Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 5

CAPITOLUL 9

Vorbind la plural

MOŞTENIREA LUPTĂTORULUI

LĂSATĂ URMAŞILOR SĂI

Astăzi, un număr destul de mare de oameni înţeleg că singura cale de a împiedica o catastrofă globală, este aceea de a ne uni. Ea poate fi numită şi altfel, ”colaborare”, ”coordonare” sau ”respect”, dar indiferent de termen, este corect să spunem că deja înţelegem că suntem interdependenţi şi interconectaţi. Realitatea aceasta a dat naştere unei situaţii în care suntem de facto, uniţi în toate sistemele noastre globale. Cu toate acestea, în aceeaşi măsură în care suntem conectaţi, suntem atât alienaţi din punct de vedere emoţional, dar şi iritaţi de întreaga situaţie.

O cale de rezolvare a acestui contrast este aceea de a încerca să ne ”de-globalizăm”. Deşi nu există nici o îndoială, că distrugerea lanţului producător din ţările în curs de dezvoltare şi mutarea producţiei înapoi, în ţările consumatoare, va provoca presiuni economice şi financiare masive, unii vor afirma că merită preţul. Poate, dar chiar dacă merită, sau nu, nimeni nu neagă faptul că izolaţionismul va fi extrem de costisitor. Mai mult, în ochii unora, această noţiune este complet nerealistă. Economistul Mark Vitner, de exemplu, a descris încercarea de a desface interconectivitatea globală ca fiind ”o încercare de a separa ouăle bătute. Pur şi simplu, nu se poate realiza cu uşurinţă”.226

Opinia opusă de-globalizării este aceea de a adopta globalizarea, de a o extinde, coordona, perfecţiona şi, în paralel, a învăţa să ne înţelegem unii cu alţii, astfel încât toată lumea să se bucure de prosperitate. Pentru a realiza acest ţel este nevoie de aplicarea metodei prin care ne schimbăm tiparul gândirii noastre, de la mine (concentrarea pe mine), la noi şi la unul (concentrarea pe ansamblul societăţii ca întreg).

Astăzi, la aproape 4000 de ani de la plecarea lui Abraham din Babilon, lumea este pregătită să asculte. Am suferit destul cu toţii, am devenit mult prea inteligenţi pentru a mai crede că putem reuşi singuri, că putem să-i arătăm Mamei Natură, sau lui Dumnezeu, că nu avem nevoie de ea, pentru că suntem mai puternici şi mai înţelepţi.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: