Întrebare: Care este forța motrice din spatele schimbărilor din societatea viitorului: liderii, tinerii, oamenii de știință sau oamenii?

Răspuns: Educaţia care pătrunde în toate straturile societății. Ar trebui să fie construită în așa fel încât toţi să aibă grijă de echilibrul dintre primire și dăruire.

Toți oamenii sunt creați la fel de diferiți și prin urmare, fiecărora li se oferă posibilitatea de a realiza cât mai mult posibil în beneficiul celorlalți.

Întrebare: Simte o persoană aceste diferențe? Dacă sunt 100% în dorința de a dărui, atunci în teorie nici nu ar trebui să le simt.

Răspuns: Toți se simt egali cu ceilalți, deși pot lucra mult mai puțin decât alții. La urma urmei, fiecare trebuie să participe la munca comună în limitele capacităţilor sale.

O persoană nu se simte mai mare sau mai mică în raport cu ceilalți și nu simte disconfort în diferență.

KabTV “Cabala Expres” 6/24/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există povești în Tora în care unele personaje rele sunt atârnate în copaci. De regulă, erau spânzurate pentru că nu meritau mai bine.

Vorbim despre faptul că o persoană a epuizat atitudinea bună pe care probabil ar fi trebuit să o primească din lumea noastră și trebuie eliminată. Nu mai există speranță că va face ceva bun pentru oameni și ca simbol al acestui lucru, este atârnată într-un copac.

Comentariu: Cabaliştii spun că totul, chiar și cel mai negativ, are un fel de sens și scop, dar asta este despre distrugere.

Răspunsul meu: Nu, moartea sau spânzurarea într-un copac nu reprezintă încă distrugerea finală. Chiar dacă l-au ars și i-au împrăștiat cenușa în vânt, tot nu este sfârșitul. Aceasta este urmată de următoarea etapă – corectarea. De exemplu: dacă apa este încălzită, aceasta poate deveni gaz; daca ingheata devine solidă, se transforma în altă stare. La fel este cu moartea, este doar o stare diferită, o corectare.

KabTV “Stări Spirituale” 6/14/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cabaliştii  au folosit foarte des termenul „arbore” în scrierile lor. Este clar că nu scriau despre copac așa cum înțelegem acest termen în lumea noastră, ci despre niveluri și stări spirituale. Ce înseamnă Arborele Vieții în raport cu dezvoltarea spirituală a unei persoane?

Răspuns: Arborele Vieții înseamnă că de la rădăcina superioară, care este Creatorul, coboară un trunchi și ramuri, de-a lungul cărora coboară forțe spirituale care hrănesc oamenii, animalele și tot ceea ce trăiește, pentru a le ajuta să se dezvolte până la nivelul în care se apropie și mai mult de Creator.

Lumea vegetală care iese din Creator există pentru a permite tuturor creaturilor vii și oamenilor să atingă nivelul Creatorului.

Din punct de vedere spiritual,  Arborele Vieții este o stare intermediară între Sefira Keter superioară și Sefira Malchut inferioară. De aceea există pentru a lega aceste două categorii opuse: Creatorul și creația. În forma și în măsura în care creația dorește să devină asemenea Creatorului, ea primeşte această oportunitate și se uneşte cu Creatorul.

Comentariu: Foarte des, Arborele Vieții este înfățișat sub forma unui desen cu rădăcini în partea de sus și ramuri în partea de jos.

Răspunsul meu: Desigur, pentru că rădăcina este Creatorul, iar ramurile sunt deja mai jos, fiind cauză și efect. Cauza este întotdeauna în lumea superioară și efectele ei se reflectă în lumea noastră.

KabTV “Stări Spirituale” 6/14/22

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Articolul meu în Newsmax: “Este nevoie de o soluție integrală pentru a aborda cauza principală a violenței în SUA ”

America își revine cu greu din șocul unei împușcături în masă într-un anumit oraș, când un nou incident are loc în altă parte. Șapte persoane au fost ucise și peste 30 au fost rănite în împușcăturile comise de un tânăr de 21 de ani la o paradă de 4 iulie în Highland Park, Illinois. Violența cu armele în America a devenit nu mai puțin decât o epidemie socială și, ca în cazul oricărei alte boli de o asemenea amploare, este important să găsim tratamentul potrivit pentru cauza principală a problemei.

Jacki Sundheim, un angajat senior la o sinagogă locală și Nicolas Toledo, un bunic din Mexic, s-au numărat printre victimele fatale ale atacului fără sens de la o paradă, al unui bărbat înarmat care conform poliției, a achiziționat armele în mod legal. Fără îndoială este important să ținem armele departe de indivizi instabili și periculoși, dar epidemia de violență cu arme depășește legile și reglementările, deoarece cei dispuși să provoace rău vor găsi întotdeauna modalități de a-și atinge obiectivele sinistre.

Pentru a oferi o soluție adevărată, trebuie să trecem dincolo de simptomele problemei. Ființele umane sunt creaturi sociale și indivizii nu pot fi separați de cultura lor atunci când încercăm să înțelegem un comportament care se repetă. Este adevărat că în America este ușor să achiziționezi arme de foc, dar ceea ce apasă pe trăgaci este egoismul și diviziunea în creștere din societatea americană.

Într-un asemenea climat social de „fiecare om pentru el însuși”, tensiunea și frustrarea se acumulează zilnic, până când oamenii cu tendințe violente explodează în moduri crude. În mințile lor dezechilibrate, o împușcătură în masă este o modalitate de a „repara” sistemul și de a compensa temerile și nesiguranța lor.

Lipsa sensului și a scopului în viață sunt, de asemenea, declanșatorii cheie. Din ce în ce mai mulți oameni habar n-au pentru ce trăiesc, iar viața fără sens și scop face ca viața umană să-și piardă din importanță și prețiozitate. Trăgătorii în masă simt că viața umană este ieftină și lipsită de valoare și, cu cât această lipsă de direcție se răspândește mai mult în societatea de astăzi, cu atât mai mulți trăgători în masă ies la suprafață.

Remediul acestei probleme este educația. America trebuie să trateze condiționarea culturală și socială profundă care generează aceste evenimente, prin inițierea unui program educațional federal masiv pentru a infuza oamenii de la o vârstă fragedă cu noi exemple, norme și valori. Aceștia ar trebui să fie instruiți în mod regulat pentru a coopera, a construi încredere, precum și a dezvolta sensibilitatea socială unul față de celălalt prin ateliere, grupuri de discuții și proiecte de colaborare.

Educația nu se referă doar la sistemele formale de furnizare și dobândire a cunoștințelor. Scopul educației nu ar trebui să fie pur și simplu acela de a crea o forță de muncă formată din persoane pregătite. Educația trebuie să se concentreze acum pe cultivarea ființei umane. Aceasta înseamnă construirea unui sistem de valori în interiorul unei persoane și a unui mediu social adecvat în jurul unei persoane pentru a echilibra ego-ul uman și a-l direcționa către realizarea pozitivă.

O astfel de stare nu va apărea niciodată doar prin elaborarea de noi legi, ci doar printr-o schimbare a modului în care natura umană funcționează în societate. În loc să relaționăm unul cu celălalt prin lentile egoiste, trebuie să învățăm și să dezvoltăm noi atitudini de susținere, încurajare și înțelegere față de fiecare persoană. Pentru a atinge acel nivel de schimbare pozitivă, societatea trebuie să creeze conexiuni semnificative și sănătoase printr-o nouă schimbare socio-educațională, care va deveni fezabilă și realistă atunci când America își va da seama că a avut destulă suferință și că este timpul pentru o soluție integrală.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Blestemul realegerilor ”

„Atât timp cât legile societății nu sunt satisfăcătoare pentru fiecare individ din stat și lasă o minoritate nemulțumită de guvernarea statului, acea minoritate conspiră sub guvernarea statului și încearcă să o răstoarne.” a scris Baal HaSulam încă din anii 1930 în eseul său „Pacea în lume”. El a adăugat că dacă puterea fracțiunii în pierdere „nu este suficientă pentru a lupta față în față cu guvernul statului, ea va căuta să-l răstoarne indirect, cum ar fi prin incitarea țărilor una împotriva celeilalte și aducând-le la război, căci este firesc ca în timp de război să fie mult mai mulți oameni nemulțumiți cu care vor avea speranța de a atinge masa critică pentru a răsturna guvernul statului și a stabili o nouă conducere care să le fie convenabilă.”

Se pare că aceste cuvinte au fost scrise ieri, nu acum nouăzeci de ani. Mai rău, pertinența cuvintelor lui Baal HaSulam demonstrează că nu am învățat prea multe.

Am înființat statul evreiesc pe baza legilor pe care le-am împrumutat de la Mandatul Britanic care a domnit aici înaintea noastră, cu câteva resturi din regulile Imperiului Otoman care a condus aici înaintea britanicilor. Acestea nu sunt legile națiunii israeliene, ci legile națiunilor lumii. Această incongruență a uzat legitimitatea structurii judiciare într-o măsură atât de mare încât atât parlamentarii cât și laicii înclină din ce în ce mai mult spre respectarea propriilor interpretări ale legii.

Fără un scop comun și o Constituție adoptată colectiv, nu vom avea niciodată un guvern stabil și un stat evreiesc solid. Legea noastră comună ar trebui să fie legea care a stat la baza poporului evreu: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Chiar și atunci când poporul Israel nu a putut să o practice, ei s-au străduit întotdeauna pentru ea. Dacă nu o fac, ei nu sunt priviți ca Israel.

În prezent, pentru că nu există niciun efort sau nici măcar aspirație de unire în cadrul poporului Israel care trăiește în statul Israel, noi nu suntem Israel. Ce suntem atunci? Suntem un colectiv de migranți și refugiați persecutați, dintre care mulți simt că țara în care trăiesc nu le aparține și visează momentul în care se pot întoarce în țara din care ei sau părinții lor au fost alungați.

Viziunea lui Herzl de a forma un refugiu sigur pentru evrei nu este suficientă. Dacă acesta este singurul motiv pentru adunarea noastră aici, nu vom putea forma o societate solidă și stabilă. Natura încăpăţânată și dogmatică a poporului nostru va prelua în curând controlul și se vor dezvolta diviziunea și ostilitatea. Asta se întâmplă cu Israelul astăzi. Ca urmare, partidele politice s-au divizat și s-au fragmentat și a urmat o succesiune de alegeri.

Dacă vrem să stabilizăm societatea israeliană și să prevenim dezintegrarea acesteia, trebuie să ne aliniem la un obiectiv unic pe care îl prețuim mai mult decât propria noastră opinie. De asemenea, scopul țării noastre nu ar trebui să fie salvarea evreilor, ci salvarea lumii de diviziune și conflict.

Motivul pentru care Israelul este întotdeauna în centrul atenției, mai ales în perioadele de conflict, este că lumea se uită spre Israel pentru exemplu. De la înființarea poporului nostru, am fost însărcinați să servim ca model de unitate. Strămoșii noștri s-au adunat din numeroase triburi, clanuri și țări și s-au angajat să se iubească mai mult decât pe ei înșiși. Acest lucru este nemaiauzit de standardele aparent civilizate de astăzi. În lumea antică, acest lucru era cu totul de neconceput.

Cu toate acestea, strămoșii noștri au încercat și au reușit. Mai mult, ei au demonstrat că atunci când se unesc, triumfă și biruiesc orice națiune care îi provoacă. Ei au demonstrat că succesul militar și economic depinde în cazul poporului Israel numai de unitatea sa.

Alternativ, când au devenit divizați și ostili unul față de celălalt, ei au demonstrat slăbiciune, iar națiunile străine i-au copleșit și i-au exilat. Națiunea noastră unică așadar, a devenit prima națiune care și-a putut alege singur soarta. Când a ales unitatea, a reușit; când a ales diviziunea, a eșuat. Într-un fel, națiunea noastră a fost o dovadă de concept, un „pilot”, așa cum ne-a numit istoricul Paul Johnson. Am demonstrat că străinii se pot lega în pace și iubire, dacă prețuiesc unitatea mai mult decât propria lor cultură și tradiție.

Blestemul actual al alegerilor nesfârșite reflectă o scădere a nivelului unității poporului nostru în statul Israel. În loc să se alinieze în jurul principiului unității mai presus de orice alte considerente, fiecare parte își promovează propria agendă și susține că va conduce Israelul la succes. Cu toate acestea toți greșesc, deoarece dacă ideile lor nu necesită unitatea națională ca o condiție prealabilă, nu contează agenda pe care o susțin; sunt condamnaţi la eşec.

Numai când vom realiza unitatea noastră mai presus de toate diferențele, va fi înlăturat blestemul alegerilor perpetue. Mai mult decât atât, numai atunci când realizăm acest lucru va fi evitat pericolul unui alt cataclism pentru poporul evreu, deoarece Israelul devine ceea ce Israelul trebuie să fie: „o lumină [a unității] pentru națiuni”.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→