Monthly Archives: ianuarie 2023

Frica de Domnul este începutul înțelepciunii

294.4„Frica de Domnul este Resheet [începutul] înțelepciunii.” De asemenea, este scris: „Frica de Domnul este Resheet [începutul] cunoașterii”, deoarece frica este numită Resheet. De asemenea, este poarta prin care să intri în credință și întreaga lume există în această Mitzva” (Baal HaSulam, Introducerea cărții Zohar, „Poruncile Torei”, Prima Poruncă, punctul 189).

Frica de Creator este o fundație comună care leagă totul și ține întreaga construcţie pe sine. O persoană se teme de Creator, care este rădăcina tuturor, guvernează totul și organizează totul. Nu există nimic în lume care să existe în afara Creatorului, singura Forță Superioară care îmbrățișează totul.

Este o greșeală să crezi că o persoană poate exista independent de Creator și poate decide singură ceva. Așa ceva nu există în natură. Numai Creatorul face totul și prin urmare, frica de Creator este rădăcina tuturor.

A te teme de Creator înseamnă a tremura în fața măreției celui care domnește peste toate și guvernează totul, ca înaintea singurei Forțe din lume de care o persoană depinde sută la sută.

Dar nu este vorba despre a-ți fi frică de Creator, ci de a te teme să te desparţi de forța care îmbrățișează totul. O persoană ar trebui să perceapă fiecare moment al existenței sale ca fiind trimis de Creator. Aceasta este ceea ce se numește frica de Creator.

Creatorul este întreaga natură, care include toate legile naturale pe care El le-a stabilit.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 1/23/23, Scrieri ale lui Baal HaSulam „Introducere în Cartea Zohar

 

Lumea există datorită femeilor

587.01Întrebare: Ce atrage bărbații către femei?

Răspuns: Multe lucruri. Depinde ce preferințe au bărbații. În funcție de ei, ei caută împlinirea corespunzătoare la femei.

Dar în principiu, o femeie este o persoană de neînlocuit în societate, datorită căreia aceasta există. Bărbații ar putea trăi liniștiți în pădure, să stea lângă foc și să fumeze, iar o femeie îl obligă pe bărbat să construiască lumea.

Întrebare: Dar când un bărbat alege o femeie chiar și pentru o relație de scurtă durată, el nu crede că ea salvează lumea. Ce îl atrage la ea?

Răspuns: În principiu, un bărbat nu este capabil să existe fără femei. O femeie poate fără bărbat, dar un bărbat nu poate fără femeie.

Întrebare: În ce sens nu poate exista fără ea? La urma urmei, poate găti singur o masă, își poate duce hainele la spălătorie sau le poate spăla.

Răspuns: Chiar și în lumea modernă, toate acestea sunt foarte dificile. Nu cred că acest lucru este posibil în sensul larg al cuvântului. O femeie însă, rezolvă totul, este obișnuită și poate avea grijă de ea însăși. Un bărbat nu poate avea grijă de sine!

Întrebare: Vreţi să spuneţi că are nevoie de o completare psihologică specială?

Răspuns: Psihologic, fizic și fiziologic – toate. Este imposibil să trăiești fără femei. Fără bărbați, însă, este posibil.

KabTV „Scurte Întrebări și răspunsuri” 06.01.2023

Lumea noastră — Primirea pentru a primi pentru sine

Întrebare: Există exemple de primire de dragul dăruirii în lumea noastră?

Răspuns: Nu. În lumea noastră, nu simțim dorința de a primi și dorința de a dărui într-o formă deschisă. Nu vedem împlinirea pe care o primesc alții.

Întrebare: Dar în lumea noastră, o persoană simte și că primește și dăruiește. Despre ce dorințe vorbim aici?

Răspuns: Faptul este că în lumea noastră toate dorințele sunt egoiste. Chiar dacă o persoană dăruie, acționează așa doar pentru sine.

Întrebare: Deci, atunci când o persoană intră într-un fel de contact cu o forță superioară, ea primește ceva de la ea și îi dă ceva. Și aceste calcule o umple când primește și dăruieşte. Și dacă doar contactez oameni din lumea asta, tot primesc și dau și eu ceva, și eu umplu, dar este altceva?

Răspuns: Dacă presupuneți că acest lucru vă aduce mai aproape de Creator, că îi puteți oferi Lui, atunci simțiți că primiți sau dăruiți. Este imposibil să dăruiești și să primești direct de la Creator. Asta merge întotdeauna prin umanitate, prin alți oameni.

KabTV, “Studiul Celor Zece Sefirot (TES)” 15.01.2023

 

De ce are nevoie lumea de Cabala?

254.01Întrebare: Ce oferă unei persoane studiul Cabalei?

Răspuns: Oferă capacitatea de a simți lumea și de a răspunde la toate întrebările care apar în el.

Întrebare:  De ce are nevoie lumea de Cabala?

Răspuns: Pentru ca oamenii care locuiesc în ea să poată răspunde la întrebările lor.

Întrebare:  Care este puterea gândirii și cum o putem folosi?

Răspuns: Puterea gândirii este cea care controlează omul și cu ajutorul căreia omul controlează lumea.

Din KabTV, „Scurte Întrebări și răspunsuri” 06.01.2023

“Ziua Comemorarii Holocaustului: Reflecții asupra noului antisemitism” (Times of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Ziua Comemorarii Holocaustului: Reflecții asupra noului antisemitism”

Ziua Comemorării Holocaustului este un moment pentru a reflecta asupra trecutului și asupra modului în care circumstanțele moderne demonstrează că spectrul de rău augur al antisemitismului nu a murit pur și simplu odată cu cel de-al Doilea Război Mondial.

Într-adevăr, supraviețuitorul Holocaustului Manfred Goldberg a declarat recent că rețelele de socializare le-au dat antisemiţilor o putere de propagandă „la care naziștii nu puteau decât să viseze”. Dl Goldberg și-a împărtășit și temerile cu privire la un viitor „sumbru”, fără supraviețuitori care să-și spună poveștile.

În cartea mea Noul antisemitism – Mutația unei uri de lungă durată, am subliniat faptul că antisemitismul este viu și ar trebui să servească drept un semnal de alarmă pentru evreii din întreaga lume. La fel ca domnul Goldberg mulți din comunitatea evreiască au serioase îngrijorări pentru viitor.

De exemplu Steven Spielberg, care a înființat Fundația USC Shoah pentru a păstra memoria Holocaustului și-a exprimat îngrijorarea profundă că genocidul este la fel de posibil astăzi, ca și în timpul erei naziste. „Când ura colectivă se organizează și se industrializează, urmează genocidul. Trebuie să luăm asta mai în serios astăzi decât cred că a trebuit să o luăm într-o generație.”

În trei luni de la venirea lui Hitler la putere în Germania, în 1933 a fost ordonat un boicot la nivel național al întreprinderilor și profesioniștilor evrei. Explicația oficială a naziștilor pentru boicotare a fost că acestea au fost implementate ca o contrareacție la cerințele organizațiilor evreiești din SUA și Marea Britanie care boicotau produsele fabricate în Germania din cauza ascensiunii naziștilor la putere. Această acțiune a legitimat activitatea antievreiască și i-a oferit un sprijin oficial care nu a existat până atunci și a marcat începutul războiului împotriva evreilor, odată cu pătrunderea în conștiința germană a ideologiei antisemite.

Boicoturile naziste au fost însoțite de hărțuirea și vandalizarea afacerilor, oamenilor și instituțiilor evreiești. Boicoturile au fost urmate de un ciclon tot mai mare de acțiuni care au dus la moartea a șase milioane dintre frații noștri. Din acest motiv, este de înțeles că atunci când evreii aud cuvântul „boicot”, acesta încă mai declanșează o reamintire brutală a începuturilor Holocaustului.

Există diferențe între anii 1930 și astăzi, cea majoră fiind existența Statului Israel. Poziția Israelului de astăzi în raport cu evreimea din întreaga lume este similară cu cea a evreilor din Germania din anii 1930: se află în prima linie și suportă greul unui nou război împotriva evreilor. Antisemitismul a fost reambalat sub pretextul antisionismului.

Israelul este o parte intrinsecă a identităţii colective evreieşti şi este perceput ca atare de către naţiunile lumii. Deci, atunci când judecata este pronunțată și pedeapsa este impusă Israelului, aceasta cade asupra întregului colectiv evreiesc și nu numai asupra unei părți individuale. Presiunea din ce în ce mai mare împotriva evreilor și a statului Israel este un semnal de alarmă ca evreii să se unească și să pună întrebări esențiale: Cine suntem noi ca popor? De unde venim? Unde ne îndreptăm?

Poporul evreu este un exemplu unic în umanitate. Faptul că strămoșii noștri proveneau inițial dintr-o mare varietate de medii, uniți peste diferențele lor și au devenit o singură națiune, uniți „ca un singur om cu o singură inimă” ne face unici. Dar această unicitate nu înseamnă că trebuie să privim cu dispreț pe alții; înseamnă că trebuie să-i slujim pe alții folosind înțelepciunea noastră ancestrală pentru beneficiul omenirii. A oferi lumii un exemplu de unitate sub motto-ul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, este ceea ce națiunile cer în mod subliminal de la noi. Ei simt instinctiv că evreii dețin cheile păcii și prosperității în lume, iar plângerea lor că nu împărtășim aceste chei se manifestă ca antisemitism.

Este de datoria fiecărui evreu să se unească din nou peste diferențele dintre ei. Singurul lucru care va pune capăt noului război împotriva evreilor este ca întregul popor evreu să fie ca unul singur. După cum a scris marele cabalist Rav Yehuda Ashlag despre rolul esențial al națiunii evreiești și despre ceea ce se așteaptă de la noi să îndeplinim:

„Creatorul a spus „Tu vei fi Segula Mea [remediu/virtute] dintre toate popoarele.” Aceasta înseamnă că vei fi leacul Meu și scântei de purificare și curățire a trupului vor trece prin tine peste toate popoarele și natiunile lumii. Națiunile lumii nu sunt încă pregătite pentru asta și am nevoie de cel puțin o națiune pentru a începe acum, așa că va fi ca un remediu pentru toate națiunile.” Scrierile lui Baal HaSulam, „Arvut [Garanția reciprocă]”

De-a lungul timpului, evreii au abandonat conexiunea unică pe care au cultivat-o cândva și au devenit egocentrici. Cu toate acestea, presiunea globalizării ne forțează din nou spre interdependență, deoarece umanitatea caută o modalitate de a trăi împreună în pace, dar nu poate găsi una. Până când evreii nu vor reînvăța cum să creeze unitate între ei ca înainte, lumea va avea lipsă de acces la cunoștințele despre cum să îndeplinească această necesitate de integrare și va continua să ne învinovățească pentru necazurile ei. Este o presiune crescândă asupra noastră, până când în sfârșit ne vom schimba cursul de acțiune spre coeziune, mai degrabă decât spre scindare.

Nevoia de coeziune este la fel de crucială astăzi ca și în acele vremuri. Evreii trebuie să se angajeze pe o cale comună pentru a deveni din nou un popor unificat și înfloritor, cu dorința de a avea un spirit și o viziune comună. Trebuie să ne lăsăm deoparte impulsurile materiale și temerile noastre de dragul acestei generații și al generațiilor viitoare.

„De ce majoritatea lumii și ONU nu agreează Israelul?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: „De ce majoritatea lumii și ONU nu agreează Israelul?”

Israelul există într-un fel de joc, în care, indiferent cât de mult bine aparent aduce Israelul lumii, cu numeroasele progrese în știință, tehnologie, medicină și ajutor umanitar, lumea se raportează din ce în ce mai negativ la Israel.

Într-adevăr, avem nevoie să primim lovituri și să fim tratați rău până când ne vom redresa unii față de alții și față de rolul nostru în lume—să dezvoltăm relații de unitate deasupra diferențelor și diviziunilor noastre. Dacă dezvoltăm astfel de relații, atunci atitudinea lumii față de noi se va schimba dramatic de la negativă la pozitivă.

Antisemitismul și negativismul în creștere față de Israel pot fi comparate cu o presiune tot mai mare asupra unui blocaj într-o țeavă, pentru a o debloca și a lăsa să curgă în lume o abundență de încântare și bunătate. Într-adevăr, dacă noi, evreii, ne-am conecta în mod pozitiv unii cu alții peste tot în lume, atunci am debloca acel blocaj și am servi ca o conductă de abundență pentru lume, iar atunci când toți vor experimenta unitatea, fericirea și bunătatea, atunci atitudinea față de noi se va schimba și va deveni una de venerare a unui popor care aduce unitate, fericire și prosperitate în întreaga lume.

Bazat pe videoclipul „De ce este Israelul urât atât de mult în ciuda tuturor lucrurilor aparent bune pe care le aduce lumii?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.

Fără creație, nu există Creator

712.03Întrebare: Spui că întreaga dezvoltare a lumii se desfășoară în dorința noastră egoistă. Dar dacă nu există timp în spiritualitate, cum de s-a întâmplat aici? Într-un anumit interval scurt de timp?

Răspuns: Nu există timp în spiritualitate. Dezvoltarea nu are loc în paralel în două lumi: cea spirituală și a noastră.

Nu există absolut nimic în lumea spirituală, nici măcar lumea spirituală însăși. Există ceea ce percepi tu. Dacă percepția are loc în dorințele egoiste, atunci simți lumea noastră, iar dacă are loc în dorințele altruiste, de dăruire și iubire, lumea superioară.

Nu există deloc nici lumea noastră, nici lumea spirituală. Lumea superioară există doar în raport cu cel care o percepe, dacă acesta își percepe asemănarea cu forța superioară, cu lumina superioară.

Nu există Creator fără creație. Nu există timp, nu există viață dacă nu există cineva care să o simtă ca existentă.

Dacă lumea este ceva care se manifestă în senzațiile noastre, atunci ea există doar relativ la noi. Ea nu are nicio formă în afara noastră.

Nu cunoaștem sursa acestei forțe. Lumina coboară asupra mea. Pot identifica această sursă doar în măsura în care sunt asemenea luminii. Atunci pot spune că sursa are probabil aceeași calitate.

Este imposibil de înțeles. Pentru asta, trebuie să te schimbi pe tine însuți.

Din „Am primit un apel. Istoria reală a lumii” de la KabTV 21.01.2012

De la frică la fior

249.02Un om este creat din materia dorinţei de a primi plăcere; prin urmare, este în mod constant îngrijorat dacă va putea obține plăcere. Este preocupat de acest lucru în fiecare moment al vieții sale, omul simte un fel de deficiență și se teme că nu o va putea împlini. Este ca un iepuraș care se ascunde mereu sub un tufiș tremurând de frică.

Frica de a nu obține ceea ce ne dorim trăiește în noi tot timpul. Aceasta este natura noastră a dorinței de a primi plăcere, care se bazează pe frică.

Dar când ne corectăm, trebuie să trecem de la frică la fior. Acesta este ceva complet diferit. Mi-e teamă că nu voi putea dărui Creatorului, nu voi putea să mă apropii de El, să devin ca El, să-I împlinesc dorința. El m-a ghidat și mi-a dat exerciții toată viața și mi-e teamă că nu voi simți asta și nu mă voi conecta corect cu El.

Frica este teama cu privire la propria mea existență, iar fiorul este neliniștea dacă Îi voi face plăcere Creatorului. Sarcina principală a omului este să obțină un astfel de fior; aceasta este chiar prima poruncă.

Sentimentul că totul vine de la Creator și că nu există altcineva în afară de El este rădăcina fiorului corect de la care cineva ajunge deja la înțelepciune, realizare și împlinire corectă.

Sursa fiorului faţă de Creator se află în Bina, iar deasupra Bina se află Hohma, înțelepciunea. Și chiar mai sus este Keter, guvernarea deplină a Creatorului asupra întregii realități. Prin urmare, este posibil să intrați în GAR, în Sefirele mai înalte Bina, Hocma și Keter, numai prin Bina, care se numește fior.

Există diferite etape ale fricii. În stadiile inițiale, omul își face griji pentru sine, despre ceea ce i se va întâmpla și ce nu va avea și îi este frică de pedeapsă. Și așa trece prin toate fricile până când se ridică la un fior adevărat când îi este frică dacă va fi capabil să-L mulţumească pe Creator.

Și pentru a ajunge să tremure în fața Creatorului, omul are nevoie de o muncă adecvată cu prietenii săi, unde este rădăcina tuturor fricilor: dacă voi putea să-mi ajut prietenii, dacă voi putea simți sau nu ajutorul lor pentru mine? Toată munca de dezvoltare spirituală se învârte în jurul garanției reciproce.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 1/23/23, Scrieri ale lui Baal HaSulam „Introducere în Cartea Zohar”

Acționând de dragul celorlalți

180Întrebare: Ce înseamnă „a acționa de dragul altora”? De exemplu, un muncitor din fabrică stă în spatele unei mașini timp de 12 ore. Lucrează pentru alții? Sau, să presupunem că un profesor de la școală îi învață pe copii. Este asta de dragul altora?

Răspuns: Nu. Acțiunea de dragul altora este o intenție și nu acțiunea în sine. Pot să lucrez 20 de ore pe zi, dar nu înseamnă nimic. De ce fac asta? Dacă este în beneficiul altora și aceasta este motivația mea, atunci fac bine. Dar dacă muncesc 20 de ore pe zi pentru a câștiga un milion de dolari, atunci nu fac bine nimănui.

Întrebare: Înseamnă că trebuie să avem un fel de dispozitiv pentru a verifica această intenţie?

Răspuns: Nu avem un astfel de dispozitiv. Nu putem măsura eforturile interioare ale unei persoane. Nu putem măsura gândurile lui.

KabTV „ Stări Spirituale” 08.01.2023

Al treilea exil, din spiritualitate

747.03În timp ce lucrau asupra lor înșiși la nivelul celui de-al Doilea Templu, poporul Israel a încercat să facă tot posibilul pentru a rămâne în el, dar egoismul a crescut pentru că ego-ul care conținea întreaga umanitate nu a fost corectat, deoarece omenirea încă se dezvolta egoist.

Prin urmare, egoismul în curs de dezvoltare i-a afectat pe evrei și ei nu au putut rămâne la același nivel de interacțiune binevoitoare unul cu celălalt. Starea lor este reprezentată de războaiele cu romanii și grecii, dar de fapt acestea au fost războaie interne ale poporului Israel.

Căderea s-a produs sub influența dorințelor egoiste: cele grecești (în ideologie) și romane (în acțiune). Desigur, nu este vorba despre greci și romani pentru că vorbim doar despre stările interne ale aceluiași grup al lui Abraham.

În cele din urmă, ei au căzut de la nivelul celui de-al Doilea Templu: „Nu face celuilalt ceea ce ţie îți este urât”, au fost complet deconectați de orice fel de acțiuni reciproce și au devenit ca oamenii obișnuiți. Aceasta înseamnă că au fost capturați nu de egipteni sau babilonieni, ci de omenire în general, care a fost deconectată de toate categoriile spirituale.

Aceasta este următoarea, cea mai dificilă etapă – al treilea exil, din spiritualitate. Evreii au intrat în el treptat și și-au pierdut gradul anterior. Acesta a continuat mulți ani și s-a încheiat în secolul al XVI-lea pe vremea lui Ari.

KabTV „Am primit un apel. Istoria poporului evreu” 04.05.2014