Întrebare: Ura nejustificată și iubirea absolută pot apărea între oameni fără niciun contact fizic între ei. De ce?

Răspuns: Faptul este că iubim sau urâm pentru că avem tot felul de limitări, așa-numitele Reshimot (înregistrări de informații).

Am fost învățați că una este bună și cealaltă rea obiceiurile și gusturile ne-au fost insuflate și, pe baza acestor factori, fie ne atragem, fie ne respingem reciproc. De aceea există astfel de neînțelegeri între noi.

Întrebare: Mulți oameni cu care vorbesc despre iubire devin imediat nervoși și iritați. Cât de mult poți vorbi despre asta?! Iubirea și unirea sunt ca niște mantre, iar între timp lumea se înrăutățește. Toți vorbesc, dar nicio acțiune.

Pe de altă parte, potrivit Cabala, iubirea este legea. Dar nu sunt nervos când simt impactul legii gravitației asupra mea. Da, mă deranjează din moment ce vreau să zbor și nu pot.

Cum se poate explica sau demonstra că iubirea este legea? Va fi vreodată posibil?

Răspuns: Nu este atât de dificil să demonstrezi că iubirea este o lege a naturii. Vedem că totul se naște și există prin iubire. Dar iubirea nu poate fi lipsită de ură pentru că trebuie să se manifeste peste altceva; trebuie să o simțim în raport cu altceva. Prin urmare, în natură există întotdeauna două concepte opuse care se completează și se indică reciproc.

Din emisiunea de pe KabTV „Abilități de comunicare” din 23.10.2020

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Iubire - Niciun comentariu→

Întrebare: În timpul pandemiei, am devenit cu toții participanți la experimentul de a trăi în izolare tactilă. Cum va afecta dezvoltarea ulterioară a omenirii această eliminare a comunicării fizice ca principal mod de interacțiune cu alte persoane?

Răspuns: Intrăm într-o stare în care nu comunicăm cu adevărat fizic. Ce se întâmplă dacă sunt la metrou sau plin de viață într-o mulțime? În practică, există foarte puțin contact între noi. Toate contactele se întâmplă prin intermediul computerelor.

Prin urmare, nu cred că pandemia va face ceva pentru a apropia oamenii. Este imposibil să desfășurăm un experiment care să compare ceea ce a fost cu ceea ce va fi sau cu ceea ce este acum pentru că suntem în condiții diferite.

Cum se organizează de obicei un experiment? Există anumite condiții, există și altele și, studiindu-le, îngheți anumite condiții ale unei stări și le compari cu altele.

Totuși, aici nu putem compara ce este și ce a fost și cu atât mai mult cu ceea ce va fi. Nu am terminat încă acest proces. Prin urmare, toate concluziile noastre sunt foarte vagi și incerte.

Dacă mă întrebați din perspectiva mea de cabalist, vă pot spune că oamenii simt cu adevărat că sunt acum în contact mai mult decât înainte. Ați putea întreba: „Cum se poate așa ceva, dacă sunt în carantină în casele lor?” Ei experimentează aceleași stări și astfel senzorial, devin mai aproape unul de celălalt și se pot înțelege mai bine.

Întrebare: Crezi că ecranul computerului, prin care comunicăm, ar putea deveni o problemă pentru noi în viitor?

Răspuns: Ne putem întâlni acum și în câteva minute vei vedea că nu avem despre ce să vorbim. Ce putem să ne spunem, ceva prin care tu. Nu ai trecut și la fel, eu nu am trecut? Suntem  cu toții în aceleași condiții și nu poate fi nimic altceva de spus.

Întrebare: Aceasta înseamnă că acum intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare în care corpul nu mai joacă niciun rol în comunicare?

Răspuns: Mutarea corpului dintr-un loc în altul a încetat de mult să mai joace orice rol. Mă urc într-un avion și zbor undeva, dar rămân în contact cu colegii, familia, prietenii. Lucrurile au început să funcționeze în mod diferit de mult timp. Internetul a făcut pe toată lumea egală.

Din emisiunea de pe KabTV „Abilități de comunicare” din 30.10.2020

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman pe Quora: „Care crezi că vor fi următoarele mari inovații în umanitate?”

Nu vor mai exista inovații mari în umanitate. Era marilor descoperiri este în spatele nostru.

