Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 4

Vorbind la plural

NE AMINTIM DE PRIMUL ”LUPTĂTOR” CU EGO-UL

Când nivelul vorbitor al dorinţelor a erupt întâia dată sub forma egoismului, Babilonul îşi trăia zilele de aur şi Abraham era cel însărcinat cu rezolvarea misterului declinului social al poporului său. Concetăţenii săi erau atât de imersaţi în construirea turnului lor, încât îşi abandonaseră complet camaraderia. Ei nu mai erau ”de o singură limbă şi o singură vorbire” (Geneza 11:1); toată grija lor era îndreptată spre turn.

Cartea, Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele Rabinului Eliezer), înfăţişează disperarea lui Abraham la vederea noii pasiuni a poporului: ”Rabi Pinhas spune că (în Babilon) nu mai erau pietre pentru construcţia oraşului şi a turnului. Ce au făcut oamenii? Ei au modelat cărămizi şi le-au ars, aşa cum fac artizanii, până când l-au construit (au construit turnul) înalt de zece mii de metri. Cei care trebuiau să ridice cărămizile, urcau dinspre est şi aceia care coborau, o făceau în partea de vest. Şi dacă un om cădea şi murea, nimeni nu-i acorda atenţie. Dar, dacă o cărămidă cădea, ei se aşezau şi se văicăreau zicând, ”Când va urca alta în locul acesteia?” Când Abraham, fiul lui Tera, trecea pe acolo şi îi vedea pe oameni construind oraşul şi turnul, el îi blestema, în numele Domnului”.223

Dar Abraham a făcut mai mult decât să-i blesteme pe constructori. Mai întâi, el a încercat să repare ruptura şi să-i aducă pe oameni împreună. Midraş Raba  ne spune că Abraham i-a strâns împreună pe toţi oamenii din lume224 iar Rabi Behaiei Ben Aşer ne spune, ”(Nimrod) i-a spus, ”Eu am creat pământul şi cerurile, cu puterea mea.” Abraham a răspuns, ”…când am ieşit din peşteră, am văzut soarele răsărind la est şi apunând la vest. Fă-l să răsară la vest şi să apună la est şi mă voi închina în faţa ta. Dacă nu, acela care a dat mâinii mele, puterea de a arde statuile, îmi va da putere şi te voi omorî.” Nimrod le-a spus consilierilor săi, ”Care să fie pedeapsa lui?” Ei au răspuns, ”Despre el s-a spus, ”O naţiune se va naşte din el şi va moşteni şi lumea aceasta şi pe cea viitoare.” Acum, propria sentinţă i-o vom aplica lui. Imediat, ei l-au aruncat în cuptor. În acel moment Domnul era plin de milă faţă de el şi l-a salvat, aşa cum este scris, ”Eu sunt Domnul, care te-a scos din Ur, din Chaldeea.””225

În urma acestei discuţii înfierbântate cu regele, Abraham şi-a luat familia, elevii şi toate posesiunile şi a fugit din Babilon. Pe drum a strâns în jurul lui oameni care îmbrăţişau mesajul său – ”Când te confrunţi cu egoismul, uniţi-vă mai presus de el”. Cu alte cuvinte, când izbucneşte ura între prieteni, faceţi front comun din revelarea Creatorului – a calităţii de dăruire, a forţei fundamentale care creează realitatea – iar acesta să fie mai important decât partidele rivale, să vă uniţi peste rivalitate. Câştigurile acestei fapte sunt creşterea unităţii şi dobândirea ulterioară a calităţii de dăruire, de către toţi foştii adversari, adică revelarea Creatorului.

Fraza de mai sus descrie esenţa fuziunii, a reparării rupturii oferită de Abraham conaţionalilor săi. Şi această esenţă – unitatea mai presus de diferenţe care măreşte coeziunea şi (dacă vă doriţi asta) revelează Creatorul – nu s-a schimbat. De fapt, nu se va schimba niciodată, fiind Legea naturală a dăruirii.

Aşa cum am detaliat în introducerea acestei cărţi, grupul lui Abraham a reuşit să se unească şi să crească, devenind poporul lui Israel, o naţiune care are ca trăsătură comună, dorinţa pentru Creator. Datorită unităţii peste diferenţe, aşa cum am văzut în capitolul 1, Israelul a dezvoltat o metodă prin care se poate schimba gândirea omului de la modul ”eu”, la modul ”noi”, percepând astfel pe ”Unul”, pe Creator.

Astfel, în timp ce Israelul creştea în tărie, folosindu-şi unitatea împotriva egoismului, restul lumii trecea prin episoade de flux şi reflux, cu imperii care creşteau şi  dispăreau, în timp ce cultura slăbiciunii de sine îşi asigura rolul predominant. Din acest motiv, chiar şi astăzi, în cea mai hedonistă dintre epoci, monoteismul lui Abraham reprezintă noţiunea predominantă despre dumnezeire, în timp ce Turnul din Babilon este simbolul vanităţii şi nebuniei omeneşti.

Din acest motiv, cei care pot educa lumea pentru a deveni la fel de înţeleaptă ca Abraham, sunt cei care i-au fost studenţi, copiii lui Israel, cunoscuţi peste tot, ca evrei. Aceasta a fost moştenirea lăsată lor de către Abraham iar răspândirea ei este obligaţia lor faţă de omenire.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed