Daily Archives: 22 decembrie 2022

Avansare prin presiune

221Întrebare: De ce o persoană ar trebui să avanseze către scop prin presiune, conform metodei cabaliste?

Răspuns: Faptul este că trebuie să-ți înlocuiești natura, fie voluntar și conștient, fie sub presiune aspră.

Fie produci tu însuți aceasta presiune si te convingi sa iti schimbi atitudinea fata de oameni, fie te convinge natura — una din două. Aceasta este manifestarea tuturor corectărilor, care ar trebui implementate chiar aici, în această lume, în relațiile noastre reciproce.

Întrebare: Să spunem că în principiu cunosc și înțeleg această metodă. Dar deodată, înainte de o acțiune, există o astfel de stare încât doar intru într-o disonanță care mă apasă?

Răspuns: Dar acesta este doar un simplu egoism! Înseamnă că îți lipsește influența grupului și că nu ești suficient de integrat cu acesta. Cel mai important lucru este mediul, grupul.

Comentariu: Dar asta se întâmplă numai înainte de acțiune. Apoi, când intru deja în acțiune, merg ca o piatră de moară și ies din această stare, realizez cât de important este și cât de interesant este. Dar totuși, cu următorul pas simt din nou presiune.

Răspunsul meu: Adevărat. Așa se întâmplă: încet și treptat până când ți se dezvăluie forța altruistă care este ascunsă în interiorul forței egoiste. Trebuie să trecem la ea.

Comentariu: Abia atunci vine înțelegerea, dar este în senzații și nu în minte și abia mai târziu este analizată de minte. Trec prin depășire și doar în senzații simt o amploare mai mare.

Răspuns: Cu siguranță. Totul se întâmplă în simțiri. Realitatea obiectivă ne este dată în simțiri, așa cum spuneau marxiştii.

KabTV “Am primit un apel: Prin Presiune” 02.12.2013

 

Împărțirea în sursă și efect

243.05Ramura dorește, iubește și râvnește orice conduită din rădăcină și nu tolerează și urăște orice conduită care nu este în rădăcină.

Aceasta este o lege de necălcat, care se aplică fiecărei ramuri și rădăcinii ei (Baal HaSulam, Studiul celor Zece Sefirot, Partea 1, Observația interioară, Capitolul 4, punctul 19).

Întrebare: Creatorul, care este dorința de a dărui și nu de a primi, este rădăcina noastră. Cu toate acestea nouă, care suntem o ramură a acestei rădăcini, nu ne place să dăruim și să ne unim. Unde este logica aici?

Răspuns: Suntem produsul acestei consecințe. Aici are loc împărțirea în sursă și efect. Sursa noastră dăruiește, emană, iubește și se dezvoltă. Și noi suntem consecința Ei. De aceea iubim tot ceea ce primim de la Ea. Vrem să primim tot ce este plăcut de la Ea, dar nu vrem să primim calitățile Ei.

Se dovedește că nu vrem să dobândim calitățile Ei, ci vrem aceea cu care Ea ne împlinește.

KabTV “Studiul celor Zece Sefirot (TES)” 12.04.2022

Una dintre sursele antisemitismului

549.01Întrebare: Marii cabalişti ale căror cărți sunt surse de înțelepciune și idei, au vorbit despre intoleranța evreilor unii față de alții?

Răspuns: Desigur. Multe surse spun că ura care se dezvăluie între evrei este cea mai mare din lume.

Întrebare: Ar putea fi aceasta una dintre sursele antisemitismului?

Răspuns: Fără îndoială. Baza urii reciproce, a opoziției și a intoleranței care sunt încorporate în caracterul evreu sunt în același fel baza acelor evenimente care au însoțit poporul evreu de mii de ani și îl însoțesc până în zilele noastre. Acest lucru poate fi văzut printre altele, în exemplul guvernului nostru [Israelului].

Întrebare: Am urmărit depunerea jurământului membrilor guvernului israelian. Am fost uimit când reprezentanții părții arabe a Statului Israel nu numai că nu au făcut fotografii lângă steag, ci pur și simplu au plecat. Cum este posibilă o astfel de structură statală în care reprezentanții unei părți a populației sunt împotriva statului în care trăiesc?

Răspuns: Nu sunt doar arabi, ci și evrei. Acest lucru este destul de firesc pentru țara noastră. Aceasta este o țară specială care merge pe propriul său drum.

KabTV “Conversaţii, Israel şi impactul lui asupra lumii” 18.11.2021

 

Cărți care atrag lumina superioară

209Întrebare: Cum putem noi, care suntem atât de mici, să mișcăm brusc lumile? Aţi spus că atunci când un copil mic doar plânge, mama lui fuge imediat la el și face tot ce vrea acesta.

Răspuns: Da, cel mai mic este cel mai puternic.

Întrebare: Chiar și cei care abia încep avansarea?

Răspuns: Dar ei o fac! Ei vor să intre în contact cu Creatorul. Da, sunt cei mai puternici.

Chiar dacă nu înțeleg nimic, ca un bebeluș care stă întins într-un leagăn și țipă. Bebelușul nici măcar nu își dă seama că plânge – doar îl doare, iar acesta este un țipăt natural. Nu realizează că în felul acesta o mamă poate fi chemată şi va veni să-i dea ceva. Nu înțelege lanțul de acțiuni pe care îl invocă. El țipă pentru că este o reacție firească la ceea ce i se întâmplă.

Întrebare: Putem spune că cineva care încearcă să citească, de exemplu, Tora sau sursele cabaliste, începe să scoată acest strigăt?

Răspuns: Da, desigur. Dar nu doar pentru a citi, în special Tora. Tora nu va ajuta aici. Este nevoie fie de Cartea Zohar, fie de alte cărți cabalistice.

Comentariu: Dar nu mă refer la principiul extern al lecturii, ci la cel intern — căutarea de sine, căutarea a ceea ce este în mine.

Răspunsul meu: Nu, în afară de aceasta, este nevoie de o carte care să evoce lumina superioară cel mai puternic. Cartea Zohar este cea mai eficientă.

Întrebare: Deci sfatul dvs. este să citești fără să înțelegi?

Răspuns: Acesta este sfatul meu pentru că am trecut prin asta cu Rabash. Acesta este sfatul meu pentru că așa funcționează. Obișnuiam să citim Cartea Zohar doar o jumătate de oră seara înainte de a merge la culcare. Și a fost doar citit fără niciun comentariu.

În jurul mesei stăteau 20 de oameni cu Rabash în frunte și timp de o jumătate de oră am citit pe rând: primul volum, apoi pe al doilea, pe al treilea și așa mai departe. Deci, am citit o pagină sau două și am plecat acasă. Așa se încheia ziua.

Dar când Rabash și cu mine am studiat singuri în excursii, în conversații personale sau lecții, a existat o atitudine diferită. Veneam în parc, ne plimbam și apoi ne așezam pe o bancă. Scoteam o carte și discutatm despre carte sau doar vorbeam două ore. După aceea, ne plimbam din nou și plecam acasă. Și așa a fost timp de 12 ani.

Din KabTV “Secretele Cărții Eterne”12.02.2010

Întreaga mare este într-o picătură

712.03Fiecare rând al Torei are o profunzime imensă. Tora este infinită, ca și cum întreaga mare ar fi într-o singură picătură. După cum spune Cabala: întregul univers există în fiecare punct al universului.

Întrebare: Cum se poate așa ceva?

Răspuns: Este ca o imagine holografică pentru că totul constă din tot. Lumea noastră abia acum începe să înțeleagă acest lucru pe baza holografiei. În principiu, dacă există perfecțiune atunci fiecare parte a ei trebuie să fie perfectă. Cum poate fi imperfect dacă trebuie să fie egal, asemănător și întregul să se repete complet în toate?

Se dovedește că întregul și o parte sunt absolut echivalente. Fiecare persoană și întreaga lume sunt absolut egale.

Întrebare: Atunci cum a ieșit ceva imperfect din Creatorul perfect?

Răspuns: Creatorul a creat creația nu din Sine, ci din nimic. Dorința de a primi este amprenta Lui. Adică suntem absolut opuși Lui. Dar starea noastră finală este egală cu Creatorul și perfectă. Trebuie să ajungem la ea singuri.

Noi, parcă ne întoarcem pe aceeași cale și devenim din ce în ce mai perfecți revenind la sursă. Cabala și Tora sunt angajate în acest lucru.

KabTV “Secretele Cărții Eterne” 12.02.2010