Întrebare: În partea antică a Hebronului se află Peștera Machpelah unde potrivit Torei, sunt îngropați strămoșii noștri: Avraam, Isaac și Iacov. Conform tradiției, se spune că acesta este locul de înmormântare al lui Adam și Eva.

„Machpelah” înseamnă peșteră dublă în ebraică. Știm că în Cabala, orice nume are o anumită semnificație. De ce această peșteră se numește peșteră dublă?

Răspuns: Se datorează faptului că Peștera din Machpelah este o combinație de două lumi – lumea noastră și lumea superioară. Deși corpurile lumii noastre se odihnesc acolo, spiritul oamenilor îngropați în ea este spiritul lumii superioare.

Întrebare: Când spui „două lumi”, vrei să spui două calități: primirea și dăruirea – Malchut și Bina?

Răspuns: Da.

Întrebare: Se spune că Peștera din Machpelah este al doilea loc sfânt după Templu, care a fost odată distrus. Merită să vizitezi fizic un astfel de loc?

Răspuns: Da, este. Rabash a scris că Baal HaSulam a mers acolo. Când Rabash l-a întrebat: „De ce?” el a răspuns că o persoană ar trebui să se străduiască pentru locul strămoșilor săi. Toți strămoșii sunt îngropați (deși cuvântul „îngropat” este o alegorie) în Hebron.

KabTV “Stări Spirituale23.04.2021

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este interesant faptul că o peșteră este un loc special pe pământ unde poți trăi. Dar, în principiu, este imposibil să trăiești pe pământ.

Din punctul de vedere al Cabalei, pământul este Ratzon, dorinţă și acolo nu există viață. Și dintr-o dată, se dovedește că există un loc pe pământ unde poți trăi. Care este acesta?

Răspuns: Natura (în mod natural) sau omul (în mod artificial) creează un loc care are toate condițiile necesare pentru ca o persoană să existe, ca în afara unei peșteri. În acest caz, peștera este atât un protector, cât și un paznic.

Știm că autorul Cărţii Zohar  Rabinul Shimon și fiul său au trăit mult timp într-o peșteră. După cum ne spun sursele, mulți dintre strămoșii noștri s-au stabilit în astfel de locuri.

Dar scopul peșterii nu este să se îngroape undeva în pământ și să se ascundă de cineva. Înțelesul său este spiritual.

Adică, pe de o parte, o persoană în general se anulează și se ascunde de toată lumea. Pe de altă parte, tocmai prin umilința sa, el combină proprietățile Bina și Malchut: proprietatea de dăruire a lumii superioare și proprietatea de primire a lumii inferioare.

Astfel, pe pământul în care nu există în general nimic potrivit pentru viața umană, el formează un astfel de loc, creează în el (în Malchut) astfel de condiții care ar fi egale cu aerul (lumea superioară) și așa el trăieşte. Cu alte cuvinte, datorită Bina, calitatea de dăruire, poți locui într-o peșteră.

Din KabTV “Stări Spirituale” 4/23/21

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum își folosește o persoană emoțiile, în mod corect? Cum, cu ajutorul lor, cineva avansează și se angajează în auto-dezvoltare?

Răspuns: Ne putem controla pe noi înșine și emoțiile noastre numai prin influența mediului. potrivit.

Aceștia sunt oameni care sunt mai concentrați asupra adevăratei revelări a lumii. Dacă vă aflați printre ei, vă puteți orienta corect și astfel, toate sentimentele și emoțiile voastre vor intra într-o relativă ordine.

Întrebare: Există un fel de putere care vine din mediu și îmi permite să mă gestionez mai eficient?

Răspuns: Da. Este puterea dăruirii  și iubirii, a unei bune conexiuni. O poți simți de la alții.

Întrebare: Și calitățile negative, precum lenea, invidia, gelozia și aroganța pot fi folosite într-un fel sau altul în beneficiul altora și al tău, pentru propria dezvoltare?

Răspuns: Sigur. Ni se dau astfel încât să putem realiza o împlinire inversă a acestora, să trecem de la egoism la altruism, la dăruire și iubire.

Întrebare: Cum îşi poate imagina cineva invidia într-o formă inversă?

Răspuns: Dacă îi invidiez pe alții care au mai multe trăsături distincte de dăruire, iubire și conexiune cu ceilalți, ajutor reciproc bun și așa mai departe, atunci această invidie joacă un imens rol pozitiv și trebuie să o dezvolt.

Dacă sunt în compania oamenilor buni și nu-i invidiez, atunci nu folosesc ocazia care mi-a fost dată de a aduna ce este mai bun de la ei.

Întrebare: Și dacă luăm o calitate mai complexă, cum ar fi aroganța?

Răspuns: Aceasta este, de asemenea, o calitate bună. Orice calitate poate fi folosită atât pentru bine, cât și pentru rău. Dacă nu am aroganță, atunci voi lua de la toată lumea ceea ce este în ei. Și dacă sunt arogant, adică mă prețuiesc, capacitatea mea de a face din mine o persoană specială, atunci nu mă voi uita decât la părțile bune ale altora.

Comentariu: În acest fel, poți evalua invers și încerca să utilizezi fiecare calitate. Să spunem că mânia este cea care mă determină să acționez. Pot fi supărat pe mine însămi pentru că nu sunt mai bun decât sunt.

Răspunsul meu: Sigur. Nu există nimic rău în natură. Toate calitățile ne sunt date pentru a le folosi corect. Toți trebuie să fie buni, totul depinde de aplicarea lor de către o persoană.

Întrebare: Deci însăși definiția „calității proaste” este fundamental greșită?

Răspuns: Da. Egoismul nostru ne determină să le folosim.

Întrebare: Calitățile bune pot fi rele?

Răspuns: Depinde de persoană. O calitate nu poate fi rea în sine.

Din KabTV  “Cabala Expres” 12.04.2021

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când merg pe calea spirituală, iau legătura cu Creatorul prin proprietățile mele corectate. Sunt deja în ascensiune și pot acționa în lumea superioară, simt Creatorul și dorințe opuse apar în mine, deoarece latura impură este întotdeauna gata, ca să spunem așa, să te ajute, să te tragă undeva. Și acum trebuie să fii atent „să nu furi”. Din punct de vedere spiritual, „Nu vei fura” înseamnă să nu furi din direcția către iubire și dăruire, spre sfințenie, spre partea egoismului tău: „Ține-te! Stai de pază! ” Nu fura din sinele tău spiritual către sinele tău impur. Dimpotrivă, trageți totul de la proprietățile voastre defecte, impure, la cele pure, superioare, ușoare. Opusul se numește furt.

Întrebare: Și în viața noastră?

Răspuns: Viața corporală nu este nimic! Cabala nici măcar nu vorbește despre asta, deoarece nivelul la care existăm astăzi nu este considerat deloc real.

Întrebare: Hoții profesioniști își justifică cu siguranță acțiunile?

Răspuns: Toate acestea pot fi justificate pentru că în această lume nu avem voință liberă. Prin urmare, în această viață nu există răsplată, pedeapsă, iad și paradis. Pot să calmez sau să dezamăgesc pe toată lumea, în funcție de cine se așteaptă la ce. Dacă îți termini viața la nivelul la care trăiești, atunci nu ai nici paradis, nici iad, pur și simplu mori ca orice alt animal. Și dacă v-ați dezvoltat sufletul de la ceea ce numim punctul din inimă până la primul cel mai mic zece Sefirot, acesta rămâne pentru totdeauna și continuă să se dezvolte de la un ciclu la altul. Adică sunteți renăscuți în această lume, ajungeți la o anumită vârstă, veniți din nou la Cabală și începeți din nou să vă dezvoltați sufletul până când ajungeți la înălțimea maximă a nivelului lumii infinitului. Este posibil să aveți nevoie de mai multe vieți. Dar numai asta rămâne de la viață la viață. Prin urmare, după toate viețile noastre trecute înaintea acestui prezent, când am simțit doar prima atracție pentru Cabală și am început să ne dăm seama, doar aceasta rămâne. Numai din aceasta vom avea impresii care sunt mai mari decât datele informaționale.

KabTV „Puterea cărții Zohar” # 11

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneți că nu ar trebui să consumăm mai mult decât cere corpul nostru. Până la un moment dat, omenirea a urmat această cale. Ce s-a întâmplat mai departe?

Răspuns: Atunci omul a început să se dezvolte incorect din cauza dezvoltării sociale incorecte. Faptul este că, dacă cineva ar exista pe cont propriu, indiferent de societate, atunci ar face lucruri doar pentru a-și menține corpul, pentru a-și asigura nutriția necesară și pentru a-și asigura procreația.

Adică, toate nevoile noastre corporale sunt reduse la hrană, sex și familie. Avem nevoi interne naturale pentru acestea și în acest cadru trebuie să fie realizate.

