Daily Archives: 10 ianuarie 2022

Genetica și predispoziția spirituală

560Întrebare: Au evreii genetici o predispoziție spirituală?

Răspuns: Nu, este doar un grup biologic de oameni care a existat de mult timp, a creat familii și s-a reprodus. Prin urmare, există unele procese biologice naturale în el.

Diferitele încrucișări interne ale acestora sunt de interes pentru biologi și geneticieni. Fiica mea, doctor în biologie, cercetează astfel de procese. Acestea sunt informații interesante care îi ajută pe oamenii de știință să afle mai multe despre dezvoltarea animală a organismelor noastre, și nimic mai mult.

Nu are nimic de-a face cu sufletul, întrucât nu putem investiga sufletul prin niciun mijloc sau aparat biologic.

Din „Close-Up—Return” de la KabTV 19/2/10

Noi trebuie să fim eterni!

712.03Comentariu: Omul a căutat întotdeauna o modalitate de a prelungi viața. El a crezut că viața sa ar trebui să fie eternă.

Răspunsul meu: Trebuie să realizăm acest lucru! Este nevoie doar să trecem la un alt nivel de viață. Omul chiar ar trebui să fie etern. Trebuie să fim! Avem nevoie de acest lucru, iar Cabala ne poate ajuta.

Dar pentru asta, omul trebuie să se ridice deasupra nivelului animal. Un animal nu poate fi etern. Două mii de ani sau trei mii de ani de existență, totuși, nu înseamnă eternitate.

O persoană trebuie să se gândească la cum să atingă eternitatea în timpul vieții sale. Aceasta nu depinde de câți ani va trăi, ci de intensitatea cu care, atunci când lucrează asupra lui însuși, se va corecta în mod corespunzător, se va ridica deasupra egoismului său și va ajunge la starea sa spirituală deasupra stării animalice egoiste.

Atunci nivelul de om se va dezvolta în el și va simți viața sa eternă și perfectă, care există cu adevărat.

Cred că vom ajunge la asta. Vom avea un alt medicament care ne va corecta din interior și ne va ridica deasupra nivelului egoismului, deasupra tuturor problemelor. Ca urmare, vom deveni complet sănătoși.

Din „Close-Up—Anamnesis” de la KabTV 2/19/10

 

Profeți și prezicători

294.4Întrebare: Profețiile biblice sunt preziceri ale unor evenimente care se vor întâmpla în viitor. Aceste informații sunt primite de la Creator prin intermediul unor oameni speciali numiți profeți.

Predicțiile sunt informații despre evenimente care au șanse mai mari de a se produce în viitor. Mai mult, predicțiile sunt împărțite în raționale și iraționale. Cele raționale sunt previziunile privind anumite riscuri, indicatori financiari, vremea și așa mai departe. Cele iraționale sunt tot felul de clarviziuni și ghicitori.

Care este diferența dintre profeții și predicții?

Răspuns: Predicțiile pot fi atribuite faptului că oamenii au anumite cunoștințe despre dezvoltarea societății, tehnologiei, științei și culturii, pe baza cărora fac presupuneri despre viitor.

Ei nu au o încredere fermă în ipotezele lor, ci doar cunosc toate momentele tehnologice, culturale, istorice și politice ale dezvoltării umane și, bazându-se pe experiența lor științifică, pot prognoza viitorul.

În principiu, aceasta este activitatea obișnuită a oamenilor de știință la care ne adresăm și pe care îi consultăm pentru sfaturi de viitor. Aceștia nu sunt profeți, ci doar oameni deștepți care prezic viitorul cu un oarecare coeficient de probabilitate; întrucât nici ei nu-l cunosc, dar au cunoștințe despre starea actuală a lucrurilor, pot spune cu aproximație ce s-ar putea întâmpla mâine.

Profeții sunt oameni care se pot cufunda în sistemul de guvernare al lumii noastre, simt forțele care o controlează și, într-o anumită măsură, se pot alinia cu aceste forțe. Prin urmare, ei nu prezic ceea ce se va întâmpla pe baza unor calcule, ci pur și simplu spun ceea ce ar trebui să fie și va fi.

Vedem povești despre astfel de oameni în surse și îi numim profeți pentru că, datorită dezvoltării lor spirituale, ei se ridică deasupra limitărilor lumii noastre, deasupra timpului, spațiului și mișcării, și astfel ne spun ce se poate întâmpla.

Nu există profeți în zilele noastre. Suntem la un asemenea nivel încât nu-i mai așteptăm și nu mai credem în ei. Cu toate acestea, în general, profeția există.

Întrebare: Este interesant faptul că pentru oamenii religioși toate profețiile biblice par să se adeverească. Pe de altă parte, pentru sceptici și pentru persoanele nereligioase, bineînțeles că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. În principiu, profeții au scris într-un mod atât de ambiguu încât a fost posibilă interpretarea în ambele sensuri. De ce?

Răspuns: Faptul este că profeții au scris sau au vorbit de la nivel spiritual. Acei oameni care se aflau la acest nivel îi înțelegeau și, prin urmare, acceptau și vedeau ceea ce se întâmpla. Iar acei oameni care nu percepeau nivelul spiritual, nu au auzit și nu au simțit nici pe profeți înșiși, nici ceea ce s-a întâmplat conform profețiilor lor.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 21/12/21

Înțelegând limbajul profeției

137Întrebare: Timp de aproape 1.000 de ani, de la construirea Primului Templu până la distrugerea celui de-al Doilea Templu, a existat o perioadă a profeților. Cum ar trebui să ne raportăm la textele lor care sunt acceptate în toate religiile?

Știm că Tora este scrisă în limbajul alegoriilor, în limbajul ramurilor, care descrie forțele spirituale în cuvinte din lumea noastră. Putem interpreta profețiile în același mod?

Răspuns: Fără îndoială. În Tora, adică în textele generale ale Tanakh-ului (Tora, Profeții și Scripturile) nu există nimic care să poată fi înțeles de o minte simplă. Toate acestea sunt destinate oamenilor care doresc să se ridice deasupra lumii noastre și să vadă forțele și sistemele care o controlează.

Întrebare: Acest lucru înseamnă că, dacă un om de știință, de exemplu un profesor universitar, citește aceste profeții, le studiază și face o analiză comparativă a textelor, el tot nu va putea determina dacă este corect sau nu. Deci, este imposibil? Este necesar să ne ridicăm la nivelul spiritual pentru a înțelege despre ce este vorba?

Răspuns: Bineînțeles. Atât cel care vorbește, cât și cel care ascultă trebuie să fie la un nivel spiritual.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 21/12/21

Dezvoltarea unei semințe spirituale

232.08Întrebare: Corpul uman moare împreună cu toate dorinţele sale pământești. Ce se întâmplă cu dorința, care se numește punct din inimă?

Răspuns: Nimic. Dacă o persoană nu a dezvoltat această dorință, ea există în el în starea sa rudimentară, rămâne sub forma unui punct, ca o picătură de sămânță. Cum putem spune despre un bob care nu este pus în pământ, că există viaţă în el? Iau acest bob, îl macin și îl mănânc. Dar îl pot planta în pământ și ceva va crește din el.

Aceasta înseamnă că totul depinde dacă lucrez pentru a crește ceva din această picătură de sămânță spirituală sau din viața spirituală. Există în mine în potențial, dar îl dezvolt? Ii dau acestei picaturi un uter, ca să zic asa, în care să se dezvolte şi să se nască? Prin asta voi deveni o persoană, dar deja una nouă, într-o lume diferită.

Dacă creez un mediu special în jurul unei picături de sămânță (dorința de sus), a unui grup, a cursurilor de Cabala și a eforturilor de diseminare, atunci îl îmbrac într-o coajă în care se dezvoltă și încep să-i simt dezvoltarea.

Această dorință devine din ce în ce mai voluminoasă. Simt în ea tot felul de calități și diverse mișcări. Deodată prin ea, încep să văd o lume complet nouă, senzații noi și relații noi.

Ca și în viața materială, fătul care se dezvoltă în interiorul mamei nu are nicio legătură cu lumea noastră și pur și simplu există într-un spațiu închis, așa că mai întâi trec printr-o astfel de perioadă de dezvoltare spirituală intrauterină. Atunci mă nasc şi încep să mă simt existând într-o altă formă, mă dezvolt în lumea spirituală.

Trecem prin aceleași etape în ea ca și în lumea noastră, doar că acolo nu ajungem la moarte pentru că ne contopim. Începem să ne contopim cu sufletele noastre, cu dorințele noastre extinse, îmbunătățite și dezvoltate. Atunci când ne conectăm, ca și celulele corpului, începem să transferăm unul altuia tot ceea ce putem și să ne schimbăm reciproc.

Atunci corpul nostru comun capătă o viață și se simte deasupra lui însuși. Așa cum celulele corpului acționează doar pentru ca corpul să existe, tot așa și sufletele noastre există pentru a menține viaţa deasupra lor și din această cauză ele există.

KabTV “Close-Up. Mystery of the Sphinx” 2/5/10

O gaură în suflet de mărimea Creatorului

534O persoană are o gaură în suflet de mărimea lui Dumnezeu, și fiecare o umple cât poate mai bine (atribuită lui Jean Paul Sartre)

Și noțiunea de „gaură cu forma lui Dumnezeu” atribuită lui Pascal:

Ce altceva mai proclamă această poftă și această neputință decât că a existat odată în om o adevărată fericire, din care tot ce rămâne acum este o amprentă și o urmă goală? Acesta încearcă în zadar să-l umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile care nu sunt acolo, ajutorul pe care nu-l poate găsi în cele care sunt, deși nimeni nu poate ajuta, întrucât acest abis infinit nu poate fi umplut decât cu un obiect infinit și imuabil; cu alte cuvinte de Dumnezeu însuși (Blaise Pascal, Gânduri VII).

Răspunsul meu: Da, numai Creatorul poate umple această gaură, cu Sine.

Întrebare: Adică trebuie să-l chem pe Creator să umple această gaură din mine?

Răspuns: Da, ca El Însuși să umple această gaură cu Sine.

Întrebare: Cum se poate face acest lucru?

Răspuns: Aceasta este treaba Lui.

Întrebare: Este simţirea găurii un sentiment de gol? Ce este?

Răspuns: Este sentimentul că îmi lipsește cu adevărat Creatorul.

Întrebare: Ar trebui o persoană să simtă că îi lipsește Creatorul?

Răspuns: Da. Pentru a umple gaura pe care Creatorul a creat-o inițial în ea.

Întrebare: Înseamnă că Creatorul a creat-o intenționat?

Răspuns: Egoismul nostru absoarbe totul ca o gaură neagră și numai Creatorul poate umple această gaură neagră cu Sine.

Întrebare: Ar trebui să-I spun: „Vino și umple această gaură, nu pot să mai trăiesc așa”?

Răspuns: Trebuie să spun: „Te rog, Îţi cer ca gaura neagră din mine pe care Tu ai creat-o să o umpli Tu însuți pentru că nu pot face nimic în privința ei!”

Acesta este ego-ul nostru. Numai Creatorul îl poate umple.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 11/15/21

Pentru a simți iubire, tu, tu însuți trebuie să iubești

527.02Întrebare: Marele Cabalist al secolului al XII-lea Rambam compară iubirea pentru Creator cu iubirea pentru o femeie: „Ca cineva bolnav de dragoste a cărui minte nu este liberă din cauza dragostei pentru acea femeie și el rămâne mereu în ea: fie că stă sau se ridică în picioare. sau mănâncă sau bea. Iubirea pentru Creator ar trebui să fie în inimile celor care Îl iubesc și rămân mereu în ea, așa cum ni s-a poruncit să-L iubim mereu cu toată inima și cu tot sufletul nostru”.

Despre aceasta a vorbit și regele Solomon. Ce este această stare de a fi bolnav din iubire?

Răspuns: Acest sentiment nu poate fi exprimat în cuvinte. Iubirea pentru Creator se manifestă în măsura în care ne putem raporta corect la El.

Simțim Creatorul tot timpul. În afară de El, nimic nu ne afectează. Aceasta se manifestă prin tot ceea ce este în jurul nostru și simțim constant manifestarea Creatorului în noi, dar nu o înțelegem.

Creatorul este ascuns în spatele acestor senzații pentru că din moment ce suntem egoiști, opuși Creatorului, nu-L putem simți. Ca un copil care nu-și înțelege părinții care îl tratează cu toată iubirea, el crede că ei nu vor să-i dea ceea ce își dorește.

Din partea Creatorului vine iubirea absolută pentru noi. O simțim doar când ne raportăm la El cu iubire. În măsura în care direcțiile noastre coincid, în această măsură simțim că Creatorul ne iubește.

Întrebare: Ce înseamnă din toată inima mea și din tot sufletul meu?

Răspuns: Cu tot ce este în mine, atât cu dorințele, cât și cu intențiile.

Din KabTV “Stări Spirituale” 12/14/21

Niveluri de realizare: Vise, Îngeri, Viziuni

276.02Întrebare: Există profeţi care au primit informații în vis. Ce este acest mod de a comunica cu natura?

Răspuns: Acestea sunt toate niveluri de realizare. De fapt, nu înseamnă un vis sau o conversație sau să vezi cu instrumentele noastre obișnuite.

Este adesea scris în surse că profeții au primit informații nu direct de la Creator, ci prin îngeri. Îngerii sunt un nivel de conexiune cu forța superioară, cu natura.

Cel mai înalt nivel este adeziunea cu Creatorul, atunci când toate forțele care există într-o persoană sunt blocate asupra Creatorulu. Nu mai există o scindare în comunicare la niciun nivel, de exemplu, vederea, auzul sau simțirile. Totul este inclus în acest cel mai înalt nivel.

Din KabTV “Stări Spirituale” 12/21/21