Blog Archives

Avansarea spirituala rapida: Conventia Mondiala de Zohar

Intrebare: Se spune ca, daca participam la o conventie, avansarea spirituala este aproximativ in aceeasi masura ca prin intreaga perioada scursa de la conventia precedenta. De ce se intampla asta? De ce avanseaza cineva atat de mult in aceasta perioada scurta de timp, de trei sau patru zile?

Raspunsul meu: Pentru ca venim pentru a fi impreuna, lasand activitatile noastre, locuintele si familiile noastre, luam concediu de la locul de munca, si cheltuim bani pentru acest efort pentru a ne reuni. Facem eforturi pentru a dobandi ceva care este dincolo de acest nivel de viata, ceva mai inalt. Este o implinire, dincolo de aceasta viata.

Oamenii, care sunt dispusi sa renunte la atat de multe lucruri, pentru a se aduce la spiritualitate, simplu, merita asta. In afara de aceasta, ei vin sa se uneasca, astfel incat toata lumea absoarbe puterea si fortele tuturor celorlalti. Acest tip de imbratisare este echivalent cu luni si luni de studiu si chiar si atunci este imposibil s-o atinga. Nu cred ca o persoana, care nu ajunge la o conventie de genul acesta este capabil de a atinge un rezultat similar. Nu conteaza ce incearca sa faca in viata, cu exceptia cazului, sa zicem, ca este in inchisoare, sau in unele situaii, care nu ii permit sa vina. Am un student, de exemplu, care este la Polul Nord, deci, lucreaza cu noi, de acolo, si el nu poate, intr-adevar nu poate veni. Unii oameni sunt realmente, chiar in inchisoare, si studiaza cu noi. Ei sunt in inchisoare (din cauza greselilor facute in trecut), astfel incat, acestia chiar nu pot veni.

Deoarece acestia sunt in incapacitate de a veni, vor primi totusi, tot ce primim noi de la aceasta  conventie. Dar, daca o persoana are posibilitatea sa vina, chiar daca aceasta presupune depasirea unor conditii dificile, daca are ocazia, nu cred ca merita sa ramana acasa. E doar o rusine sa pierzi o astfel de oportunitate puternica, de a face o avansare atat de mare.

Prin sclavie la Libertate

Zohar, Capitolul Bahar (Pe Muntele Sinai), paragraful 63: Ai putea sa-i folosesti ca sclavi pentru totdeauna. Este o Mitzva (Porunca) de a subjuga un sclav in Canaan. Ei sunt din partea lui Ham, care a efectuat incestul, asa cum este scris: Blestemat sa fie Canaan; un sclav al sclavilor sai sa fie el, fratilor sai …

A fi un sclav este, de asemenea, o corectie. O dorinta care poate fi fortata sa se supuna fortei dorintelor corectate se numeste un sclav este aproape de stapanul sau. Sclavia este o forma de corectare a sa, o modalitate corecta a existenţei sale.

Pentru moment, sunt incapabil sa fiu liber intr-o anumita dorinta, si nici nu pot lucra cu ea de dragul daruirii, pe cont propriu. Pot s-o atribui doar, altor dorinte ale mele. O astfel de dorinta poate fi, de asemenea, numita copil, femeie, sau adolescent; nu este deja un barbat, un erou, care este capabil sa depaseasca (un barbat-Gever este derivat din Itgabrut – depasire, surmontare).

Forma de dorinta care este capabila sa lucreze numai sub autoritatea unei alte dorinte este numita un sclav.

 Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 25.04.10. Zohar

Pregatindu-ne pentru a fi un Vas Sacru

Lucram pe dorintele noastre in timp de noapte, in intunericul din exil, neavand nicio putere. In timp ce e inca intuneric, ne pregatim pe noi insine pentru a saluta dimineata, in sensul sa gasim dorintele pe care le putem sacrifica.

 Nu vorbim despre rasaritul sau apusul de soare fizic, nici nu ne referim la bucati de carne de animale de sacrificiu. Vorbim numai despre folosirea Luminii de corectare in care o persoana se poate vedea pe sine ca pe un vas sacru.

 Cu alte cuvinte, o persoana va ajunge la Templu, vine la altarul pentru secrificiu, si e gata sa lucreze cu dorinta sa prin ridicarea la nivelul de daruire. Ridicarea partilor (bucati) din dorinta noastra, la nivelul de daruire este ceea ce se numeste ofranda.

 Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 25.04.10, Zohar

Rugaciunea in loc de sacrificiu

Exil este o stare in care persoana nu dispune de un ecran anti-egoist si nu are contact cu Lumina. Persoana se afla in imposibilitate de a se corecta si de a efectua actul de sacrificiu.

Sacrificiul este o dorinta corectata. Cu timpul, persoana trebuie sa ia o parte din dorinta sa, de la nivelul neanimat, vegetativ, sau animat si sa o ridice la nivelul vorbitor. Dar in vreme de exil, persoana nu are puterea de a corecta nicio dorinta. Acest lucru se datoreaza faptului ca el este total lipsit de forte spirituale, pana ce Lumina Inconjuratoare ajunge la el si il conduce in afara starii sale.

Iesirea din exil si obtinerea puterii de a rezista la o dorinta, de a se ridica deasupra ei si sa lucreze de dragul daruirii, inseamna ca persoana a cucereste desertul (starea in care dorintele sunt inca mici, ca in desert) sau ca a ajuns in Tzara Israel (o stare de dorinte mai mari si de lucru la un nivel mai inalt). Unde ajunge persoana dupa ce iese din exil depinde doar de dimensiunea dorintei prin care este capabil sa depaseasca si sa urce mai sus pentru a lucra de dragul de a darui.

Dupa 40 de ani de corectare a sa si redirectionarea spre daruire, dorinta, care anterior a fost desert, se transforma in dorinta numita Tzara Israel. Aceasta inseamna ca dorinta devine potrivita pentru a lucra de dragul daruirii.

Pana in prezent, noi nu avem puterea de a ne corecta si, prin urmare, stam departe de Tara Israel (Tara- Eretz este derivat din cuvantul Ratzon-Dorinta). Noi nu avem puterea de a lucra cu dorintele noastre de dragul daruirii; numai ne imaginam ce este munca spirituala corecta. Aceasta semnifica faptul ca in loc de a renunta, noi ne rugam. Vom inlocui munca reala cu dorintele noastre, prin cererea noastra de a ni se acorda aceasta forta, pentru a efectua corectarea reala.

 Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 25.04.10, Zohar

 

Intreaga zi este pregatire pentru o ora de studiu

Intrebare: Lucrul in intentie in studiul Zohar-ului ar trebui sa inceapa in timpul zilei, cu mult inainte de lectie?

Raspunsul meu: Persoana ar trebui sa functioneze in intentie tot timpul. Lumea este aranjata in asa fel ca noi suntem in contact cu grupul si studiul doar pentru un interval scurt de timp.

Mii de oameni din intreaga lume privesc la lecţie acum. Multi asculta traduceri simultane. Sunt dintre cei care abia pot intelege chiar si traducerea, din moment ce este disponibila numai in principalele limbi. Cu toate acestea, asta nu face nici o diferenta in avansarea lor spirituala. In ce priveste Zohar-ul, toti suntem in pozitie de egalitate. Venim la lecţie ca la o statie de benzina. Ne umplem cu Lumina si apoi traim in ea, in timpul orelor ramase.

Lumea noastra este voit aranjata in asa fel, incat sa lucram o treime din viata noastra, somn pentru cealalta treime a acesteia, si restul de alta treime pentru diverse prostii. Doar o ora sau doua sa ramana, pe care sa le smulgem din somnul nostru si sa-l folosim pentru a studia.

Cu toate acestea, atunci cand vom incepe studiul, avem nevoie sa intelegem ca intreaga noastra viata este aranjata corect, iar noi nu ar trebui sa lucram doar pentru ca ne lipseste o alegere mai buna. Creatorul organizeaza intentionat acest proces pentru noi. Daca venim la lectie, chiar si pentru o ora, asta ar trebui sa fie suficient pentru a ramane in adeziune cu scopul, pentru cele doua zeci si trei de ore ramase, si pentru a pregati dorintele noastre pentru aceasta unica ora de studiu.

Acum mai bine de 2000 de ani, in desertul Negev traia o persoana cu numele de Bar Bi Ioma-Student Pentru O Zi. El era taran, muncitor agricol. Cand isi termina truda sezoniera si putea pleca acasa, el mergea la Ierusalim. Pentru calatoria la Ierusalim, avea doar o zi la dispozitie, pentru a studia Tora; A doua zi, trebuia sa fie grabnic acasa, la locul de munca.

