Daily Archives: 18 septembrie 2022

“Luptă sau zboară” (Times of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Luptă sau zboară

Dacă acest incident nu ar fi fost confirmat de compania aeriană, ar putea trece cu ușurință drept știre falsă. Aparent, doi piloți care zboară într-un zbor comercial plin de pasageri s-au confruntat cu întrebarea „luptă sau zbori” în timpul zborului în cabina de pilotaj și au ales „luptă”. Potrivit unui raport AP, „Doi piloți Air France au fost suspendați după ce s-au luptat fizic în cabina de pilotaj pe un zbor Geneva-Paris în iunie, a declarat duminică un oficial Air France”. Mai rău încă, nu s-au putut opri din luptă până când „a intervenit echipajul de cabină și un membru al echipajului și-a petrecut zborul în cabina de pilotaj cu piloții”. Datorită intervenției echipajului, avionul a aterizat în siguranță.

Au fost mai multe incidente la acea companie aeriană. Raportul  AP descrie de asemenea, un incident de „scurgere de combustibil pe un zbor Air France de la Brazzaville în Republica Congo la Paris în decembrie 2020”. Piloții au redirecționat avionul „dar nu au întrerupt puterea motorului și nu au aterizat cât mai curând posibil, așa cum cere procedura în caz de scurgere. Avionul a aterizat în siguranță în Ciad, dar agenția de anchetă aeriană a Franței a avertizat că motorul ar fi putut lua foc”.

Mă întreb ce ne-ar mai trebui să realizăm că ego-urile noastre ne-au preluat viețile, ne manipulează bunul simț și ne conduc la un dezastru. Dacă oamenii care sunt responsabili pentru sute de vieți în fiecare zi nu își pot controla ego-urile mărunte și sunt dispuși să-și irosească nu numai propriile vieți ci și viețile a sute de oameni care sunt responsabilitatea lor, în cine putem avea încredere?

Câte dezastre și războaie vor mai fi necesare până să ne dăm seama că suntem cel mai mare dușman al nostru, că trebuie să ne corectăm ego-ul? O vom face doar când tragedia ne va atinge personal? După toate probabilitățile, până la acel moment va fi prea târziu să ne corectăm, pentru că nu vom mai exista să o facem. Nu ar trebui să începem acum, cât suntem încă aici și ne putem schimba?

Singura modalitate de a corecta antipatia reciprocă tot mai mare este să recunoaștem că inamicul nostru nu este copilotul nostrum sau de altfel orice alt contestator, ci propriul nostru ego. Și singura modalitate de a lupta cu ego-ul este să mă străduiesc să mă conectez exact cu inamicul meu. Cu alte cuvinte, orice lucru pe care ego-ul îl descrie ca fiind rău, îl deturnez spre bine.

Știu că nu este ușor; știu că sună imposibil; dar știu și că sună imposibil pentru că ego-ul vrea să credem că este imposibil. Odată ce începem să lucrăm împreună, vom descoperi că nimic nu este mai ușor și mai plăcut decât să relaționăm cu alți oameni.

Mă întreb ce ar fi crezut pasagerii acelui zbor dacă ar fi știut ce se întâmplă în cabină în timp ce s-au simțit în siguranță și fără griji. Mă întreb ce cred ei acum, că știu despre asta. Dar mai presus de toate, sper că această poveste incredibilă să devină un semnal de alarmă care demonstrează exact unde ne poate duce egoul dacă îl lăsăm să facă alegerea pentru noi.

“Confllictul Armenia-Azerbaijan — O reamintire a vremurilor precare” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Confllictul Armenia-Azerbaijan — O reamintire a vremurilor precare”


Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan se adresează parlamentului în urma unei escalade a ostilităților asupra regiunii Nagorno-Karabah de-a lungul graniței Armeniei cu Azerbaidjan, la Erevan, Armenia, 13 septembrie 2022. Tigran Mehrabyan/PAN Photo via REUTERS

La doi ani de la ultima încetare a focului dintre Armenia și Azerbaidjan în conflictul lor lung de decenii asupra regiunii Nagorno-Karabah, ciocniri intense au izbucnit brusc. Potrivit rapoartelor, zeci de oameni au fost uciși în noul bombardament. Nu există niciun motiv aparent pentru erupția bruscă, dar este un indiciu al vremurilor precare în care intrăm, în care oamenii sunt insensibili, intoleranți, intransigenți și cel mai rău dintre toate, combativi.

Ne confruntăm cu o iarnă lungă și rece. Războiul Rusia-Ucraina continuă să se dezvolte și există o lipsă gravă de gaze. Prețul său care crește vertiginos alimentează inflația în creștere, iar alimentele de bază devin inaccesibile sau complet absente.

În plus, este posibil să apară noi viruși sau noi tulpini de viruși existenți, exacerbând tensiunile deja crescute. Aceste condiții explozive determină aprinderea conflictelor, care ar putea duce la ciocniri violente precum cea din Nagorno-Karabah sau mai rău.

