Ca un manunchi de trestii — Introducere

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

INTRODUCERE

”Dacă o persoană ia un mănunchi de trestii, el nu le poate

frânge pe toate o dată. Dar chiar și un copil le rupe,dacă le ia

pe fiecare, pe rând. Tot astfel Israelul, nu va fi izbăvit

decât atunci când vor fi, cu toții, ca un singur mănunchi.”

(Midraș Tanhuma, Nițavim, Capitolul 1)

Pe parcursul istoriei poporului evreu, calitățile emblematice ale națiunii noastre au fost unitatea și garanția reciprocă (cunoscută și ca responsabilitatea reciprocă). Nenumărați înțelepți și lideri spirituali au scris despre semnificația acestor două caracteristici, numindu-le inima și sufletul națiunii noastre, declarând că salvarea și izbăvirea pot să vină doar atunci când există unitate in Israel.

De fapt, conceptul de unitate a fost atât de important, încât a trecut înaintea aceluia al devotamentului față de Creator și al respectării comandamentelor. Un număr considerabil de lideri spirituali și texte sacre evreiești, din toate generațiile, subliniază importanța unității, mai presus de orice altceva. Masechet Derech Ereț Zuta, scrisă aproximativ în același timp cu Talmudul, este una dintre numeroasele declarații ale acestui spirit: ”Chiar și atunci când Israel se roagă la idoli dar între ei domnește pacea, Domnul spune, ”Nu vreau să le fac rău”. …Dar dacă se sfădesc, ce se spune despre ei? ”Inima lor este divizată; acum vor suporta consecințele vinovăției lor.””2

După ruinarea celui de-al doilea Templu, unitatea și dragostea frățească au ajuns la apogeu. Talmudul Babilonian, una dintre numeroasele surse, ne învață că al doilea Templu a fost distrus din cauza urii nefondate și a divizării din interiorul Israelului. Sursele declară, mai mult, că ura nefondată este atât de dăunătoare, încât impactul ei este similar cu acela produs de cele trei mari rele, care au condus la ruina primului Templu, luate împreună: idolatria, incestul și vărsarea de sânge. Masechet Ioma ne explică această lecție, cu claritate: ”Cel de-al doilea Templu… de ce a fost distrus? Deoarece în el se găsea ura nefondată, acest fapt vă învață că ura nefondată este egală cu toate cele trei transgresiuni laolaltă – idolatria, incestul și vărsarea de sânge -.”3

Este evident că unitatea, frăția și garanția reciprocă fac parte din ADN-ul națiunii noastre, dar, în plus, acestea constituie esența salvării noastre, când le-am avut, ele ne-au ferit de suferințe și când ne-au lipsit, au permis apariția nenorocirilor. În aceste vremuri grele ale egoismului și narcisismului exacerbat, avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate și, cu toate acestea, ea pare mai inaccesibilă astăzi, decât în oricare alt moment din istorie.

În urmă cu trei mii patru sute de ani, la poalele muntelui Sinai, am stat ca un singur om, cu o singură inimă, astfel am devenit o națiune. De atunci, unitatea ne-a susținut, prin ploaie și pe vreme bună, așa cum scrie renumitul predicator și scriitor Rabi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, în bine-cunoscuta sa lucrare, Maor va Șemeș (Lumină și soare): ”În ciuda faptului că generația lui Ahab era alcătuită din adoratori de idoli, ei au luptat și au câștigat bătălii, pentru că erau uniți. Cu atât mai mult atunci când este unitate în Israel și toți se angajează în studiul Torei de dragul Ei… Prin aceasta ei îi supun pe toți cei care li se opun și tot ceea ce rostesc, Domnul le împlinește acele dorințe.”4

Urmându-l pe Moise, am sosit în Canaan, l-am cucerit, l-am transformat în Țara Israelului, apoi am fost iar exilați, de această dată în Babilon. După ce Mordechai ne-a unit în Babilon, ne-am întors, deși numai două dintre cele douăsprezece triburi inițiale și am pus bazele celui de-al doilea Templu. Atâta vreme cât ne-am păstrat unitatea, am rămas suverani și ne-am păstrat și Templul. Dar, de îndată ce ne-am abandonat dragostea frățească, am fost copleșiți de dușmani și exilați timp de mai multe secole.

Divizarea și ura nefondată, care au provocat ruina celui de-al doilea Templu și exilul națiunii din țara sa, nu au oprit însă, dezvoltarea noastră din exil. Pe parcursul celor două milenii care au urmat, ne-am păstrat identitatea, menținând o relativă separare față de viața culturală a națiunilor în care am trăit.

