Un înveliş atractiv sau o poveste fără sfârşit?

Întrebare: Când încearcă să înţeleagă puţin mai în profunzime relaţia cu sexul opus, o persoană descoperă că nu este familiară cu ea însăşi, cu toate straturile proprii. Ea are nevoie de îndrumare, pregătire…

Răspuns: Evoluţia umanităţii a ajuns la momentul „recunoaşterii răului” în situaţia actuală. Fără „recunoaşterea răului”, este imposibilă transformarea în Adam. Şi pe de altă parte, criza pe tărâmul iubirii nu i-a făcut încă pe oameni să renunţe la căutarea „celeilalte jumătăţi” şi ei se îndreaptă în masă către substitute pentru sex, droguri şi alte surse care distorsionează chestiunea originală.

Dacă privim problema dintr-un punct de vedere sistematic, istoric, acum avem oportunitatea să ne alăturăm procesului de corectare a speciei umane, prin relaţii între cele două sexe.

Întrebare: Dar astăzi este foarte dificil ca oamenii să-şi găsească un partener compatibil…

Răspuns: De fapt, nu mai există parteneri compatibili. Astăzi, nimeni nu-şi declară iubirea înainte de a cunoaşte numele partenerului. Dar exact aşa era în trecut când oamenii simţeau că sunt făcuţi unul pentru altul de la prima vedere.

Astăzi, am învăţat că trebuie să ne adaptăm unul altuia, muncind la apropierea reciprocă. Pentru a ne conecta între noi cu adevărat, trebuie să muncim împreună, cel puţin câteva luni şi uneori, un an sau doi. Şi doar atunci începem să ne adaptăm unul altuia şi există o legătură interioară între noi care face posibil să ne „răspândim”, să intrăm unul în altul, ca apa şi cafeaua care se amestecă până nu mai rămân aşa cum erau, dar împreună creează ceva nou. Doar după ce intrăm măcar puţin unul în celălalt din punct de vedere mental, începem să înţelegem cum să continuăm acest proces al integrării reciproce. Această pătrundere reciprocă reprezintă adevărata împerechere, o împerechere a sufletelor. Şi atunci suntem gata să ne căsătorim, să fim legaţi unul de altul pentru mulţi ani. Pentru că am  dobândit deja un program al întrepătrunderii mentale reciproce, înţelegem cum facem asta şi suntem gata să sprijinim acest lucru împreună.

De aceea, profesorul meu, Rabash, spunea că, la început, nu ar trebui să existe nicio respingere exterioară între oameni, şi restul depinde de eforturile comune prin care familia va înflori, fără să se odihnească pe proprii lauri, dar dezvoltând relaţia din ce în ce mai mult.

Întrebare: Dar cum poate hotărî o persoană să înceapă această muncă chiar înainte de a începe „răspândirea”? Până la urmă, este condusă de iubire, care reprezintă sentimente, nu raţiune.

Răspuns: Este necesar să ne curăţăm sufletul de toată „îmbrăcămintea” murdară în care este îmbrăcat: preferinţele egoiste, standardele de la “Hollywood” şi diversele stereotipuri pe care le stabileşte majoritatea.

Judecăm sexul opus în funcţie de semne exterioare artificiale. Deci dacă vorbim despre o adevărată schimbare, atunci trebuie să lucrăm în primul rând cu o mulţime de oameni singuri ca să-şi înţeleagă natura şi să priceapă de ce nu reuşesc să construiască relaţii stabile. O persoană are nevoie de o abordare sănătoasă în ceea ce o priveşte pe ea însăşi, dar şi pe ceilalţi: mai puţin din standardele de la Hollyood sau de pe Internet, mai puţine discuţii virtuale pudrate cu emoticoane.

Vorbim prin emoticoane, privim viaţa prin prisma şabloanelor. Dar de fapt, trebuie să fiu ca un copil care se poate îndrăgosti fără rezerve, ca pe vremea când exteriorul nu mă interesa. Nu prea-mi văd iubita pentru că se dipersează în ceaţa efuziunilor emoţionale, ca şi cum cineva a apăsat un buton invizibil şi „ard” după ea. Trebuie să mă întorc la o astfel de stare.

Şi pentru asta trebuie să scăpăm de toată „îmbrăcămintea” de care ne-am agăţat sub presiunea societăţii, fie că este influenţa Internetului, cărţilor, filmelor, contractelor sociale, fie că este vorba doar de aprecierile altcuiva despre ceea ce este bun şi ceea ce este rău. Trebuie să devin mai natural, mai aproape de natură, chiar dacă asta este mai simplu şi egoist, nu contează. Nu vreau să mai depind de cineva.

Este posibil să ajung la asta doar într-o societate numeroasă de oameni ca mine, singuri, unde cu toţii învăţăm să ne recunoaştem: cine şi ce suntem, care este natura noastră, cum să relaţionăm cu noi înşine, cu un partener, cu lumea şi aşa mai departe. Treptat, încetăm să mai fi dependenţi de standardele exterioare care ajung la noi de peste ocean.

Totul depinde de înţelegerea socială. Dacă aceasta se schimbă, atunci privim toate aceste lucruri complet diferit. Imaginile moderne sunt nefondate, imaginare. În primul rând, trebuie să le dăm jos de pe piedestal şi, în acelaşi timp, nu mai târziu, chiar în paralel cu asta, să le înlocuim cu valori complet diferite, astfel încât nu voi fi atras de legături exterioare, ci de o legătură interioară. Până la urmă, legătura exterioară este fragilă şi trecătoare, adesea se sfârşeşte până a doua zi dimineaţa, în timp ce legătura interioară o putem dezvolta la infinit.

Oricum, trebuie să învăţăm împreună, prin cooperare reciprocă, în mijlocul grupului. Să facem ateliere comune şi alte activităţi care fac posibilă construirea unei relaţii diferite între noi. Doar atunci simt care femeie este mai aproape de mine, cu adevărat, într-un sens autentic şi profund. Şi este posibil să mă bazez pe acest sentiment pentru că voi înceta să văd externalitatea şi mă voi concentra doar pe esenţă, pe internalitate. Femeia nu va mai fi doar un „înveliş” pentru mine, ci va fi ca o „carte” valoroasă în care descopăr o nouă profunzime a emoţiei şi o inimitate la nivel mental. Şi aşteptarea acestei conexiuni va ajunge imediat la coarda ascunsă din interiorul meu. Şi apoi adaug o componentă exterioară acestei scântei.

Astfel, construim ordinea corectă a priorităţilor şi apropierea reciprocă, o apropiere total opusă faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Asta pentru că nu sunt în căutarea unei soţii pentru mine însumi, a unei legături interioare în minte şi simţire. Vreau să umplu spaţiul lăsat gol de prima iubire.

Depinde de mine să ajung la baza tuturor corecţiilor. Dacă golul nu ar fi fost lăsat în mine de primul sentiment, nu aş mai avea nimic pentru care să trăiesc. Toate celelalte sentimente sunt trecătoare şi superficiale în comparaţie cu acel sentiment. Dorinţa de bază pentru o legătură interioară mă forţează să caut împlinirea, deşi eu însumi nu ştiu ce vreau cu adevărat să umplu.

Doar acest gol m-a însoţit prin viaţă, împingându-mă să găsesc şi să dobândesc. Doar sufletul meu îl pot umple prin conexiunea cu celălalt. Şi partea esenţială a lui este conexiunea numită „familie”, „soţ” şi „soţie”. Şi treptat asta se adaugă bazei dezvoltării mele, îmbrăcându-mi dragostea, îmbrăcând treptat întreaga lume. Acesta este începutul sufletului uman, cele două baze ale lui, masculin şi feminin, care sunt conectate şi care includ totul în dezvoltarea lor.

 

Din Discuţie despre Educaţia Integrală, 20.06.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: