Noul meu articol pe Linkedin “Modul în care pandemia a întărit credințele religioase”
Când cineva nu se poate împăca cu o realitate sumbră, privirea către cer este o reacție instinctivă. În SUA, 500.000 de vieți s-au pierdut în urma pandemiei COVID-19, într-un an de la izbucnirea virusului. Un sondaj recent realizat de Centrul de Cercetare Pew arată că oamenii din țările dezvoltate economic susțin că erupția COVID-19 le-a sporit credințele religioase, în special în SUA unde aproape trei din zece adulți americani spun că pandemia coronavirusului le-a întărit credința.
Coronavirusul este o reacție din partea naturii armonioase față de umanitate, un fel de catalizator pentru reducerea decalajului creat între umanitate și natură. Prin urmare, aceea de care avem nevoie urgent sunt conexiuni pozitive între noi – cu alte cuvinte, religia iubirii.
Dezvoltarea civilizației ne-a îndepărtat de natură; prin urmare, nu suntem conștienți de comportamentul său și ne simțim mai vulnerabili la aceasta. Astfel, în ciuda capacității noastre tehnologice imense rămânem neajutorați în fața epidemiilor globale, a schimbărilor climatice și a altor crize. Nu știm unde să fugim, cum să ne descurcăm și cu siguranță nu vedem la orizont un viitor luminos.
Incertitudinea acestor vremuri, lipsa de răspunsuri clare și dispariția speranței îi trimite pe oameni să caute, așa cum au făcut din timpuri imemoriale, o putere superioară care, speră ei, că ar putea să le îndrume soarta. Încep să bâjbâie în întuneric și întreabă: unde este această putere care creează acest rău în lume pe care îl vedem în jurul nostru acum, cum putem supraviețui următoarei lovituri și, în general, care este semnificația acestei lumi? Pe măsură ce auzim despre tot mai mulți oameni care mor din cauza acestei pandemii, sentimentul nostru de siguranță este subminat, frica pentru cei dragi crește și viața capătă un ton gri necunoscut, ambiguu. Pe de altă parte, condițiile de viață s-au schimbat drastic în ultimul an. Munca s-a mutat acasă, copiii s-au scufundat în învățământul la distanță, iar cadrul vieții a fost redus la limitele familiei. Lumea noastră s-a restrâns.
Cu opţiuni reduse în căutarea unor raze de lumină care să ofere siguranță acum, atunci când oamenii nu știu cu adevărat pe ce să se bazeze sau în ce să își fixeze speranțele, religia devine o ancoră, o sursă de stabilitate. S-ar putea să nu găsiți neapărat un răspuns la fiecare întrebare, dar cel puțin oferă un anumit sentiment de ușurare față de realitatea înspăimântătoare cu care se confruntă oamenii.
Nu este un semn al unei tendințe înapoi sau a unei tendințe către o lume mai religioasă și mai conservatoare. În schimb, este un semn al umanității care caută, într-o perioadă de frământări și fundamente prăbușite, sensul vieții și o dorință tot mai mare pentru o conexiune încrezătoare în viitor, în apropierea de Forța Supremă care guvernează viața.
Dar în această căutare, cei care consideră că religia este insuficientă pentru a oferi calm și împlinire durabilă, vor continua să caute răspunsuri.
Chiar înainte ca principalele religii să se extindă în întreaga lume, existau numeroase credințe, ritualuri și practici de idolatrie. Ființa umană a avut întotdeauna nevoie de un sentiment de siguranță și de răspunsuri pentru inexplicabil. Această noțiune l-a determinat pe controversatul Karl Marx să susțină că „religia este opiul poporului”, în timp ce Voltaire a spus „dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-l inventăm”. De fapt, este bine ca o persoană să caute o conexiune cu o putere superioară. Se manifestă de-a lungul axei noastre istorice de dezvoltare: triburile dansau în jurul focurilor pentru a-și onora zeițele, se plecau în fața statuilor și venerau puterea naturii în moduri diferite, până când astfel de practici au evoluat în religii structurate și sisteme de credință.
Consolidarea credinței religioase în ultimele zile ale pandemiei, așa cum arată ultimul sondaj, indică de fapt un proces de dezvoltare mai larg prin care trece omenirea. Pandemia globală COVID-19 ne învață că suntem un mic sat global și suntem cu toții interdependenți sub o forță supremă care controlează fiecare detaliu al realităţii.
Suntem cu toții într-un singur sistem natural armonios, conectat în toate părțile sale, iar o persoană, ca rezultat al naturii sale egoiste opuse retează mereu firele conexiunii dintre el și ceilalți, încălcând astfel legile naturii, și smulge din societatea umană sentimentul puterii supreme care ne înconjoară. Coronavirusul este o reacție din partea naturii armonioase față de umanitate, un fel de catalizator pentru reducerea decalajului creat între umanitate și natură. Prin urmare, aceea de care avem nevoie urgent sunt conexiuni pozitive între noi – cu alte cuvinte, religia iubirii.
Nu este nimic în neregulă cu tendința temporară de a reveni la îmbrățișarea religiei tradiționale, aceasta contribuind la progresul nostru. În primul rând, conectează oamenii și le sugerează binele care se găseşte în unitate. Deși între timp este o conexiune egoistă, ulterior va fi corectată pentru a deveni altruistă. În al doilea rând, religia le dezvăluie credincioșilor slăbiciunea lor în raport cu natura integrală și determină dependența de Forța Supremă.
O astfel de relație profundă nu intră în conflict cu nicio practică religioasă, obicei sau tradiție, ci merge cu ele într-un singur rând. Rabinul Yehuda Ashlag, cel mai important cabalist, Baal HaSulam, a scris în Scrierile ultimei generații: „În afară de „a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți”, fiecare națiune își poate urmări propria religie și tradiție și una nu trebuie să interfereze cu cealaltă”. Pentru că atunci când iubești, există un loc pentru toată lumea, pentru fiecare. Aceasta este cea mai mare forță a fiecărei societăți.
Filed under: Coronavirus, Religie -
Niciun comentariu→
Întrebare: Ne putem agăța de prietenii noștri atunci când lucrăm în grupurile de zece, încât să ne infectăm de la ei cu o atitudine smerită față de profesor? Sau este imposibil?
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Comentariu: