„Ce să facem cu academicienii vocali, antisemiti” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinCe să facem cu academicienii vocali, antisemiti

Profesorul de sociologie politică David Miller de la Universitatea din Bristol s-a referit recent la studenții evrei din campusul său drept „pioni” ai Israelului, „un regim violent, rasist, străin, angajat în curățarea etnică”. Astfel de acuzații sunt nefondate și absurde. Cu toate acestea, punctul mai interesant al acestei declarații este că, în timp ce mai mult de 100 de deputați și colegi din fiecare mare partid politic au solicitat Universității din Bristol să acționeze împotriva prof. Miller, aproximativ 200 de academicieni din Regatul Unit și Statele Unite au semnat o petiție care îl apăra. Această petiție demonstrează că opiniile lui Miller nu sunt doar ale sale, că mulți oameni le împărtășesc, chiar dacă unii dintre ei își ascund antisemitismul în spatele mantiei „libertății de exprimare”.

Cu cât amânăm mai mult implementarea vechii noastre uniuni și a vechii noastre sarcini, cu atât mai mult ne va urî lumea. Cu cât relațiile internaționale se deteriorează mai mult în lume, cu atât lumea va da mai mult vina pe evrei, în special pe Israel. Nu ar trebui să luăm acest lucru cu ușurință; este șansa noastră de a ne îndeplini misiunea și nu trebuie să ratăm ocazia. Dacă evităm această invitație de a fi „o lumină pentru națiuni”, lumea nu ne va ierta și nu vom avea pe nimeni altul de învinovăţit decât pe noi înșine.

Deoarece părerile lui Miller sunt atât de larg răspândite, cred că este timpul să realizăm că reducerea la tăcere a antisemiţilor nu va opri antisemitismul. În schimb, trebuie să folosim astfel de incidente ca pârghii pentru a explica locul nostru în lume ca națiune și ca stat.

În primul rând, trebuie să fim de acord că oricât de mult ne-am dori să fim ca toți ceilalți, evreii nu sunt ca alte națiuni. Dacă întreaga lume te va condamna, să spui lumii pur și simplu că este greșit nu va convinge pe nimeni. Chiar dacă faptele sunt în favoarea ta, oamenii plini de ură nu ascultă faptele; sentimentele lor sunt singura justificare de care au nevoie. Prin urmare, dacă lumea ne urăște și o face, ar trebui să încercăm să înțelegem de ce.

Luați orice națiune în afară de evrei, și veți găsi o origine comună. Fiecare națiune a început cu un nucleu care avea o oarecare afinitate biologică. Poporul evreu, a fost diferit de la bun început. A început când oameni din diferite locuri, cu credințe diferite și fără nicio afinitate biologică au găsit un principiu comun pe care îl împărtășeau și doreau să-l pună în practică. Principiul respectiv era unitatea mai presus de diviziune, afinitate deasupra vrăjmășiei sau așa cum a spus regele Solomon, „Iubirea va acoperi toate crimele” (Prov. 10:12). Rabinul Akiva a afirmat-o și mai explicit atunci când a spus că principiul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este marea regulă a legii evreiești, Tora.

Prin eforturile lor de a practica această idee până acum de neimaginat, strămoșii noștri au creat o conexiune atât de strânsă între ei încât s-au unit „ca un singur om cu o singură inimă” și au format o nouă națiune din nenumărați dușmani anteriori. Într-un fel, vechii israeliți au pus în aplicare între ei ideea păcii mondiale, înainte ca cineva să se gândească la această idee.

Într-adevăr, chiar de la început, a devenit clar că uniunea unică pe care au stabilit-o primii evrei ar trebui să servească drept model pentru restul lumii, că așa ar trebui să trăiască națiunile între ele. Dar nimeni în afară de evrei nu o făcuse, nici nu o încercase, nici măcar nu se gândise la idee. În mod clar, a rămas la latitudinea evreilor să răspândească ideea și metoda de implementare a frăției peste diferențe și ură. Acesta este motivul pentru care Tora scrie că evreii au fost meniți să fie „o lumină pentru națiuni”, că sarcina lor a fost să arate calea pentru realizarea păcii și armoniei în întreaga lume, așa cum au realizat-o între ei. Aclamatul istoric Paul Johnson a surprins cu elocință esența și vocația poporului evreu, în cartea sa O istorie a evreilor: „Într-o etapă foarte timpurie a existenței lor colective, ei [evreii] credeau că au detectat o schemă divină pentru rasa umană, pentru care propria lor societate urma să fie model”.

În timp ce eram în exil, am fost dispersați între națiuni și nu am putut fi acea societate-pilot. Dar acum, după ce ne-am întors în țara noastră, datoria străveche a devenit valabilă și în consecință, cererea națiunilor să o implementăm a devenit mai presantă.

Statul Israel, statul poporului evreu, este, prin urmare, locul în care evreii ar trebui să se unească deasupra diferențelor lor și să acopere cu iubire toate crimele de ură reciprocă. Dacă facem acest lucru, lumea ne va justifica existența ca stat suveran. Dacă nu o facem, ei vor folosi orice pretext pentru a ne nega legitimitatea, până când vor decide în cele din urmă să pună capăt existenței statului evreu.

Cu cât amânăm mai mult implementarea vechii noastre uniuni și a vechii noastre sarcini, cu atât mai mult ne va urî lumea. Cu cât relațiile internaționale se deteriorează mai mult în lume, cu atât lumea va da mai mult vina pe evrei, în special pe Israel. Nu ar trebui să luăm acest lucru cu ușurință; este șansa noastră de a ne îndeplini misiunea și nu trebuie să ratăm ocazia. Dacă evităm această invitație de a fi „o lumină pentru națiuni”, lumea nu ne va ierta și nu vom avea pe nimeni altul de învinovăţit decât pe noi înșine.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed