie pentru a fi gata pentru lucrările necesare. Poate că trebuie să mă odihnesc cinci ore pentru asta și altul are nevoie de o jumătate de oră.

Întrebare: Cât timp are nevoie o persoană pentru a fi singură cu sine?

Răspuns: Acesta este, de asemenea, determinat de fiecare persoană, în funcție de esența muncii sale spirituale, senzoriale și creative.

Întrebare: Recomandați să introduceți acest lucru în plan?

Răspuns: Dacă o persoană are nevoie de el. Cum altfel este elaborat un program și ritmul de viață al unei persoane stabilit? Numai din acele nevoi pe care le consideră necesare pentru a le îndeplini.

Din „Abilitățile de management” de la KabTV, 02.07.2020

Ca celulele din corp

Întrebare: Un Cabalist nu poate lucra cu un număr foarte mare de oameni simultan. În primul rând, trebuie să existe o celulă mică. Putem spune că zece oameni sunt o astfel de mini-societate, unde toată lumea își va verifica constant atitudinea față de ceilalți?

Răspuns: Acest mediu nu numai că susține o persoană la nivel pământesc în conexiune bună cu ceilalți, ci și, unindu-se cu ei, începe să simtă o dorință comună, obiective comune, un sistem comun de interconectare corectă între zece prieteni, astfel încât la sfârșit, ei formează un sistem numit, lumea superioară sau Partzuf sau suflet. Iar forța interioară din acest sistem este Creatorul.

Întrebare: Reiese că acești zece oameni sunt ca o celulă din corp, care începe să coopereze cu alte celule și să formeze organe?

Răspuns: Corect. Fiecare zece pe care încercăm să-l creăm din oamenii noștri cu gânduri similare se vor conecta cu alte grupuri de zece pentru a forma împreună un organism numit „sufletul comun” sau Adam

Întrebare: Prin urmare, o persoană care începe să lucreze într-un mini-grup, depășește egoismul său datorită muncii constante în grupul de zece și poate deja să se conecteze cu alți oameni, cu toată umanitatea. Cum se întâmplă acest lucru?

Răspuns: Așa cum celulele din organism se conectează în ciuda faptului că fiecare celulă aparține unei anumite părți a corpului, un organ specific, prin toate celelalte celule, se conectează la oricare alta. Și acesta este sistemul general Adam (Om).

Din „Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel” de la KabTV, 09.12.19