Noul meu articol pe Linkedin “Amintirea Holocaustului privind spre viitor”

Holocaustul mi-a lăsat o amprentă puternică, de la o vârstă fragedă. M-am născut în Belarus, în același loc în care naziștii au comis atrocități oribile împotriva evreilor. În special în Vitebsk, orașul copilăriei mele, a existat un ghetou și un lagăr de exterminare unde au fost uciși multe dintre rudele mele. Acele experiențe au rezistat în mod viu în familia mea, am auzit despre ele când eram mic. Am fost crescut și educat de cei care au fost salvați și au putut spune poveștile celor care au pierit. Deci, Shoah a lăsat o amprentă de neșters în mine, deoarece a fost o parte integrantă a educației mele.

Dar pentru oamenii care nu au auzit despre aceste mărturii direct de la supraviețuitori, de la rudele lor sau care nu au învățat aceste amintiri prin lecții de istorie, Holocaustul nu are o semnificație specială. De fapt, amintirea acestui teribil capitol se estompează sau rămâne necunoscută. Un sondaj realizat anul trecut de Conferința cu privire la revendicările materiale evreiești împotriva Germaniei, a arătat că 63% din milenialii SUA și din Generaţia Z nu știu că șase milioane de evrei au fost uciși în timpul Holocaustului.

Când comemorăm o nouă Zi Memorială a Holocaustului, nu îi putem judeca, dacă importanța sa dispare. Chiar și în multiplele mele vizite în Germania, am găsit o limbă comună cu nemții din generația mea care au gândit într-un fel sau altul despre această chestiune, dar pentru generația tânără nu a existat niciun punct de conversație, niciun interes. Și situația este similară peste tot. Tinerii nu vor să-și amintească Shoah-ul și nici măcar să vorbească despre el. Nu simt nicio conexiune cu aceasta și vor să-și continue viața fără să privească înapoi. Acest lucru este de înțeles.

Declinul este o parte naturală a vieții noastre. Ceea ce nu este în fața ochilor noștri începe să-și piardă valoarea și pentru a-l păstra și perpetua, chiar într-o oarecare măsură, trebuie să-l reînviem și să-i dăm importanță ca și cum ar fi aici și acum. Este adevărat că există excursii ale tinerilor în lagărele de concentrare din Polonia, tururi de patrimoniu la Yad Vashem și diverse muzee, dar nu cred că reușesc să devină gravate în memoria tinerei generații. Chiar și diferitele ceremonii și evenimente care ar trebui să evoce memoria emoțională, de obicei iau forma unui discurs teoretic și politic. În acest fel nu se poate păstra nicio istorie.

Suntem într-un moment în care trebuie să ne gândim și să decidem care este abordarea noastră față de Holocaust, atât faţă de cauză, cât și faţă de consecințele sale. Acesta este un pas crucial. Nu sunt de acord cu atitudinea care ne împinge să ne așezăm și să regretăm soarta noastră amară, nici măcar cu cea care ne cheamă să fim mândri că avem o țară puternică și de succes și să ne aşezăm pe lauri.

Atitudinea noastră ar trebui să se schimbe. Dar nu vă așteptați să se schimbe nimic, trebuie să încurajăm această schimbare în interiorul și între noi, în abordarea noastră asupra problemei Holocaustului și a urii față de evrei. Cum? Mai întâi trebuie să învățăm cine este poporul Israel. De ce sunt numiți „Israel”? Care este scopul și misiunea lor? De ce au supraviețuit ca popor, de generații, chiar dacă au fost persecutați la nesfârșit? De ce umanitatea i-a arătat continuu cu degetul, învinuindu-i? Răspunsurile la aceste întrebări sunt fundamentele națiunii noastre și, fără ele, nu vom înțelege persecuția neîncetată a evreilor și cu siguranță nu vom întrerupe animozitatea abisală față de noi.

De ce există ură împotriva evreilor? Din zilele lui Avraam, prin iubirea de frați, care a înflorit printre ei în zilele Templului, iudeilor li se insuflă o mare dorință spirituală care îi atrage spre scopul creației, spre unitate și armonie, de care lumea are nevoie atât de disperată, dar care nu a fost încă dezvoltată și implementată. Așa cum au înțeles-o înțelepții noștri, „Când există iubire, unitate și prietenie între ei în Israel, nicio calamitate nu poate veni asupra lor”. (Rabinul Kalman Kalonymus, Maor va Shemesh)

Popoarele lumii simt subconștient că evreii nu împărtășesc cu ei această calitate specială, acest potențial unic de dezvoltare, această metodă de conexiune spirituală și astfel, ura față de evrei emană din acest sentiment de frustrare. Prin urmare, antisemitismul este un fenomen global, care tulbură fiecare națiune într-o măsură mai mică sau mai mare. Ura se retrage uneori, alteori erupe, dar este mereu acolo, latentă, adânc înrădăcinată, ca o lege a naturii.

Forțele puternice ale naturii pot fi rezumate în două trăsături de bază care au existat de la începutul creației: trăsătura de dăruire sau a da, și împotriva acesteia, trăsătura de primire. Iar poporul Israel poartă în interiorul lui capacitatea de a conecta aceste două forțe opuse și de a le aduce la echilibru, la reconciliere reciprocă și de a crea o a treia forță între care se dezvăluie Creatorul, puterea supremă a naturii. Când o astfel de forță este atinsă, în primul rând de către evrei, antisemitismul va dispărea. Așa cum este scris în Midrash (Tanchuma, Devarim [Deuteronom)]: „Israelul nu va fi mântuit până nu vor deveni toți un singur mănunchi”. Nu vom uita niciodată.

Filed under: Antisemitism | Add Comment →