Vorbind la plural

CALEA SPRE SUPERIORITATE

În capitolul 2 am prezentat opiniile înţelepţilor noştri cu privire la dorinţele fundamentale de la întemeierea Creaţiei şi cele patru niveluri care construiesc dorinţa de a primi. Am arătat pe scurt, că realitatea constă dintr-o dorinţă de a împărtăşi plăcerea şi o dorinţă de a o primi. Am învăţat de la aceşti înţelepţi că dorinţa de a primi plăcere este divizată în patru niveluri, cunoscute sub numele de ”neanimat”, ”vegetal”, ”animal” şi ”vorbitor”. Cu toate acestea, ea este în esenţă, o singură dorinţă, care arată diferit, în funcţie de nivelul de dezvoltare.

De exemplu, dorinţa cea mai simplă a vieţii este aceea de a te întreţine. La nivel uman, asta înseamnă a te mulţumi cu un adăpost, chiar şi cu o colibă mică, cu mijloacele de a-ţi asigura căldura, hainele şi hrana. Acesta este nivelul neanimat al dorinţei. La fel ca materialele neanimate, care îşi menţin împreună atomii şi moleculele, dar în rest nu fac prea multe, o asemenea persoană va dori doar să se întreţină, ”să-şi ţină la un loc atomii şi moleculele” şi atât.

La nivelul vegetal al dorinţei, o persoană va dori să se întreţină la acelaşi nivel cu toţi ceilalţi. La fel ca plantele de acelaşi fel, care înfloresc şi se trec în acelaşi timp, o asemenea persoană va dori să fie la fel cu ceilalţi oameni din oraşul sau satul său, sau să urmeze ultima modă văzută la televizor.

Dacă toată lumea este săracă, acea persoană nu se va simţi săracă, atâta timp cât standardul său de viaţă va urma tiparul mediului său social. Iar dacă trendul în încălţăminte este acela de a purta pantoful stâng în piciorul drept şi invers, persoana aflată la nivelul vegetal, se va simţi în largul său purtând pantoful greşit pe piciorul greşit, atâta timp cât el sau ea, este în pas cu moda zilei.

Persoana de la nivelul animal diferă de cea de la nivelul vegetal, prin faptul că începe să-şi caute propria exprimare. O asemenea persoană nu se mai mulţumeşte să fie la fel cu toţi ceilalţi, ci simte nevoia să îşi construiască o individualitate unică. În cea mai mare parte, acest nivel conduce la o creativitate crescută şi o distincţie în alegerile sale particulare.

Nivelul uman (vorbitor) este cel mai complex şi mai înşelător. Aici nu este suficient ca omul să se exprime pe sine. La acest nivel, dorinţa este aceea de a fi superior. Această dorinţă îi face pe oameni să-şi dorească să fie recunoscuţi ca speciali, chiar unici. Cu alte cuvinte, la acel nivel noi ne comparăm constant cu alţii.

Mai mult, în zilele noastre nu ne mai mulţumim nici măcar să fim cei mai buni la ceva anume; ne străduim să fim cei mai buni din toate timpurile. Gândiţi-vă la statisticile sportive despre care auzim necontenit: ambiţia lui Michael Phelps de a bate recordul de şapte medalii de aur obţinute de Mark Spitz, la olimpiada din 1972, sau la jucătorii de baschet care se compară cu Michael Jordan, sau la cursa lui Roger Federer pentru câştigarea a cât mai multe titluri în tenis, chiar dacă a câştigat deja mai multe turnee de Grand Şlem, decât oricine altcineva înaintea lui. Şi totuşi, el este nemulţumit de faptul că nu a câştigat încă nici o medalie de aur olimpică.²²¹

Sporturile pot constitui un exemplu evident, dar ele nu constituie excepţia; ele sunt de fapt norma. Filmul care a câştigat cei mai mulţi bani în prima săptămână de la lansare, albumul care s-a vândut în cele mai multe exemplare, compania care a vândut cele mai multe telefoane/computere/automobile – competiţie şi comparaţii există peste tot. Întrebaţi un elev de liceu, ”Te descurci bine la şcoală?” şi veţi primi probabil un răspuns în sensul, ”Sunt în primii cinci la sută din clasa mea” (presupunând că ai întrebat un elev bun). Astfel, a fi bun nu mai este suficient; superioritatea a devenit motto-ul vieţilor noastre. Numim asta ”a fi cineva”. Nu mai este suficient să fiu eu; dacă nu sunt cineva, sunt un nimeni.

Iată o povestire hasidică despre Rabi Meşulam Zuşa din Hanipol (Anipoli), fratele renumitului rabin Rabi Elimelech din Lijensk, unul din fondatorii mişcării hasidice. Rabi Zuşa obişnuia să zică, ”Când voi merge la ceruri, dacă voi fi întrebat, ”De ce nu ai fost Elimelech” (stimatul frate al lui Zuşa), voi şti ce să răspund. Dar dacă voi fi întrebat, ”de ce nu ai fost Zuşa”, nu am să ştiu ce să răspund.”²²² Morala este clară – fii tu însuţi şi atinge-ţi potenţialul maxim; acesta este lucrul pe care trebuie să-l faci în viaţă.

Dar Rabi Zuşa a trăit în secolul al 18-lea. În zilele noastre o asemenea morală este de neacceptat, pentru că tot ceea ce contează nu este cine eşti, ci cine eşti în comparaţie cu alţii, poziţia ta în distribuţia procentuală a clasei. Din moment ce motto-ul primar al societăţii este atât de alienant şi anti-social, nu este de mirare că societatea noastră se destramă.

Filed under: Antisemitism | Add Comment →