Următoarea inovație majoră va avea loc numai prin auto transformare, adică lucrând la noi înșine pentru a ne transforma sinele egoist – unde vrem să beneficiem doar noi – în altruist – unde dorim să beneficieze alții.

Această transformare a noastră din egoist în altruist va sta la baza inovației pe măsură ce ne îndreptăm spre viitor. Din contră, dacă nu reușim să facem o astfel de transformare, atunci indiferent de ceea ce am face, societatea umană va stagna.

„Unde se îndreaptă lumea afacerilor? | New Life 1255. ” Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă îmi amintesc faptul că o cădere vine tot de la Creator, atunci aceasta nu este încă o cădere. O adevărată cădere este o deconectare completă atunci când nu am nicio legătură cu Creatorul, nici gânduri, nici dorințe. A mai rămas o singură opțiune: să contactezi grupul de zece.

Pentru acest lucru suntem într-o stare numită „lumea corporală”, astfel încât să putem intra în ea și să începem de la zero, de la nivelul material, de la separarea de spiritualitate. Dar, cu toate acestea, ne-a rămas un fel de capăt al firului, o frânghie este aruncată chiar și atunci când suntem în lumea noastră. Iată de ce în lumea noastră suntem în sistemul Bnei Baruch, în legătură cu kli-ul mondial, cu grupul de zece, cu lecțiile.

Chiar dacă cad complet și mă desprind de spiritualitate, am încă o legătură materială cu sistemul spiritual: cu grupul de zece, cu lecția. Atâta timp cât simt această legătură materială cu grupul de zece și mă țin de ea până când Creatorul mă aruncă complet, în ciuda lipsei mele de dorință, urii și respingerii, încă mă consider că sunt într-o cădere din spiritualitate, adică într-o stare spirituală și pot începe să mă ridic din ea.

De aceea, se spune: „De o mie de ori cel drept cade și se ridică”. Trebuie să te obișnuiești cu coborârile și să nu te panichezi. Creatorul dă întotdeauna și remediul împreună cu lovitura. Dacă cineva din grup a fost în coborâre, atunci vor exista cu siguranță cei care nu au căzut și pot ajuta. Și, în plus, există Gabai și Șaaț – oameni care sunt responsabili să aibă grijă de conexiunea din grup în orice stare și să ridice rapid grupul. Totul depinde de organizarea corectă a grupului.

Din prima parte a Lecției zilnice de cabala din 16.12.2020, “Aproape de Creator în timpul unei coborâri”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Principiul de bază al dezvoltării spirituale este faptul că trebuie să ne aducem aminte de Creator în fiecare secundă, sau acest lucru nu este obligatoriu?

Răspuns: Principiul de bază al dezvoltării spirituale înseamă să legi totul de Creator, fără nicio excepție, pentru că „nu există nimeni în afară de El” și tot ce este în noi a fost creat și este gestionat de El.

Noi suntem în contact direct numai cu Creatorul, iar această conexiune ne afectează. Dar, pentru a ne conecta cu El, trebuie să ne unim în grupul de zece și apoi din grupul de zece vom putea acționa împreună cu El, reciproc și interactiv.

Întrebare: Cum putem măsura creșterea spirituală a grupului?

Răspuns: Creșterea spirituală a grupului se măsoară în funcție de nivelul de garanție reciprocă, de conexiune reciprocă și de sprijin reciproc între prieteni, precum și de nivelul de loialitate al acestora unul față de celălalt. Trebuie să înțelegeți că în lumea spirituală sunteți un singur întreg. Așa trebuie să vă examinați.

Din „Fundamentele Cabalei” KabTV, 25.11.18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă nu pot să-mi restricționez egoismul și să las grupul în spațiul liber din inima mea, atunci grupul trebuie să-mi ofere resuscitare artificială. Este ca și cum aș zace fără respirație, inconștient și grupul apasă pe pieptul meu, astfel încât să pot expira și apoi să încep să respir. Adică mă ajută să fac o contracție pentru a începe din nou să mă extind.

Expansiunea are loc în mod natural, ca parte a naturii, iar eu trebuie să produc compresia prin propriile mele eforturi. Și dacă nu pot face acest lucru, atunci grupul trebuie să mă ajute și să exercite presiune asupra mea ca să încep să respir în viața spirituală, să respir aerul spiritual.

Grupul apasă pe toată lumea cu iubire, iar aceasta va fi presiunea care mă obligă să expir aerul. Acesta este modul în care resuscitatorii aduc la viață pe cineva: s-ar părea că este necesar să-l umpli cu aer, dar nu, ei apasă pe pieptul lui pentru a face aerul să iasă.

În același mod, grupul pune presiune pe toată lumea cu iubire, astfel încât să simți că există oameni în jurul său care sunt conectați în iuibire și unitate și care îl cheamă să facă la fel. Această iubire îl obligă: renunță la respirație și permite prietenilor să intre în el și să-l extindă cu forța. Iar când se va extinde datorită muncii lor, va fi obligat și să-și extindă iubirea pentru ei, adică să arate iubirea pentru toți.

Există două forme de avansare către scopul creației, spre corectare. Dacă depunem eforturi pe cont propriu pentru a avansa prin grup cu influența mediului, revigorându-ne reciproc prin această respirație artificială, atunci aceasta va fi calea luminii (Ahișena). Și dacă nu, ventilatorul global începe să se rostogolească peste noi ca o rolă a evoluției, stoarce tot aerul din noi, astfel încât să fim gata să inhalăm aerul spiritual.

Există un punct (Malhut) care aparține omului, iar restul, cele nouă Sefirot superioare, sunt calitățile prietenilor sau ale grupului. Trebuie să mă restricționez în cadrul celor nouă Sefirot fără a-mi lăsa niciuna din dorințele mele acolo. Dacă vreau să dărui în aceste nouă Sefirot, atunci injectez calitățile prietenilor mei în ele și ei le transformă în calități de dăruire pentru mine. Astfel, le dăruiesc prietenilor mei și, prin intermediul acestora, ofer un loc în care Creatorul se poate îmbrăca.

Dacă ne angajăm să influențăm pe toți din grup, ne arătăm iubirea și unitatea pentru a trezi fiecare prieten, acesta îl va împinge înainte pentru că și el va dori să avanseze. Aceasta este Cabala practică.

Inhalarea și expirarea ar trebui să se alterneze constant. La urma urmei, de fiecare dată când respirăm în aerul spiritual ne dăm seama că s-a transformat în cel material, deoarece i s-a adăugat dorința egoistă.

Prin urmare, trebuie să-l expirăm cu forță și să inspirăm un nou aer spiritual de dragul dăruirii, iar acesta va fi un pas către următorul nivel spiritual.

Așa urcăm pe scara spirituală: de fiecare dată când descoperim că pasul actual este într-un fel egoist, îl expirăm pentru a respira în locul lui un aer spiritual proaspăt, o nouă forță de dăruire.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 18.12.20, „Un timp de contracție și un timp de extindere”

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Ce este moralitatea?“

Morala este o realizare clară a principiului: „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, adică o stare de conexiune absolută pozitivă deasupra ego-ului, unde percepem și simțim o realitate complet diferită de cea pe care o simțim în ego-ul nostru înnăscut. Până când ne dăm seama de principiul „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, ceea ce definim ca moralitate în lumea noastră se schimbă cu cât ne dezvoltăm mai mult.

Trăim într-un sistem de forțe și nu determinăm calitățile egoiste la fiecare individ. Prin urmare, nu putem ordona sau defini relațiile noastre.

Morala noastră se bazează astfel pe condițiile în care trăim și sunt rezultatul evoluției umane. Ele apar din ego-ul uman, ceea ce ne face să credem că modul în care ne trăim viața este într-un fel incorect, că trebuie să trăim diferit și, purtându-ne într-un anumit mod, vom trăi cu toții o viață mai bună. Cu alte cuvinte, egoul uman ne determină morala cu controlul lui asupra noastră.

Pe baza discuției „Abilități de comunicare: principii morale și norme sociale”, 9 octombrie 2020. Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.Urmăriţi discuţia completa aici» [54:02]

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este moralitatea pentru tine?

Răspuns: Morala este o implementare clară a principiului iubirii aproapelui tău.

Întrebare: Ce asocieri faci cu acest cuvânt, „moralitate”?

Răspuns: Realizarea principiului iubește pe aproapele tău.

Întrebare: Care dintre principiile morale este cel mai important din punctul tău de vedere?

Răspuns: Iubește-ți aproapele.

Întrebare: Absența absolută a principiilor morale este imposibilă. Chiar și cei mai primitivi oameni au un concept despre ceea ce este permis și ceea ce nu. Și ce principiu moral nu poate fi permis?

Răspuns: Ceea ce te împiedică să împlinești legea de a-ți iubi aproapele.

Din emisiunea KabTV „Abilități de comunicare”, 09/10/20

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: „Ce este recunoștința?”

Unul dintre studenții mei m-a întrebat, ca și Cabalist, ce este recunoștința conform înțelepciunii Cabala? Cabala este o înțelepciune serioasă și, prin urmare, atunci când discută despre recunoștință, înseamnă recunoștință spirituală. Ce este deci recunoștința spirituală?

Recunoștința spirituală se referă în primul rând la o persoană cu dorința și scopul de a atinge spiritualitatea. O astfel de persoană nu știe ce este spiritualitatea, dar simte o nevoie interioară și, în cele din urmă, începe să studieze înțelepciunea Cabala.

În înțelepciunea Cabala, aflăm că scopul creației este ca toți oamenii să descopere armonia și fericirea conectării dintre forța creației – primirea – și forța spirituală opusă – dăruirea. Ce înseamnă asta?

În drumul către descoperirea acestei conexiuni sublime, trebuie să dezvăluim cum suntem sub controlul ego-ului și că ego-ul este o forță malefică și distructivă. De ce este ego-ul rău și distructiv? Este pentru că îi pune pe oameni unul împotriva celuilalt, devorează natura, mediul nostru și, în cele din urmă, se distruge de la sine, deoarece ne face să vrem să ne bucurăm de lucruri care oferă satisfacție pe termen scurt, dar care sunt în cele din urmă rele pentru noi pe termen lung. Revelarea ego-ului uman ca forță malefică și distructivă se numește „recunoașterea răului” în înțelepciunea Cabala. „Cabala” în ebraică înseamnă „primire” și, prin această înțelepciune, descoperim modul în care existăm într-o formă negativă de primire, în care vrem să primim și să tragem spre noi înșine, și că în cele din urmă nu beneficiem din încercarea de a face acest lucru.

Totuși, opusă acestei forțe negative de recepție este o forță pozitivă a binelui, forța de dăruire. Forța de dăruire poate echilibra forța de primire, iar apoi între aceste două forțe putem exista în armonie conectându-ne între polii pozitivi și negativi ai realității.

Combinația acestor două forțe se află la baza a tot ceea ce creăm, deoarece în mod specific prin combinația corectă dintre acești doi poli ai realității, putem descoperi cum să trăim fără erori și să rezolvăm toate problemele care provin din relaționarea cu realitatea numai din latura sa egoistă negativă.

Lăsând inconștient ego-ul uman să ne conducă considerațiile și acțiunile, lăsăm tăvălugul evoluției să ne aplatizeze, săpând tot mai adânc în probleme aparent de nerezolvat la scară personală, socială, economică, ecologică și globală. Egoul, fără conexiunea sa de echilibrare și reglare la forța de dăruire, stă în spatele fiecărei probleme pe care o experimentăm în viață.

Astfel, trebuie să învățăm cum să lucrăm cu ego-ul nostru pentru a ști cum să-l echilibrăm cu forța sa pozitivă opusă. Când reușim să invităm forța pozitivă în viața noastră, chiar și în cea mai mică cantitate, împotriva forței negative înnăscute, devenim recunoscători pentru că ni sa dat forța negativă ca natură. Cu alte cuvinte, conectându-ne la forța pozitivă a dăruirii deasupra forței egoiste negative, descoperim că forța negativă este de fapt o forță bună dacă o putem folosi ca un impuls pentru a crește conexiunea noastră pozitivă deasupra ei.

Echilibrarea forței atât pozitive cât și negative este ceea ce regele David descrie în Psalmi când spune: „Tu mi-ai salvat sufletul”. Adică, înainte de a primi forța pozitivă, existăm doar în forța negativă și ajungem să ne simțim teribil în acea stare. Apoi, după o perioadă destul de extinsă de timp, ajungem în starea în care primim și forța pozitivă și, atunci când o facem, ne simțim recunoscători. Recunoștința pe care o simțim în acel moment este spirituală.

Bazat pe „Recunoștință spirituală | New Life cu Cabalistul Dr. Michael Laitman | 1139, ”4 februarie 2020. Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman. Urmăriți discuția completă aici »[27:19]

Filed under: Criza, globalizare, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, în The Times of Israel: “Despre Unitatea evreiasca si Antisemitism – Epoca de aur a Israelului”

După eliberarea lor din sclavia din Babilon, după ce regele Cyrus îi trimisese cu „argint și aur, cu bunuri și vite, împreună cu o ofrandă de bună voie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim” (Ezra 1: 4), expatriații, sau mai exact, două dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel s-au întors în țara lui Israel și în Ierusalim și au construit al doilea Templu. Istoria poporului nostru este presărată cu agonie. Însă perioada dintre Declarația lui Cyrus, în 539 î.Hr., și începutul revoltei hasmoneene, în 166 î.Hr., a fost relativ liniștită și marcată de o mare realizare: a fi un model de unitate pentru națiuni, chiar dacă pentru o perioadă scurtă.

Nu este faptul că nu au existat certuri printre evrei în acel moment. De vreme ce am fost chemați să reconstruim Templul, au fost multe despre care să ne certăm. Dar într-un fel sau altul, Templul a fost construit și liniștea a fost restaurată. De fapt, unii dintre acei ani ar putea fi chiar considerați ca epoca de aur a poporului israelian.

În ceea ce privește viața materială, nu se cunosc prea multe despre viața poporului Israel în secolele III și IV î.Hr. În cartea sa O istorie a evreilor, renumitul istoric Paul Johnson scrie despre acea perioadă pașnică din istoria noastră, când nu era nimic de raportat: „Anii 400-200 î.Hr. sunt secolele pierdute ale istoriei evreiești. Nu au existat evenimente sau nenorociri grozave pe care să le fi înregistrat. Poate că au fost fericiți”, încheie el.

Cu toate acestea, la nivel social și spiritual, s-au întâmplat multe. De trei ori pe an evreii mergeau până la Ierusalim pentru a sărbători festivalurile pelerinajului: Pesach, Shavuot(sărbătoarea săptămânilor) și Sukkot. În timpul fiecărui pelerinaj, priveliştea era spectaculoasă. Pelerinajele erau destinate în primul rând adunării și unirii inimilor membrilor națiunii. În cartea sa Antichitățile evreilor, Flavius ​​Josephus scrie că pelerinii făceau „cunoștință … întreținută conversând împreună, văzându-se și vorbind între ei, reînnoind astfel memoria acestei uniri”.

Odată intraţi în Ierusalim, pelerinii erau întâmpinați cu brațele deschise. Localnicii îi lăsau să intre în casele lor și îi tratau ca în familie, și exista mereu loc pentru toată lumea.

Mishnah evocă această rară camaraderie: „Toți meșterii din Ierusalim stăteau în fața lor și întrebau despre bunăstarea lor:„Frații noștri, oameni din așa și așa loc, aţi venit în pace?” ”Și flautul cânta în fața lor până când ajungeau la Muntele Templului”. În plus, fiecare nevoie materială a fiecărei persoane care venea la Ierusalim era satisfăcută în întregime. „Cineva nu spunea prietenului cuiva: „Nu am putut găsi un cuptor pe care să prăjesc ofrande în Ierusalim”… sau „Nu am putut găsi un pat în care să dorm în Ierusalim”, scrie cartea Avot de Rabbi Natan.

Chiar mai bine, unitatea și căldura dintre evrei s-au proiectat spre exterior și au devenit un model pentru națiunile vecine. Filosoful Filon al Alexandriei a descris pelerinajul ca pe un festival: „Mii de oameni din mii de orașe – unii pe uscat și alții pe mare, din est și din vest, din nord și din sud – veneau la fiecare festival la Templu parcă la un adăpost comun, un refugiu sigur, protejat de furtunile vieții. … Cu inimile pline de speranțe bune, ei luau această vacanță vitală cu sfințenie și cu gloria lui Dumnezeu. De asemenea, legau prietenii cu oameni pe care nu i-au mai întâlnit înainte, iar în contopirea inimilor … găseau dovada supremă a unității”.

Philo nu a fost singurul care a admirat ceea ce a văzut. Acele festivaluri de conexiuni au servit ca o cale pentru Israel să fie – pentru prima dată de când li s-a dat această vocație – „o lumină pentru națiuni”. Cartea Sifrey Devarim detaliază modul în care neamurile „urcau la Ierusalim și vedeau Israelul … și spuneau: ‘Trebuie să ne agățăm doar de această națiune’.”

Câteva secole mai târziu, Cartea Zohar (Aharei Mot) a descris succint și clar procesul prin care a trecut Israelul: „Iată, cât de bine și cât de plăcut este și pentru frați să stea împreună”. Aceștia sunt prieteni, în timp ce stau împreună și nu sunt separaţi unii de alţii. La început, par a fi oameni în război, care doresc să se omoare unii pe alții … apoi se întorc la dragoste frățească. … Și voi, prietenii care sunteți aici, așa cum ați fost în afecţiune și iubire înainte, de acum înainte nu vă veți mai despărți unul de altul … și prin meritul vostru, va fi pace în lume”. Într-adevăr, a fi „o lumină pentru națiuni” nu ar fi putut fi mai evident decât atunci.

De fapt, renumele evreilor din acea perioadă a mers atât de departe încât a inițiat proliferarea legii lor în afara Israelului. Până la mijlocul anilor 240 î.Hr., zvonul înțelepciunii lui Israel ajunsese răspândit departe. Ptolemeu al II-lea, regele Egiptului, avea o pasiune pentru cărți. Acest lucru l-a determinat să aspire să posede toate cărțile din lume, în special cele care conțin înțelepciune. Potrivit lui Flavius, Ptolemeu i-a spus lui Demetrius, bibliotecarul său, că „el a fost informat că există multe cărți de legi printre evrei, demne de cercetat și demne de biblioteca regelui”. Ptolemeu nu numai că nu avea aceste cărți, dar chiar dacă le-ar fi avut, el nu ar fi putut să le citească, deoarece acestea erau „scrise cu caractere și într-un dialect propriu [ebraic], [care] nu ar provoca dureri mici la traducerea lor în limba greacă”, pe care o vorbea Ptolemeu.

Dar Ptolemeu nu a renunțat. El i-a scris marelui preot din Ierusalim, Eleazar și i-a cerut să-i trimită oameni care să poată traduce cărțile evreiești în greacă. Șaptezeci de bărbați au fost trimiși în Egipt în urma cererii lui Ptolemeu. Dar regele nu i-a trimis imediat la treabă. În primul rând, a vrut să le învețe înțelepciunea și să absoarbă de la ei orice cunoștință a putut. Prin urmare, „le-a pus fiecăruia o întrebare filosofică”, care erau „întrebări și răspunsuri mai degrabă politice, având grijă de buna … guvernare a omenirii”, scrie Flavius. Timp de douăsprezece zile la rând, înțelepții evrei au stat în fața regelui Egiptului și l-au învățat guvernarea, conform legilor lor. Alături de Ptolemeu a stat filosoful său, Menedem, care era în veneraţie legată de modul în care „o astfel de forță a frumuseții a fost descoperită în cuvintele acestor bărbați”. Aceasta a fost într-adevăr perioada de glorie a Israelului.

În cele din urmă, „Când au explicat toate problemele care fuseseră propuse de rege, cu privire la fiecare punct, el a fost foarte mulțumit de răspunsurile lor”. Ptolemeu a spus că „El a câștigat avantaje foarte mari prin venirea lor, pentru că a primit acest profit de la ei, că a învățat cum ar trebui să-și conducă supușii”.

Odată ce Ptolemeu a fost mulțumit de răspunsurile pe care i le-au dat, el i-a trimis într-un loc izolat unde au avut pace și liniște și s-au putut concentra asupra traducerii. Când și-au îndeplinit sarcina, scrie Flavius, au predat regelui traducerea completă a Pentateuhului. Ptolemeu a fost „încântat de auzirea legilor care i-au fost citite și a fost uimit de sensul profund și de înțelepciunea legiuitorului”.

Istoricul Paul Johnson, pe care l-am menționat mai devreme, a scris despre evreii din antichitate că „Într-o etapă foarte timpurie a existenței lor colective, ei credeau că au detectat o schemă divină pentru rasa umană, în care propria lor societate avea să fie model”. Poate că în secolul al III-lea î.Hr., strămoșii noștri au reușit în această sarcină. Cu toate acestea, așa cum știm din istorie, frăția noastră nu a durat și, la mai puțin de un secol după ce au avut loc aceste minunate evenimente, Israelul a fost cuprins de un război civil sângeros. Acesta va fi subiectul următorului eseu.

dr. Michael Laitman

(Articolul No. 6 dintr-o serie – articolul precedentl)

Pentru mult mai multe despre acest subiect, vă rog să consultați cea mai recentă publicație a mea Alegerea evreiască:  Unitate sau antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti

Filed under: Antisemitism, Israel, Munca spirituala, Sarbatori, Spiritualitate - Niciun comentariu→