Category Archives: Antisemitism

Noi deținem cheia fericirii

400ONU a emis o altă declarație prin care condamnă Israelul. Totuși, trebuie să înțelegem că motivul principal al urii față de evrei este faptul că nu ne îndeplinim scopul în lume, care este să explicăm tuturor națiunilor cum să obținem o conexiune bună și pace; altfel, lumea va aluneca mai departe în spirala ei descendentă.

Creșterea antisemitismului vine din legea generală a dezvoltării umanității. Dacă omenirea trebuie să se dezvolte și noi nu îndulcim această dezvoltare prin comportamentul nostru corect, atunci provocăm ură față de noi. Aceasta este o lege a naturii.

Prin urmare, antisemitismul va crește și există o singură soluție, care a fost descrisă în înțelepciunea Cabala și în Tora cu mii de ani în urmă. Nu vom putea scăpa de misiunea noastră. Nu avem unde să ne ascundem. Nu există niciun loc pe Pământ unde am fi capabili să existăm dacă nu stabilim relații corecte.

Atunci vom influența toate națiunile lumii și ei ne vor privi altfel. Totul depinde de conexiunea bună și corectă dintre evrei, deoarece poporul Israel a fost adunat din reprezentanți ai tuturor națiunilor lumii. Numai în această formă putem obliga toate națiunile la o bună asociere și conexiune, iar atunci pacea și liniștea vor veni în întreaga lume.

Noi deținem cheia fericirii pentru întreaga lume. Nu pot exprima cât de dureros este pentru mine să văd cum suferă oamenii și nu găsesc soluții pentru că nu înțeleg în ce formă operează natura și ce interconexiuni există în ea. Totuși, există o soluție. Conform celor spuse de înțelepciunea Cabala și Tora, nimic nu este necesar decât un singur lucru: să aducem poporul Israel la unitate și astfel vom face ca toate națiunile lumii să se unească.

Din păcate, pentru evrei le este mai ușor să se unească cu dușmanii și cu cei care-i urăsc decât între ei. La urma urmei, unirea unii cu alții ține de corectare, iar unirea cu cei care ne urăsc  ține de corupție. Inima noastră de piatră este atrasă de corupție.

Cât timp noi nu facem asta, natura ne va bate. În urmă cu două zile, peste o sută de oameni au murit în urma unei tornade în statul american Kentucky. În câteva secunde, orașul s-a transformat în ruine, o scenă apocaliptică. Și deja natura pregătește mai multe tornade.

Este posibil să oprim toate dezastrele naturale prin unirea oamenilor. Să incercăm. Poate că va ajuta, chiar şi acum. Forța unității oamenilor este mai puternică decât orice tornadă, orice dezastru natural. Este chiar mai puternică decât forța superioară.

Orice dezastru – un uragan, o criză financiară, o epidemie virală – toate acestea sunt lovituri ale naturii, ca răspuns la lipsa de unitate dintre oameni. Conexiunea dintre oameni este cea mai internă forță din lume, iar dacă nu este suficientă, atunci natura reacționează cu lovituri.

Cu toate acestea, oamenii nu se pot uni pentru că există un grup în omenire numit evrei. Acest grup este mandatat mai întâi să ajungă la unitate și astfel să trezească sentimentul în toate națiunile lumii că unitatea este leacul tuturor necazurilor.

Prin urmare, națiunile lumii trebuie să se îndrepte către evrei și să le ceară ca aceștia să înceapă să lucreze la unitatea lor. Pentru asta sunt Națiunile Unite. în loc să condamne Statul Israel, să protesteze împotriva poporului Israel din întreaga lume că nu lucrează la unitate, pentru a preveni dezastrele naturale în toate colțurile lumii sub orice formă.

Nu contează în ce țară trăiește un evreu, în Rusia, în America sau în Israel, dacă este bogat sau sărac, orice evreu care nu lucrează la unitate provoacă dezastre în lume. Prin urmare, timpul se scurge, trebuie să ne unim chiar acum. Numai dacă vom arăta lumii întregi un exemplu de unitate, ne vom împlini menirea.

Din KabTV “Conversaţie cu ziariştii” 12/12/21

“Ne-am transformat în rezidenți temporari” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinNe-am transformat în rezidenți temporari

The compound known to Muslims as al-Haram al-Sharif and to Jews as Temple Mount, in Jerusalem's Old City.

În urmă cu câteva zile, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție (încă una) prin care neagă legăturile evreiești cu Muntele Templului din Ierusalim. În loc să se refere la el prin numele său evreiesc Muntele Templului, după Templul pe care regele Solomon l-a construit acolo în urmă cu 3.000 de ani, precum și prin numele său musulman al-Haram al-Sharif, acum se referă la el doar prin acesta din urmă. Nu pot da vina pe lume că a făcut asta. Când ne transformăm în rezidenți temporari, evităm sarcina noastră istorică și obligația față de lume, nu ne putem plânge că lumea vrea să-i evacueze pe chiriașii recalcitranţi.

Continuăm să căutăm modalități diplomatice mai bune de a explica poziția Israelului, de a arăta că suntem valoroși pentru lume și că avem un drept istoric de a trăi aici. Nu înțelegem că lumea nu vede lucrurile așa cum le vedem noi. Nu îi pasă de istorie și nu îi pasă de „națiunea start-up” pe care am construit-o aici. Ne vede ca pe o națiune beligerantă, invazivă, care a luat ceea ce nu-i aparține prin exploatarea remușcărilor lumii pentru Holocaust.

Suntem aroganți și vrem să controlăm când credem că lumea ne datorează ceva. Lumea nu crede așa, iar faptul că nici măcar nu ne întrebăm de ce, ci continuăm să „explicam” națiunilor poziția noastră pe care în mod clar ele sunt reticente s-o audă, ilustrează ce poate face vanitatea asupra simțului judecății unei națiuni.

Lucrul pe care îl abordăm absolut greșit este obligația noastră față de lume. Am fost puşi aici pentru a construi „o casă națională pentru poporul evreu”, așa cum spune Declarația Balfour. Din păcate, în loc să ne construim casa împreună, ne luptăm între noi. Am ajuns la un punct în care ne pasă mai mult să ne distrugem unii pe alții decât să învingem inamicul. Dacă nu facem ceea ce trebuie să facem aici, atunci nu avem niciun motiv să fim aici. Așa vede lumea și cu cât ne dăm seama mai repede, cu atât mai bine.

Actuala rezoluție a ONU se concentrează pe Ierusalim și Cisiordania. Dar mai multe rezoluții ale ONU sunt pe cale și vor înlătura dreptul nostru la suveranitate în orice parte a țării care nu ne-a fost oferită în Rezoluția de împărțire a ONU din 1947. Nu după mult timp, ONU va declara că evreii sunt o entitate străină în Palestina și că locul unde a fost Israelul este Palestina.

Atât timp cât suntem aici, putem inversa tendința, dar nu avem mult timp. Singura modalitate de a schimba viziunea lumii despre prezența evreiască în Orientul Mijlociu este dacă evreii încep să acționeze așa cum se așteaptă lumea de la ei. Am fost trimiși aici pentru a ne reconstrui națiunea, pentru a ne restabili unitatea, care a format o națiune remarcabilă din oameni complet străini și adesea ostili, care s-au hotărât să se unească sub deviza „ca un singur om cu o singură inimă”. Aceasta este moștenirea noastră și numai dacă îi suntem fideli, națiunile ne vor primi aici, inclusiv arabii.

Dacă dorim să lucrăm la unitatea noastră, atunci avem tot dreptul să declarăm că acesta este scopul nostru de a fi aici și că nu vom permite nimănui să intervină în eforturile noastre. Nu numai că lumea va respecta această declarație, ci o va susține.

Iată două exemple despre modul în care doi antisemiți notorii se raportează la evrei, atunci când evreii dau un exemplu pe care lumea vrea să-l vadă și să-l urmeze. Născut în Ucraina, Vasily Shulgin, a fost un membru senior al Dumei, Parlamentul Rusiei înainte de Revoluția bolșevică din 1917. De asemenea, era un antisemit declarat. În cartea sa “Ce nu ne place la ei…” el se plânge că „evreii din secolul XX au devenit foarte inteligenți, eficienți și viguroși în exploatarea ideilor altora. “Cu toate acestea” protestează el, „aceasta nu este o ocupație pentru „învățători și profeți”, nu este rolul „călăuzitorilor orbilor”, nu este rolul „purtătorilor șchiopilor”. Într-un alt eseu, Shulgin devine aproape poetic, așa cum descrie locul către care pot conduce evreii omenirea, dacă fac față provocării: „Lasă-i… să se ridice la înălțimea la care se pare că s-au urcat [în antichitate]… și imediat, toate națiunile se vor grăbi spre ei. Ele se vor grăbi nu în virtutea constrângerii… ci prin voință liberă, bucuroși în suflet, recunoscători și iubitori, inclusiv rușii!”

Un exemplu mai concis vine de la nimeni altul decât Henry Ford, care atunci când nu construia mașini, și-a dedicat o mare parte din timp scrierii de eseuri condamnabile despre evrei. În compoziția sa infamă, Evreul International – Cea mai importantă problemă a lumii, Ford scrie: „Reformatorii moderni care construiesc modele de sisteme sociale pe hârtie, ar face bine să se uite la sistemul social în care au fost organizați primii evrei”.

Apropo, nepotul lui Ford și-a propus să construiască una dintre fabricile companiei în Israel, ca semn de sprijin pentru statul evreu. În mod simbolic, acea fabrică este acum închisă. Dacă nu începem să lucrăm la unitatea noastră și să ne străduim să dăm exemplul necesar, soarta țării noastre se va asemăna cu soarta fabricii Ford, iar evreii din Israel, care s-au transformat în rezidenți temporari, vor fi evacuați.

“De ce creşte antisemitismul?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: De ce creşte antisemitismul?

Există două forțe care operează în lume: forța primirii, care este egoul uman, și forța dăruirii, forța altruistă pe care trebuie să o atragem către noi înșine pentru a ajunge la echilibru și armonie între noi și cu natura.

Aceste două forțe se contrazic.

În natura egoistă a lumii noastre, există un mic grup numit „Israel”, cuvânt care provine din cuvintele „Yashar Kel”, care înseamnă „direct către Forța Superioară”, care s-a desprins odată de controlul ego-ului și a atins o adevărată natură altruistă.

Cu cât umanitatea – și egoul uman – se dezvoltă mai mult, cu atât forțele de primire și dăruire suportă o luptă continuă, iar acest conflict devine exprimat în lumea noastră ca fricțiune între evrei, adică cei care poartă în potențial calitatea altruistă, și neevrei adică națiunile lumii, care definesc calitatea opusă, a primirii.

Antagonismul dintre cele două forțe de primire și dăruire urmărește să ne atragă pe noi, poporul Israel, și apoi pe restul lumii, către forța dăruitoare.

În acest moment, antisemitismul apare ca o lege a naturii care îi ajută pe evrei să-și realizeze misiunea: să se unească deasupra diferențelor și să fie un canal de transmitere pentru o atmosferă de unitate, care să învăluie umanitatea.

Făcând acest lucru ar ridica omenirea la un alt nivel de existență, unul de pace, echilibru și armonie cu natura.

Bazat pe videoclipul „De ce este urgent să discutăm despre antisemitism în mod specific în vremea noastră?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

“Întunericul Nopţii de Cristal continuă” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinÎntunericul Nopţii de Cristal continuă

Cuvintele „noapte de cristal” pot evoca imaginea stelelor care sclipesc pe cerul senin al nopții, dar nu este nimic de acest fel. Săptămâna aceasta, în urmă cu 83 de ani, forțele paramilitare (SA) ale Partidului Nazist au spart ferestrele sinagogilor, școlilor și altor instituții evreiești, au aruncat în ele și le-au dat foc. Pogromul coordonat a avut loc pe tot parcursul celui de-al treilea Reich, în Germania și Austria. Geamurile sparte împrăștiate pe pământ au dat nopții numele, Kristallnacht (Noaptea de cristal) sau Noaptea sticlei sparte. Peste 400 de evrei au fost uciși în acea noapte, alți 400 au murit în lagărele de concentrare la scurt timp după aceea și mulți alții s-au sinucis în urma pogromurilor.

Unitatea evreiască nu trebuie să fie niciodată de dragul ei. Întregul scop al existenței poporului evreu este de a construi o societate exemplară. În perioadele scurte în care am avut o astfel de societate, am prosperat și națiunile ne-au admirat realizările. Când ne-am despărțit, au început să ne urască din moment ce diviziunea noastră a transmis mesajul opus celui pe care trebuie să-l transmitem, că unitatea deasupra diferențelor creează societatea ideală și oamenii cei mai fericiți.

Săptămâna aceasta, Austria a dezvelit un Memorial la Viena pentru a comemora memoria victimelor Kristallnacht și memoria celor 65.000 de evrei austrieci care au pierit în Holocaust. Acest eveniment este, de asemenea, o oportunitate de a recunoaște că antisemitismul se intensifică rapid în întreaga lume, iar un alt Holocaust este deja la orizont.

Mi-aș dori să pot fi purtător de vești bune, dar realitatea este că nu am făcut față motivelor care au generat acea ură violentă și ororile ei ulterioare. Suntem încă adânciţi în întunericul care a dat naștere acelui pogrom și a tuturor pogromurilor de dinainte și de după el.

Cu toate acestea, nu văd niciun motiv de disperare. Dimpotrivă, cheia schimbării poziției noastre în lume este în mâinile noastre; dacă avem determinarea, vom preveni ca astfel de atrocități să afecteze națiunea noastră pe viitor.

Zilele comemorative nu ar trebui să se concentreze pe amintirea morților. Și eu mi-am pierdut majoritatea familiei în Holocaust, dar amintirea lor nu va împiedica să se întâmple asta copiilor sau nepoților mei. Dacă vrem să ne asigurăm viitorul, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem face astăzi pentru a-l atinge, mai degrabă decât să plângem morții, deși și asta are locul lui.

În spiritul acestei abordări proactive, cred că ar trebui să ne uităm la ce putem face în privința antisemitismului. Cu toate eforturile noastre, vedem că explicațiile rezonabile nu dezrădăcinează ura. Putem și ar trebui să interzicem expresiile antisemitismului online și ar trebui să facem tot ce putem pentru a înlătura ura fățișă față de evrei și critica împotriva Israelului, care a devenit la modă în rândul politicienilor și liderilor de opinie. Cu toate acestea, aceste măsuri ne vor câștiga doar puțin timp; nu vor împiedica eventuala intensificare a urii la cote care vor izbucni în violențe pe scară largă împotriva evreilor.

Pentru a folosi puținul timp pe care îl avem, ar trebui să ne concentrăm mai degrabă pe noi înșine decât pe cei care ne urăsc. Sunt multe pe care le putem face, care vor schimba viziunea lumii despre noi. Mai jos este o listă cu ce nu trebuie să faci și cu ce trebuie să faci în ceea ce privește abordarea antisemitismului.

Ce să Nu facem:

  1. Nu ar trebui să încercăm să-i liniștim pe cei care ne urăsc, nici în străinătate, nici în Israel. Ei îi urăsc pe evrei și orice facem pentru a-i liniști nu va face decât să-i încurajeze și să aducă în derâdere ura.
  2. Ar trebui să eliminăm gândul că antisemitismul este rezultatul unei politici sau alteia a guvernului israelian. Expulzarea din Spania, pogromurile din Rusia, Kristallnacht și bineînțeles, Holocaustul, au avut loc cu mult înainte de a exista un stat evreu. Prin urmare, atacarea Israelului este doar o modalitate insinuantă de a exprima ura față de evrei.
  3. Nu vă certați cu cei care urăsc evreii. Ura nu are nevoie de justificare; cel care urăște se simte întotdeauna îndreptățit la ură, așa că argumentele sunt o pierdere de timp și energie.

Ce să facem:

  1. Dezvoltați solidaritatea între evrei. Strămoșii noștri au fost străini care s-au unit în jurul unei ideologii de a crea o societate în care oamenii se iubesc unii pe alţii ca pe ei înșiși. Numai când s-au angajat să fie „ca un singur om cu o inimă” au devenit o națiune. Mai mult, am fost exilați pentru că ne-am urât unii pe alții, așa că baza națiunii noastre restaurate trebuie să fie unitatea.

De altfel, unitatea nu implică uniformitate. Dimpotrivă, diferențele dintre noi vor crea o societate a cărei forță constă în diversitatea ei. Nuanțele și elementele unei societăți evreiești unite vor genera o societate plină de viață, dinamică și puternică.

  1. Odată ce stabilim unitatea între evreii din Israel, ea ar trebui să se răspândească și să cuprindă fiecare evreu din întreaga lume care dorește să se alăture. Urmând aceeași idee că diversitatea generează putere și vitalitate, orice evreu care dorește să contribuie cu propria sa formă specială la națiunea unită întinerită va fi binevenit să se alăture.
  2. În sfârșit și cel mai important: unitatea evreiască nu trebuie să fie niciodată de dragul ei. Întregul scop al existenței poporului evreu este de a construi o societate exemplară. În perioadele scurte în care am avut o astfel de societate, am prosperat și națiunile ne-au admirat realizările. Când ne-am despărțit, au început să ne urască din moment ce diviziunea noastră a transmis mesajul opus celui pe care trebuie să-l transmitem, că unitatea deasupra diferențelor creează societatea ideală și cei mai fericiți oameni.

Așa cum am arătat în două publicații extinse pe această temă, Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism şi Ca un mănunchi de trestii: De ce unitatea şi garanţia reciprocă sunt chemarea orei de astăzi, istoria dovedește că aceste lucruri pe care trebuie să le facem şi pe care nu trebuie să le facem funcționează. Acum trebuie să avem curajul să le punem în aplicare.

 

“Legătura ciudată dintre Antisemitism şi Sionism” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinLegătura ciudată dintre Antisemitism şi Sionism

În 1929, Dr. Kurt Fleischer, liderul liberalilor din Adunarea Comunității Evreiești din Berlin, a făcut o declarație aparte: „Antisemitismul este flagelul pe care ni l-a trimis Dumnezeu pentru a ne aduce împreună și a ne uni între noi”. Din păcate, conștientizarea legăturii dintre antisemitism și unitatea evreiască nu s-a filtrat în conștiinţa oamenilor, iar rezultatele au fost oribile. Când eram tânăr în fosta Uniune Sovietică, guvernul a interzis strict manifestările evidente de antisemitism. În URSS nu exista iubire pentru evrei, dar guvernul știa că antisemitismul îi va speria pe evrei și îi va face să dorească să se mute în Israel. Întrucât guvernul nu dorea să piardă oamenii de știință evrei, a interzis manifestările deschise de ură evreiască. Se pare că antisemitismul crește unitatea evreiască și sionismul.

Există un motiv profund pentru care antisemitismul este legat de sionism și de unitatea evreiască. Întregul scop al iudaismului este de a arăta unitate. Poporul evreu a ajuns să fie o națiune doar odată ce s-a unit „ca un singur om cu o singură inimă” la poalele Muntelui Sinai. Imediat după aceea, li s-a spus, într-o formă singulară, de vreme ce au devenit ca unul: „Astăzi ați devenit popor” (Deut. 27: 9).

Același fenomen există astăzi și în Franța, unde antisemitismul este omniprezent. Drept urmare, un număr record de evrei francezi au făcut Aliyah (au migrat în Israel) în ultimii ani. Acum, un fenomen similar începe în Statele Unite.

Opusul este de asemenea adevărat. Când evreii nu simt ura lumii, mulți dintre ei părăsesc Israelul și se asimilează în țări din întreaga lume, căutând să se desprindă de moștenirea lor evreiască. Este aproape ca și cum antisemitismul îi definește pe evrei drept evrei, iar lipsa acestuia îi deconectează de el.

Și eu am venit în Israel pentru că mă simțeam străin în Uniunea Sovietică, ca un proscris, în ciuda faptului că m-am născut acolo. Nu am experimentat un antisemitism evident, deoarece era interzis să se facă acest lucru, dar exista întotdeauna în fundal. Acesta este motivul pentru care de îndată ce am putut părăsi URSS, am plecat în Israel. Știam că acesta va fi singurul loc în care aș putea fi evreu și nu ar trebui să ascund acea parte din mine. Deși nu am fost în niciun caz observator sau religios, a fost încă o parte a istoriei mele, a tradiției și a moștenirii mele. A fi nevoit să ascund asta însemna să ascund o parte din mine și nu am vrut asta.

Revenind la subiectul nostru, există un motiv profund pentru care antisemitismul este legat de sionism și de unitatea evreiască. Întregul scop al iudaismului este de a arăta unitate. Poporul evreu a obținut națiunea doar odată ce s-a unit „ca un singur om cu o singură inimă” la poalele Muntelui Sinai. Imediat după aceea, li s-a spus, într-o formă singulară, de vreme ce au devenit ca unul: „Astăzi ați devenit popor” (Deut. 27: 9).

Odată ce au devenit o națiune, evreii au fost însărcinați să răspândească lumina unității pe care au realizat-o, și anume să fie „o lumină pentru națiuni”. Într-adevăr, dacă analizăm evenimentele esențiale din istoria evreiască, este destul de evident că fiecare catastrofă din cronicile evreilor vine după o perioadă extinsă de diviziune crescândă și ură internă.

În unele cazuri, la fel ca și ruina Primului și celui de-al Doilea Templu, ruptura provoacă o expulzare a poporului Israel din țara lui Israel. În alte cazuri, precum cel al reginei Esther spre sfârșitul exilului în Babilon, evreii reușesc să se unească în timp, ceea ce îi salvează de dispariție și chiar le acordă suveranitatea în țara Israelului după ce o pierduseră din cauza propriilor lor diviziuni.

Există multe alte evenimente notabile în istoria evreiască în care se manifestă legătura dintre unitate și succes sau diviziune și calamitate. Am elaborat unele dintre ele în publicația mea Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism; sunteți bineveniţi să o citiți și să vedeți singuri.

Astăzi, nu există unitate evreiască. De la înființarea statului Israel, am crescut progresiv scindarea. În prezent, nivelurile de diviziune și ură dintre noi ajung la niveluri periculoase, ceea ce ne poate duce la un alt cataclism de proporții istorice.

În timp ce încă avem suveranitate, putem inversa traiectoria. Diviziunea este sigur că ne va conduce la anihilare; unitatea ne va conduce cu siguranță spre prosperitate și fericire. Vom rezista ademenirii dreptei indignări și încântării neprihănirii de sine? Nu știu. Ceea ce știu este că dacă mușcăm momeala, aceasta ne va pune capăt zilelor ca națiune suverană și evreii din întreaga lume vor suferi chinuri nespuse.

“Ce ştie Polonia despre Israel (neştiut de Israel)” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinCe ştie Polonia despre Israel (neştiut de Israel)

Vor fi o mulțime de consecințe din retragerea armatei SUA din Afganistan. Chinezii au trimis deja un mesaj sever către Taiwan că „s-ar putea confrunta cu aceeași soartă ca și Afganistanul dacă ar continua să se bazeze pe Statele Unite ca aliat”.

Însă mesajul pe care îl trimite retragerea grăbită a Statelor Unite către Israel este și mai neplăcut: Israelul nu are pe cine să se bazeze. Deja, Israelul este izolat pe arena internațională. Acum, odată cu creșterea unui alt emirat islamic și cu scăderea credibilității SUA în ochii aliaților săi, Israelul ar trebui să știe că viitorul său este foarte sumbru dacă intenționează să se bazeze pe unchiul Sam pentru sprijin. Sprijinul este încă acolo, dar scade rapid.

Un bun exemplu de scădere a statutului internațional al Israelului este recentul său conflict cu Polonia cu privire la legea anti-restituire adoptată de guvernul polonez. Legea exceptează Polonia de la asumarea responsabilității pentru partea sa în uciderea evreilor în timpul celui de-al Doilea război mondial și prin urmare, de la restituirea financiară.

Israelul, care a solicitat sprijinul singurului său aliat rămas SUA, a primit următorul răspuns nedeterminat din partea secretarului de stat Blinken: „Statele Unite își reiterează îngrijorările cu privire la modificările aduse Codului de procedură administrativă … restricționând sever restituirea și compensarea pentru proprietatea confiscată pe nedrept în perioada comunistă a Poloniei. Mai mult”, adaugă Blinken „îndemnăm guvernul polonez să se consulte cu reprezentanții părților afectate [omițându-le identitatea] și să dezvolte o procedură legală clară și eficientă pentru soluționarea cererilor de proprietate confiscate”.

De parcă acest mesaj nu ar fi fost suficient de subţire, Blinken a continuat să felicite declarația președintelui polonez Andrzej Duda care susține „libertatea de exprimare, sfințenia contractelor și valorile comune care stau la baza relației noastre”. Într-adevăr, suntem singuri. Polonia o știe și acum lumea o știe. Rămâne de văzut dacă știm și noi.

În mod clar, singura noastră speranță este unitatea noastră. Dacă nu ne-am dat seama de aceasta, izolarea noastră din ce în ce mai mare nu ne va lăsa de ales decât să o recunoaștem. Și dacă unitatea noastră nu pare să ne sprijine prea mult, va fi în curând singura noastră opțiune, așa că ar fi bine să începem să susținem solidaritatea noastră.

Coeziunea interioară nu este nouă pentru oamenii noștri; a fost „arma noastră secretă” de la înființarea națiunii noastre. De fapt, este moștenirea noastră, singurul lucru pe care ne-am angajat să-l transmitem națiunilor și singurul lucru pe care nu l-am transmis în ultimele două milenii, de când am cedat urii interioare și diviziunii și am devenit paria lumii.

Dacă am fi fost uniți, spun înțelepții noștri, nicio nenorocire nu ar fi venit asupra noastră. „Principala apărare împotriva calamității este iubirea și unitatea”, afirmă cartea Maor VaShemesh (Lumina și Soarele). „Când există iubire, unitate și prietenie între ei în Israel”, continuă cartea, „nicio calamitate nu poate veni peste ei. … [Dacă] există conexiuni între ei și nu există separare a inimilor, ei au pace și liniște … și toate blestemele și suferința sunt îndepărtate de aceasta [unitatea]”. În mod similar, cartea Maor Eynaim (Lumina ochilor) subliniază: „Când cineva se include pe sine cu tot Israelul și se face unitatea … în acel moment, nu vă va veni nici un rău”. La fel, cartea Shem MiShmuel (Un nume din Samuel) adaugă: „Când [Israel] este ca un singur om cu o singură inimă, ei sunt ca un zid fortificat împotriva forțelor răului”.

Poporul polonez știe că suntem izolați. Disprețul lor manifest față de noi dovedește acest lucru. Dacă nu mai căutăm aprobarea lumii și începem să ne hrănim uniunea internă, nimeni nu ne va lua în derâdere. Uniunea este singurul lucru pe care lumea nu îl are. De asemenea, este singurul lucru pe care îl putem dezvolta și pe care toată lumea îl va dori de la noi. Dacă îl stabilim, nu numai că vom înceta să fim izolați, vom fi bineveniți peste tot, întrucât ne vom realiza vechea noastră vocație de a fi o lumină a unității pentru națiuni.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, consultați cartea ”Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism, Fapte istorice despre antisemitism ca reflectiare a discordiei sociale evreieşti”..

 

“Nimeni nu vrea (cu adevărat) să pună capăt antisemitismului” (Times Of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel:Nimeni nu vrea (cu adevărat) să pună capăt antisemitismului

Cu câteva zile în urmă, BBC News a postat o poveste cu titlul alarmant „Postările sociale antisemite nu au fost eliminate ‘în 80% din cazuri’”. Povestea, bazată pe un raport intitulat Eșecul de a proteja, realizat de Centrul pentru combaterea urii digitale (CCDH), aruncă lumină asupra inacțiunii giganților tehnologici atunci când vine vorba de rapoartele de antisemitism ale utilizatorilor. Raportul a constatat că „84% dintre postările care conțin ură anti-evreiască nu au fost şterse de companiile de socializare, după ce cercetătorii noștri au raportat că ele conțin ură anti-evreiască”.

Ca să spunem adevărul, asta nu mă surprinde. De mult timp este clar că companiile mari de tehnologie nu au niciun interes în combaterea antisemitismului. Postările care conțin ură împotriva evreilor aduc trafic și creează discuții, ceea ce este minunat pentru ei. Prin urmare, nu ar trebui să ne așteptăm ca aceștia să acționeze acum sau în viitor. Nu este un „eșec de protecție”, după cum se arată în titlul raportului; este „Nici o dorință de a proteja”.

Adevărul clar este că, dacă doriți să scrieți ceva împotriva evreilor, aveți un permis gratuit, dar când vine vorba de orice altă formă de ură, există o toleranță zero. Nici o măsură de reglementare sau adoptare a definițiilor oficiale ale antisemitismului și nici o declarație de „război împotriva antisemitismului” nu îl vor eradica, nici măcar nu vor induce eforturi pentru fiecare de a-și reține îndrăzneala pe rețelele sociale.

În locul acestor cruciade inutile, evreii ar trebui să se concentreze asupra solidarității lor interioare; nu ar trebui să se îngrijoreze de ceea ce crede lumea despre ei, ci de ceea ce cred ei unul despre celălalt. Aceasta este singura noastră problemă. Am fost întotdeauna un popor combativ, dar în trecut am știut să ne unim deasupra diferitelor puncte de vedere, să ne consolidăm solidaritatea și să beneficiem de diversitatea perspectivelor noastre. Aceasta a fost întotdeauna sursa noastră de forță. Astăzi, tot ce ne-a mai rămas este beligeranța pe care o întoarcem unul către celălalt. Regele Solomon ne-a învățat că „Ura stârnește ceartă și iubirea va acoperi toate crimele” (Prov. 10:12). Am uitat jumătate din lecție: excelăm în ură, dar eșuăm lamentabil în a ne acoperi păcatele cu iubire. Când ne urâm unii pe alții atât de pasional, cum ne putem aștepta ca cineva să ne placă?

Prin urmare, așa cum înțelepții noștri au avertizat întotdeauna, dacă ne concentrăm asupra solidarității noastre, totul va fi bine. În Cartea conștiinței, rabinul Eliyahu scrie: „Ni se poruncește în fiecare generație să întărim unitatea dintre noi, astfel încât dușmanii noștri să nu stăpânească asupra noastră”. În mod similar, cartea Shem MiShmuel afirmă: „Când [Israel] este ca un singur om cu o singură inimă, ei sunt ca un zid fortificat împotriva forțelor răului”. Cu cât ne deschidem mai repede inimile la cuvintele înțelepților noștri, care ne-au dorit numai binele, cu atât mai repede vom elimina ura națiunilor față de noi, nu luptând împotriva urii lor, ci luptând pentru iubirea noastră unii pentru alții.

“De ce lumea râde când evreii plâng” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinDe ce lumea râde când evreii plâng

France, Paris, 2021-05-22. Photography by Xose Bouzas / Hans Lucas. Pro-Palestinian rally in support to Palestine in Paris, Republic Square.

Un student din Israel m-a întrebat de ce simte de fiecare dată când cineva spune ceva rău despre Israel, că întreaga lume se alătură în cor. Răspunsul meu a fost simplu și concis: ne purtăm greșit față de lume și de aceea lumea simte asta despre noi.

Aș dori să detaliez acest lucru. Noi evreii, trebuie să dăm un exemplu de relații bune între toți, dar în primul rând între noi. Trebuie să manifestăm legături, pace și prietenie. Poporul Israel trebuie să fie responsabil unul pentru celălalt. Dacă facem acest lucru, lumea ne va respecta. Deoarece nu o facem, ne tratează cu dispreț.

În prezent, relațiile dintre diferitele facțiuni din societatea israeliană sunt oribile, nimic mai puțin. De asemenea, nu putem separa ceea ce se întâmplă în societatea israeliană de modul în care lumea ne tratează, deoarece suntem parte a lumii; am fost alcătuiți din „reprezentanți” din toate națiunile. Strămoșii noștri au venit din toate națiunile lumii și au adunat un grup ideologic care credea în deviza regelui Solomon (Prov. 10:12), „Ura stârnește lupte, iar iubirea va acoperi toate crimele”. Acei primi reprezentanți ai umanității au format o națiune care a realizat o idee sublimă care până în prezent pare excentrică: pacea între toate națiunile.

Acești strămoși s-au luptat din greu pentru a-și menține unitatea deasupra diferențelor și a urii care a izbucnit ocazional; au încercat să rămână fideli datoriei lor de a fi „o lumină pentru națiuni”, de a da un exemplu de unitate. Ei chiar au inventat deviza pe care practic fiecare religie și sistem de credințe a adoptat-o într-o formă sau alta: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Într-adevăr, există ceva mai mare decât asta? Deși în cele din urmă ne-am prăbușit în ură și am fost dispersați în întreaga lume, moștenirea unității și datoria evreilor rămân înrădăcinate în subconștientul umanității.

Așa cum națiunile sunt mândre sau rușinate de sportivii lor care concurează în aceste zile la Jocurile Olimpice și la fel cum oamenii se simt conectați la marii lideri, exploratori, romancieri, compozitori, oameni de știință și alți oameni de renume din națiunea lor, chiar dacă ei au trăit cu multe secole în urmă, ei se simt de asemenea conectați la reprezentanții lor din poporul antic al unității, poporul evreu, deși la un nivel mai subliminal. Acesta este motivul pentru care atunci când evreii reușesc în datoria lor de a uni „delegații” națiunilor, și anume evreii înșiși într-o națiune coezivă, ei primesc aplauzele lumii. În același timp, atunci când eșuează și cad în dispute și diviziuni, atrag mânia lumii asupra lor.

Această sarcină a evreilor este motivul pentru care atenția lumii va fi acordată întotdeauna poporului evreu, de ce evreii vor fi întotdeauna judecați după un standard mai strict decât restul popoarelor și de ce omenirea acuză evreimea de fiecare nenorocire care se întâmplă în lume. În cartea sa Orot HaKodesh [Luminile sfințeniei], Rav Kook, un mare lider spiritual și primul rabin șef din așezarea evreiască din Israel, a scris despre datoria evreilor față de lume: „Deoarece noi [evreii] am fost ruinați de ura neîntemeiată și lumea a fost stricată odată cu noi, ne vom reconstrui prin iubirea neîntemeiată, iar lumea va fi reconstruită împreună cu noi”.

Sper și mă rog pentru unitatea noastră, pentru binele nostru, dar mai ales pentru binele lumii.

Pentru mai multe informații despre ideile din această postare, vă rugăm să citiți “Ca un manunchi de trestii: De ce unitatea şi garanţia reciprocă sunt apelul actual al zilei”. .

 

Viziunea Cabalei asupra antisemitismului

448.9Întrebare: Vorbiți mult despre antisemitism și chiar ați scris cartea De la haos la armonie: soluția la criza globală în funcție de înțelepciunea Cabalai. În plus, au fost publicate cărți de către unii dintre studenții dvs., în special, Antisemitismul ca lege a naturii, o carte pentru evrei, dar nu numai, de Michael Brushtein și Time to Gather Stones de Mikhail Palatnik. Ce sunt aceste cărți?

Răspuns: Acestea sunt cărți care vorbesc despre aplicarea Cabalei în lumea noastră, despre modul în care ar trebui să ne influențăm destinul și destinul umanității.

Antisemitismul nu este o problemă pentru poporul evreu. Aceasta este o problemă a lumii. Omenirea nu înțelege misiunea istorică a evreilor și Cabala o explică. Deci, aici luăm doar Cabala și încercăm să aflăm ce spune despre lumea noastră.

Antisemitismul nu este un fel de atitudine emoțională a popoarelor lumii față de evrei. Cabala ne spune de unde au venit acești oameni, de ce sunt urați, de ce sunt vinovați pentru că nu sunt iubiți, de ce nu își îndeplinesc misiunea istorică etc. Răstoarnă complet atitudinea față de antisemitism și explică faptul că aceasta este o lege a naturii.

KabTV „Întrebări despre cărțile cabaliste”, 22/10/19

“Puterea forței de separare” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinPuterea forței de separare


În aceste zile, evreii comemorează cele Trei Săptămâni. În anul 70 e.n., romanii au depăşit zidurile Ierusalimului după un asediu de câteva luni. Cu toate acestea, le-au trebuit trei săptămâni de bătălii sângeroase pentru a-i învinge pe evrei, pentru a distruge Templul și pentru a-i exila pe rezidenții lui Iuda din țara Israelului, punând astfel capăt suveranității evreiești asupra țării Israelului în următoarele două milenii. În acele zile, romanii i-au învins pe evrei în principal din cauza luptelor dintre evrei și mai puțin datorită superiorității militare a romanilor. Când evreii comemorează aceste zile, ei deplâng ura neîntemeiată care le-a cucerit inimile și le-a învins națiunea.Astăzi, este evident că aceeași forță de separare care a prevalat atunci, prevalează și acum. Ni s-a dat pământul înapoi, dar nu datorită unității noastre, ci datorită milei lumii față de noi după atrocitățile Holocaustului. Cu toate acestea, separarea încă ne stăpânește inimile și dacă nu o depășim, ne va distruge încă o dată. Talmudul din Ierusalim scrie despre aceasta foarte clar (Yoma 1: 1): „Orice generație în care Templul nu este construit, este ca și cum în acele zile ar fi fost distrus, pentru că nu a fost construit din cauza urii nefondate, care este la fel ca distrugerea, deoarece acesta a fost motivul ruinei sale”.

Aceste săptămâni sumbre – și mai ales începutul lor, pe data de 13 a lunii ebraice Tamuz, când romanii au spart prima dată zidurile și concluzia lor, pe data de 9 a lunii ebraice Av când a doua oară (și prima, de altfel ) Templul a fost distrus – ar trebui să fie zile de introspecție pentru noi. Simplul plâns asupra ruinei Templului nu ne va ajuta la nimic. Victimizarea este o momeală perfidă și trebuie să o evităm cu orice preț. Trebuie să adoptăm o abordare proactivă și să reflectăm la motivul ruinei sale, la ura noastră unul față de celălalt. Numai dacă ne dăm seama că aceasta a fost cauza căderii noastre, vom putea preveni reapariția ei.

De la începutul exilului nostru după ruină, am adoptat atitudinea de victimă neputincioasă. Cu toate acestea, dacă citiți ce au scris înțelepții noștri, liderii spirituali ai națiunii noastre, despre aceleași evenimente pe care le considerăm calamități, pe care nu le-am putea evita, veți găsi un punct de vedere foarte diferit.

Având în vedere ruina Primului Templu, de exemplu, pe care o atribuim regelui babilonian, Nabucodonosor al II-lea, înțelepții noștri o atribuie de fapt conflictelor interne. Talmudul babilonian (Yoma 9b) îi descrie pe conducătorii israeliților în următoarea manieră peiorativă: „Rabinul Elazar a spus: „Acei oameni, care mănâncă și beau unul cu altul, se înjunghie reciproc cu pumnalele din vorbe”. Astfel, chiar dacă și deși erau apropiați unul de celălalt, erau plini de ură unul față de celălalt”. Talmudul subliniază de asemenea, că „ura a fost doar printre liderii națiunii, în timp ce majoritatea Israelului nu s-a urât reciproc”. Așa cum am văzut înainte, până la ruina celui de-al Doilea Templu ura se răspândise în întreaga națiune și de atunci nu ne-am mai recuperat din ea.

Astăzi, forța separării domnește în continuare, supremă. O privire asupra a ceea ce se întâmplă în politica israeliană ne aduce imediat în minte evenimentele care au dus la ruina Primului Templu. De fapt, unii experți au găsit chiar similitudine cu evenimentele care au dus la căderea celui de-al Doilea Templu. Deoarece politica israeliană reflectă starea societății israeliene, în prezent nu avem motive de optimism.

Concluzia este că parcurgem același drum distrugător ca strămoșii noștri. Dacă nu ne îndepărtăm de ură, ne vom trezi cedând unui alt „ticălos”, care va fi la fel ca restul ticăloșilor care au chinuit poporul Israel de-a lungul veacurilor, o consecință a propriei noastre răutăți reciproce.

Națiunile privesc spre noi pentru direcţie. Și, așa cum învață fiecare comandant al IDF, se conduce prin exemplu și prin nimic altceva. Dacă nu dăm un exemplu de unitate, națiunile ne vor revoca dreptul la acest pământ. Credem că acest pământ este incontestabil al nostru, dar este al nostru numai dacă suntem Israel: uniți „ca un singur om cu o singură inimă”. Dacă suntem ca restul națiunilor, atunci nu suntem Israel și nu avem dreptul la suveranitate asupra acestui pământ.

Forțele de separare ne erodează rândurile și ne slăbesc puterea. Suntem puternici numai atunci când suntem uniți pentru că atunci suntem Israel „o lumină pentru națiuni”. Când nu ne străduim să ne iubim ca pe noi înșine, oricât de dificil ar fi, atunci nu avem nicio justificare să fim considerați ca fiind Israel și prin urmare, nu avem niciun drept asupra țării lui Israel.