Toată realitatea ticăie ca un ceas de închidere în conformitate cu un program determinat și tot ceea ce se va întâmpla este obligatoriu să se întâmple. Trebuie doar să stabilim atitudinea corectă față de ceea ce se întâmplă.

Dar prin această atitudine, corectă sau incorectă, noi de fapt privim lumea și în funcție de ea vedem evenimente bune sau rele în ea. Atitudinea noastră este ca un filtru prin care evaluăm și simțim realitatea; Astfel îți definești întreaga viață.

Ne aflăm în interiorul unui sistem determinist, toate evenimentele din el sunt precis predeterminate. Tot ce putem corecta este atitudinea noastră față de realitate, care ni se dezvăluie. Acest lucru ne face să simțim cum ne schimbăm noi înșine și cum se schimbă lumea.

Totul depinde de atitudinea interioară a unei persoane față de viața sa – dacă sunt capabil să-mi umplu întreaga viață cu forța superioară care mișcă totul și controlează totul și împreună cu prietenii mei încerc să-l percep pe Creator  în acest fel. Ne conectăm cu prietenii și simțim că Creatorul este în noi. Trăim în această aspirație; aceasta este adevărata noastră viață interioară.

Afară există doar o viață mecanică în care mai trebuie să existăm cumva și să acționăm. Dar lucrarea principală este să-l ținem pe Creator, care ne susține și ne leagă între noi și împreună cu El, să trecem de la o stare la alta.

Prima acțiune este să mă întorc tot timpul. la starea de „Nu este nimeni altcineva în afară de El” Pentru a mă conecta cu forța superioară, trebuie să mă conectez cu grupul de zece pentru a mă întoarce de acolo din nou la „Nu este nimeni altcineva în afară de El”.

Așa constat fiecare stare, după această formulă: „Eu, Grupul și Creatorul”.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/20/22, “Ruina ca o oportunitate de corectare”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “În fața unei sinucideri colective ”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, vorbește în timpul unei ceremonii de semnare la Istanbul, Turcia, 22 iulie 2022. REUTERS/Umit Bektas

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a declarat săptămâna trecută că omenirea se confruntă cu o sinucidere colectivă. După cum a scris The Guardian, „Guterres le-a spus miniștrilor din 40 de țări reuniți Luni pentru a discuta criza climatică: „Jumătate din umanitate se află în zona periculoasă din cauza inundațiilor, secetei, furtunilor extreme și a incendiilor de vegetație. Nicio națiune nu este imună. Cu toate acestea, continuăm să ne hrănim dependența de combustibili fosili.” El a adăugat: „Avem de ales. Acțiune colectivă sau sinucidere colectivă. Este în mâinile noastre.” Într-adevăr, nu m-aș mira dacă o soartă cataclismică ar copleşi omenirea. Ego-urile noastre nu ne lasă să ne gândim la altcineva decât la noi înșine. Cu această atitudine de a mânca și bea „căci mâine vom muri” (Isaia 22:13), suntem siguri că vom aduce moartea asupra noastră.

Dar înainte de a ajunge acolo, există o mulțime de tulburări pe drum. Incendiile de pădure au făcut ravagii în weekend în Europa, America de Nord și America de Sud; căldura record a măturat continentul din Portugalia până în Marea Britanie; secetele din Africa, valurile de căldură în India și Asia de Sud și nenumărate dezastre simultane pe care The Guardian nu le-a menționat sunt doar un preludiu pentru ceea ce urmează. Vom vedea Pământul răsturnându-se pe dos; oamenii vor căuta adăposturi, dar nu va fi unde să alerge decât în ​​Pământ. Dacă nu ne unim și nu ne ridicăm deasupra ego-urilor noastre, aceasta este soarta sigură a umanității.

Domnul Guterres a mai adăugat că crede că soluția constă în promovarea energiilor regenerabile. El a spus: „În calitate de acționari ai băncilor multilaterale de dezvoltare, țările dezvoltate trebuie să ceară livrarea imediată a investițiilor și asistenței necesare pentru extinderea energiei regenerabile”. El a cerut băncilor să „își schimbe cadrele și politicile obosite pentru a-și asuma mai multe riscuri” și să investească în energii regenerabile.

Aici, ne deosebim puternic. Nu am văzut nicio dovadă că energia regenerabilă îmbunătățește clima. După cum văd eu, agenda privind schimbările climatice este menită să atragă bogăția de la toți ceilalți și să o distribuie susținătorilor săi. În afară de transferul de bani către campionii schimbărilor climatice, nu văd că se întâmplă nimic. Ceea ce spun ei este, practic, „Daţi-ne banii; vom ști ce să facem cu ei.” Este un joc fix, un drum cu o singură bandă și nu va ieși nimic bun din el.

Putem trece la mașini electrice și să renunțăm la benzină, să apelăm la panouri solare pentru electricitate și să interzicem cărbunele, dar acestea nu vor inversa schimbările climatice. ONU este o scenă pentru cuvinte, dar asta este tot ceea ce este. Este un loc de adunare pentru agenții secreţi din întreaga lume, dar nu este un loc pentru acțiuni pozitive care vor ajuta lumea. Deci, dacă cineva își agaţă speranțele de ONU sau de oricare dintre împuterniciții săi, nu ar trebui să se bazeze pe ea; nu va face nici un bine.

Dacă nu vrem să ne întoarcem la epoca de piatră, singura noastră speranță este să ne ajutăm reciproc să ne ridicăm deasupra ego-urilor noastre. Nu ne putem reține singuri, dar ne putem ajuta unii pe alții să facem acest lucru.

Egoul este baza naturii umane; nimic din noi nu este mai puternic. Acesta este motivul pentru care oamenii vor prefera să moară decât să admită înfrângerea. În acest proces, ne vor provoca o sinucidere colectivă.

Totuși, dacă reușim să ne întoarcem furia nu unul către celălalt, ci către propriile noastre ego-uri care ne incită unul împotriva celuilalt, atunci avem o șansă. Trebuie să avem o imagine clară a viitorului nostru, fără filtre și să realizăm ce pregătim pentru noi și pentru copiii noștri. Poate că dacă ne privim viitorul cu ochi treji, vom putea lua hotărârea de a ne ridica deasupra, de a evita apocalipsa care se profilează și de a ne întoarce către o societate umană mai sănătoasă, mai atentă și prin urmare sustenabilă.

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Dacă nu există inimă, nu există mâncare ”

În urmă cu câteva zile, în presa israeliană a apărut o poveste sfâșietoare despre un agent de securitate dintr-un supermarket care a văzut o femeie furând de pe rafturi. S-a apropiat de ea și i-a cerut să-și deschidă geanta. Când a făcut-o, el a găsit o cutie de hrană pentru copii. Când i-a cerut să returneze cutia, femeia a început să plângă și i-a implorat milă. Ea a explicat că avea un copil acasă, nu avea lapte propriu și nu avea bani pentru a plăti formula.

Proprietarul magazinului nu a depus acuzații împotriva femeii, dar a spus că furtul de mâncare a devenit un fenomen banal. I-a spus unui reporter: „Chiar crezi că vreau să le iau asta?! Suntem ființe umane și am și eu copii. Pe de altă parte, dacă fac din furturile de alimente o conduită acceptabilă, mă pun într-o situaţie dificilă. Este foarte complicat.”

Cred că este o rușine că statul Israel a ajuns într-un asemenea punct în care oamenii trebuie să fure mâncare pentru a-și hrăni copiii. Cheltuim milioane și miliarde pentru atâtea cauze inutile, total redundante, dar nu ajutăm oamenii care nu pot cumpăra alimente pentru copiii lor? Noi, poporul evreu, care am inventat termenii responsabilitate reciprocă, caritate, solidaritate și „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, am ajuns la opusul complet al principiilor pe care s-a întemeiat națiunea noastră. Este pur și simplu o rușine.

Există un singur motiv pentru asta: nu avem inimă. Adică avem inimi, dar sunt reci, nepăsătoare și crude. Avem mai multe organizații de caritate pe cap de locuitor decât orice altă națiune, mai mulți voluntari decât în ​​orice altă națiune în raport cu populația, dar avem încă atât de mulți oameni nevoiași și sunt din ce în ce mai mulți dintre aceştia.‎

Dacă nu ne corectăm inimile, numărul persoanelor sărace, bolnave, subnutrite și fără speranţă pentru bătrâneţe va continua să crească. Dacă nu ne pregătim inimile pentru a avea grijă, nu vom avea o societate în care oamenii să trăiască cu demnitate.

Trebuie să învățăm să ne pese. Toți banii și inovațiile de înaltă tehnologie din lume nu vor face din Israel un loc mai bun. Dar dacă învățăm solidaritatea, responsabilitatea reciprocă și compasiunea, vom avea tot ce ne trebuie și nimeni nu va simți lipsă sau dorinţă.‎

Țara noastră are nevoie de mult mai mulți oameni care să înțeleagă acest lucru și să construiască statul Israel conform acestor principii. Mai ales noi, statul evreiesc, nu ne putem permite să rămânem indiferenți față de cei defavorizați din țara noastră. Avem datoria nu numai față de poporul nostru, ci și față de lume – să dăm un exemplu de solidaritate și responsabilitate reciprocă, un exemplu de iubire pentru ceilalți. Dacă arătăm contrariul, vom plăti enorm: societatea noastră va suferi, iar lumea nu ne va ierta pentru exemplul nostru rău.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→