Ca un mănunchi de trestii-Postfaţă

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

POSTFAȚĂ

Umanitatea merită să fie unită într-o singură familie. Când se va întâmpla aceasta, toate certurile și relele care izvorăsc din divizarea națiunilor și limitările lor, vor înceta. Cu toate acestea, lumea necesită alinare, astfel umanitatea va fi perfecționată datorită caracterului unic al fiecărei națiuni. Aceasta este deficiența pe care Adunarea Israelului o va completa.

Rav Kook,

Orot HaRaaia (Luminile lui Raaia), Șavuot, p 70

Nu a fost ușor să scriu această carte. Am scris zeci de cărți, dar nici una dintre ele nu a fost atât de solicitantă din punct de vedere emoțional sau intelectual. Am aflat despre sarcina care stă înaintea noastră, cu mulți ani în urmă, dar am ezitat să mă adresez direct conaționalilor mei evrei. Nu am dorit să par condescendent sau arogant, predica plictisitoare sau dojenitoare nu se află pe lista mea de priorități.

Studiile mele cabaliste, împreună cu Rabaș, m-au învățat însă, că direcția în care se mișcă astăzi lumea, ne va conduce direct la dezastru. De aceea, tatăl lui Rabaș, Baal HaSulam și fiul său deopotrivă, au fost mai dornici decât oricare alt cabalist dinaintea lor, să facă să circule vechea înțelepciune, ca un leac împotriva egoismului exacerbat al umanității.

Baal HaSulam a fost neliniștit de creșterea interdependenței globale încă de la începutul anilor 1930, atunci când extrem de puțini oameni erau conștienți de acest proces. El știa că acest lucru va provoca o criză de nerezolvat, dacă umanitatea nu va întări dependența mutuală cu garanție reciprocă, că natura umană nu va putea suporta contrastul dintre interdependență și aversiunea reciprocă.

În același timp, chiar și la acel moment de început al globalizării noastre, Baal HaSulam a realizat faptul că procesul era ireversibil, pentru că suntem părți ale aceluiași suflet, aceleiași dorințe, fiind, inevitabil, conectați. El mai știa, așa cum știau toți înțelepții citați în această carte, că scopul pentru care am fost creați nu este acela ca oamenii să fie înstrăinați și plini de ură, ci ca ei să se strângă și să se unească, datorită calității de dăruire.

Vedem astăzi, cât de multă dreptate a avut. Suntem conectați fără speranță, în mod greșit și urâm din suflet acest fapt. Sistemele noastre sociale, cum ar fi economia, sănătatea și educația, consideră că această rea-voință constituie fundația relațiilor interumane, de aceea, fiecare entitate se îngrădește cu regulamente, legislații și avocați.

Dar acest modus operandi este nesustenabil. Așa cum familiile bune își asumă bunăstarea membrilor lor, tot astfel membrii umanității trebuie să învețe să aibă încredere unii în alții.

Însă, așa cum am arătat pe parcursul acestei cărți, din cauză că ego-urile nostre evoluează constant, accentuând unicitatea noastră în detrimentul unității, avem nevoie de o metodă care să ne ajute să atingem unitatea, mai presus de diferențieri, fără a le înăbuși sau suprima. Această metodă își are rădăcina în patrimoniul spiritual al poporului nostru și constituie darul făcut de evrei umanității, salvarea pe care o așteaptă toate națiunile din partea evreilor.

Darul poate fi înmânat prin intermediul înțelepciunii Cabalei, al Educației integrale, așa cum a sugerat Baal HaSulam în Națiunea, sau prin oricare alte mijloace care pot conduce la o schimbare a naturii umane, de la divizare la unitate, de la animozitate la empatie și grijă. Dacă vom realiza această unitate, atunci, cu cât caracterele noastre vor fi mai diferite, cu atât mai puternică și mai caldă va fi legătura dintre noi. Așa a descris Rabi Nathan Sternhertz acest fenomen, ”Depinde în primul rând de om, care este inima Creației și de care depinde totul. De aceea ”Iubește-ți vecinul ca pe tine însuți” este marele klal (regulă, dar și colectiv) al Torei, pentru a include în unitate și pace, care este inima vitalității, durabilitatea și corectarea întregii Creații, prin includerea împreună, în dragoste, unitate și pace, a oamenilor de opinii diferite.”271

Într-adevăr, frumusețea poporului nostru se află în unitatea sa, în coeziunea sa. Națiunea noastră a început ca un grup de indivizi, care împărtășeau o dorință comună, aceea de a descoperi forța esențială a vieții. Am descoperit că aceasta era, într-un cuvânt, ”dragostea”, dezvoltând această calitate în interiorul nostru. Această forță a dragostei ne-a unit și, în spiritul iubirii, am dorit să împărtășim descoperirea noastră cu oricine dorea asta.

De-a lungul timpului ne-am pierdut conexiunea, mai întâi între noi și apoi cu acea forță pe care am descoperit-o prin legătura noastră. Acum însă, lumea are nevoie ca noi să reaprindem acea legătură, mai întâi între noi și ulterior, între toate națiunile umanității.

Suntem o națiune dăruită, o națiune înzestrată cu darul dragostei, care este calitatea Creatorului. Umanitatea a fost creată în scopul de a primi acest dar iar noi suntem singura conductă prin care această dragoste poate curge spre toate națiunile. Încă din zorii umanității, ”nu au existat niciodată atât de puțini care să datoreze atât de mult, atât de multor oameni”, ca să-l parafrazăm pe Winston Churchill. Și totuși, niciodată nu au mai fost atât de puțini, capabili să dăruiască atât de mult, unui număr atât de mare de oameni.

Adevărate sunt cuvintele lui Baal HaSulam, care spune, ” este sarcina națiunii israeliene de a se pregăti pe sine și pe toate popoarele lumii…  de a se dezvolta pentru a lua asupra lor munca sublimă a dragostei pentru ceilalți, care este scara spre scopul Creației, acesta fiind Dvekut-ul (similaritatea/echivalența de formă) cu El.”272

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: