Daily Archives: 19 mai 2023

Credință deplină în Creator

765.1„Întregul pământ este plin de gloria Creatorului” este prima lege, obligatorie și neschimbată, care spune că Creatorul umple întreaga lume, mișcă și controlează totul. O singură forță operează în toată realitatea și nu există nimic altceva în afară de ea.

Trebuie să luăm această afirmație ca pe o axiomă și ca pe o lege primară care ni se dezvăluie treptat, pas cu pas. Pe măsură ce stabilim legătura cu natura spirituală, dezvăluim acest adevăr că pământul este plin de gloria Lui.

De la bun început trebuie să ne acordăm cu faptul că ne străduim să dezvăluim această lege. Toate evenimentele vieții noastre au o singură cauză; tot ceea ce ni se întâmplă în fiecare secundă este aranjat de Creator și nu există altul în afară de El.

Se spune că „pământul este plin de slava Lui”, pentru că pământ (Ereț) înseamnă dorinţă (Rațon). Creatorul creează această dorință și o reînnoiește zi de zi, în fiecare clipă. Prin urmare, nu vedem altceva decât acțiunile Creatorului.

Dacă avem gânduri că altcineva face altceva decât Creatorul, atunci acest lucru este greșit. El singur a făcut, face și va face toate acțiunile care au loc în viața noastră. Prin urmare această condiție, această lege, acest principiu trebuie să intre în viața noastră în toate situațiile posibile, astfel încât să nu vedem și să nu simțim nimic în afară de Creator.

Toate dorințele noastre sunt pline de prezența Creatorului sub toate formele posibile și în esență îl simțim doar pe El. Nu există nimeni altcineva care să ne poată îndeplini dorințele. Nu ne putem îndoi nici măcar o secundă că am primit ceva care nu este de la Creator pentru că pur și simplu nu poate fi.

Suntem în interiorul Creatorului și Îl dezvăluim numai pe El. Nu există altul; un singur Creator El Însuși umple întreaga lume. Când descoperim acest lucru pe deplin, se numește credința completă a omului în Creatorul său.

Din lecţia zilnică de Cabala 14/5/23, „Întregul pământ este plin de slava Lui”

Iluzia lumii

423.01Comentariu: Privind o persoană sau un obiect, le simt, așa cum spuneți, prin interacțiunea forțelor. Dar eu percep aceste obiecte ca pe o imagine vizuală, iluzorie pe care o numiți ecran.

Răspunsul meu: Faptul este că percepem ecranul nostru natural cu care ne-am născut. Interacțiunea forțelor desenează pe el o imagine multidimensională a lumii.

Adică, creăm ecrane plate în noi înșine precum un ecran de computer sau un ecran de film, care sunt situate în interiorul lumii noastre. Lumea noastră în sine este și ea un ecran, doar că este tridimensional și volumetric, precum tehnologiile 3D sau alte tehnici de ultimă generație.

Există 125 de astfel de ecrane sferice, adică sfere îmbrăcate una în alta. Suntem în cea mai mică sferă interioară. Acest ecran care inițial ne-a fost dat automat și în care ne imaginăm ca existând se numește „lumea noastră”.

Este creat doar de două forțe, primirea și dăruirea, la nivelul minim al interacțiunii lor. Dacă le putem dezvolta și să ne ridicăm astfel încât forța dăruirii să prevaleze asupra forței primirii, atunci ne vom extinde și vom intra în următoarea sferă, următorul ecran, unde ne vom simți trăind dar într-o formă complet diferită. .

Adică ne vom simți pe noi înșine, calitățile noastre și întregul mediu complet diferit. Aceasta se numește „lumea superioară”. Apoi trecem la următoarea stare, și la următoarea și așa mai departe.

Toate aceste stări se suprapun și nu interferează cu noi, ca și cum ai fi într-un cinema și ai vedea pe ecran cum stai și vezi un film, iar în acel film, vezi cum stai și vezi un alt film , și așa mai departe, la fel în acest mod, 125 de ecrane în interior.

Comentariu: Tot ceea ce simt și văd în jurul meu este de fapt interacțiunea forțelor din mine. Dar o văd pe ecranul meu intern. De fapt, acest ecran este doar o iluzie prin care mă pot ține cumva de forțele care există în spatele ei.

Răspunsul meu: Este foarte greu de imaginat acest lucru pentru o persoană care nu simte asta. Pur și simplu simți că ești în realitatea noastră. O desenezi, adică o creezi cu gândurile și forțele tale. De fapt ea nu există.

La urma urmei 125 de sfere concentrice de realizare, nu există în afara ta. Tu le desenezi, le creezi.

Aceasta este o știință foarte complexă. Prin urmare, este necesar să vă obișnuiți treptat cu o astfel de acțiune, să intrați în ea și să vă obișnuiți cu ea. Apoi simțiți dintr-o dată că totul este într-adevăr aranjat în acest fel și trăiti în acest fel.

KabTV „Am primit un apel. Iluzia lumii” 1/2/11

Ce este invidia?

579Întrebare: Ce este invidia?

Răspuns: Invidia este atunci când îl simți pe celălalt deasupra ta. Când depinzi de el îl invidiezi.

Privim totul din punctul de vedere al Cabalei unde totul se apreciază în măsuri: Sefirot, grade, Partzufim și pornim doar de la asta. Există o dorință mică și una mare, una raportată la alta. Există iubire – starea conjugată, ura – starea opusă și așa mai departe. Totul este foarte simplu. În lumea noastră însă totul este confuz.

Calitatea invidiei ne este dată pentru a-i invidia pe alții și a urca prin ea. Adică invidia este o calitate foarte bună. Nu trebuie distrusă în niciun caz! Trebuie să invidiezi oameni buni, grozavi și atunci vei crește și tu.

Tot ceea ce este în noi vine de la Creator, așa că nu este nimic în neregulă. Cele mai teribile calități ale noastre pot fi extrapolate și aplicate corect.

KabTV „Am primit un apel. Ce este invidia?” 13/03/11

Corectare prin durere

963.4Întrebare: În calitate de cabalist, nu puteți vedea presiunea actuală asupra umanității ca fiind bună?

Răspuns: Nu, privesc la asta în funcție de ceea ce simte o persoană.

Când părinții pedepsesc un copil și el plânge, este bine? Dar ei nu au de ales. Vrea să facă ceva rău, iar ei încearcă să-l oprească. El rezistă din toate puterile, iar apoi îl pedepsesc pentru că este imposibil să-i explici ceva în alt mod.

Ei încearcă să-l facă să simtă instinctiv că dacă folosește egoismul se va răni: „Dacă ești nepoliticos cu cineva, atunci să știi că vei fi rănit în consecință. Simți durere? Da, simți. Impoliteţea pe care ai permis-o față de ceilalți, o înțelegi? Tu o faci. Încă mai faci același lucru? Atunci îţi vom provoca durere până când decizi că este mai bine fără ea. În această măsură, vei înceta să fii nepoliticos cu ceilalți.”

Adică, este necesar ca durerea să se integreze cu vătămarea pe care o provoacă societății. Aceasta este corectarea.

Imaginați-vă cât de mult trebuie să fie lovită umanitatea pentru a înțelege că folosirea egoismului este în detrimentul său, care trebuie să fie pedepsele cu fiecare mișcare egoistă: internă – în gânduri și externă – în acțiune.

KabTV „Am primit un apel. Care este durerea unui cabalist?”

Ce este un duşman?

235Întrebare: Ce este un dușman?

Răspuns: Un dușman este orice dorință a mea care nu este îndreptată spre realizarea personalității mele.

Comentariu: Dar există întotdeauna un fel de inamic personalizat.

Răspunsul meu: Nu, doar ni se pare că inamicul este exterior. Dar totul este de fapt în interiorul nostru. Noi producem dușmanii externi, aceste „păpuși” care ne împiedică din interior cu greșelile noastre personale.

Toate aceste „păpuși” nu au liber arbitru. Trebuie să rămân la faptul că ele sunt toate forțele mele interioare care sunt proiectate în imaginația mea în afara mea.

Dacă am fi corectați, am vedea lumea la fel.

KabTV „Am primit un apel. Ce este un dușman?” 5/3/11

“Ce a făcut Einstein cu adevărat atât de grozav în ajutorul umanităţii?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Ce a făcut Einstein cu adevărat atât de grozav în ajutorul umanităţii?

Einstein nu a făcut nimic pentru a ne ajuta.

Mai mult, el a ajutat la construirea bombei atomice și ne-a spus că există calități în lumea noastră pe care nu le putem înțelege.

Ar fi fost mai bine dacă el și ceilalți fizicieni nucleari nu ar fi făcut nimic. Ne putem înțelege bine fără energie nucleară și desigur fără bombe atomice. Cu toate laudele pe care le primește Einstein nu avem nevoie de ceea ce ne-a adus el.

În general cred că știința secolului XX nu a adus niciun beneficiu omenirii. Nu vreau să-i neg realizările, pentru că știința a făcut destul de multe. Problema este că inovațiile și realizările noastre științifice s-au întors împotriva noastră.

Într-adevăr nu muncim la fel de mult ca în trecut. Ne-am făcut tot felul de aparate și unelte care ne oferă mai mult timp liber. Dar ce facem cu timpul nostru liber sporit? Aducem din ce în ce mai multe necazuri și preocupări asupra noastră și epuizăm tot mai mult pământul de resursele sale naturale.

Nu văd oameni mai fericiți ca urmare a progresului nostru științific. Oamenii obișnuiau să se implice în activități mult mai constructive din punct de vedere emoțional și mental. Obișnuiam să petrecem mai mult timp ascultând opere mari de muzică, mergând la teatre și citind romane groase și alte literaturi. Astăzi atenția oamenilor a scăzut drastic și ne aflăm mai mult cu capul în jos, explorând telefoanele, derulând fără minte în fluxurile noastre de rețele sociale.

Avem mult mai multă depresie, singurătate, anxietate, stres, abuz de droguri și sinucideri decât oricând. S-ar putea să existe o iluzie că am devenit mai fericiți prin faptul că nu trebuie să muncim la fel de mult ca în trecut, dar vedem că mai puțină muncă și mai mult timp de lux nu echivalează cu mai multă fericire.

Deși Einstein a fost sincer în eforturile sale de a crea o lume mai bună, văd că el și mulți ca el nu au reușit să ne facă oameni mai fericiți.

Spun toate acestea în ciuda faptului că îmi place și încurajez știința. Problema științei nu este știința în sine, ci amestecarea ei cu egoismul uman, în care dorim să folosim știința în scopul de a-i depăși, de a-i concura, de a-i manipula și de a-i exploata pe alții. Această calitate egoistă a omului a transformat descoperirile lui Einstein în crearea unei bombe atomice. Prin urmare mesajul aici nu este să eliminăm știința, ci că ar trebui să dezvoltăm știința după ce corectăm ego-ul uman. Mai întâi trebuie să ne corectăm, adică să învățăm cum să inversăm intenția noastră înnăscută pentru propriul beneficiu în detrimentul celorlalți și al naturii, altfel vom folosi știința și orice fel de inovație pe care o facem în detrimentul nostru.

Dacă ar fi posibil m-aș întoarce de bunăvoie la vremea lui Einstein și în loc să dezvolt știința aș introduce o educație de îmbogățire a conexiunilor care ne ghidează asupra modului de a corecta ego-ul uman. Numai după ce dezvoltăm cadre pentru a relaționa pozitiv unul cu celălalt peste dorințele noastre înnăscute de a exploata și abuza pe alții, ar trebui să lăsăm știința să se dezvolte.

Știința ar fi de folos umanității. Ca rezultat al educației de îmbogățire a conexiunii, am ajunge să simțim omenirea ca familia noastră. Cercetările noastre nu vor duce niciodată la crearea de arme și bombe atomice pe care să le folosim pentru a aduce distrugere în masă și anxietate omenirii. Am căuta doar cum să creăm lucruri care să-i facă pe oameni mai fericiți, mai încrezători și mai siguri prin creșterea conexiunii noastre pozitive unul cu celălalt, peste pulsiunile noastre egoiste dăunătoare.

Bazat pe videoclipul „Conversații cu Michael Laitman” cu Cabalistul Dr. Michael Laitman pe 13 mai 2015. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.