Daily Archives: 10 septembrie 2021

Un suflet este o entitate veşnică

198Întrebare: Este posibil ca un suflet să renască în timpul unei vieți? Poate sufletul să moară și să renască în același corp?

Răspuns: Sufletul nu se naște și nu moare. Este nemuritor pentru că este atributul dăruirii.

Deci, nu trebuie să vă faceți griji cu privire la ce se va întâmpla cu sufletul vostru. Desigur, se poate dezvolta, numai dacă tu îl dezvolți. Nimic altceva nu i se întâmplă. Este o entitate eternă, care se află în fiecare dintre noi și între noi, și pe care trebuie pur și simplu să ne-o dezvăluim nouă înșine.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei” 6/23/19

Când această lume dispare

537Întrebare: Olga scrie: „Am citit undeva sau am auzit de la dvs că embrionul din pântec își vede întreaga viață de la început până la sfârșit. Chiar așa? Și dacă da, atunci de ce pierde aceste abilități mai târziu? ”

Răspuns: Acesta se referă la un embrion spiritual, nu la unul obișnuit. Embrionul nostru nu este diferit de embrionul animalelor. Ne naștem la fel ca animalele. Și treptat, dacă ne dezvoltăm, ne dezvoltăm probabil în oameni decenți și poate chiar în oameni spirituali care simt Creatorul.

Întrebare: Să spunem că ne dezvoltăm ca embrion spiritual. Deci, ce înseamnă că acest embrion spiritual vede totul? Ce înseamnă: „totul, de la început până la sfârșit”?

Răspuns: Cum se vede pe sine: de unde este, ce este, în ce scop. Adică începe să-și vadă întreaga cale de la început până la sfârșit, dar pe o scară foarte îngustă. Și înțelege de ce s-a născut și există într-o formă spirituală.

Întrebare: Și care este acesta, acest scop? Ce pot vedea dacă sunt un embrion spiritual?

Răspuns: Adeziune completă cu toate sufletele și cu Creatorul. Asta e tot. Este o ascensiune către calitatea dăruirii, calitatea iubirii, calitatea conexiunii absolute cu toată lumea, atunci când sentimentul timpului, al mișcării, adică al întregii lumi, încetează să mai fie resimțit.

Întrebare: În ce moment devine o persoană un embrion spiritual?

Răspuns: Atunci când cineva încetează să se mai gândească la sine.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 7/15/21

“Ridicarea de ziduri în Europa este puţin prea târzie” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinRidicarea de ziduri în Europa este puţin prea târzie

Migrants wait to disembark from a Spanish coast guard vessel in the port of Arguineguin , in the island of Gran Canaria, Spain, September 1, 2021. REUTERS/Borja Suarez

În toată Europa, zidurile și gardurile izvorăsc la granițele dintre țări. Între Grecia și Bulgaria, Austria și Italia, Ungaria și Serbia, Lituania și Belarus și între multe alte țări au apărut ziduri și garduri. Spre deosebire de timpul anterior, țările nu încearcă să se protejeze unele de altele, ci de imigranții musulmani care le invadează teritoriile. Din păcate pentru Europa, nici zidurile, nici vreo altă barieră nu vor aduce vreun bine; este prea târziu pentru a salva Vechiul Continent.

În timp ce guvernele au deschis granițele pentru imigrația din țările musulmane, nu i-au pregătit pe noii veniți pentru noua cultură pe care urmau să o întâmpine și nici nu au verificat dacă erau chiar dispuși să se includă în ea. Chiar și acum, când a devenit cunoscut prejudiciul imigrației necontrolate, politicienii europeni nu încearcă să o oprească.

Singura țară care încearcă să oprească invazia musulmană este Austria, dar este singură. În timp, presiunea altor țări europene pentru a-și deschide granițele o va obliga să se conformeze și, de asemenea se va pierde.

Nu vor exista fanfare sau ciocniri lungi și violente; Europa s-a predat deja Islamului; afacerea este gata. Ar fi trebuit să-l oprească demult, dar odată ce a ales să nu o facă, și-a pecetluit soarta.

Dar invazia musulmană în Europa nu va fi sfârșitul poveștii. După Islam, China va veni cu propriile sale aspirații, iar cei doi se vor certa pe resturi.

Cele două puteri au obiective foarte diferite. Islamul vrea să se impună întregii lumi. Dacă oamenii îl acceptă de bună voie, foarte bine. Dacă nu, vor fi obligați să îl accepte sau vor fi executați.

China, pe de altă parte, vrea doar să controleze. Singura și unica lor aspirație este dominația lumii; nu le pasă de religie. Cred că după ceva timp și, probabil unele certuri, vor împărți lumea între ele într-un fel sau altul.

Și în mijlocul tuturor vor fi evreii, desigur. Au fost întotdeauna, sunt întotdeauna și vor fi mereu implicați în transformări globale.

Cu toate acestea, cred că este mai bine dacă lucrurile se dezvoltă în acest fel, deoarece cealaltă opțiune este un război mondial nuclear. Dacă procesul este gradual, există șansa ca oamenii să înțeleagă într-un mod mai pașnic că trebuie să schimbăm modul în care gândim și modul în care relaționăm unii cu alții.

Dacă oamenii își dau seama că egoismul este singurul conducător al lumii, există șansa ca aceștia să fie de acord să înceapă să lucreze asupra lor. Pe măsură ce luptele pentru putere dovedesc că nu există ideologie, ci dominație și constrângere, sperăm că oamenii își vor da seama că acesta este un curs nesustenabil pentru umanitate. Este mai bine să realizăm acest lucru prin procese politice, decât după ce bombele nucleare și cu hidrogen demonstrează consecințele egoismului.

Când oamenii vor realiza că nu avem altă opțiune decât să încetăm să fim atât de egoiști, vom putea începe să dezvoltăm o nouă umanitate. Nu va fi nicio ideologie cunoscută în prezent, ci o simplă recunoaștere a faptului că ne influențăm reciproc invariabil și că suferinţa unei persoane face ca toată omenirea să sufere, chiar dacă nu o cunoaștem.

Drept urmare, vom construi sisteme care să asigure bunăstarea tuturor.

Conștientizarea faptului că un cadru de spirit narcisist este în cele din urmă distructiv pentru însuşi narcisist, îi va împinge pe oameni să iasă din el. Apoi, când vom deveni cu adevărat incluzivi, în mentalitatea noastră, vom construi o societate care să aibă grijă și să sprijine pe toată lumea și vom renunța la dominație în favoarea cooperării.

Cu toate acestea, trebuie să se întâmple de bunăvoie, altfel nu va funcționa. Trebuie să ajungem la fund, să realizăm că suntem răi fără speranță și că doar o respingere completă a naturii noastre ne va scoate din mlaștina cruzimii. Când în cele din urmă vom alege conexiunea în locul separării, ne vom ridica de la suferinţă la fericire.

“Zilele pocăinței umanității” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinZilele pocăinței umanității

În această săptămână încep cele Zece Zile ale Pocăinţei. În acele zile, în mod tradițional evreii se pocăiesc pentru faptele lor rele din ultimul an și își cer iertare atât unul de la celălalt, cât și de la Creatorul lumii. Privind totuși anul trecut, se pare că întreaga lume ar trebui să treacă printr-un proces de pocăință. În loc să ne rugăm pentru oprirea tragediilor, trebuie să înțelegem că noi le-am adus asupra noastră, așa că dacă oprim ceea ce facem greșit, tragediile se vor opri și ele.

Pocăința nu înseamnă remuşcare. Înseamnă, în primul rând o reflectare asupra a ceea ce am greșit și un angajament de a-l schimba în viitor.

Când eram copil, puteam scăpa din aproape orice. Părinții mei și toți cei din jur mi-au iertat obraznicia și au atribuit-o vârstei mele. Pe măsură ce am crescut, oamenii și-au schimbat treptat atitudinea față de mine; au devenit mai stricți și mai duri și uneori, chiar m-au pedepsit și nu înțelegeam de ce. Când am întrebat-o pe mama despre asta, mi-a explicat că nu mai sunt un băiețel și că, deoarece am crescut, trebuia să mă comport în consecință. Și când nu am făcut-o, m-au mustrat.

Suntem cu toții în acea stare acum. Noi, rasa umană nu mai suntem copii. Am crescut, am devenit extrem de puternici, totuși rămânem la fel de răutăcioși ca atunci când eram copii. Drept urmare, toată lumea din jurul nostru, întreaga realitate ne spune asta. Așa cum m-au pedepsit adulții când nu am atins nivelul de maturitate pe care îl așteptau de la mine, natura ne pedepsește atunci când comportamentul nostru este infantil, comparativ cu modul în care ar trebui să ne comportăm.

Diferența dintre un copil și un adult este în relația cu ceilalți. Un copil se vede doar pe sine; un adult vede colectivul și pe sine însuși ca o parte contribuitoare și pozitivă a colectivului. Un copil se bucură să obțină ceea ce vrea; unui adult îi place să contribuie la colectiv, la comunitate și găsește recompensă și satisfacție în bucuria altora.

Natura ne îndeamnă să mergem în această direcție: să devenim mai atenți și mai grijulii. Dezastrele naturale din anul trecut (și din anii anteriori) nu sunt pedepse ale naturii; acestea sunt consecințele nepăsării noastre anterioare a unuia față de celălalt și față de natură. Dacă ne schimbăm mentalitatea, dezastrele se vor opri, deoarece mentalitatea noastră preocupată de sine este cea care le provoacă.

Cele Zece Zile de Pocăinţă sunt un memento pentru noi toți, să reflectăm la modul în care ne tratăm reciproc. Este o șansă să recunoaștem răul pe care îl provocăm prin narcisism și să facem un efort comun pentru a ne reforma, în beneficiul tuturor.