Pentru a remedia situația, trebuie să înțelegem și să le explicăm celorlalți că singura modalitate de a dezamorsa situația și de a reduce tensiunile este să creăm energic o atmosferă pozitivă în rândul tuturor. Trebuie să cultivăm în mod intenționat conexiunile pozitive, deoarece conexiunile negative sunt deja existente, iar singura modalitate de a le echilibra este să stabilim ceea ce lipsește în prezent: conexiuni pozitive. Și dacă pare nefiresc (și neplăcut) să faci asta, este doar o dovadă că deja conexiunile negative sunt instalate și ne domină sentimentele.

Trebuie să ne amintim că nu putem face pace decât cu un dușman și doar cu un inamic trebuie să facem pace. Trebuie să se simtă ciudat, deoarece să te împrietenești cu un inamic este cel mai puțin natural lucru de făcut. Lucrul natural de făcut este să lupți împotriva dușmanului tău. Dar am văzut deja unde duce calea naturală. Cred că este timpul să ne aventurăm pe calea nefirească, dar cu siguranță mai constructivă și mai sigură – calea păcii.

Nu trebuie să ne așteptăm să fim de acord unii cu alții. Dezacordurile care ne-au pus unul împotriva celuilalt vor rămâne probabil. Prin urmare, nu ar trebui să încercăm să ne rezolvăm diferențele. Ar trebui, totuși, să fim de acord să nu fim de acord și ca din acest punct de plecare să construim o relație nu un conflict, ci o relație.

Această abordare va trezi o forță pozitivă între noi, care va echilibra forța negativă predominantă în prezent. Acest lucru ne va permite să vedem noi modalități de conexiune, să găsim o nouă apropiere cu oameni care până acum erau dușmani.

Am încercat războiul, am încercat boicotarea, am încercat aproape orice opțiune negativă. Este timpul să încercăm să ne conectăm fără a ne impune punctele de vedere și fără a le încălca, ci pur și simplu să ne conectăm de dragul conexiunii.

“Sistemul întrebării de aur” (Times of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Sistemul întrebării de aur

Prietenul și studentul meu Semion m-a întrebat despre ceva numit „sistemul întrebării de aur”. Mi-a spus că în 1994, Jeff Bezos fondator și președinte executiv al Amazon, a decis să părăsească fondul speculativ unde era vicepreședinte și să înființeze o librărie online. Șeful lui i-a cerut să-și reconsidere demisia și i-a dat 48 de ore să se gândească la asta și că îi va acorda o mărire de salariu dacă alege să rămână. În acele 48 de ore, Bezos s-a gândit mult. Și-a imaginat că are 80 de ani și regretă că nu a luat decizia sa. Și-a dat seama și că dacă nu va reuși, nu ar regreta. Așa că a decis să meargă până la capăt cu demisia și să înființeze librăria online care a devenit în cele din urmă Amazon.

Această serie de întrebări, a spus Semion, se numește „sistemul întrebării de aur”. În esență, încorporează cinci întrebări, care sunt de fapt una: cum mă voi simți în legătură cu decizia mea de mâine, peste o săptămână, peste o lună, peste cinci ani și peste 20 de ani?

Întrebările sunt foarte importante. Când te confrunți cu o răscruce în viață, este important să-ţi pui întrebarea corectă. După părerea mea, în astfel de momente întrebarea de pus este „Ce ​​rezultat îmi doresc la sfârșitul vieții?” sau „La ce fel de concluzie vreau să ajung până la urmă?”

Aceasta nu este o situație simplă. Dacă simți că vei rata dacă nu faci un salt în necunoscut acum, atunci ar trebui să-l urmezi pentru că altfel, s-ar putea să-ți petreci tot restul vieții regretând că nu ai ales să mergi în asta. Pe de altă parte, dacă saltul tău nu reușește, care va fi prețul eșecului?

Prin urmare, nu trebuie să luăm astfel de decizii cu ușurință și nu ne putem schimba viața o dată la două zile. Cu toate acestea, o dată sau de două ori în viață trebuie să facem schimbări radicale. Dacă evităm să luăm orice decizie și rămânem ezitând, nu vom realiza nimic și mereu vom regreta.

Ca toți ceilalți, am avut propriile mele momente critice în viață, care au necesitat decizii radicale. O astfel de decizie a fost să părăsesc Uniunea Sovietică și să mă mut în Israel. O altă decizie și mai radicală, a fost să dau o afacere care făcea milioane pentru literalmente nimic și să rămân cu profesorul meu RABASH. Nu am regretat nicio decizie, nici măcar un minut.

Aveam un scop în viață, exista o oportunitate reală de a-l atinge și aș fi renunțat la orice pentru asta. A dat roade. Acum am ceea ce mi-am dorit cu adevărat în viață și nu am nevoie de aur, bani, mașini sau orice altceva.

Pentru mine, modul de a gestiona punctele de cotitură din viață nu a fost să privesc înapoi, ci să privesc înainte, la ultima zi a vieții mele și să mă întreb: Care va fi concluzia vieții mele, concluzia ei?

Trebuia să știu că indiferent dacă am reușit sau nu, și chiar dacă am făcut greșeli, am depus efort. Aceasta este ceea ce contează – că am făcut efortul, că am încercat tot posibilul să fac asta.

Viața are un scop; trebuie să fim pregătiți pentru asta și când vine ocazia de a-l realiza trebuie să fim pregătiți să sărim în necunoscut.