Dar omul se află și sub controlul mediului. La animale, relația dintre ele și mediu este clar reglementată de instinctele lor. Și noi, oamenii, dezvoltăm uriașe dorințe sociale de avere, putere, faimă și cunoaștere, care depășesc instinctele noastre.

Aceste patru tipuri de dorințe pot fi satisfăcute numai în detrimentul societății. Autoprovizionarea nu se numește bogăție. Bogăția se măsoară în raport cu ceilalți, la fel ca puterea și faima. Și cunoașterea este în raport cu întreaga natură.

Cu alte cuvinte, când dorințele mele egoiste depășesc ceea ce este necesar pentru corpul meu și depășesc împlinirea normală necesară pentru a exista pentru un anumit număr de ani, încep să subjug natura și societatea din jur. Atunci se manifestă egoismul, care în cele din urmă ne distruge.

Întrebare: Pe ce bază pretinde un cabalist că esența omului este dorința de a se bucura?

Răspuns: Această întrebare nu trebuie adresată unui cabalist. Toată lumea știe acest lucru: biologi, zoologi, fiziologi și psihologi. Omul nu dorește decât plăcere. Vedem lumea doar din perspectiva unde puteți primi plăcerea maximă sau de ce ar trebui să fugiți, astfel încât să nu doară.

Doar spre plăceri și doar departe de suferință, așa suntem direcționați, așa acționăm, că vrem sau nu.

„Close-up” KabTV din 19.08.2009

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toată diferența dintre cât de mult simțim sau nu simțim Creatorul este determinată de cât de mult Îl apreciem. Spre deosebire de lumea fizică, în lumea spirituală nu există distanțe. Cu cât Creatorul este mai important pentru mine, cu atât El este mai aproape de mine. Dacă nu Îl respect și nu vreau să mă apropii de El în calitățile mele, atunci nu Îl văd.

Se pare că pentru a-mi apropia pe cel superior sau pentru a mă apropia eu de El, trebuie să-mi schimb calitățile în funcție de calitățile Sale și să încep să-L apreciez.

Totuși, cum pot să apreciez măreția Creatorului dacă nu-L pot vedea? În natură, există multe forțe ascunse pe care nu le percepem cu simțuri simple, ci doar prin diferite dispozitive. Toată știința modernă funcționează în acest fel, prin dezvăluirea fenomenelor invizibile cu ochiul liber. Ele pot fi dezvăluite numai cu ajutorul unor dispozitive speciale sau calcule complexe.

Dacă am descoperi lumea doar prin simțurile noastre naturale – vedere, auz, miros, gust și atingere – am fi rămas animale. Gradul uman este special deoarece suntem capabili să descoperim fenomene din natură care nu pot fi dezvăluite cu cele cinci simțuri ale noastre.

Acesta este motivul pentru care descoperim unde radio, forțe gravitaționale, atracție magnetică și fenomene cerești în univers. Toate acestea sunt deasupra organelor noastre de simț.

Creatorul este o forță care include toate fenomenele, întreaga lume este situată în interiorul Lui. De asemenea, şi noi suntem în interiorul Lui. Când spunem că Creatorul este departe și ne apropiem de El, aceste distanțe sunt raportate doar la atingerea Lui și nu în sensul distanței. Creatorul se poate simți departe sau aproape în realizarea noastră, dar noi toți suntem în interiorul Lui.

Creatorul este locul lumii, întreaga lume există în interiorul Lui. Prin urmare, trebuie doar să ne dezvoltăm simțurile pentru a simți că acest spațiu; această realitate în care existăm este tot Creatorul.

Atunci vom descoperi că nu există un loc gol în lume. Acest aer din jurul nostru și vidul cosmic de dincolo de Pământ dintre stele nu este cu adevărat gol, ci un câmp continuu al dorinței care umple tot spațiul, operează în toate și umple totul. Toate acestea sunt Creatorul.

Noi, care suntem slabi din punct de vedere fizic și limitați, Îl putem trezi pe Creator și Îi putem cere să ne dezvăluie astfel de simțuri care să ne facă egali cu El, astfel încât, lipindu-ne de El, să umplem și noi toată realitatea cu dorința noastră. La urma urmei, vrem să ne apropiem de dorința Creatorului – dorința de a dărui. Atunci munca noastră se va încheia prin umplerea întregului univers cu noi înșine și va fi în adeziune cu realitatea însăși, care este Creatorul.

Aceasta este o perspectivă uimitoare și merită să ne amintim când suntem copleșiți de mici calcule egoiste.

Lecţia zilnică de Cabala 5/2/21, “Alergând după Shechina”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să faci un legământ cu Creatorul? Despre ce legământ vorbim?

Răspuns: Legământ înseamnă că avem deja condiții reciproce care spun, în aspirația mea, ce mă angajez să fac de dragul Creatorului și îi cer Creatorului să mă ajute să îmi pot realiza calitățile, aspirațiile mele, pentru dăruire și iubire, pentru adeziunea cu El.

Întrebare: Putem spune că o persoană face unele acțiuni pentru conexiunea în grup? La început, desigur, acest lucru se întâmplă fără simţiri și apoi, atunci când o persoană primește calitatea de dăruire, ea începe deja să simtă spiritualitatea, ceea ce este numit “vom auzi”, și intră într-o stare de echivalență de formă cu Creatorul. Este deja aceasta numită legământ, la un nivel minim?

Răspuns: Da. Dar mai întâi, el efectuează pur și simplu acțiuni cu ochii închiși, fără nicio obligație, și ajunge într-o stare în care acțiunile de dragul Creatorului devin sensul existenței sale.

Întrebare: Contează, dacă se simte bine sau nu în asta?

Răspuns: Nu contează ce simte, ce își asumă sau ce va avea în viitor. Adică nu există timp, spațiu, nimic! Doar influența bună maximă de la el către Creator prin oameni – nu direct către Creator, ci prin oameni. Aceasta este ceea ce vrea să pună în aplicare.

KabTV “Stări Spirituale” 09.04.2021

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Război şi pace în Ierusalim ”

Bunicul meu, demult, în Belarus, era un om foarte religios. Când eram copil, el îmi spunea deseori despre Ierusalim. Chiar dacă atunci aveam doar cinci sau șase ani, îmi amintesc în mod viu emoția din cuvintele sale. Dorea să simtă Ierusalimul, să se unească cu el. Pur și simplu vorbind despre asta făcea să-i strălucească ochii.

Motivul pentru care Israelul guvernează acum Ierusalimul este că poporul lui Israel are sarcina de a fi „o lumină pentru națiuni”, de a aduce unitate și pace în lume. Regula fundamentală a Torei este „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Israelul trebuie să o practice și să dea un exemplu restului lumii. Numai când Israel va face acest lucru, restul lumii îl va urma.

Bunicul meu s-a născut în exil și a murit în exil. Dar când am venit în Israel și am urcat la Ierusalim, mi-am amintit de poveștile lui și imediat ce am început urcarea pe munții Ierusalimului, i-am simțit spiritul alături de mine. Îmi dădeam seama de visul bunicului meu. M-a emoționat profund.

Din păcate, Ierusalimul de astăzi este foarte departe de Ierusalimul din visele bunicului meu. Cuvântul ebraic pentru Ierusalim, Ierushalaim, este o combinație de două cuvinte: Ir [oraș] Shlema [întreg / complet], care înseamnă „un oraș al întregimii” sau „un oraș al desăvârșirii”. De asemenea, cuvântul Shalom [pace] provine din cuvântul Shlemut [integralitate] sau Hashlama [completare]. Acesta este motivul pentru care Ierusalimul este considerat și Ir Irhalom [un oraș al păcii].

Evident, nu există nicio integralitate în Ierusalim, nici o completare și cu siguranță nu există pace. Există din belşug opusul lor: diviziune, conflict și ură. Regele David, care a scris în Psalmul 122 că Ierusalimul a fost construit ca un oraș unit, nu ar fi fericit dacă ar vedea că Ierusalimul a devenit un simbol al conflictului, un centru al fanatismului religios și al vărsării de sânge.

În ciuda intoleranței, orașul va deveni ceea ce trebuia să fie – un centru de pace și de integralitate, un centru de vindecare pentru o lume chinuită. Cartea Zohar scrie despre Ierusalim (Pinhas, 152): „Ierusalimul dintre restul țărilor [este] ca inima printre organe. Prin urmare, se află în mijlocul lumii întregi ca inima care se află în mijlocul organelor”.