Dar începând cu epoca Iluminismului, am început să adoptăm treptat o cultură care laudă diferențierea și realizarea individuală, tolerând exploatarea celor slabi și nevoiași. În ultimele decenii, am excelat atât de puternic în cultivarea interesului propriu și a meritului personal,  încât am devenit ca societate, complet opuși față de comunitatea umană și iubitoare, pe care am creat-o în zorii națiunii noastre.

În lumea de astăzi, domnește tonul și atmosfera auto-investirii și egoismului, la limita narcisismului. În cartea lor, plină de înțelesuri, Narcisismul epidemic: Viața în epoca meritului personal, psihologii Jean M. Twenge și Keith Campbell descriu conceptul definit de ei ca ”Ridicarea continuă a narcisismului în cultura noastră”5, precum și problemele provocate de acesta. Ei explică ”Statele Unite ale Americii suferă astăzi de un narcisism epidemic. …trăsăturile personalității narcisiste cresc la fel de rapid precum obezitatea.”

În continuare, situația se înrăutățește, ”Creșterea narcisismului se accelerează, ritmul de creștere fiind mai rapid în anii 2000, decât în deceniile anterioare. În 2006, unu din patru studenți au fost de acord cu majoritatea punctelor de pe scala standard de măsurare a trăsăturilor narcisiste.”6

Noi, evreii, moștenitorii principiului, ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, nu numai că stăm și asistăm la celebrarea egoismului, dar ne și alăturăm sărbătorii, mulți dintre noi conducând chiar, haita și confiscând prada, de câte ori este posibil. Am îmbrățișat zicala, ”Când ești la Roma, fă la fel ca romanii”, cu un entuziasm spectaculos și, procedând astfel, multe nume evreiești au devenit sinomice cu bogăția și puterea. Nu există nici o îndoială că nu urmărim puterea și bogăția în scopul de a ne demonstra superioritatea față de toți ceilalți. Cu toate acestea, atunci când evreii capătă notorietate datorită acestor două caracteristici, ei se fac remarcați nu datorită câștigurilor realizate, ci și pentru moștenirea lor.

Deși ni se pare nedrept, evreii și statul evreu nu sunt priviți ca și celelalte state și națiuni. Ei sunt tratați special, atât în sens pozitiv, cât și negativ.

Există și un motiv serios pentru acest fapt. Când Abraham a descoperit forța singulară care conduce lumea, aceea la care facem referire prin cuvintele ”Creatorul”, ”Dumnezeu”, Hașem, HaVaYaH, (Yud-Hei-Vav-Hei, ”Domnul”), el a dorit să anunțe întreaga lume. Fiind un babilonian cu un înalt statut social și spiritual, fiul unui făuritor de idoli și statui, el se găsea și în poziția de a se face auzit. El a plecat în alte părți, ajungând în final în Canaan,  doar după ce regele Nimrod a încercat să-l omoare și, ulterior, l-a surghiunit din Babilon.

Rav Moșe Ben Maimon (Maimonides) descrie cum, de-a lungul întregii sale călătorii, el a continuat să caute suflete prietene, cu care să-și poată împărtăși descoperirea: ”El a început să cheme întreaga lume, să-i anunțe că există un singul Dumnezeu pe lume… A făcut anunțuri, umblând din oraș în oraș și din împărății, în împărății, până când a ajuns în țara Canaanului… Și, deoarece ei (oamenii din locurile pe unde a umblat) s-au adunat în jurul său și i-au cerut să le vorbească, el i-a învățat pe fiecare… până i-a adus pe calea adevărului. În final, s-au adunat în jurul lui mii și zeci de mii de oameni, formând poporul ”casa lui Abraham”. El a sădit în inimile lor acest principiu de bază, a scris cărți despre el și conform lui și-a educat fiul, pe Isac. Iar Isac a stat și l-a învățat, l-a avertizat și l-a informat pe Iacob, numindu-l pe acesta învățător, pentru a sta și a învăța pe alții… Și Patriarhul Iacob i-a învățat pe toți fiii săi, l-a separat pe Levi, numindu-l cap și punându-l să stea și să învețe căile Domnului…”7

Renumita lucrare Kozari relatează că, începând cu Iacob, ”Dumnezeirea se revelează în colectiv și de atunci începe numărarea anilor strămoșilor, așa cum ne-a fost dată prin legea lui Moise (Tora), ca noi să cunoaștem ce s-a petrecut din zilele lui Moise și până astăzi.”8

Prin urmare, unitatea a devenit o condiție pentru dobândirea percepției lui Dumnezeu, sau a Creatorului – așa cum Îl numesc deseori, cabaliștii (din cauze pe care nu le vom detalia aici, acestea depășind subiectul cărții noastre). Fără unitate, era, pur și simplu imposibilă orice avansare. Cei care au fost capabili să se unească, au devenit poporul lui Israel și l-au dobândit pe Creator, forța singulară care creează, guvernează și conduce întreaga realitate. Aceia care nu au fost capabili să facă asta, au rămas în afara acelei percepții, dar totuși, cu un simț al faptului că israeliții cunosc ceva si ei nu, dețin ceva care le aparține și lor, dar pe care nu îl pot avea.

Aceasta este rădăcina urii față de Israel, care a devenit mai târziu anti-semitism. Este sentimentul că evreii dețin ceva, pe care nu îl împart cu restul lumii deși ar trebui să o facă.

Într-adevăr, evreii trebuie să împartă acesta cu lumea. Așa cum Abraham a încercat să-și împărtășească descoperirea cu toți concetățenii din Babilon la fel trebuie să procedăm și noi, evreii, descendenții săi. Aceasta este semnificația expresiei ”O lumină pentru națiuni”. La această obligație s-a referit marele Rav Kook, primul rabin șef al Israelului, folosind stilul său elocvent, poetic, atunci când a scris, ”Mișcarea autentică a sufletului israelian, aflat la apogeul său, este exprimată doar de forța sa sacră, eternă, care curge în interiorul spiritului său. Ea este aceea care l-a creat, îl alcătuiește și îl va face în continuare, o națiune care să stea ca o lumină pentru națiuni, pentru mântuirea și salvarea întregii lumi, având scopul său specific, propriu, cât și pentru împlinirea scopurilor globale, toate fiind conectate între ele.”9

La același angajament s-a referit și Rav Iehuda Leib Arie Altar, cu cuvintele sale, ”Copiii lui Israel sunt garanții faptului că au primit Tora pentru a corecta întreaga lume, inclusiv națiunile.”10

Ce anume suntem noi obligați să transmitem națiunilor? Exact această unitate, prin care omul descoperă forța unică și singulară, care creează viață, pe Dumnezeu. Cu cuvintele lui Rabi Șmuel Bornstein, autorul lucrării Șem MiȘmuel (Un nume din Samuel), ”Scopul Creației a fost acela ca totul să existe în unitate… Dar, din cauza păcatului, materia a degenerat într-atât încât, nici măcar cei mai buni din fiecare generație, nu au mai fost capabili să se unească pentru a-l servi pe Domnul, ci au rămas doar câțiva, separați.”11

Din acest motiv, continuă Rabi Bornstein, doar aceia care puteau să se unească au făcut-o, în timp ce restul s-au îndepărtat de aceștia, până când aveau să fie capabili să se alăture în unitate. Iată spusele sale, ”Corecția a început o dată cu alcătuirea unei adunări și asocieri a poporului, cu scopul de a-L servi pe Creator, începând cu Patriarhul Abraham și cu descendenții săi, în așa fel încât să se constituie într-o comunitate solidă a muncii pentru Dumnezeu. Atunci când a separat oamenii, prima dată a provocat separația rasei umane în timpul Babilonului, ideea Lui (a Creatorului) a fost aceea de a-i dispersa pe toți făptuitorii de rele. …Ulterior au început să se adune în scopul de a-L sluji pe Creator, pe măsură ce Patriarhul Abraham a mers și i-a chemat în numele Domnului, până ce în jurul lui s-a strâns o mare comunitate, numită ”poporul casei lui Abraham”. Ea a continuat să crească până când a devenit adunarea congregației lui Israel… și sfârșitul corecției va veni în viitor, când toți vor deveni o singură unitate, pentru a îndeplini voința Ta, din toată inima.”12

Având în vedere circumstanțele globale actuale, este important ca toată lumea să cunoască acest concept al unității, ca fiind mijlocul de dobândire a Creatorului. De îndată ce vom cunoaște și vom accepta, cu toții, această moștenire, pacea și frăția vor prevala, în mod natural.

De fapt, în conformitate cu renumitul cabalist, Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), datorită comentariului său Sulam (Scara) asupra Cărții Zoharului, necesitatea de a-L cunoaște pe Creator a devenit imperios necesară, încă de acum un secol. În eseul ”Pacea în lume”, datând din anii 1930, Baal HaSulam explică cum, datorită faptului că suntem, cu toții, interdependenți, trebuie să aplicăm legile garanției reciproce lumii întreagi. Cu toate că termenul ”globalizare” nu era omniprezent în tratatele vremii, cuvintele sale ilustrau cu claritate nevoia urgentă de a transforma lumea într-o singură unitate solidă.

