Daily Archives: 17 ianuarie 2022

Lăudați grupul

Creatorul938.04 a creat o condiție specială: un grup  cu ajutorul căruia putem ajunge la El. Altfel, nu am fi putut ajunge și am fi rămas la nivelul nostru, într-o existență egoistă.

Grupul este o calitate minunată, special, creată din grija pentru noi. Acesta este sufletul lui Adam, care s-a spart și o parte din el este în fiecare dintre noi. Când ne adunăm într-un grup, trebuie să ne conectăm împreună și apoi putem ajunge la Creator.

De fapt, avem o oportunitate uriașă, uimitoare, unică, de a ne aduna la un loc la nivelul nostru pământesc, de a aduce treptat această adunare a noastră la nivel spiritual cel puțin într-o oarecare măsură. Prin asemănarea eforturilor noastre, chiar și în mod egoist, trezim influența luminii superioare a Creatorului și astfel începem să ne apropiem de El.

Acesta este modul de a deveni ca El, de a ne ridica deasupra noastră și de a ne apropia de Creator. Toate acestea sunt grupul! Doar prin el vom putea face această călătorie. În rest, rămânem la cel mai de jos nivel (animal) în care ne-am născut.

Grupul este un instrument special și singura modalitate de a ne ridica de la nivelul unui animal la nivelul Creatorului.

Din Convenţia Internaţională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/7/22, “Anularea în faţa prietenilor,” Lecţia 2

Sursa bolii

294.2La știri (Discover): „Roboții minusculi, cu o lungime de doar micrometri sau nanometri, s-ar putea încadra în infrastructura corpului nostru, efectuând sarcini medicale cu precizie. Micii roboți ar putea înota prin vasele de sânge pentru a elimina blocajele periculoase sau ar putea livra medicamente anticancer direct tumorilor. În loc de o operație, viitoarele vizite la spital ar putea consta într-o pastilă și puţină observație.

„Doctorul este în… fluxul tău de sânge”

Comentariu: Unii speculează că acest lucru va permite oamenilor să trăiască pentru totdeauna.

Răspunsul meu: Nu știu cine are nevoie de asta. În opinia mea, prin abordarea noastră actuală începem să ne raportăm mai corect la viață. Nu vrem copii; nu vrem să trăim pe cont propriu. Prin urmare, prelungim viața.

În primul rând, nu o vom putea face. Nu avem cum să scăpăm de boală. Este o demonstrație a atitudinii noastre egoiste interioare unul față de celălalt și nu puteți scăpa de asta. Adică, aceasta este o demonstrație externă a problemelor interne, probleme la nivel spiritual. Prin urmare, ele nu vor dispărea.

Și vrem doar să facem plasturi, niște remedieri cosmetice externe. Din aceasta omul nu va deveni mai fericit sau mai sănătos. Chiar dacă are pastile care îl ajută să-i prelungească bătrânețea, aceasta nu va aduce fericire.

Fără a vindeca rădăcina problemei, fireşte că nu vom realiza nimic bun în corectarea ei exterioară.

Din KabTV “Prim-plan. Anamneză” 2/19/10

Să faci totul în folosul aproapelui tău

622.02Întrebare: Este scris în multe surse primare că, Creatorul este calitatea dăruirii. Pot să presupun că a-l iubi pe Creator înseamnă a iubi calitatea dăruirii?

Răspuns: Într-o oarecare măsură, da. Această calitate poate fi demonstrată numai în raport cu alte persoane. De aceea se spune: „De la iubirea pentru ființele create la iubirea pentru Creator”.

În principiu, nu există nicio diferență dacă îl iubești pe Creator sau o persoană sau întreaga omenire. Dar poți vedea mai bine dacă folosești o masă uriașă de oameni și te schimbi în așa fel încât să te raportezi la ei cu o bunătate absolută.

A-ți iubi aproapele înseamnă a face ceea ce este bine pentru el.

Întrebare: Și cine decide că este spre binele lui?

Răspuns: Pentru a înțelege asta, trebuie să te ridici puțin deasupra ta. Și pentru a face acest lucru, trebuie să începi să studiezi înțelepciunea Cabala și să iei din ea ceea ce ai nevoie pentru a merge cu adevărat înainte: cum să devii mai amabil și mai bun și cum să îi poți ajuta pe alții să se apropie de revelarea Creatorului. Aceasta este sarcina ta.

Întrebare: Deseori spuneţi că pentru a-l putea iubi pe Creator, trebuie să-ți iubești aproapele. Și a-ți iubi aproapele înseamnă a-l ajuta să-l descopere pe Creator, nu că trebuie să-i satisfac sute de dorințe?

Răspuns: Desigur că nu. Există o singură dorință care trebuie satisfăcută: de a dezvălui Creatorul și de a face tot ce este necesar pentru a realiza acest lucru. Aceasta este totul.

Nu are sens să satisfacem alte dorințe ale unei persoane, cu excepția celor necesare existenței, deoarece sarcina noastră principală este să descoperim Creatorul.

Din KabTV “Stări Spirituale” 12/14/21