Ierusalimul, fiind locul central pentru iudaism și creștinism și un centru important pentru islam, reflectă relațiile dintre credințe. Deoarece nu există pace între ele, centrul unde se întâlnesc cele trei religii, devine punctul focal al fricțiunilor dintre ele și, prin urmare, centrul ostilităților. De-a lungul secolelor orașul a fost guvernat de toate cele trei religii disputate, dar guvernarea a fost întotdeauna realizată prin război. Ierusalimul va deveni un oraș al întregirii și al păcii, dar întrebarea este cât de mult ne va lua să facem din el ceea ce este menit să fie și cât de mult vom suferi în acest proces.

Motivul pentru care Israelul guvernează acum Ierusalimul este că poporul lui Israel are sarcina de a fi „o lumină pentru națiuni”, de a aduce unitate și pace în lume. Regula fundamentală a Torei este „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Israelul trebuie să o practice și să dea un exemplu restului lumii. Numai când Israel va face acest lucru, restul lumii îl va urma.

Pentru o scurtă perioadă de timp în antichitate, Israelul exact asta a făcut. În secolul al III-lea î.Hr., a existat un calm relativ în națiune. De trei ori pe an evreii mergeau la Ierusalim pentru a sărbători festivalurile de pelerinaj: Sukkot, Pesah și Shavuot (sărbătoarea săptămânilor). Pelerinajele erau destinate în primul rând unirii inimilor oamenilor. În cartea sa Antichitățile evreilor, Flavius Josephus scrie că pelerinii făceau „cunoștință … întreținută conversând împreună, văzând și vorbind între ei, reînnoind astfel amintirile acestei uniri”.

Odată intraţi în Ierusalim pelerinii erau întâmpinați cu brațele deschise. Localnicii îi lăsau să intre în casele lor și îi tratau ca pe o familie. Mishnah (Bikurim 3) laudă această rară camaraderie: „Toți meșterii din Ierusalim stăteau în fața lor și îi întrebau despre bunăstarea lor:„Frați ai noștri, oameni din așa loc, aţi venit în pace?” Și flautul cânta în fața lor până ajungeau la Muntele Templului”. Cartea Avot de Rabbi Natan scrie că fiecare nevoie materială a fiecărei persoane care venea la Ierusalim era satisfăcută în întregime. „Cineva nu putea spune prietenului său: „Nu am putut găsi un cuptor pe care să prăjesc ofrande în Ierusalim”… sau „Nu am putut găsi un pat în care să dorm în Ierusalim”.

Cât timp durau, acele festivaluri ale conexiunii făceau din Israel „o lumină pentru națiuni”. Cartea Sifrey Devarim (articolul 354) detaliază modul în care oamenii din alte națiuni „urcau la Ierusalim și vedeau Israelul … și spuneau: „Devine bine să ne agățăm doar de această națiune ”.”

Mai mult, când Ptolemeu al II-lea Philadelphus, regele Egiptului a auzit de unitatea evreilor, a vrut să le învețe înțelepciunea. Ptolemeu a invitat șaptezeci de înțelepți din Ierusalim la palatul său din Alexandria pentru a traduce cărțile lor în greacă. Dar, înainte să-i trimită să creeze ceea ce este acum cunoscut sub numele de Septuaginta, prima traducere a Vechiului Testament în greacă, Ptolemeu i-a întrebat despre înțelepciunea lor și, cel mai important, despre cum ar putea beneficia de ea ca domnitor. În Antichitățile evreilor (Cartea a XII-a), Iosephus scrie că Ptolemeu a stat cu înțelepții evrei timp de douăsprezece zile consecutive, punându-le „întrebări mai degrabă politice, care vizau buna… guvernare a omenirii”. Ptolemeu a fost „încântat la auzirea legilor care i-au fost citite și a fost uimit de sensul profund și înțelepciunea legiuitorului”, scrie Josephus.

În cele din urmă, „Când au explicat toate problemele care fuseseră propuse de rege cu privire la fiecare punct, el a fost foarte mulțumit de răspunsurile lor”, conchide Josephus. Mai mult, istoricul scrie că Ptolemeu a mărturisit că „ prin venirea lor a câștigat avantaje foarte mari, pentru că a primit acest profit de la ei, că a învățat cum ar trebui să-și conducă supușii”.

Din păcate, unitatea Israelului nu a durat. Diviziunea internă și conflictele au distrus pământul, iar oamenii au fost exilați din cauza urii reciproce. Acum, că ne-am întors în Israel, povara dovezilor este din nou pe umerii noștri pentru a arăta că suntem demni să fim „o lumină pentru națiuni”, centrul unității a cărui inimă este Ierusalimul.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→