In onoarea acestei persoane, exista astazi, pentru toata lumea, o zi din an dedicata studiului. In trecut inteleptii spuneau ca a studia o singura zi este egala in valoare de studiu continuu, pe parcursul unui an, deoarece persoana aspira la aceasta zi pe parcursul intregului an.

Prin urmare, daca asteptam aceasta singura ora de lectie, timp de douazeci si trei de ore ramase dintr-o zi, toate cele 24 de ore sunt numerate in favoarea noastra. Acest lucru ne arata cat de multe ore sunt necesare pentru a pregati dorinta de a studia o ora.

Deci, totul depinde de pregatire. Noi trebuie sa folosim toate celelalte ore, pregatindu-ne pentru aceasta singura ora a lectiei de Zohar.

Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 23.04.10, Zohar

O Majoritate a societatii si cativa Alesi

Rabash, Scrieri, Vol.3, Dargot Sulam-Treptele Scarii, Articole, pg. 1774 (prescurtat) : In ceea ce priveste realizarea spirituala, societatea este impartita in – majoritate si cativa alesi. Majoritatea trebuie sa fie educata, invatata cum sa respecte mecanic Tora si poruncile. Educatia pe care o persoana o primeste, o obliga sa efectueze aceste actiuni.

O persoana  justifica actiunile sale, cauza realizarii lor, prin citarea modului in care a fost educat, care include obiceiurile, conventiile invatate de la mediul in care a fost crescut. Acesta este motivul pentru care educatia, obiceiul, nu permite ca o persoana sa se abtina de la pastrarea conventiilor, intrucat obiceiul devine o a doua natura. Prin urmare, toate obiceiurile, cuvintele si actiunile pe care o persoana le dobandeste, ca rezultat al educaţiei nu sunt dificil de observat.

Cu toate acestea, daca o persoana doreste sa efectueze actiuni cu care nu a fost obisnuit in copilarie, apar intrebari ale corpului, de orice fel, pana si despre cele mai marunte actiuni: De ce faci asta? sau, cu alte cuvinte, Ce te determina sa le faci? Daca individul nu primeste sprijin din partea mediului, el trebuie sa caute sprijinul, in Creator.

Acesta este motivul pentru care, o astfel de persoana este aleasa si nu face parte din majoritate. El are nevoie de sprijinul Creatorului, astfel este spus, Cel care vine sa se curete pe el insusi (de egoism), primeste ajutor de Sus. El este in imposibilitatea de a primi ajutor de la mediu si, prin urmare constrange ajutorul sa vina de Sus.

Partea practica a Kabalei: Conventia Mondiala de Zohar

Intrebare: Cursantii experimenteaza partea practica a Kabalei in timpul conventiilor. Care este partea practica a Kabalei?

Raspunsul meu: Am fost nascuti, creati intr-o stare in care ego-ul ne separa. Conform planului creatiei, trebuie sa devenim conectati intr-o stare de iubire frateasca. Acesta este un lucru imposibil de realizat folosindu-ne propriile noastre puteri, deoarece suntem simpli egoisti.

In mod egoist nu putem percepe decat aceasta lume. Iar perceptia este determinata de micul ego al fiecaruia. In momentul in care o persoana iese din ego si incepe la modul autentic sa ii perceapa pe ceilalti, incepe sa simta de asemenea, in aceasta noua atitudine catre ei, o realitate numita lumea spirituala, sau lumea urmatoare, sau realitate superioara.

Acesta este exact acel lucru practic pe care il putem face impreuna la acest tip de conventii. Este prin aceasta conexiune ce se stabileste intre noi. O putem simti concret. Ceea ce intentionam sa facem este sa realizam aceasta la modul concret.

Eu chiar sper sa se intample, si daca nu la aceasta conventie atunci poate la urmatoarea. Dar ne indreptam catre aceasta si vom face lucruri concrete, practice despre care scrie intelepciunea Kabalei, despre care si Zohar-ul scrie, aici si acum, la fata locului, intre fiinte umane.

Necesitatea Canalului TV de Kabbalah

In Stiri (din Kursor.co.il): Dl. Mordechai (Moti) Shklar, CEO la Autoritatea Israeliana de Radiodifuziune, a declarat in timpul discursului sau de la scoala Sammy Ofer Communications, IDC, Israel [rezumat]: Ne-am transformat intr-o societate care distruge orice valoare, o societate de indivizi instrainati de societate, unde individualitatea sta in centru si nu mai este loc pentru valori colective.