Reproducem aici cuvintele lui Baal HaSulam despre globalizare și interdependență: ”Să nu fiți surprinși că amestec împreună bună-starea unei anumite comunități, cu bună-starea întregii lumi, pentru că, am ajuns într-adevăr la nivelul în care întreaga lume este considerată o singură colectivitate și o societate unică. Motivul este acela că fiecare persoană din lume, își extrage vitalitatea și seva de la toți ceilalți oameni din lume, de aceea el este constrâns să servească și să se îngrijească de bună-starea întregii lumi.

”… Rezultă că posibilitatea de a crea comportamente bune, pașnice și fericite într-o singură țară este ceva de neconceput, dacă nu este la fel în toate țările din lume și vice versa. În vremurile noastre, țările sunt legate între ele, în scopul satisfacerii nevoilor vieții, așa cum erau legați altă dată, indivizii în familiile lor. De aceea nu mai putem vorbi despre comportamente corecte, care să garanteze bună-starea unei singure țări sau națiuni, ci doar împreună cu bună-starea întregii lumi, pentru că beneficiul sau suferința fiecărei persoane din lume, depinde și se măsoară prin beneficiul tuturor oamenilor din lume.”13 

Pentru ca lumea să realizeze această unitate, această garanție reciprocă, are nevoie însă de un model, de un grup, sau de o comunitate, care să poată implementa unitatea, să-l dobândească pe Creator și, prin exemplul personal, să paveze drumul pentru restul umanității. Noi evreii, ne-am aflat deja în acel punct și lumea simte în subconștient, acest lucru, de aceea este datoria noastră să reaprindem dragostea frățească dintre noi, să primim acea forță singulară și să dăm mai departe atât metoda unității cât și dobândirea Creatorului, către restul lumii. Acesta este rolul evreilor: de a aduce lumina Creatorului în întreaga lume, de a fi o lumină pentru națiuni.

În lucrarea ”Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru om”, Baal HaSulam descrie cu claritate acest modus operandi: ”Națiunea israeliană a fost organizată ca o tranziție. Poporul lui Israel este purificat prin respectarea Torei (legea unitații, care a fost o precondiție a dobândirii Creatorului, (așa cum am spus în introducere) și, în aceeași măsură, ei își trec puterea către națiuni. Și, când restul națiunilor, se organizează după o scală de merit (se unesc și dobândesc pe Creator), atunci va fi revelat Mesia (forța care ne scoate din egoism).”14

Rav Iehuda Altar descrie rolul evreilor față de celelalte națiuni, într-un mod similar: ”S-ar părea că primitorii Torei, copiii lui Israel, sunt cei care împrumută și nu garantează, cu excepția cazului în care ei devin responsabili pentru corectarea întregii lumi, prin puterea Torei. De aceea li s-a spus ”Iar față de Mine, voi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă”…. La aceste cuvinte ei au răspuns, ”Așa cum a spus Domnul, vom face noi” – vom corecta înreaga Creație…. Într-adevăr, totul depinde de copiii lui Israel. În măsura în care ei se corectează, toate creaturile îi vor urma. Așa cum studenții își urmează rav-ul (profesorul) care se corectează singur … în mod similar, întreaga Creație îi urmează pe copiii lui Israel.”15

2 – Masechet Derech Eretz Zuta, Capitolul 9.

3 – Masechet Yoma, p 9b.

4 – Rabbi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, Maor va Shemesh (Lumina și soare),Parashat (Porțiunea) Balak

5 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic: Living in the Age of Entitlement (New York: Free Press, A Division of Simon & Schuster, Inc. 2009), 1.

6 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic, 1-2.

7 – Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Repetition of the Torah, a.k.a. Yad HaChazakah (The Mighty Hand)), Partea 1, “The Book of Science,” Capitolul 1, Art d3.

8 – Rabbi Yehuda HaLevi, The Kozari, “Primul eseu,” art 31, 60.

9 – HaRav Avraham Yitzchak HaCohen Kook, Scrisoriile lui RAAIAH 3 (Mosad HaRav Kook, Jerusalem, 1950), 194-195.

10 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

11 – Rabbi Shmuel Bornstein, Shem MiShmuel [Un nume din Samuel], Haazinu, TARAP (1920).

12 – ibid.

13 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 464-5.

14 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Iubirea de Dumnezeu și iubirea de om” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 486.

15 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed