Întrebare: Ce sunt cele Zece Porunci?

Răspuns: Odată ce ieși din sclavia egipteană, adică din puterea egoismului, începi să-ţi asumi alte forme de conexiune între tine și Creator, între tine și ceilalți. O acțiune deasupra egoismului cuiva se numește poruncă.

Întrebare: Deci, structura celor zece Sefirot  primește zece lovituri și după aceea fac zece acțiuni pentru a mă conecta cu Creatorul?

Răspuns: Hai să spunem așa. Da.

Comentariu: Toate acestea sunt foarte complexe, nu sunt simple. În general lumea este desigur, un sistem complicat.

Răspunsul meu: Nu cred. Pur și simplu nu vrem să-l transformăm în senzații, atunci totul ar deveni destul de simplu. Cel mai important este să nu îl lași în minte, în unele calcule, ci să îl transformi în sentimente.

Întrebare: Dar ce înseamnă „nu vrem”? Toată lumea ar dori să-L simtă pe Creator. Aceasta nu funcționează.

Răspuns: Îl poți simți doar dacă vrei să te ridici deasupra egoismului tău și să acționezi în ciuda acestuia. Va trebui să cultivi această mișcare în interiorul tău, poate de-a lungul multor ani.

Întrebare: De ce mai are cineva sentimentul că este doar el și Creatorul? De ce nu avem conștientizarea naturală că, pentru a dezvălui forța superioară, trebuie să existe cel puțin zece oameni? Nu există așa ceva în societate. Dimpotrivă, dacă vrei să-L dezvălui pe Creator, trebuie să te izolezi și în general pare a fi ceva interior, ascuns. Ce treabă au alți oameni cu asta? De ce ar trebui să le împărtășesc Creatorul?

Răspuns: Trebuie să faci asta pentru a nu te înșela, astfel încât să vezi clar dacă te apropii sau nu de calitatea iubirii și dăruirii. Dacă poți face asta în relație cu alți oameni, atunci odată ce vei atinge această calitate, te vei raporta la Creator în același mod.

KabTV “Stări Spirituale” 5/10/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Grupul de zece este un Kli spiritual. . Datorită faptului că fiecare, cel puțin într-un fel, se anulează pe sine înaintea altora care se străduiesc să obțină o includere comună, reciprocă, ne aducem calitățile într-o oarecare similitudine cu Creatorul. Creatorul se anulează pe Sine în totalitate și dacă ne unim prin autoanulare reciprocă, în felul acesta construim un model spiritual, o formă asemănătoare Creatorului.

În măsura acestei asemănări, vom începe să simțim cum o anumită strălucire coboară asupra noastră, că o anumită forță de sus este prezentă între noi. Și atunci vom simți că ne apropiem de Creator și El se apropie de noi.

După astfel de exerciții, vom descoperi că conexiunea noastră în astfel de condiții ne apropie și ne avansează către Creator. Asemenea unui copil mic care tocmai învață să meargă și face primii pași șovăitori, la fel suntem şi noi deja pe drumul spre El și facem încă un pas și încă unul, cu un picior și apoi cu celălalt.

Vom simți că Creatorul este cel care ne mișcă picioarele, ca o mamă care mișcă cu grijă picioarele bebelușului ei, astfel încât el să știe să meargă. Astfel, vom începe să distingem acțiunile Creatorului asupra noastră, că El este cel care ne mișcă picioarele: dreptul, stângul și ne învață să mergem înainte. Vom simți că Creatorul se află în acțiunile noastre. În fiecare acțiune vom dori să-L revelăm și Îl vom descoperi tocmai prin această muncă.

Voi înțelege că nu merg pe cont propriu și nu eu însumi îmbrățișez prietenii, ci Creatorul face toate acestea pentru mine. Iar eu, în timp ce încerc să fac aceleași acțiuni, încep să-L dezvălui și descopăr că El este cel care îmi mișcă brațele și picioarele și umple tot spațiul dintre noi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/9/22, Shamati #48 “Dreptul, Intregralitatea și Adevărul”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Inna întreabă: „De ce spui mereu „‘Creator’ și nu „Dumnezeu”?

Răspuns: Pentru a separa numele „Dumnezeu”, care există în toate religiile, credințele și pentru toți oamenii în general, de Creatorul, pe care îl recunoaștem ca forță, Forța superioară, unică și perfectă care ne-a creat pentru un scop anume.

Dumnezeu este ceva care există deasupra noastră și cumva controlează totul. Iar Creatorul este tocmai cel care creează. În fiecare secundă, El creează această lume, o creează ca din nou. Creatorul este un concept mult mai personal.

Dumnezeu este ceva ca… Dumnezeu! El este în afara mea și El există în mod constant. Creatorul, însă, este obligatoriu, coercitiv și așteaptă ceva de la mine.

Întrebare: Ce așteaptă El de la mine?

Răspuns: Că voi începe să cer corectări de la El. Că voi descoperi că sunt complet dependent de El și numai El îmi poate da starea în care voi fi asemănător cu El.

Îi cer să facă ceva și El face. Iti poti imagina?! Pe de o parte suntem neputincioși și pe de altă parte guvernăm.

Întrebare: Înseamnă că nu pot face nimic singur?

Răspuns: Dar nici nimeni nu poate face nimic fără mine. Adică nu pot face nimic, dar fără să cer, să cer și să dau instrucțiuni, nimic nu se va întâmpla.

Întrebare: Dar cum o să întreb? Cum pot să-i cer Creatorului să facă ceva?

Răspuns: Forțează-L! „Fiii mei M-au învins.” În acest fel începem să simțim că suntem copiii Săi și că El ne-a creat tocmai pentru un asemenea rol. Toate acestea sunt desigur, uimitoare.

Întrebare: La început aţi spus „nu Dumnezeu”, pentru că Dumnezeu este pentru toți oamenii o percepţie.  personală. Nu vreţi ca o persoană să fie în această percepție?

Răspuns: Nu. Creatorul este cel care creează. El readuce la viață întreaga creație în fiecare moment. Acesta este motivul pentru care trebuie să reacționăm la asta în fiecare minut și să simțim și să vedem creația Creatorului în fiecare secundă.

Creatorul în ebraică este „Bo u-Reh” („Vino și vezi”). Trebuie să vii, să dezvălui și să vezi. Adică este un nume mai extins, care are în el mișcare.

KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 4/28/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se poate ruga cineva printr-un grup?

Răspuns: Rugăciunea este o cerere. Puteți folosi orice cuvinte, orice gânduri. Vine din interior. Cum este posibil să explici cum să te rogi? Asta se simte în inimă.

Nu trebuie să rostiți niciun cuvânt sau să efectuați nicio acțiune. Trebuie să te aduci într-o stare în care vei avea cele mai corecte dorințe în momentul de față al parcursului dezvoltării tale. Dacă sunt corecte, ele vor invita asupra voastră lumină reformatoare maximă și vă va conduce mai departe.

În fiecare moment dat când îți dezvălui dorința de corectare, corectarea coboară asupra ta. În clipa următoare dezvălui din nou dorința de corectare și corectarea vine.

Această dorință nu ar trebui să fie artificială pentru că tu creezi o tensiune interioară atât de puternică, o astfel de dorință de unitate, de a fi asemănător cu lumina, încât începe să-ți influențeze dorința și să o corecteze.

Întregul lanț al dezvoltării umane constă din această alternanță a aspirației voastre de corectare și răspunsul luminii.

KabTV “Am primit un telefon. Cum să te rogi?”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În Japonia, au grădini de stânci. Deși acesta este un nivel mineral al naturii, japonezii spun că există viață în el. De unde acest sentiment, această percepţie?

Răspuns: Sugerează apropierea de natură, când oamenii simt cu adevărat un fel de viață în lucrurile neînsuflețite. Acesta este într-adevăr, cazul.

Comentariu: Cu toate acestea, pe de altă parte, japonezii se caracterizează prin dezvoltarea tehnologiei, adică un anumit nivel de egoism.

Răspunsul meu: Toate acestea sunt externe și artificiale.

Am fost în Japonia. Ei chiar au capacități grozave, echipamente moderne și orice altceva. Dar în același timp, este clar că toate acestea sunt absolut externe, și nu ale lor. În interior sunt complet diferiţi.

Pe plan intern, ei păstrează atitudinea față de viață, regulamente, familie, față de tot ceea ce există și în niciun caz nu se conectează cu tot ce le vine din exterior.

Ei au luat din lumea exterioară tot ce aveau nevoie pentru a se înconjura cu acest înveliș exterior și cu ajutorul lui să se protejeze de lumea exterioară. Pentru ei, toate inovațiile nu sunt un mijloc de comunicare, ci într-un fel un mijloc de izolare, pentru că în spatele învelișului tehnologic exterior frumos și perfect ei rămân aceiași.

Nu este nimic special aici. Din punct de vedere istoric, izolarea țării de multe secole, plus religia și apropierea forțată de natură, în conexiune cu cutremure, tsunami și tot felul de probleme similare și-au pus amprenta asupra lor.

KabTV “Prim-plan. Ramura Sakura” 5/15/11

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: O persoană este un vas care este adus la viață de o sursă, de un fel de energie. De ce astăzi tinerii au nevoie de un impuls cu băuturi energizante? Ei par să simtă o lipsă totală de vitalitate. De ce oamenii nu au spirit de viață la o vârstă fragedă?

Răspuns: Pentru că nu au nimic la care să aspire. Nu este vorba despre energia vieții. Obținem energie din scop.

Când văd în fața mea un scop mare, grozav, care s merite, primesc energie, încep să trag ca un taur ai cărui ochi se umplu de sânge. Mă grăbesc spre acest scop, dar numai dacă este înaintea mea, ca o pânză roșie înaintea unui taur. Cu toate acestea, dacă nu este acolo, atunci persoana pur și simplu dispare.

Generația noastră are un egoism foarte mare, căruia totul îi este disponibil în această lume. Oamenii pot zbura, pot conduce și pot comunica prin internet cu orice colț al globului. Ei se uită la toate acestea și simt că nu vor fi mulțumiți. Nu există niciun motiv să faceți mișcare, este mai bine să mergeți și să vă drogați, să vă deconectați de la deznădejde și de gol. Prin urmare, medicamentele și antidepresivele sunt singurele lucruri care îi mai rămân unei persoane.

Cabala totuși, spune că dincolo de nivelul care ți se pare lipsit de sens, gol și fără valoare, și dincolo de faptul că vezi micul nostru Pământ rotund și tot ce este pe el este limitat și că în orice zi toate acestea se pot termina, cu toate acestea, există o lume complet diferită, o nouă dimensiune superioară. Aici trebuie să ajungem. O putem face acum, astăzi.

Mai mult, dezvoltarea Internetului ne ajută să simțim că suntem în comunicare unii cu alții, iar această comunicare ne poate duce la următorul nivel. Iar aici ajungem la posibilități uimitoare.

KabTV “Prim-plan. Există Creatorul?” 5/9/11

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Încă o dată în boxa acuzatului”

În urmă cu câteva zile, Comisia de anchetă privind teritoriul palestinian ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est și Israel, înființată de Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite (UNHRC) la 27 mai 2021, a prezentat primul său raport. Spre surprinderea nimănui raportul  este complet unilateral. De fapt, nici nu s-a prefăcut a fi altceva. Navanethem Pillay, președintele Comisiei a declarat direct: „Descoperirile și recomandările relevante pentru cauzele fundamentale care stau la bază au fost îndreptate în mare parte către Israel”.

Deși obișnuit să fie inculpatul peren, se pare că declarațiile Comisiei au atins mai profund de data aceasta. În loc să explic modul în care Comisia este unilaterală, în afară de titlul care se explică de la sine, aș dori să citez un pasaj oarecum lung dar foarte adecvat, din comentatorul diplomatic senior al lui Israel Hayom,Ariel Kahana: „Rusia a invadat Ucraina și comite crime de război acolo. China a închis orașe cu zeci de milioane de oameni, amenință Honk Kong și îi asuprește pe uiguri. În Etiopia alte sute de mii au murit într-un război de care nimănui nu-i pasă. În Venezuela protestele în masă au fost suprimate cu forța; și bineînțeles, în Coreea de Nord regimul continuă să-și abuzeze cetățenii și să-și amenințe vecinii”, scrie Kahana.

„În ceea ce privește aceste probleme „minore” continuă el, „organismul internațional cunoscut sub numele de „Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite” fie nu le abordează deloc, fie doar parțial. Când vine vorba de Israel pe de altă parte, UNHRC are tot timpul și toate resursele din lume… „investigatori speciali” … și rapoarte profesioniste, impartiale care arată cumva că Israelul este responsabil pentru fiecare atrocitate de pe tot globul. Dacă nu ar fi atât de trist, ar fi amuzant”.

Deși acest raport este în mod clar un alt pas în campania de delegitimizare a Israelului, trebuie să spun că, din păcate suntem complici la această crimă. Permitem să se întâmple, deși o putem preveni.

Voi spune mai mult decât atât: deși fiecare cuvânt pe care l-a scris Kahana este adevărat, raportul este de asemenea, corect. Eșuând să facem schimbările necesare în Israel, ne facem „responsabili pentru fiecare atrocitate de pe glob”, așa cum a spus Kahana.

Nu vreau să dau vina pe nimeni în lume, deoarece, în opinia mea, ei nu au o alegere liberă, în timp ce noi și numai noi, avem de ales să facem ceea ce trebuie, dar nu o facem. Acesta este motivul pentru care suntem tratați așa cum suntem.

Care este alegerea noastră? Avem posibilitatea de a ne corecta relațiile aici în Israel, de a transcende diviziunea și ura și de a consolida națiunea noastră ca o singură unitate. Avem posibilitatea de a pune responsabilitatea reciprocă și solidaritatea deasupra tuturor celorlalte valori. Avem posibilitatea de a practica „Ceea ce urăști, nu-i face aproapelui tău” și avem, de asemenea, posibilitatea de a practica să ne iubim aproapele ca pe noi înșine.

Avem de ales, dar nu facem nimic din cele de mai sus. Acesta este motivul pentru care lumea spune că țara noastră „alimentează resentimentele și alimentează tensiunile recurente”, pentru a folosi cuvintele raportului. Nu facem asta maltratând palestinienii; facem asta prin aroganță și ne urâm unul pe celălalt.

Israelul trebuie să arate lumii ce înseamnă să fii o societate corectată, o țară bine organizată, bazată pe responsabilitatea reciprocă și pe o preocupare reciprocă reală. Atunci, și numai atunci, umanitatea ne va accepta. Până nu dăm un astfel de exemplu, atitudinea lumii față de noi se va înrăutăți în continuare, pentru a ne determina să facem ceea ce trebuie.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “Dorinţa de a reuşi”

Cu toții ne dorim să reușim, să realizăm lucruri. Asta ne insuflă societatea de la o varstăfoarte fragedă. Unii oameni ajung să aibă mare succes, iar alții pur și simplu se târăsc prin viață. În această căutare nesfârșită, puțini se opresc să se gândească: ce ar trebui cu adevărat considerat succes în viață? Cu ce ​​ar trebui să ajungem la linia de sosire ca să putem rezuma singuri în ultimele clipe măsura succesului nostru și să spunem: „Super! Am reușit în viață!”

Motorul nostru interior este dorința de a avea plăcere și distracție. De aceea ne dorim să realizăm tot felul de lucruri, iar atunci când reușim să le realizăm, ne simțim mulțumiți. Avem dorințe existențiale precum dorința de hrană, sex, familie; dorințele umane precum dorința de bani, onoare, control și de asemenea, dorința de cunoaștere și educație.

Amestecul de dorințe pe care îl avem în orice moment este influențat de înclinațiile noastre personale și de influențele mediului pe care le absorbim. Ca urmare a tuturor acestora, ne-am stabilit obiective pentru noi înșine. Pe drumul spre cucerirea lor, de obicei întâlnim concurenți și încercăm să câștigăm. Realizările și succesele sunt măsurate în raport cu toate acestea, desigur.

Margaret Thatcher era fiica unui mic proprietar de magazin alimentar. La 24 de ani a candidat pentru un loc în parlament și a pierdut. Datorită adeziunii la obiectivul ei, ea a reușit în sfârșit să ajungă în funcția de prim-ministru britanic și a devenit cunoscută drept „Femeia de Fier”. Pentru mulți ea este simbolul unei persoane care și-a construit succesul de la zero.

În schimb, cei născuți cu o lingură de aur în gură și care ajung în poziții înalte prin aranjamentele părinților, sunt tratați ca fiind mai puțin reușiți personal în viață. Aceasta înseamnă că succesul este măsurat prin gradul de investiție, efort și realizare. Pe măsură ce trecem prin viață, dorința de a reuși devine din ce în ce mai clară, se accentuează, se concentrează, iar depășirea obstacolelor în drumul către obiectiv necesită să trecem prin schimbări interne, construindu-ne pe noi înșine.

De-a lungul istoriei, au existat oameni care au trezit dorința de a fi unici – o dorință de a realiza viața la maximum. Ei și-au stabilit scopul de a explora secretul vieții însăși, secretul succesului dintr-o perspectivă de sus în jos.

Acești indivizi s-au întrebat: Ne naștem să trăim și să murim ca toate celelalte creaturi din lume sau există ceva mai înalt pe care să-l putem realiza în timpul existenței noastre pe pământ? Există vreun scop etern care va rămâne în mâinile noastre chiar și după moartea trupului? La urma urmei – familie, bogăție, respect, statut, expertiză, educație – toate aceste lucruri nu le putem lua cu noi când părăsim această lume.

De obicei, oamenii nu se gândesc la succes la un asemenea nivel din simplul motiv că aparent nu există răspunsuri la întrebări atât de mari. Și dacă acesta este cazul, atunci de ce ar trebui să mă adâncesc în astfel de chestiuni? Este mai bine să curg cu ceea ce se desfășoară fără a examina prea mult. Stabilim obiective doar pentru noi înșine, investim, realizăm, reușim în viață ca toată lumea. Mâncăm, bem, ne bucurăm de parcă mâine nu există, pentru că mâine s-ar putea să murim.

Așa am trăit din generație în generație, dar astăzi începem deja să vedem o schimbare. Din ce în ce mai mulți oameni se întreabă, ce rost are tot acest succes dacă este clar dinainte că toți avem o dată de expirare?

De asemenea, cele mai avansate descoperiri ale științei întăresc sentimentul că există ceva dincolo de ceea ce suntem acum capabili să percepem în simțurile noastre, dincolo de ceea ce descriem acum ca fiind o realitate solidă. Ei explică că imaginea pe care o percepem este complet subiectivă și, dacă am fi diferiți, probabil că am percepe o imagine diferită a realității.

Adevăratul spațiu al succesului este deschis celor care nu sunt de acord să trăiască în continuare doar de dragul de a trăi, ci celor care aspiră să descopere o imagine mai largă, o realitate mai înaltă dincolo de existența noastră îngustă. Treptat, prin această cercetare suntem capabili să obținem adevăratul succes: atunci când învățăm și înțelegem că există un mecanism colosal care înconjoară viața și lumea noastră, un sistem grozav care ne acţionează și ne ghidează. Acest scop ne pregătește în mare profunzime să ne dezvoltăm de la nivelul animal la nivelul uman, să pătrundem în lumea largă a eternității și să înțelegem de ce existăm.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Dezinformarea într-o lume fără adevăr”

La scurt timp după anunțul că Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) înființează un Consiliu de guvernare a dezinformarii (DGB), țarul său, Nina Jankowicz și-a anunțat demisia. Câteva zile mai târziu, administrația Biden a anunțat desființarea întregului Consiliu și abandonarea întregii idei. Aparent, criticile pe care le-a atras DGB, inclusiv unele care „l-au asemănat cu Ministerul Adevărului din cartea lui George Orwell „1984”” și afirmaţia lui Jankowicz, „Sunt eligibil pentru ea pentru că sunt verificat, dar sunt mulţi oameni care nu ar trebui verificați, care nu sunt, știți, legitimi după părerea mea. Adică, … nu sunt de încredere”, a contribuit la decizia de a renunța la inițiativa.

Cred că nimeni nu poate pretinde cu adevărat că cunoaște adevărul, pentru că adevărul nu este deloc o chestiune de opinie sau o afirmație sau chiar cutare sau cutare acțiune. Adevărul este ceea ce există, iar minciuna este ceea ce nu există și singurul lucru care există este legătura de neîntrerupt între toți oamenii și toate lucrurile.

În prezent, oamenii cred că numai punctul lor de vedere este corect, iar opinia tuturor celorlalți este greșită. Dar, deoarece toate vizualizările fac parte din rețeaua care ne conectează, toate vizualizările sunt în mod inerent incorecte atunci când sunt vizualizate separat și în mod inerent corecte când sunt văzute ca parte a rețelei. Acesta este motivul pentru care rețeaua în sine este adevărul și nimic altceva nu poate fi considerat adevărat, indiferent de locul și funcția ei în rețea.

Pentru a fi puțin mai clar, gândiți-vă la ficatul și inima din corpul unei persoane. Din perspectiva inimii, tot ceea ce face ficatul este fals, greșit și dăunător. Din perspectiva ficatului, tot ceea ce face inima este la fel de absurd și dăunător. Cu toate acestea, privite din perspectiva corpului persoanei, care le leagă pe cele două și obține beneficii de la ambele, cele două sunt neprețuite, indispensabile. Adevărul, așadar, este vizibil doar din perspectiva rețelei.

Ca și corpurile noastre, așa suntem și noi. Trăim într-o rețea care determină tot ceea ce ni se întâmplă – bine sau rău, plăcut sau neplăcut. Cursul și evenimentele vieții noastre nu depind de nicio persoană sau acțiune, deoarece toți facem parte dintr-o rețea de conexiuni, iar rețeaua determină totul pentru cei din ea. Cu alte cuvinte, niciun lucru sau element nu determină nimic, dar legătura dintre elemente determină atributele, valoarea, funcționalitatea și longevitatea acestora. Cu alte cuvinte, conexiunile dintre elemente determină totul.

Revenind la afirmația despre ceea ce este adevărat și ce este fals, ceea ce există și, prin urmare este adevărat, este ceea ce sporește conexiunile în rețea, legătura dintre oameni. Această conexiune în rețea este ceea ce numim „Forța superioară”, „Creatorul” sau „Dumnezeu”. Acesta este adevărul. În consecință, falsitatea este tot ceea ce contrazice conexiunea.

Putem spune cu ușurință că lumea se bazează în prezent pe minciună, pentru că se destramă, se dezintegrează. În prezent, ne străduim să dominăm, să abuzăm, să dezactivăm, să înstrăinăm și să divizăm. Din cauza asta, suntem contradictorii cu natura și trăim într-o minciună.

Ca rezultat, oricât de mult încercăm să reducem emisiile de CO2, defrișările și utilizarea materialelor plastice, nu vom inversa spirala descendentă a lumii. Atât timp cât nu ne străduim să sporim conexiunea dintre oameni, mai presus de orice diferențe și antagonisme, vom continua să mergem în direcția greșită, o cale falsă care nu va duce la nimic altceva decât la înfrângere și agonie.

Se dovedește că, dacă vrem să cunoaștem adevărul despre lume trebuie să-l privim doar din perspectiva rețelei, a întregului sistem care este lumea noastră și chiar universul nostru. Pentru a face asta, trebuie mai întâi să ne ridicăm deasupra viziunii noastre înguste centrate pe sine, ca și cum am fi celule hepatice care judecă universul din perspectiva ficatului și să adoptăm perspectiva persoanei în care se află ficatul și inima. Din acea perspectivă transcendentă, tot ceea ce vom vedea va fi realitatea adevărată și reală.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Iraq – Legăturile cu Israelul se pedepsesc cu moartea ”

Pe 30 noiembrie 1947, la o zi după ce Liga Națiunilor (precursorul ONU) a anunțat sfârșitul mandatului britanic în Palestina și înființarea a două state — unul pentru arabi și unul pentru evrei — arabii palestinieni au început să atace așezări israeliene. Acesta a fost începutul Războiului de Independență al Israelului. La 14 mai 1948, când britanicii au părăsit oficial Palestina, David Ben Gurion a anunțat înființarea unui stat evreiesc în Palestina și anume Statul Israel. Chiar a doua zi, Siria, Iordania, Irakul, Egiptul (la care s-au alăturat forțele saudite și sudaneze) și Libanul au declarat război noului stat, iar armatele lor au invadat țara. La 20 iulie 1949 a fost semnat armistițiul final (cu Siria), iar războiul s-a încheiat. Israelul era acum un fapt.

Singura țară care nu a semnat niciodată un armistițiu cu Israelul este Irak.

Războiul de Independență nu a fost sfârșitul războaielor pentru Israel. Cu toate acestea, după mulți ani de ciocniri frecvente, toate țările, inclusiv chiar și Siria ostilă, se află acum într-o stare oficială de pace sau cel puțin un armistițiu cu Israelul, dacă nu normalizarea completă a relațiilor. Nu există iubire pierdută între Israel și vecinii săi, atât cât și-ar dori Israelul să fie. Cu toate acestea nu a existat nici o stare de război activ cu niciunul dintre ei de câteva decenii.

Irakul rămâne însă singura excepție. Până în zilele noastre se află într-o stare oficială de război cu Israelul. Recent, a subliniat acel punct în care parlamentarii irakieni au adoptat un proiect de lege care incriminează orice relație cu Israelul, inclusiv legăturile de afaceri. Potrivit legislației, încălcarea acestei legi se pedepsește cu moartea sau închisoarea pe viață.‎ O declarație a Parlamentului a mai spus că legislația este „o reflectare adevărată a voinței poporului”.‎

Israelul nu are granițe cu Irakul, niciun conflict de interese cu privire la apă, petrol sau căi navigabile și nici un conflict religios, deoarece Irakul nu este deosebit de fanatic cu privire la islamismul său. Politica Irakului față de Israel este condusă de un singur motiv: ura. Pur și simplu urăște faptul că Israelul există și acesta este tot raționamentul de care are nevoie.

Ura este un motor foarte puternic. Cu ură poți menține o națiune unită. Fiecare politician știe asta, iar Irakul nu face excepție. Ura lui față de Israel îl menține împreună.

Cu toate acestea putem schimba atitudinea Irakului față de noi, dacă alegem. Poate că nu știm asta, dar Israelul deține cheia atitudinii lumii față de el. Dacă schimbăm felul în care ne simțim unul față de celălalt, Irakul și de fapt toate țările care ne urăsc vor schimba de asemenea modul în care simt despre noi, în bine.

Israelul este întotdeauna în centrul atenției. Priviţi la cel mai recent raport al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU. Alte țări pot săvârși cele mai grave atrocități, dar numai Israelul are un punct obligatoriu pe ordinea de zi, care vizează condamnarea Israelului în fiecare comisie a consiliului.

Pentru că suntem în permanență în centrul atenției, ura dintre noi face ca lumea să ne deteste și să ne disprețuiască. Așa este construită lumea și nu putem face nimic pentru a o schimba.

Prin urmare, dacă dorim ca atitudinea lumii față de noi să se îmbunătățească, trebuie să ne îmbunătățim atitudinea unul față de celălalt. Așa a funcționat întotdeauna și asta nu se va schimba niciodată.

Mai mult, atunci când ne luptăm între noi, lumea ne acuză că incităm la războaie în întreaga lume. Când facem pace unul cu celălalt, lumea se gândește la noi ca făcători de pace. Până când nu acceptăm acest fapt și nu acționăm în consecință, nimic nu se va îmbunătăți în relația lumii cu Israel.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→