Michael Laitman, pe Quora: “Ce ar trebui să schimbăm? Şi noi ce schimbăm?“

Ar trebui să ne schimbăm atitudinea interioară unul față de celălalt: de la atitudinea noastră egoistă înnăscută, care acordă prioritate propriului beneficiu în detrimentul beneficiului altora, la o nouă natură altruistă, care acordă prioritate beneficiului altora față de beneficiul personal. Făcând acest lucru ne conduce la echilibru cu forma altruistă și interconectată a naturii, care la rândul său, invită forța pozitivă care sălășluiește în natură în noile fire altruiste de conexiune pe care le stabilim între noi și ca atare atingem eternitatea și perfecțiunea.

În loc de schimbarea interioară a atitudinii noastre asupra căreia ar trebui să ne concentrăm, ne concentrăm în schimb asupra schimbării a tot felul de lucruri, altele decât natura noastră egoistă: nu reușim să ajungem la nicio armonie sau echilibru și, în schimb, devenim din ce în ce mai dezechilibrati și divizați, experimentând ca urmare, o acumulare de suferinţă.

O schimbare interioară a atitudinii noastre unul față de celălalt necesită educație – un fel de educație diferit de cel pe care îl avem astăzi. Educația înseamnă să organizăm influențele mediului astfel încât să ajungem la dorința de a ne schimba natura egoistă în opusul ei altruist. Cu alte cuvinte, asistând la exemple pozitive regulate de altruism în societate și învățând înțelepciunea care ne permite să înțelegem mai bine cum funcționează natura umană și natura în general și cum să ne aliniem la o tendință evolutivă care acum ne ghidează către acest egoism fatidic, la tranziția către altruism, ne putem angaja într-o schimbare a naturii noastre.

Dacă am trece prin această schimbare de la egoism la altruism, am vedea o transformare vastă și o îmbunătățire a relațiilor umane, a conexiunii noastre cu natura, familia, afacerile, cultura, știința și literalmente în fiecare sferă de activitate. Viețile noastre s-ar schimba complet într-o formă pozitivă ca urmare a schimbărilor noastre interioare. Ar trebui astfel să ne concentrăm pe a ajuta la educarea și promovarea schimbării interioare pe care toți va trebui să o parcurgem în cele din urmă.

Fără educație, nu ne putem aștepta să aibă loc o astfel de schimbare interioară. În locul ei, ne putem aștepta să se acumuleze suferința, cu cât încercăm să facem tot felul de schimbări în afara atitudinilor noastre unul față de celălalt, ceea ce ne-ar conduce oricum să căutăm o schimbare interioară. Cu toate acestea, acesta din urmă este un proces nedorit și nefericit care nu duce decât la creșterea disperării și a neputinței, iar acesta este procesul pe care îl experimentăm în mare parte în lumea de astăzi.

Trebuie, așadar, să începem de la zero, prin înființarea unei noi baze educaționale. Înțelepciunea conexiunii care explică modul în care funcționează natura, locul nostru în natură, scopul și planul de dezvoltare și cum să ne aliniem armonios cu acest scop și plan, are un impact progresiv asupra unei schimbări în atitudinile noastre interioare unul față de celălalt. Cu toate acestea, pentru ca o astfel de educație să reușească, trebuie să funcționeze ca un mediu din care facem parte.

Mediul care ne face să trecem printr-o tranziție a naturii noastre de la egoism la altruism ar trebui să funcționeze similar unui incubator, unde ni se oferă cele mai favorabile condiții, cantitatea potrivită de căldură și care se adaptează la condițiile necesare pentru a ne naşte în cele din urmă într-o nouă formă. Cu alte cuvinte, un astfel de mediu trebuie să fie în concordanță cu dorințele oamenilor; nu trebuie să fie coercitiv sau opresiv în niciun fel; și ar trebui să inspire oamenii să învețe despre funcționarea altruistă mai profundă a naturii prin implicare și participare.

Bazat pe discuții cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Fotografie de Jane Palash pe Unsplash.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Dezlănțuiţi puterea bunicii”

O poveste a lui Rachel Nuwer publicată pe BBC Future descrie o modalitate unică, de succes și ieftină de a aborda depresia în Zimbabwe. Cu doar doisprezece psihiatri pentru o populație de șaisprezece milioane de locuitori, chiar și cei puțini care își permit tratamentul sunt rareori capabili să găsească un terapeut la o distanță rezonabilă.

Prin urmare, în loc de profesioniști, psihiatrul Dixon Chibanda, directorul Inițiativei Africane de Cercetare în Sănătate Mintală, a venit cu o idee revoluționară care a devenit cunoscută sub numele de „ Banca prieteniei”. În loc să caute în zadar ajutor profesionist, a gândit Chibanda, zimbabweenii s-ar consulta cu oameni care au inimă caldă, mult timp liber, o pasiune pentru discuțiile inimă la inimă și capacitatea de a da sfaturi bune. Acești oameni vor primi ceva pregătire și, datorită căldurii și răbdării lor, spera Chibanda, vor putea ajuta oamenii aflați în dificultate.

Făcând brainstorming unde să găsească astfel de oameni, Chibanda a ajuns la o soluție neaşteptată: bunicile. Chibanda și echipa sa au instruit peste 400 de bunici în terapia vorbirii, pe care acum ele o oferă gratuit în peste 70 de comunități din Zimbabwe.

Ideea s-a dovedit a fi un succes răsunător. „Numai în 2017”, raportează Nuwer, „Banca prieteniei”, așa cum se numește programul, a ajutat peste 30.000 de oameni. Metoda a fost verificată empiric și [sic] a fost extinsă şi în alte țări, inclusiv în SUA”.

În 2016, Chibanda în colaborare cu colegii din Zimbabwe și Regatul Unit, a publicat rezultatele unui studiu aleatoriu de control al eficacității programului în Jurnalul Asociației Medicale Americane. Cercetătorii au descoperit că după șase luni, grupul care a căutat bunicile avea semnificativ mai puține simptome de depresie decât grupul care a fost supus unui tratament convențional.

În mod clar, iubirea poate ajuta foarte mult oamenii. Empatie, asta este tot ce ne trebuie! Mai mult decât orice medicament, ne vindecă din interior. Conectarea inimilor ne conectează la puterea care susține lumea noastră, la forța creatoare a iubirii. Fără această putere a conexiunii, două elemente din realitate nu s-ar putea conecta, iar viața ar fi fost imposibilă.

Când ne conectăm în iubire, creăm similitudini între noi și forța care creează și susține viața. Așa cum o coardă de pe o chitară vibrează atunci când nota sa este cântată pe o altă coardă, când frecvența este similară, atunci când creăm un sentiment similar cu sentimentul care creează viața – sentimentul de empatie și iubire – „pornim” acest sentiment în interiorul nostru.

Trăim acest sentiment ca şi cum ar veni de la persoana de lângă noi, dar nu este asa. De fapt, a venit pentru că legătura caldă dintre voi doi v-a permis să simțiți căldura care există în jurul vostru. Atât timp cât nu ai făcut acea conexiune, este ca și cum nu ai avea un senzor care să o perceapă. Dar odată ce o stabiliți cu o altă persoană, o puteți simți.

De aceea este atât de important să-i iubești pe ceilalți. Nu este important doar pentru alții, ci și mai important pentru persoana iubitoare. Oamenii cu iubire în inima lor sunt conectați la puterea iubirii și a creației care există în toată realitatea. Niciun sentiment nu este mai puternic. O persoană care este conectată la aceasta nu se va simți niciodată deprimată, pierdută sau fără speranță.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Pearl Harbor – Lovitura dureroasă care a salvat lumea liberă”

În urmă cu optzeci de ani, săptămâna aceasta și la doi ani după al Doilea Război Mondial, Serviciul Aerian al Marinei Imperiale Japoneze a lansat un atac surpriză asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor din Honolulu. Peste 2.400 de soldați și civili americani și-au pierdut viața în atac, iar aproape 1.200 au fost răniți. Douăsprezece nave de luptă au fost avariate sau total scufundate, iar 188 de avioane au fost doborâte. Lovitura dureroasă a forțat America să-și abandoneze aparenta poziție neutră și să declare război Japoniei. Trei zile mai târziu, Germania nazistă și Italia fascistă au declarat război Americii, trăgând-o în războiul din Europa. Dacă nu ar fi fost această lovitură dureroasă, este mai mult ca sigur că lumea ar fi fost foarte diferită de ceea ce este astăzi, și nu în bine.

Chiar înainte ca America să se alăture războiului, a oferit o asistență substanțială aliaților. În conformitate cu Lend-Lease Act pe care președintele Roosevelt l-a promulgat în martie 1941, SUA au oferit Regatului Unit, Franței Libere, Chinei și mai târziu Uniunii Sovietice și altor națiuni aliate hrană, petrol și alte materiale necesare între 1941 și 1945. ajutorul a inclus și nave de război și avioane de război, împreună cu alte arme. În ciuda ajutorului, Aliații pierdeau războiul. Dacă nu ar fi fost intervenția Americii, cine știe dacă Aliații ar fi câștigat.

Nu putem exagera contribuția SUA la eliberarea Europei de sub ocupația nazistă. Până în decembrie 1941, când a avut loc atacul de la Pearl Harbor, nu existau armate care să lupte împotriva naziștilor și a aliaților acestora, cu excepția Regatului Unit și a Uniunii Sovietice. SUA nu numai că au luptat împotriva țărilor Axei, dar au susținut și populațiile din puținele țări libere din Europa și le-a aprovizionat armatele cu arme, muniții și gaze.

Japonia, agresorul cataclismului de la Pearl Harbor, a mers pe sens invers față de Statele Unite. Până în al Doilea Război Mondial, Japonia a fost o țară imperialistă puternică. Se spune că amiralul japonez Isoroku Yamamoto, cel care a conceput atacul, a avertizat în avans că, dacă lovitura nu va dezactiva puterea armatei americane, nu va face decât să trezească gigantul adormit și Japonia s-ar afla în pierdere.

Unele surse susțin că în urma raidului, Yamamoto a spus: „Mă tem că tot ce am făcut este să trezim un gigant adormit și să-l motivăm cu o hotărâre teribilă”. Indiferent dacă a spus sau nu exact aceste cuvinte, ele reflectă gândurile sale după atac, așa cum descrie cartea lui Hiroyuki Agawa Amiralul reticent. După cum s-a dovedit, Yamamoto a avut dreptate.

Cu toate acestea, Japonia nu a lăsat înfrângerea să treacă fără concluzii de anvergură și constructive. În urma acestei înfrângeri oribile, care s-a încheiat cu lansarea a două bombe atomice asupra orașelor japoneze, Japonia a decis să înceteze să mai fie o putere militară beligerantă și să își îndrepte energia spre creșterea economică.

Trauma înfrângerii din cel de-al Doilea Război Mondial s-a scufundat atât de adânc în psihicul colectiv al Japoniei, încât țara își menține până astăzi politica de non-combatant. Bonusul pentru efortul său este apariția unei superputeri economice, lider mondial în industrie și tehnologie, ai cărui oameni se bucură de un nivel de trai la care majoritatea țărilor nu pot decât să viseze.

Un incident ca cel de la Pearl Harbor nu poate avea loc astăzi. Lumea s-a schimbat prea mult pentru a se repeta. Ceea ce nu s-a schimbat însă, este dorința țărilor de a se distruge unele pe altele.

Dacă există o lecție de învățat de la Pearl Harbor și din cel de-al Doilea Război Mondial în general, aceasta este că războiul nu plătește. Fiecare agresor din acel război a suferit o înfrângere și fiecare țară care a luptat pentru a elibera lumea a câștigat putere și prestigiu.

Japonia, Germania, Austria și Italia s-au transformat toate în democrații înfloritoare. În tensiunile internaționale în creștere de astăzi, ar trebui să ne amintim lecția pe care țările Axei au învățat-o după înfrângerea lor și cum au câștigat prin realizarea a ceea ce au învățat.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Lumina superioară care vine la o persoană ca răspuns la eforturile sale, care o conectează și o face potrivită pentru acțiunea spirituală, se numește binecuvântare. Prin urmare, înainte de fiecare acțiune, trebuie să ajungem la o binecuvântare.

Binecuvântarea înseamnă că am atins restricțiile, ecranul și lumina reflectată și prin urmare, pot deja să primesc lumină directă și să lucrez cu ea, în măsura binecuvântării mele. Forța de dăruire pe care am dobândit-o în dorința mea de a primi se numește binecuvântare.

Prin urmare, înainte de fiecare acțiune este în primul rând necesar să ajungem la o binecuvântare: să-l binecuvântez pe Creator pentru că mi-a dat posibilitatea de a realiza o acțiune cu intenția de a dărui.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/9/21, Baal HaSulam. Shamati, 121. “Ea este aidoma vaselor comerciale”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→