Noul meu articol pe Linkedin “Ce ar trebui să ne amintim de Ziua Memorială a Israelului”

În această seară începe Ziua Memorială a Israelului pentru Soldații Căzuți în Războaiele din Israel şi Victimele Acțiunilor Teroriste. Națiunea noastră este unică. Alături de durerea pentru cei căzuți și pentru victime, trebuie să avem în vedere că statul Israel și poporul Israel se află într-o poziție unică. Suntem singura națiune a cărei soartă stă în mâinile sale. Deși este adevărat că suntem înconjurați de dușmani care nu doresc altceva decât distrugerea noastră, este adevărat deși greu de acceptat, că ne putem transforma dușmanii în prieteni dacă facem ceea ce trebuie să facem, lucru pe care îl voi explica mai jos. Prin urmare, pe de o parte trebuie să plângem pe cei căzuți; pe de altă parte trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră, pentru a preveni căderea celorlalți și pentru a realiza pacea îndelung căutată cu vecinii noștri.

Israelul este într-adevăr într-o poziție unică de a-și determina propria soartă. Chiar putem preveni alte victime. Dacă reluăm conexiunea dintre noi și devenim modelul pe care lumea îl caută, aceasta va transforma inima lumii în favoarea noastră. Dacă există o lecție pe care o putem lua din istoria noastră dureroasă pentru această zi memorială, este lecția unității care ne deschide calea către pace.

Compoziția poporului Israel este unică. Nu am ieșit dintr-un anumit trib sau dintr-un anumit loc. Strămoșii noștri au fost inițial străini care s-au alăturat unui grup care l-a urmat pe Avraam, pentru că au crezut în mesajul său de milă și iubire față de ceilalți. Sub îndrumarea lui Avraam, acei străini care erau adesea dușmani, s-au legat atât de puternic încât au format o nouă națiune. Acea națiune a fost unică, fondată pe căutarea constantă a iubirii celorlalți și pe ridicarea deasupra urii care a izbucnit între ei ocazional. De fiecare dată când vrăjmășiile antice au reapărut, strămoșii noștri și-au întărit legătura un pic mai mult pentru a depăși noua explozie de ură. Drept urmare, au devenit o națiune ai cărei membri s-au unit cu adevărat „ca un singur om cu o singură inimă”.

Realizarea unică a strămoșilor noștri, însoțită de legătura lor biologică cu națiunile lor originale, i-a făcut să fie candidații perfecți pentru răspândirea metodei de realizare a păcii între toate națiunile. Cartea Zohar descrie în câteva propoziții concise dar puternice, întreaga secvență de la ură, prin conexiuni, până la răspândirea mesajului. În porțiunea Acharei Mot, Cartea Zohar scrie: „Iată, cât de bine și cât de plăcut este și pentru frați să stea împreună.” Aceștia sunt prieteni în timp ce stau împreună, nedespărțiți unul de celălalt. La început, par oameni în război care doresc să se omoare unii pe alții. Apoi se întorc la a fi în iubire frățească. … Și voi, prietenii care sunteți aici, așa cum ați fost înainte în iubire și afecţiune, de acum înainte nu vă veți mai despărți… și prin meritul vostru va fi pace în lume ”.

Datorită calității unice a poporului Israel și a structurii sale unice, ori de câte ori cresc tensiunile interne sau internaționale, oamenii își îndreaptă degetul spre evrei. Deși majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de vechea conexiune dintre poporul evreu și restul lumii, acea legătură ascunsă trăiește încă în interior și direcționează lumea către noi, atunci când caută o modalitate de a depăși necazurile.

Vechii evrei nu predicau națiunilor despre unitate. Au predat prin exemplu. În secolul al III-lea î.Hr., de exemplu, a existat un calm relativ în țara Israelului. Drept urmare, oamenii din națiunile lumii veneau la Ierusalim în timpul pelerinajelor de Sukkot, Pesah și Shavuot pentru a asista la unitatea evreilor. În timpul fiecărui pelerinaj, priveliştea era spectaculoasă. Pelerinajele erau destinate în primul rând unirii inimilor membrilor națiunii. În cartea sa Antichitățile evreilor (Cartea a IV-a, cap. 8), Flavius Josephus scrie că pelerinii făceau „cunoștințe … întreținute conversând împreună, văzând și vorbind între ei, reînnoind astfel amintirile acestei unităţi.”

Odată ajunşi în oraș, pelerinii erau întâmpinați cu brațele deschise. Localnicii îi lăsau să intre în casele lor și îi tratau ca pe o familie. Mishnah (Bikurim, 3) relatează despre această camaraderie rară: „Toți meșterii din Ierusalim stăteau în fața lor și îi întrebau despre bunăstarea lor:„ Frații ai noștri, oameni din așa și așa loc, aţi venit în pace?” Și flautul cânta în fața lor până când ajungeau la Muntele Templului ”. Cartea Avot de Rabbi Natan (Cap. 35) adaugă în acest sens: „Toate nevoile materiale ale fiecărei persoane care venea la Ierusalim erau satisfăcute în totalitate. Cineva nu i-a spus prietenului său: „Nu am putut găsi un cuptor pe care să pregătesc ofrande în Ierusalim” … sau „Nu am putut găsi un pat în care să dorm, în Ierusalim”. ”

Și cel mai important, acele festivaluri ale conexiunii au făcut din Israel „o lumină pentru națiuni”. Cartea Sifrey Devarim (articolul 354) detaliază modul în care neevreii „urcau la Ierusalim și vedeau Israelul … și spuneau:„ Merită să ne agățăm numai de această națiune ”.”

Prin urmare, vedem că Israelul este într-adevăr într-o poziție unică de a-și determina propria soartă. Chiar putem preveni alte victime. Dacă reluăm conexiunea dintre noi și devenim modelul pe care lumea îl caută, aceasta va transforma inima lumii în favoarea noastră. Dacă există o lecție pe care o putem lua din istoria noastră dureroasă pentru această zi memorială, este lecția unității care ne deschide calea către pace.

Filed under: Antisemitism | Add Comment →