Televiziunile comerciale educa societatea in a exprima emotii primare, iar o asemenea sociatate nu are nici viitor, nici drept de a exista. Astazi deja se simte o reactie: un numar tot mai mare de oameni cauta sensul vietilor lor si, pe langa programele de divertisment, vor sa vada si canale cu continut semnificativ.

Este nevoie de un canal diferit de cele comerciale. Cel mai probabil, continutul unor asemenea emisiuni nu se va potrivi publicului tanar, dar va corespunde persoanelor trecute de 40 de ani. In acest fel, mai intai vom atrage audienta trecuta de 40 de ani, iar ulterior, tineretul va incepe sa caute de asemenea, alternative.

Comentariul meu: Se pare ca Dl. Shklar nu este constient de existenta Channel 66, canalul Kabbalah TV,  in Israel. Daca ar sti ar inlocui Canalul 1 din Israel, cu acesta!

Conventia Mondiala – Zohar 2010

            New York, 7-9 Mai

 

Sunteti invitat sa va alaturati prietenilor din intreaga lume pentru a descoperi impreuna o noua realitate. Conventia Mondiala – Zohar 2010 este un studiu intensiv de 3 zile si ateliere de lucru pe Cartea Zohar cu Dr. Michael Laitman si Institutul de Cercetare si Educatie Kabbalah Bnei Baruch, deschis tuturor celor care doresc sa simta realitatea eterna, completa.

Zohar-ul detine cheia pentru a descoperi realitatea completa, vesnica, in care omenirea este unita in armonie perfecta ca un suflet, in cel mai scurt timp posibil. Conventia Mondiala de Zohar este destinata sa ofere participantilor gustul pentru aceasta realitate, accelerand astfel progresul fiecaruia fata de aceasta.

Conventia Mondiala – Zohar 2010 este pentru oricine, care are dorinta de a se schimba pe sine si pentru  mai bine in lumea in care traim. Studentii care invata in prezent cu Bnei Baruch prin Centrul de Studiu Kabbalah Bnei Baruch, pe cont propriu sau prin intermediul Kabbalah TV sau la Academia de Kabbalah sunt bineveniti, in special.

In cazul in care cineva este nou in studiul Zohar-ului sau a Intelepciunii Kabbalah, va recomandam sa parcurgeti cursul introductiv gratuit pus la dispozitie de Bnei Baruch Kabbalah Learning Center. Inregistrati- va pentru un curs introductiv gratuit

Sase Mii de Suflete este Masura Ceruta pentru Revelatia Spirituala

Nimeni nu stie cata munca trebuie sa depunem ca sa vedem in mod realist noua lume corectata. Dar rezultatele muncii noastre pot fi vazute deja prin trezirea natiunii Israel. Ca rezultat al acestei treziri, mari schimbari calitative vor avea loc si oamenii vor incepe sa simta realitatea spirituala. Pentru a realiza acest lucru, trebuie mai intai sa obtinem o putere comuna numita sase mii de suflete.

Aceasta putere poate fi obtinuta cantitativ si calitativ, adica conform numarului de oameni cu aspiratii spirituale, conform intelegerii lor, conexiunii dintre ei si importantei pe care o atribuie acestui lucru. De indata ca obtinem aceasta putere a sase mii de suflete, lumea spirituala ne va fi revelata. Acesta e scopul diseminarii Kabalei, de a avea cat mai multi oameni care sa se alature miscarii pentru a atinge primul stop din lumea spirituala, adica revelatia spirituala.

Cand ne unim cu aceasta forta si in acest numar, multiplicat cu calitatea, vom obtine puterea necesara (P=UxI –  puterea egala cu timpul de presiune a fortei electricitatii) , apoi rezulta un vas spiritual in care este dezvaluit Creatorul. Apoi, fiecare participant in acest vas comun va simti revelatia spiritualitatii. Acest lucru se numeste revelatia Creatorului fata de creatie.

Depinde de importanta atribuita spiritualitatii, in relatie cu corporalitatea. Construim deja acest vas comun al revelarii Creatorului, dar pana cand il vom completa, nu il vom putea descoperi. Va fi exprimat in senzatiile noastre, impreuna cu Creatorul din el.

Din the Independence Day lecture 20.04.10, Prefata la Cartea Zohar