Category Archives: Antisemitism

Ca un mănunchi de trestii-Viaţa într-o lume integrată, Partea 6

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

COPIII EDUCAȚI INTEGRAL

În timp ce adulții trebuie să-și asume responsabilitatea schimbării pozitive a mediilor lor sociale, în ceea ce-i privește pe copii și tineri, situația este mult mai complicată. Este responsabilitatea adulților – educatori și profesori – fie cu ajutorul inițiativei private, fie cu sprijinul guvernului, de a construi acest mediu propice coeziunii.

Sistemul educațional actual sprijină cu toată puterea competiția. Privită în sine, competiția este naturală și nu este inerent negativă. Dar, dacă ținem cont de efectele culturii competitive de astăzi, asupra noastră și, încă mai mult, asupra copiilor noștri, este clar că folosim greșit această trăsătură.

În Fără competiție: Pledoarie împotriva competiției, Alfie Kohn, un cunoscut dizident al competiției, l-a citat pe psihologul Elliot Aronson: ”Începând cu jucătorul din Liga mică, acela care izbucnește în lacrimi când echipa sa pierde, până la studenții de la colegiu care cântă ”Suntem numărul unu!”; de la Lyndon Johnson, a cărei judecată a fost în mod sigur distorsionată de dorința sa adeseori mărturisită, de a nu fi primul președinte american care să piardă un război, până la școlarul de clasa a treia care își disprețuiește colegii, doar pentru că a obținut un rezultat superior la un test de aritmetică; manifestăm o uluitoare obsesie culturală pentru victorie.”260

Într-adevăr, bibliotecile și internetul abundă în studii care arată că individualismul și competiția sunt nocive, pe când colaborarea și cooperarea sunt bune, atât la școală cât și la muncă. Jeffrey Norris a publicat o povestire în News Center al UCSF, intitulat, ”Premiul Nobel obținut de Yamanaka subliniază valoarea educației și a colaborării”. În această relatare, Norris afirmă, ”Singuraticul om de știință, care lucrează ore lungi în noapte, pentru a termina un experiment revoluționar, care duce la un moment de Evrica! plin de bucurie solitară, este poate o scenă dintr-un film de Hollywood, dar, în realitate, știința este o întreprindere înalt-socială.”261 Mai departe, în secțiunea, ”Colaborarea sinergetică duce la progres”, el adaugă, ”În spațiile deschise ale clădirilor laboratoarelor moderne, fiecare cercetător științific principal lucrează cu câțiva confrați de nivel postdoctoral, studenți din anii terminali și tehnicieni iar un vizitator nu poate să spună unde se termină un laborator și începe altul. În acest mediu interactiv cresc ideile științifice și camaraderia.”262

Același lucru este valabil și la școală. Au fost deja efectuate numeroase experimente, asupra beneficiilor colaborării în cadrul sistemului educațional. Într-un eseu intitulat, ”O poveste de succes în psihologia educațională: Teoria interdependenței sociale și învățarea cooperativă”, profesorii universității din Minnesota, David W. Johnson și Roger T. Johnson, argumentează teoria ”interdependenței sociale”. Cu cuvintele lor, ”Au fost efectuate mai mult de 1200 de studii, în ultimele 11 decade, asupra eforturilor cooperative, competitive și individualiste. Descoperirile rezultate din acestea, au validat, modificat, rafinat și extins teoria.”263

Autorii au continuat să detalieze descoperirile acestor studii. Cercetătorii au comparat eficacitatea învățatului cooperativ cu acela uzual, al învățatului individual. Rezultatele au fost fără echivoc. În termenii răspunderii individuale și a responsabilității personale, ei au concluzionat, ”Se afirmă că interdependența pozitivă care leagă împreună membrii unui grup, conduce la sentimente de responsabilitate față de (a) îndeplinirea părții de muncă atribuită și (b) ajutarea altor membri ai grupului, în munca lor. Mai mult, atunci când performanța unei persoane afectează rezultatele colaboratorilor, acea persoană se simte responsabilă pentru bunăstarea colaboratorilor, în aceeași măsură cu propria bunăstare. A nu corespunde propriilor așteptări este rău, dar a nu corespunde așteptărilor altora, este și mai rău.”264 Cu alte cuvinte, interdependența pozitivă îi transformă pe oamenii individualiști, în persoane iubitoare și colaborante, o tendință complet opusă aceleia curente de creștere a individualismului, până la punctul narcisismului.265

Johnson și Johnson fac distincție între interdependența pozitivă și negativă. Cea pozitivă presupune”… o corelație pozitivă care face parte din scopurile individuale propuse; indivizii percep că își pot realiza scopurile doar dacă și ceilalți indivizi cu care întrețin relații de colaborare, își ating scopurile lor.”266 Cea negativă înseamnă că ”indivizii percep că își pot atinge scopurile doar dacă indivizii cu care sunt legați prin relații de concurență, eșuează în îndeplinirea scopurilor lor.”267

Pentru a demonstra beneficiile colaborării, cercetătorii au evaluat realizările studenților care au colaborat, față de cele ale studenților care s-au aflat în competiție. Conform descoperirilor lor, ”În medie, o persoană care a colaborat s-a dovedit  că a realizat mai mult cu două treimi, decât o altă persoană care a activat într-o situație competitivă sau individualistă.”268

Ca să înțelegem semnificația acestei deviații peste medie, să luăm în considerație faptul că un student cu media 6, va sălta prin cooperare, până la o uluitoare medie 10. Cei doi Johnsoni au mai scris, ”Cooperarea, în comparație cu eforturile individuale, tinde să promoveze păstrarea relațiilor pe termen lung, o puternică motivație intrinsecă, speranța dobândirii succesului, o gândire mai creativă… și o atitudine mult mai pozitivă față de sarcini și școală.”269 În concluzie, nu doar copiii beneficiază de pe urma acestei atitudini prosociale, ci și întreaga societate.

La începutul anului 2012, am fost coautor, împreună cu profesorul de psihologie și gestalt-terapeutul, dr. Anatoly Ulianov, al cărții intitulate, Psihologia societății integrale. Cartea detaliază bazele EI, cu referințe specifice la societatea competitivă a zilelor noastre. Cartea sugerează, în esență, că, din moment ce competiția este inerentă naturii umane – așa cum am detaliat mai devreme în această carte, cu privire la aspirațiile nivelului vorbitor, pentru bogăție, putere și faimă – nu ar trebui să o inhibăm. În schimb, în loc să ne întrecem pentru poziția de rege (sau regină) a satului, putem întreține o atmosferă socială, care să sprijine competiția între persoanele care contribuie cel mai mult la bunăstarea altor oameni.

Ar trebui declarați căștigători, aceia care au făcut cel mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalți. Într-un fel, aceasta este o competiție pentru a se alege cel care îi iubește cel mai mult pe ceilalți. În acest fel, imboldul natural al copiilor de a excela – și în special, de a excela față de ceilalți – nu este inhibat, permițându-le acestora să-și atingă potențialul maxim și, în același timp, să-l canalizeze în beneficiul întregii societăți și nu doar al lor, căci singurul mod de a câștiga acest tip de competiție este acela de a fi cel mai bun în a face bine. Astfel, competiția devine o unealtă pentru plantarea calității dăruirii în copii.

Pentru a întreține această atmosferă sănătoasă, relațiile dintre prieteni și cele dintre studenți și profesori, trebuie să oglindească aceste valori prosociale. Aceasta presupune anumite modificări ale stilului tradițional de predare. Educația integrală arată că provocarea zilelor noastre, în învățământ, nu este transmiterea de informații, ci, mai degrabă, insuflarea caracteristicilor care permit acumularea rapidă de informații, într-o manieră care să se potrivească, cel mai bine scopurilor diferite ale studenților.

Aceasta este o tranziție de la paradigma tradițională, care se datorează faptului că viața de astăzi este extrem de diferită de aceea din timpul Revoluției industriale, atunci când a fost conceput conceptul predării informațiilor, față în față. În Epoca informațiilor, datele se acumulează atât de rapid, încât experiențele trecute pot servi doar ca bază de studiu. Pentru a se pregăti pentru lumea adultă actuală, copiii de școală trebuie să învețe cum să învețe, mai mult decât să acumuleze informații.

Mai mult, datorită faptului că lumea de astăzi este interconectată și interdependentă, încă din fragedă pruncie, copiii trebuie să înțeleagă că doar interesul de sine nu îi va conduce la fericire. În plus, așa cum demonstrează Johnson și Johnson, respectul mutual și deschiderea față de ceilalți va crește șansele lor de a dobândi succesul și fericirea.

Copiii au nevoie să experimenteze interconectivitatea  lumii, în viața reală și nu  doar să audă, sau să vorbească despre asta. O cale practică prin care se poate deprinde acest lucru, este transformarea sălii de clasă într-un microcosmos, un mini-mediu, o familie în care toți se îngrijesc unii de ceilalți.

În acest scop, EI propune ca studenții și profesorii – sau ”educatorii”, așa cum îi numește EI – să stea în cercuri iar învățarea să aibă loc prin discuții deschise, asupra tuturor subiectelor. Cercurile îi plasează la același nivel pe educator și pe studenți, în așa fel încât educatorul să poată ghida, cu blândețe, discuția, spre învățare și, mai important, spre înțelegerea reciprocă, fără să fie autoritar sau dominator.

O altă chestiune importantă este curriculum-ul școlar. Acesta ar trebui să reflecte natura interconectată a lumii, consolidând integrarea subiectelor. În acest sens, disciplinele de studiu, cum ar fi matematica, fizica și biologia, nu vor fi predate separat, ci în context natural, ca un întreg, așa cum funcționează de fapt legile acestor trei discipline.

Integrarea ar trebui să fie inerentă studiului și este foarte probabil să vedem cum studenții aplică legile biologiei, la studiile lor umaniste. În fond, umanitatea a fost deja etichetată ca ”superorganism”, așa că a aplica legile biologiei la societatea omenească, pare a fi o evoluție naturală.

Este notabil, deasemenea, faptul că, de multe ori, în EI educatorii nu sunt profesori, ci foști studenți. Acest fapt crește coeziunea și camaraderia dintre studenții de diferite vârste, dezvoltă deprinderile verbale și pedagogice ale tinerilor educatori și conduc la o asimilare mai profundă a informației, de către tutori, fiind nevoiți să o predea altora.

Lucrul cel mai important însă, este acela că, atunci când tinerii predau și nu profesori adulți, problemele legate de disciplină dispar cu totul. Copiii mici îi respectă în mod natural, pe cei cu doi-trei ani mai mari decât ei, pe când față de educatorii adulți au sentimente de respingere. Ei caută să câștige aprobarea educatorilor lor și concurează pentru locul de cel mai bun student. Această aspirație, cuplată cu dorința deja menționată de a fi cel mai bun în a face bine, conduce la instaurarea unei atmosfere plăcută în școală, spre care copiii se vor bucura să se îndrepte dimineața și în care ei vor crește și vor deveni adulți încrezători și prosociali.

Corespunzător cu scopul EI, învățarea se va desfășura în grupuri, deoarece aceasta este forma cea mai avantajoasă de studiu, pentru creșterea adaptării sociale și pentru asimilarea informației, așa cum arată studiile lui Johnson și Johnson. Evaluarea unui student nu se va face pe baza capacității sale de memorare și de redare a cunoștințelor, pe baza unui test standardizat, ci va fi efectuată pentru întregul grup. Acest lucru va crește și mai mult sentimentul responsabilității grupului și garanția reciprocă dintre studenți.

Atât profesorii cât și educatorii vor trimite în mod regulat, rapoarte părinților și administratorilor școlii, cu privire la progresul social și educațional al copiilor. Deoarece profesorii vor fi mult mai apropiați de studenți decât o permit metodele actuale, ei își vor da seama dacă apare o problemă cu un copil, mai înainte ca aceasta să se deterioreze, devenind o criză majoră.

O dată pe săptămână, studenții ar trebui să părăsească școala, să facă ieșiri. Pentru a cunoaște lumea în care trăiesc, sistemul de educație trebuie să le pună la dispoziție informații la prima mână, despre instituțiile care le influențează viețile, despre autoritățile guvernante și despre istoria și natura locului în care trăiesc. Asemenea ieșiri ar trebui să includă muzee, plimbări în parcuri, vizite în comunitățile agricole apropiate, tururi în fabrici, spitale și instituțiile guvernamentale, poliție, etc.

Fiecare astfel de excursie trebuie să fie pregătită, prin informarea studenților despre locul pe care urmează să-l viziteze, rolul și contribuția acestuia în societate, posibilele alternative ale acestuia, precum și originile acestui loc sau instituții.

De exemplu, înainte de o ieșire la o secție de poliție, studenții vor face cercetări despre activitatea de poliție, pe internet, dacă este posibil obținând informații chiar despre secția pe care urmează să o viziteze. Ei vor învăța cum a ajuns poliția să acționeze în modul în care o face acum, care este locul ei, în cadrul vieții noastre sociale și ar putea imagina alternative la poliția clasică.

În acest fel, copiii învață despre lumea în care trăiesc, își dezvoltă gândirea creativă pentru a crea un viitor dezirabil, a practica munca în echipă și a-și îmbunătăți abilitățile de învățare. După ieșire, discuțiile vor permite studenților să-și împărtășească observațiile, să tragă concluzii, să facă sugestii și să-și compare descoperirile cu percepția pe care o aveau despre topicul discutat, mai înainte de vizită.

Sunt multe încă de spus despre școlile EI, cum ar fi relațiile dintre părinți-școală-copii, abordarea temei pentru acasă, orele recomandate de școală, sărbători, politicile cu privire la pedepse, etc.. Dezvoltarea în continuare a acestui topic depășește scopul acestei cărți, dar ar trebui să fie clară ideea de bază a EI: copiii trebuie să învețe într-un mediu interconectat, să experimenteze direct beneficiile și plăcerea asociată de traiul într-un asemenea mediu.

 

Ca un mănunchi de trestii-Viaţa într-o lume integrată, Partea 5

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

Cheia unității

Oamenii trebuie să cultive câteva reguli de bază, pentru a constitui o societate mai unită, ai cărei membri sunt responsabili, unii pentru ceilalți.

1) Hrana și celelalte necesități: În primul rând, oamenii trebuie să aibă asigurată hrana. Fără încrederea că își pot hrăni copiii și pe ei înșiși, oamenii nu vor simți că sunt părți integrante ale societății, pentru că se vor lupta constant pentru hrană (chiar dacă nu fizic, ci mental).

În plus, este absolut necesar ca oamenii să aibă suficientă siguranță în ceea ce privește serviciile medicale, locuința, îmbrăcămintea și educația. Toate acestea depind de standardul mediu de viață din fiecare localitate, dar baza subzistenței trebuie asigurată pentru toți, la un nivel care să respecte demnitatea umană și calitatea de membri ai societății.

În schimbul garantării subzistenței, toți membrii societății vor parcurge o formă de instruire, care îi va ajuta să înțeleagă natura interconectată și interdependentă a lumii noastre – motivul pentru care primesc cu toții, aceste servicii. Ei vor învăța că existența într-o societate care le asigură bunăstarea presupune și anumite îndatoriri, legate de atitudinea oamenilor față de semenii lor, dar și de contribuția lor sub formă de timp sau de servicii dedicate binelui comun.

De exemplu, siguranța faptului că toți copiii primesc o educație de bază, nu ar trebui să coste statul nici un leu. Ea ar putea fi făcută cu ajutorul profesorilor aflați în șomaj, care să lucreze voluntar în schimbul subzistenței. Această măsură ar contribui în mod semnificativ, la coeziunea socială a comunității și, împreună cu ante-menționata instruire, vor fi percepute ca și contribuții la alcătuirea unei lumi mai bune, dând astfel oamenilor un stimulent pozitiv, pentru a munci în slujba comunității.

2) Instruirea: Am menționat deja instruirea care îi va ajuta pe oameni să înțeleagă natura interconectată și interdependentă a lumii noastre. Paradigma Educației sociale integrale sugerează că fiecare cetățean, chiar fiecare locuitor al unei țări, trebuie să ia parte la aceste cursuri.

Instruirea are două scopuri – unul social și unul economic. Scopul economic, care este mai mult un fel de beneficiu suplimentar, decât un scop în sine, este acela de a furniza oamenilor cunoștințele necesare traiului în perioadele în care veniturile sunt mici. Această parte a cursurilor va cuprinde o educație a consumului (finanțe personale), în așa fel încât oamenii să-și poată gospodări familiile într-o manieră economicoasă, viabilă, folosind resurse limitate.

Cealaltă parte a cursurilor, cea mai mare, va include subiecte legate de percepția sinelui ca parte a unui întreg mai mare, cu care împărtășește un scop comun. Această percepție este imperativă pentru coeziunea societății, fără ea am avea o societate în care fiecare om ar lupta pentru el însuși, ne-am mânca între noi.

Dezacordul în creștere dintre acest tip de societate și direcția spre unitate a realității zilelor noastre, va conduce, fără îndoială, la o mărire a presiunii deja excesive, asupra funcționării sociale a oamenilor, iar rezultatul va fi distrugerea societății. Dacă se va întâmpla asta, așa cum o dovedește istoria și cum am arătat în capitolele anterioare, evreii vor fi considerați principalii responsabili, cu consecințe previzibile.

Mai jos, voi descrie topicele care consider că ar trebui incluse în instruirea EI, pentru a introduce oamenii într-o viziune a lumii mai unită și deci, durabilă:

* Interconectivitatea în economie, cultură și societate, precum și ce presupune aceasta pentru fiecare dintre noi. Acest topic va detalia evoluția dorințelor și cum, la nivelul al patrulea, dorim să ne bucurăm de bogăție, putere și faimă, adică de plăceri egoiste și aceste dorințe ne impun să ne conectăm, chiar dacă în mod greșit, pentru a ne folosi unii de ceilalți.

* Interdependența – de ce am devenit interdependenți și cum ne afectează acest fapt relațiile personale, pe cele din societate și din politică. Acest topic ar trebui să continue explicația evoluției dorințelor, pentru a ne arăta din ce motiv dorința noastră de a-i exploata pe ceilalți ne face mai dependenți, unii de alții. Pe măsură ce aceste dorințe ne fac să ne angajăm în relații tot mai strânse, în timp ce nutrim intenții rău-intenționate față de alții, noi devenim tot mai interconectați și dependenți, pentru că vrem să ne folosim de ceilalți. Și totuși, suntem interdependenți în egală măsură, pentru că depindem de ceilalți pentru a ne satisface dorințele.

* Îmbunătățirea capacităților mentale, emoționale și sociale:

* Învățarea modului de adaptare la lipsa unui loc de muncă și la mijloacele financiare insuficiente rezultate, la stres și la depresie.

* Deprinderea mijloacelor de comunicare, cum ar fi cum să ascultăm, să ne exprimăm emoțiile și nevoile cu claritate, să ne respectăm și să interpretăm limbajul corpului. Scopul este acela de a atenua agresivitatea și a stabili o înțelegere mutuală mai bună.

* Rezolvarea conflictelor domestice într-o manieră non-violentă.

* Socializarea ca mijloc de învățare, dezvoltare personală, aplanarea tensiunilor și refacerea stimei de sine.

* Consumul de media: Așa cum am afirmat mai înainte, mass-media este mijlocul cel mai puternic prin care putem să ne dezvoltăm opiniile și valorile. Din acest motiv, consumul pe scară largă de media, poate reduce tendințele agresive, încuraja comportamentul pro-social și furniza informații esențiale pentru înțelegerea lumii și a locului nostru, în cadrul ei. Precizăm că termenul ”media”, nu reprezintă doar televiziunea și radioul, ci și internetul, presa scrisă și anumite forme ale culturii pop, cum ar fi filmele și muzica ușoară.

* Abilitățile legate de administrarea timpului: Învățarea folosirii timpului personal în scopul îmbogățirii personale, expansiunii cercului social, dobândirii de noi însușiri profesionale, sau îmbunătățirea celor vechi, întreținerea unor puternice legături de familie.

* Pregătirea educatorilor pentru viitoarele cursuri și instruiri.

Deasemenea, acolo unde este posibilă participarea fizică, instruirea se va desfășura cu ajutorul activităților sociale, simulărilor, a muncii în grup, jocurilor și prezentărilor multimedia. Învățarea nu se va desfășura în clasele tradiționale în format față în față, profesor-elev. În acest caz, profesorul și elevii vor sta în cerc și vor conversa ca egali, învățând astfel prin îmbogățire mutuală și împărtășirea cunoștințelor. Dacă nu este posibilă participarea fizică, structura educațională va fi interactivă, cu exemple și activități dedicate în primul rând învățării interactive sau e-learning.

Rezultatul unei asemenea instruiri ar trebui să fie dublu: 1) înțelegerea modului în care se poate organiza viața personală în contextul mediului volatil social actual, precum și al instabilității economice; 2) înțelegerea legii naturale care galvanizează această desfășurare, a faptului că această lege este inexorabilă și de neclintit, la fel ca gravitația, că trebuie să ne însușim noi mijloace de adaptare, pentru binele nostru.

Deși trebuie cu toții, să știm cum să ne comportăm sub Legea interdependenței, care ne-a fost impusă de Legea dăruirii, de Creator, acest lucru nu înseamnă că fiecare om va trebui să studieze Cabala. Cei care doresc să studieze, o pot face, dar cei care nu simt dorința de a dobândi pe Creator, vor contribui la fel de mult la ”super-organismul umanității”, ca să folosim cuvintele lui Christakis și Fowler, pur și simplu trăim conform legilor garanției reciproce, fără să realizeze munca interioară a Creației.

Așa cum nu trebuie să fii un electrician calificat pentru a aprinde lumina în siguranță, tot astfel nu trebuie ca fiecare om să fie cabalist, sau ”expert în muncile Legii dăruirii”, ca să folosim o exprimare modernă, pentru a aplica în siguranță și cu succes, Legea dăruirii în viețile lor. În fond, această lege există pentru a face bine creaturilor Lui, așa cum am învățat din capitolul 2. De aceea, tot ceea ce trebuie să facem este să învățăm cum să folosim această lege în mod corect, tot astfel cum am învățat să folosim electricitatea, gravitația, magnetismul și orice altă lege sau forță naturală, în beneficiul nostru.

Acestea fiind spuse, la fel cum electricienii construiesc sisteme care pot fi folosite în siguranță de toată lumea, fără să fie nevoie de cunoștințe profesionale, cabaliștii vor trebui să construiască sistemele sociale și de studiu, care să inoculeze calitatea de dăruire în societate, așa încât fiecare om să poată folosi în mod benefic aceste sisteme, chiar și fără a cunoaște nimic despre Cabala.

3) Masa rotundă: Un mijloc de importanță capitală, care merită o menționare aparte, este formatul de masă rotundă în desfășurarea discuțiilor. În acest tip de discuții, toți participanții au un statut egal și reprezintă viziuni diferite și, de cele mai multe ori opuse, asupra subiectelor de maximă importanță pentru comunitate, oraș, regiune sau țară.

Scopul deliberării nu este nici de a reconcilia punctele de vedere și nici de a se ajunge la un compromis. Scopul este mai degrabă, acela de a găsi numitorul comun care să fie mai presus de conflicte și dispute. Rezultatul găsirii unui asemenea element este acela că subiectele discutate vor părea dintr-o dată lipsite de importanță, vor păli în comparație cu unitatea și căldura pe care participanții le vor simți, unii pentru ceilalți. Soluțiile ulterioare vor fi ușor de aflat, căci abordând conflictele persistente anterioare într-un spirit de bună-credință, datorită interesului comun abia descoperit.

Mai multe organizații și mișcări din Israel au implementat formatul de masă rotundă, în discuții. De exemplu, Arvut, mișcarea pentru responsabilitate reciprocă, a folosit de sute de ori acest mijloc de deliberare și, de fiecare dată, participanții înșiși au raportat un mare succes. Chestiuni care au rămas nerezolvate ani de zile au putut fi rezolvate în doar câteva ore, în această manieră.

Până acum în Israel această metodă a fost încercată în orașele mari, în sate și kibuțuri, în satele arabe și druze, aducând împreună aripa cea mai de dreapta a coloniștilor din Iudeea și Samaria, cu arabii din West Bank, în Knesset (parlamentul israelian) sau în mijlocul populațiilor care se zbat pentru supraviețuire, provenite din Etiopia și fosta Uniune Sovietică. Aceste evenimente s-au terminat cu un profund sens al unității și căldurii, în 100% din cazuri. Pentru detalii și înregistrări ale meselor rotunde, vizitați http://www.arvut.org/en/round-table.

Discuții în format de masă rotundă au avut loc în întreaga lume: New York și San Francisco (SUA), Toronto (Canada), Frankfurt și Nurnberg (Germania), Roma (Italia), Barcelona (Spania), St, Petersburg și Perm (Rusia), sunt doar câteva dintre numeroasele locuri unde acestea au fost implementate, toate bucurându-se de același succes răsunător, ca și în Israel.

În spiritul egalității, deliberările actuale implică și auditoriul, conform următoarei proceduri: la masa principală se adună un număr de indivizi provenind din medii și având interese diverse, de cele mai multe ori aflate în conflict. Participanții își exprimă părerile lor despre un subiect anume stabilit de gazda evenimentului.

Apoi audiența adresează întrebări participanților, la care unul sau mai mulți dintre ei, răspund. Există regula, care nu poate fi încălcată, că participanții nu reproșează nimic altora și nici nu îi întrerup pe aceștia. Este strict interzisă critica la adresa persoanei. În acest fel, invitații ascultă o varietate de opinii care nu se află în opoziție, ci se completează.

În continuare, publicul se împarte în mai multe mese rotunde și discută problemele ridicate de gazdă, în același fel și spirit demonstrat de participanții la masa rotundă principală. În sfârșit, mesele se unesc într-o adunare comună, fiecare grup,  prezentându-și concluziile și împărtășindu-și impresiile despre eveniment, în întregul său.

Recent, au fost încercate și discuții de tip masă rotundă în mediul online, acestea având deasemenea, un mare succes. Evident că fiecare loc își are mentalitatea sa proprie și fiecare vehicul – eveniment în direct, întâlnire online sau transmisiune televizată – își are propriile avantaje și dezavantaje. Prin urmare, nici un eveniment nu seamănă cu altul. Și totuși, spiritul de camaraderie și angajamentul față de garanția reciprocă care stau la baza fiecărei astfel de discuții, asigură succesul acestor deliberări unice. Deși vasta majoritate a societății este încă departe de a-și conduce viața conform conceptelor garanției reciproce, aceste discuții, așa cum demonstrează înregistrările video, reușesc să inducă un autentic sens al traiului în responsabilitate reciprocă.

 

Ca un mănunchi de trestii-Viaţa într-o lume integrată, Partea 4

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

Mass-media prosocială

În Scrierile lui Baal HaSulam, Așlag afirmă, ”Cea mai mare dintre toate plăcerile imaginabile este aceea de a te bucura de favoarea oamenilor. Merită să-ți cheltuiești toată energia, renunțând la orice plăcere materială, doar pentru a obține un dram din această recompensă minunată. Acesta este magnetul care i-a ademenit pe cei mai mari oameni ai tuturor generațiilor și pentru care aceștia au trivializat viața trupească.”254

Prin urmare, pentru a ne schimba comportamentul social, trebuie să schimbăm mediul social, dintr-unul care promovează individualitatea, într-unul care promovează mutualitatea. Practic, putem folosi media pentru a arăta că munca în grup conduce la rezultate mai bune decât cea individuală, precum și cum competiția dăunează fericirii și sănătății omului. De îndată ce vom înțelege că în urma comportamentuluii cooperativ vom extrage recompense mult mai mari, colaborarea va fi ușor de aplicat.

În cartea lor pătrunzătoare, Înțelepciunea echipelor: Crearea organizației de înaltă-performanță, autorii Jon R. Katzenbach și Douglas K. Smith descriu o poveste de succes, care merită a fi menționată în acest context, pentru demonstrarea avantajelor muncii în echipă. Burlington Northern Railroad a fost o companie de transport de succes, fiind acum o parte a corporației deținute de Berkshire Hathaway, controlată de Warren Buffett. În 1981, Burlington Northern Railroad a fost revoluționată de șapte oameni – Bill Greenwood, Mark Cane, Emmett Brady, Ken Hoepner, Dave Burns, Bill Dewitt și Bill Berry – care s-au folosit de liberalizarea industriei căilor ferate americane, pentru a crește viteza transporturilor și a scădea costurile. Iată cum descriu Katzenbach și Smith spiritul în care aceștia au îndeplinit această revoluție: ”Toate aceste adevărate echipe împărtășesc un angajament față de scopul lor comun. Dar doar membrii cu adevărat excepționali … ajung să fie dedicați unii față de ceilalți. Cei șapte bărbați au dezvoltat între ei o preocupare și un angajament, unul față de celălalt, la fel de profund ca și devotamentul lor față de viziunea pe care încercau să o transpună în realitate. Ei se îngrijeau de bunăstarea fiecăruia dintre ei, oricând și oriunde era nevoie și lucrau constant, împreună, pentru a îndeplini tot ceea ce trebuia făcut.”255

Un asemenea exemplu poate fi un argument valoros în favoarea unității versus competiție. Singura problemă, în lumea noastră ultra-competitivă de astăzi, este că până și unitatea este folosită în scopul câștigării unui avantaj personal, pentru grupul care o practică (sau am putea spune că o încalcă, folosind-o nepotrivit). În lumea actuală interconectată și interdependentă, un asemenea tip de unitate este nesustenabilă.

În societatea noastră ego-centristă, unitatea va dura exact atât cât se dovedește a fi profitabilă pentru indivizii implicați în ea. În capitolul anterior, în secțiunea ”De la eu, la noi, la unul”, am descris efectele devastatoare ale competiției. În același timp, am afirmat: ”Cunoașterea noastră actuală a naturii umane nu ne permite să evităm această atitudine competitivă și alienantă, pentru că ea vine din interior, fiind dictată de nivelul al patrulea, vorbitor, de dezvoltare a dorințelor iar noi nu putem stopa evoluția dorințelor”.

Am afirmat însă deja că nu trebuie să împiedicăm evoluția noastră, ci doar să o îndreptăm într-o direcție constructivă, pentru toți. Cel mai eficient mod de a face asta este folosirea mass-mediei. Dacă vom dezvolta medii prosociale și ne vom bombarda constant cu astfel de informații, prosociale, în aceeași măsură în care suntem copleșiți cu reclame care au drept scop golirea conturilor noastre bancare, vom descoperi că trăim într-o societate extrem de diferită de aceea în care ne aflăm astăzi.

Mass-media contemporană conține o mare cantitate de divertisment, fie prin internet, fie prin TV. O publicație a Departamentului pentru Educație a SUA, intitulată, ”Ghid media – Ajutați-vă copilul să treacă de adolescența timpurie” afirmă că, ”Lumea adolescenților este greu de înțeles, fără a lua în considerație imensul impact al mass-mediei asupra vieților lor. Ea se află în competiție cu familia, prietenii, școala și comunitatea, în ceea ce privește abilitatea sa de a forma interesele, atitudinile și valorile tinerilor.”256 În mod regretabil, majoritatea covârșitoare a intereselor induse de media, sunt antisociale.

De exemplu, o publicație online a Universității Sistemului de sănătate din Michigan arată că ”Începând cu anul 1950, mii de studii s-au întrebat dacă există o legătură între expunerea la violența media și comportamentul violent în sine. Toate, în afară de 18 dintre ele, au răspuns Da!… Conform AAP (Academia Americană de Pediatrie), ”rezultatele unor cercetări extensive arată că violența media poate contribui la dezvoltarea unui comportament agresiv, a unei insensibilități față de violență, apariția de coșmaruri a fricii de a fi rănit”.257

Pentru a înțelege cantitatea de violență absorbită de tinerele minți, să luăm în considerație următoarea informație oferită de publicația menționată anterior: ”Un copil american vede în medie, 200000 de acte de violență și 16000 de crime la televizor, mai înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.”258 Dacă acest număr nu vi se pare alarmant, observați că sunt 6570 de zile în 18 ani. Aceasta înseamnă că, în medie, un copil va fi expus la ceva mai mult de 30 de acte de violență, la televizor, dintre care 2,4 sunt crime, în fiecare dintre zilele copilăriei sale, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În cartea Dezvoltarea pe parcursul vieții: o abordare psihologică, publicată în 2008, de Barbara M. Newman, PhD și Philip R. Newman, descriu, în aceeași notă, cum ”expunerea la mai multe ore de violență televizată, măresc repertoriul de comportamente violente al copiilor mici și cresc prevalența sentimentelor, gândurilor și gesturilor agresive. Acești copiii sunt cuprinși de fantezii violente, la care iau parte în situația televizată pe care o urmăresc.”259 Dacă ne aducem aminte de neuronii-oglindă și ținem cont de cât de mult învățăm prin imitație, noi toți și în special copiii, ne putem imagina ce rău ireversibil le provoacă acestora vizionarea scenelor violente. Iar efectele acestei educații greșite, le simțim deja, din plin.

Din acest motiv, dezvoltarea unei mass-medii prosociale și a responsabilității reciproce, este imperativ necesară pentru supraviețuirea noastră, ca societate durabilă. Ea trebuie să joace un rol cheie în schimbarea atmosferei publice alienate, într-una de camaraderie. Media ne pune la dispoziție aproape tot ceea ce știm despre lumea noastră. Chiar și informația pe care o primim de la prieteni și familie, sosește de obicei, via media – versiunea modernă a telegrafului.

Media nu ne pune însă, la dispoziție, doar informații. Ea ne oferă fărâme de informații despre oameni pe care îi aprobăm sau îi dezaprobăm și ne formăm opiniile pe baza a ceea ce vedem, auzim sau citim în media. Deoarece puterea sa asupra publicului este fără rival, atunci când media se orientează spre apropiere și unitate, ea va îndrepta atenția lumii întregi asupra acestor valori.

Astăzi media pune accentul pe indivizii de succes, moguli media, mega staruri și indivizii super-realizați, care au făcut miliarde pe spinarea competitorilor lor. În timpuri de criză, cum ar fi după uraganul Sandy, oamenii se unesc pentru a se ajuta reciproc. În asemenea timpuri, toate poveștile pe care le difuzează din abundență media, ajută la ridicarea moralului nostru și ne dau speranță în bunătatea spiritului uman. Din păcate, imediat cum apare ceva nou, media aleargă după acea poveste și tot câștigul dispare, iar o dată cu el și credința în spiritul uman. În prime time se reinstalează senzația de suspiciune și alienare.

Pentru a induce o schimbare fundamentală și de durată a viziunii noastre, pentru a ne dori calitatea dăruirii, media ar trebui să prezinte întreaga realitate și să ne arate structura ei interconectată și interdependentă. În acest scop, ea ar trebui să producă programe care demonstrează influența acestei calități asupra tuturor nivelurilor Naturii – mineral, vegetal, animal și vorbitor – și să încurajeze oamenii să o emuleze, pentru a egaliza societatea noastră cu trăsăturile de dăruire, mutualitate și homeostază ale Naturii. În locul talk show-urilor care idolatrizează oamenii de succes, ar trebui prezentate show-uri care i-au ajutat pe alții să aibă succes.

Dacă media va arăta oameni care au grijă unii de alții și îi va așeza pe un piedestal, în primul rând pentru că faptele lor coincid cu legile Naturii, cu Legea dăruirii, atunci ea va schimba preferința publicului pentru ego-centrism, într-una pentru camaraderie. Oamenii vor începe să simtă că în faptul de a fi altruist există un câștig personal, mai mare decât cel din egoism, dacă în egoism există vreunul.

Mesjul predominant al mass-mediei actuale ar trebui să fie, ”Unitatea este amuzantă și vă face bine; alăturați-vă nouă!” Există nenumărate mijloace prin care media ne poate arăta că unitatea este un dar.

Deși toți oamenii de știință cunosc faptul că nici un sistem din Natură nu operează izolat, că interdependența este numele jocului, majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de asta. Atunci când vom vedea cum toate organele lucrează în beneficiul întregului corp, cum albinele colaborează în stup, cum o școală de pești înoată la unison, ca și cum ar fi un pește uriaș, cum cimpanzeii îi ajută pe alți cimpanzei sau pe oameni, fără să aștepte nici o recompensă în schimb, vom știi că legea primară a Naturii este una a armoniei și a coexistenței.

Media poate și trebuie să ne arate astfel de exemple, mult mai des decât o face acum. Realizând că așa lucrează Natura, în mod spontan, ne vom examina societățile și ne vom strădui să emulăm această armonie și între noi. Dacă gândurile noastre încep să se schimbe în această direcție, ele vor induce o atmosferă diferită și vor aduce un spirit de speranță și putere în viața noastră, mai înainte chiar de a transpune în realitate acest spirit, deoarece vom fi aliniați cu forța vitală a Naturii, cu Creatorul.

Așa cum am arătat, cea mai mare plăcere a noastră este de a câștiga favoarea oamenilor, de aceea dacă acțiunile și opiniile noastre sunt aprobate, ne simțim bine. Atunci când ceea ce spunem sau facem este dezaprobat, ne simțim prost și avem tendința de a ne ascunde acțiunile sau de a le modifica, pentru a fi conforme cu standardele sociale. Cu alte cuvinte, tocmai pentru că este atât de important pentru noi să ne simțim bine, media are poziția unică din care poate schimba acțiunile și opiniile oamenilor.

Deloc surprinzător, politicienii sunt persoanele cele mai dependente de rating, din întreaga societate, din moment ce carierele și nivelul de trai depind de popularitatea lor. Dacă le arătăm că ne-am schimbat valorile și ei le vor schimba pe ale lor. Și unul dintre modurile cele mai eficiente de a le spune acest lucru, este să le arătăm ce anume dorim să vedem la televizor! Putem să oferim ratinguri mari show-urilor care promovează unitatea și camaraderia, atunci politicienii se vor alinia acestui spirit și vor elabora legi conforme lui. Deoarece politicienii vor să rămână în funcții, trebuie să le arătăm că, în acest scop, ei trebuie să promoveze ceea ce dorim noi – unitatea.

După ce vom crea o mass-media care promovează unitatea și colaborarea, în locul glorificării egoiste a celebrităților, vom avea un mediu care ne va convinge că unitatea și responsabilitatea reciprocă sunt bune.

Ca un mănunchi de trestii-Viaţa într-o lume integrată, Partea3

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

EDUCAȚIA INTEGRALĂ,

ORIENTATĂ SPRE UNITATE

Studiul Cabalei este o cale minunată spre atingerea unității. Este o metodă creată special pentru acest scop. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu au un ”punct în inimă” viguros, care să ceară răspunsuri. Ca atare, este improbabil ca majoritatea oamenilor să dorească să studieze. Totuși, necesitatea de a constitui o societate unită este una globală și nu una personală, evreiască, sau legată de vreo țară anume.

Dave Sherman, un expert de clasă în strategia conducerii afacerilor și al dezvoltării durabile, a descris elocvent situația globală actuală, în filmul, La răscruce: chinurile facerii unei lumi noi: ”Ultimul Raport asupra riscurilor globale, publicat de Forumul Economic Mondial, prezintă o hartă uluitoare a interconectării riscurilor. Ea arată cu claritate, că toate riscurile globale sunt legate și întrețesute, în așa fel încât riscurile economice, ecologice, geopolitice, sociale și tehnologice sunt extrem de interdependente. O criză dintr-un domeniu va conduce rapid la o criză în altele. Interconectarea și complexitatea prezentă în această hartă, comparată cu surpriza noastră la vederea impactului vitezei recentelor crize financiare, ilustrează dezacordul care există între toate sistemele pe care le-am construit, arătându-ne cât de deconectați am devenit. Încercările noastre de a organiza aceste sisteme, sunt fragmentate și simpliste și nu fac față provocărilor zilei de astăzi.”249

Pentru a rezolva exact acest contrast dintre propria noastră deconectare și interconectarea sistemelor pe care le-am construit, trebuie să dezvoltăm o gândire interconectată, o înțelegere inclusivă a lumii noastre. Educația Integrală (EI), ”educația orientată spre unitate”, menționată anterior, este destinată rezolvării acestor probleme.

Termenul ”integral” înseamnă, conform lui Thomas J. Murray, de la Institutul pentru Educație al Universității din Massachusetts, ”multe noțiuni, pentru mulți oameni și același lucru este valabil și pentru educația integrală”.250 Cea mai răspândită percepție asupra EI, așa cum este descrisă în Wikipedia, este următoarea ”filozofia și practica educației destinată copilului ca întreg: corp, emoții, minte, suflet și spirit.”251

Este cu siguranță recomandabil ca procesul de educație să se adreseze copilului, în întregul său. Însă în lumea interconectată de azi, acest lucru pur și simplu nu mai este suficient. Așa cum am arătat în capitolul trecut, învățăm în primul rând, dacă nu chiar doar prin mediul înconjurător. De aceea, educația trebuie să se concentreze asupra modelării mediului necesar instilării valorilor și informațiilor alese de noi, în copii și în adulți, deopotrivă.

ȘCOALA PENTRU ADULȚI: UN GHID PENTRU PERPLECȘI

Cu excepția nivelului vorbitor, uman, al Naturii, toate celelalte niveluri – mineral, vegetal și animal – operează în garanție reciprocă. Homeostaza, așa cum este ea definită în Dicționarul Webster, se potrivește perfect cu descrierea garanției reciproce de la nivelurile inferioare celui vorbitor: ”O stare relativ stabilă de echilibru, sau o tendință către o asemenea stare, existentă între elementele sau grupurile de elemente ale unui organism, populații sau grup.”252

Societatea noastră de astăzi, predominant capitalistă, evită echilibrul, batjocorește tendința spre echilibru și este îngrozită de interdependență. De fapt, sprijinim și prețuim exact opusul. Noi lăudăm realizările sportive, cele din economie, politică sau științe și le prețuim în cel mai înalt grad. Îi trecem cu vederea pe aceia care contribuie la bunăstarea colectivă, prețuind în schimb individualismul și independența.

O societate care funcționează în acest fel, nu poate însă trăi mult timp. Gândiți-vă la corpurile noastre. Dacă și ele s-ar comporta conform valorilor care ne domină societatea, nu am reuși să depășim faza diviziunii celulare din stadiul de embrion. Imediat după începerea formării diferitelor organe, celulele noastre ar porni între ele, o luptă pentru resurse și embrionul s-ar dezintegra. Viața nu ar fi posibilă dacă oricare dintre părțile sale ar adopta valorile individualiste descrise. Tocmai pentru că viața, adică Natura, aderă la legile homeostazei, datorăm faptul că ne putem dezvolta și întreține singuri, evoluând până în punctul în care putem analiza natura și scopul existenței noastre.

Într-adevăr, nu doar organismele, ci și întregul ecosistem planetar, cosmosul chiar, toate sunt într-o stare de homeostază. Când balanța se dezechilibrează, imediat apar problemele. În octombrie 2003, către Departamentul Educației SUA, a fost înaintat un raport grăitor și mai degrabă amuzant, întocmit de Irene Sanders și Judith McCabe, care demonstrează cu claritate, ce se întâmplă atunci când clătinăm un ecosistem, scoțându-l din starea sa homeostatică. ”În1991, o orca – o balenă ucigașă – a fost observată în timp ce mânca o vidră. Balenele ucigașe și vidrele coexistă, în mod normal, în pace. Atunci ce s-a întâmplat? Ecologiștii au descoperit că populația de bibani și heringi a oceanelor scăzut. Balenele nu consumă acești pești, dar focile și leii de mare o fac. Iar focile și leii de mare care constituie hrana obișnuită a balenelor ucigașe, au scăzut și ele ca număr. Așa încât, private de focile și leii lor de mare, balenele au început să se hrănească cu jucăușele vidre de mare.

”Așadar, vidrele au dispărut pentru că peștele, pe care ele nici nu-l consumă, a dispărut. Acum unda se propagă mai departe. Vidrele nu se mai găsesc acolo pentru a mânca aricii de mare, populația acestora explodând. Dar aricii de mare trăiesc pe seama pădurilor de alge, pe care le epuizează. Algele constituiau adăpostul peștilor cu care se hrănesc pescărușii și vulturii. La fel ca și balenele ucigașe, pescărușii pot găsi alte surse de hrană, dar vulturii pleșuri nu pot și au probleme.

”Toate acestea au început o dată cu declinul populației de bibani și heringi. De ce? Ei bine, balenierele japoneze au decimat varietatea de balene care consumă aceleași organisme microscopice cu care se hrănește pollock-ul (varietate de pește carnivor). Având mai multă hrană, pollock-ul s-a înmulțit excesiv. La rândul lor, aceștia atacă bibanii și heringii, care constituiau hrana focilor și leilor de mare. Iar o dată cu declinul populației de foci și lei de mare, balenele ucigașe au trebuit să se mulțumească cu vidre.”253

Gândiți-vă cum ne purtăm unii cu alții. Suntem competitivi, alienați, izolați și aspirăm să-i întrecem pe ceilalți și să nu uităm că asta este norma, nu excepția. Ne învățăm copiii că acesta este modul ”corect” de a trăi. Din acest motiv este necesară o școală pentru adulți, un ghid pentru adultul perplex.

Funcționarea acestei școli ar trebui să fie diferită, de la țară la țară. Fiecare națiune și țară are propria sa mentalitate și cultură, un nivel de dezvoltare tehnologică și mijloace de comunicare specifice, precum și tradiții proprii în educație. Din acest motiv, fiecare țară și uneori fiecare oraș, ar trebui să-și dezvolte propria metodă de instruire. Cu toate acestea, conținutul de bază, principiile predate prin aceste sisteme de educare a adulților trebuie să fie identice. În caz contrar vor rezulta diferențieri, în ceea ce privește angajamentul oamenilor în responsabilitatea reciprocă și în înțelegerea importanței acesteia în viețile noastre.

Să examinăm acum principiile fundamentale, pe care educația orientată spre garanția reciprocă ar trebui să le inoculeze.

 

Ca un mănunchi de trestii-Viaţa într-o lume integrată, Partea2

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

CALEA ”PUNCTULUI DIN INIMĂ”

Pentru unii dintre noi, calea de ajungere la unitate este relativ simplă. Am menționat deja ”punctul din inimă”, acea sete de a înțelege sensul vieții, ce anume face lumea să se miște, dorul care i-a permis lui Adam, Abraham, Isac, Iacob, Moise și întregii națiuni care s-a născut din patriarhii din Babilon, să dezvolte o metodă de corecție care transformă înclinația rea în bunătate. Aceia care au acel punct pot începe studiul textelor cabaliste, lăsate pentru noi în scopul dobândirii Creatorului, a calității dăruirii. În acest timp ei vor învăța cum să se unească la un nivel profund, pentru a fi pregătiți să transmită și altora, acea unitate.

În generația noastră, textele cele mai eficiente pentru atingerea acestor scopuri, sunt cele ale lui Baal HaSulam, Cartea Zohar-ului cu comentariul Sulam (Scara), scrierile lui ARI, de preferat cu comentriile lui Baal HaSulam, publicate în Talmud Eser HaSefirot (Studiul celor zece Sefirot), ca și celelalte scrieri ale sale, publicate în Scrierile lui Baal HaSulam. Pentru a face toate aceste scrieri mai accesibile, am creat o bibliotecă gratuită on-line, tradusă în mai multe limbi.

În limba ebraică, ele pot fi găsite la www.kab.co.il iar traducerile majorității textelor – inclusiv o versiune a Cărții Zoharului, intitulată Zoharul pentru toți, care consolidează textul lui Rabi Șimon Bar Iochai (Rașbi), cu comentariul lui Baal HaSulam – există și în engleză la www.kabbalah.info, complet gratuit.

La adresele menționate mai sus, sunt disponibile scrierile învățătorului meu Rav Baruch Șalom Așlag (Rabaș), primul născut al lui Baal HaSulam și succesorul acestuia. Deși doar o mică parte a scrierilor lui au fost traduse în engleză, toate eseurile sale care îi învață pe studenți cum să promoveze unitatea în cadrul grupurilor lor, au fost publicate în limba engleză, în cartea Scrierile sociale ale lui Rabaș. Pentru cei care preferă textul tipărit, toate aceste publicații sunt disponibile la adresa www,kabbalahbooks.info, sau pe amazon.com, precum și alte site-uri.

În plus, studenții veterani au întemeiat un Centru de educație, care predă noțiunile de bază ale Cabalei precum și modul în care se pot implementa acestea în viața de zi cu zi, complementând creșterea personală, pentru atingerea scopului în viață al fiecăruia. Pentru studenții mai avansați, predau o lecție zilnică de trei ore, transmisă în direct la www.kab.tv, cu traduceri simultane în câteva limbi importante – engleză, franceză, spaniolă, rusă, germană și altele. În aceste lecții, mă străduiesc să-i fac să avanseze pe studenți, cât mai rapid posibil, continuând linia de predare primită de la veneratul meu profesor, Rabaș.

În ultimii ani, am transmis emisiuni la canalele TV americane, JLTV și Șalom TV, în special în week-enduri. Evident că aceste emisiuni nu reprezintă studii avansate de Cabala, dar ele sunt totuși extrem de utile pentru cei care doresc să ”simtă gustul” și să vadă despre ce este vorba în această disciplină.

 

Ca un mănunchi de trestii-Viaţa într-o lume integrată, Partea 1

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 – Viaţa într-o lume integrată

O lume integrată necesită o educaţie integrală

În capitolul anterior, l-am citat pe Baal HaSulam care, în eseul său ”Libertatea”, declară că suntem ”obligaţi să gândim şi să analizăm aşa cum ne sugerează aceştia (factorii de mediu)” şi că ”ne lipseşte puterea de a critica sau de a schimba ceva”.247 Baal HaSulam a arătat în concluzie că, pentru a evita o soartă predeterminată, ne putem schimba mediul, care, la rândul său, ne va schimba pe noi, dar şi soarta noastră. Cu cuvintele sale, ”Cel care se străduieşte continuu să aleagă un mediu tot mai bun, este demn de recompensă şi laudă … nu datorită gândurilor şi faptelor lui bune … ci datorită propriilor eforturi de a dobândi un mediu bun, care aduce … gânduri bune.”248

Într-o exprimare mai modernă, pentru a canaliza vieţile noastre şi pe cele ale copiilor noştri într-o direcţie pozitivă, trebuie să cultivăm valorile sociale care promovează direcţia pozitivă pe care dorim să o impunem. Trebuie să ne educăm, să-i educăm pe copiii noştri, precum şi întreaga societate în spiritul responsabilităţii reciproce, a garanţiei reciproce, spre unitate şi coeziune. Aşa cum am demonstrat pe parcursul acestei cărţi, aceasta este vocaţia noastră de evrei.

Pentru a atinge acest ţel, trebuie să concepem noi mijloace de educaţie, să întoarcem mijloacele pe care le deţinem – mass-media, internetul, sistemul de educaţie, legăturile noastre de familie şi cele sociale – spre promovarea înrudirii şi responsabilităţii mutuale, în locul separării şi alienării.

Deşi deseori trăsăturile unităţii şi înrudirii – şi mai important, ale responsabilităţii reciproce – dormitează în noi, evreii, este totuşi datoria noastră, vocaţia noastră, de a le deştepta şi de a le oferi, ca pe un dar, întregii lumi. Aşa cum am arătat, de atâtea ori, pe parcursul acestei cărţi, unitatea este darul evreilor, calitatea care ne face unici, aceea pe care trebuie să o dăruim lumii. de această calitate are nevoie lumea actuală şi noi suntem cei obligaţi să o hrănim în interiorul nostru, pentru ca apoi să o dăruim întregii lumi.

Există două căi prin care se poate dezvălui garanţia reciprocă şi calitatea dăruirii. Prima, destinată acelora cu ”punct în inimă”, aşa cum am menţionat anterior în carte, este studiul nemijlocit al Cabalei. În funcţie de nivelul de interes al persoanei respective, el se poate face la diferite niveluri de intensitate, de la urmărirea unor emisiuni TV şi până la studiul intensiv, cu un grup şi un învăţător. Cealaltă cale este metoda educaţiei orientată spre unitate, în scopul inducerii coeziunii şi a unui simţ al responsabilităţii mutuale, în sânul societăţii. Vom elabora aceste căi, pe rând.

Ca un mănunchi de trestii-Vorbind la plural, Partea 8

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 9 Vorbind la plural

Realizarea coeziunii sociale prin mediul social

PATRU FACTORI DE INFLUENȚĂ

În eseul său, ”Libertatea”,240 Baal HaSulam discută pe larg despre structura psihicului uman şi ce anume trebuie să urmărim pentru realizarea unei schimbări de durată în societatea noastră. În urma unei lungi analize asupra întrepătrunderii influenţei eredităţii şi a mediului social, Aşlag arată că factorii care ne definesc sunt în număr de patru:

  1. Genele;
  2. Modul în care genele se manifestă pe parcursul întregii vieţi;
  3. Mediul direct, cum ar fi familia şi prietenii;
  4. Mediul indirect, cum ar fi mass-media, economia, prietenii prietenilor.

Deoarece nu ne putem alege părinţii,nu ne putem controla nici fondul genetic. Dar aceste gene sunt doar ”eul nostru potenţial” şi nu ”adevăratul eu”, acela care se manifestă mai târziu, la maturitate. ”Eul”real este alcătuit din toţi cei patru factori. Mai mult, ultimii doi – cei legaţi de mediu – ne influenţează şi ne schimbă genele, pentru a se potrivi cu mediul înconjurător.

Haideţi să examinăm un exemplu minunat despre modul în care genele sunt schimbate de către mediu, aşa cum a fost el raportat de Swanne Gordon, de la Universitatea din California, într-un eseu intitulat ”Evoluţia se poate petrece în mai puţin de zece ani”, publicat în Science Daily. ”Gordon şi colegii ei au studiat guppy – peşti mici de apă dulce – … Ei au introdus guppy în râul Damier, într-o secţiune dinaintea cascadei, liberă de prădători. Guppy şi urmaşii lor au colonizat şi porţiunea inferioară a râului, dincolo de bariera cascadei, în care erau prezenţi prădători naturali. Opt ani mai târziu, … cercetătorii au descoperit că peştii din mediul lipsit de prădători se adaptaseră la noul lor mediu, producând urmaşi tot mai puţini şi mai mari, o dată cu fiecare ciclu reproductiv. La peştii care au colonizat mediul cu o prezenţă importantă de prădători, nu s-a observat o asemenea adaptare … ”Femelele din mediul cu mulţi prădători, investesc mai multe resurse în reproducere, deoarece, datorită ratei ridicate de mortalitate, provocată de prădători, există posibilitatea ca aceste femele să nu mai aibă nici o altă şansă de a se reproduce, ” explică Gordon. ”Pe de altă parte, femelele din zonele lipsite de prădători, produc embrioni mai mari pentru că nişte peşti mai mari sunt mai competitivi în mediile cu resurse limitate, aşa cum sunt cele cu o concentraţie slabă de prădători. Mai mult, ele produc mai puţini embrioni nu numai pentru că aceştia sunt mai mari, dar şi pentru că investesc mai puţine resurse în reproducere .”241

Dr. Lars Olov Bygren, specialist în medicina de prevenţie, a documentat un exemplu, mai surprinzător, despre modul în care genele se schimbă sub influenţa mediului. John Cloud de la Time Magazine, a descris cercetările Dr. Bygren asupra efectelor pe termen lung, pe care le-au avut lipsa de hrană şi foametea extremă, asupra locuitorilor izolaţi ai satului suedez Norrbotten. Dr. Bygren a notat nu doar efectele variaţiilor din dieta oamenilor locului, el a examinat şi ”dacă aceste efecte ar putea să apară mai înainte ca mama să rămână gravidă: Ar putea schimba experienţele trăite de părinţi în tinereţe, trăsăturile pe care le transmit aceştia copiilor lor?”242 ”Aceasta era o erezie”, scrie Dl. Cloud. ”În fond, avem un pact de lungă durată cu biologia: indiferent dacă alegerile pe care le facem în viaţă ne distrug memoria pe termen scurt, sau ne îngraşă, sau ne grăbesc sfârşitul, ele nu vor influenţa însă genele noastre – ADN-ul nostru. Ceea ce înseamnă că, atunci când avem copii, tăbliţa genetică proprie va fi curată.

”În plus, se presupune că orice efect al mediului (hranei) asupra naturii unei specii (a genelor) nu ar trebui să aibă loc rapid. Charles Darwin, a cărui lucrare Despre originea speciilor … ne-a învăţat că schimbările din evoluţie au loc pe parcursul mai multor generaţii şi în urma a milioane de ani de selecţie naturală. Dar Bygren, precum şi alţi oameni de ştiinţă au strâns dovezi istorice, care sugerează că anumite condiţii puternice ale mediului … îşi pot pune amprenta asupra materialului genetic, din ovule şi din spermă. Aceste amprente genetice pot scurt-circuita evoluţia, transmiţând noi trăsături de-a lunul unei singure generaţii.„243

Întorcându-ne la eseul lui Ball HaSulam, ”Libertatea”, acesta sugerează un concept similar, aliniat cu descoperirile dr. Bygren. În secţiunea, ”Mediul ca factor”, el scrie (sublinierile sunt adăugate), ”Este adevărat că dorinţa nu are libertate. Ea este mai degrabă manipulată de cei patru factori menţionaţi anterior (Genele, modul în care se manifestă acestea, mediul direct şi cel indirect). Iar omul este silit să gândească şi să analizeze după cum îi dictează aceştia, fiind lipsit de orice putere de a critica sau de a schimba ceva…”244

În secţiunea următoare, ”Necesitatea alegerii unui mediu bun”, Baal HaSulam adaugă, ”Aşa cum am văzut, este ceva simplu, care ar trebui luat în consideraţie de noi toţi. Căci, deşi avem fiecare propria sursă, forţele se revelează în mod deschis, doar prin intermediul mediului în care ne găsim.”245

Toate acestea pot suna determiist, pentru că dacă afirmăm că suntem complet guvernaţi de mediul nostru, rezultă că nu am avea libertate de alegere. Şi totuşi, spune Baal HaSulam, noi putem şi trebuie să ne alegem mediul, cu foarte mare grijă. Iată cuvintele sale, ”Voinţa noastră are libertatea de a alege un asemenea mediu … care-i împărtăşeşte concepte bune. Dacă omul nu face asta, ci este dispus să intre în orice mediu îi iese în cale…, el este condamnat să ajungă într-un mediu rău… În consecinţă, el va fi silit să adopte concepte putrede…” O asemenea persoană, concluzionează el, ”va fi pedepsit cu siguranţă, nu din cauza gândurilor sau faptelor lui rele, asupra cărora omul nu are alternativă, ci datorită faptului că nu a ales un mediu bun, căci în asta constă libertatea noastră de alegere. De aceea, cel care se străduieşte continuu să-şi aleagă un mediu bun, este demn de recompensă şi laude. Dar toate acestea nu se datorează gândurilor şi faptelor lui bune,… ci se datorează eforturilor lui de a câştiga un mediu bun, care îi aduc … gânduri bune.”246

Vedem prin urmare că suntem potenţial demonici, tot aşa cum suntem potenţial angelici. Alegerea de a acţiona conform uneia dintre extreme, sau a oricărei combinaţii dintre cele două, nu depinde de noi, ci de mediul social în care ne aflăm, sau pe care îl clădim pentru noi.

Ca părinţi, ne avertizăm instinctiv copiii să se ferească de copiii răi din vecini, sau de elevii recalcitranţi. Astfel, conştiinţa faptului că mediul exercită o influenţă importantă este înscrisă în genele noastre de părinţi. Acum trebuie să ne extindem această abilitate şi să realizăm că nu este suficient să ne învăţăm copiii să se însoţească cu copii buni. Trebuie să începem să concepem o nouă paradigmă atât pentru noi, cât şi pentru copiii noştri. Este o paradigmă în care responsabilitatea reciprocă joacă rolul principal, grija mutuală şi camaraderia sunt în centrul atenţiei iar discursul public se schimbă în mod corespunzător.

Altfel spus, maxima lui Rabi Akiva, ”Iubeşte-ţi vecinul ca pe tine însuţi”, trebuie să prindă contur şi să fie modelată în forma unui nou mod de viaţă socială. Această paradigmă socială este chiar ADN-ul poporului nostru, moştenirea noastră, ceea ce lumea doreşte, chiar în subconştient, să primească de la noi.

Într-o eră a crizelor globale consecutive şi suprapuse, lumea are o nevoie disperată de sprijin, de o rază de speranţă. Noi, evreii suntem singurii capabili să ofere această speranţă, numită ”garanţie reciprocă”. Următorul capitol va sublinia principiile de bază ale implementării responsabilităţii reciproce, ca paradigmă socială predominantă.

Ca un mănunchi de trestii-Vorbind la plural, partea 7

Ca un mănunchi de trestii,  Unitatea şi Garanţia reciprocă – necesitatea zilei de azi, dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 9

Vorbind la plural

Realizarea coeziunii sociale prin mediul social

COEZIUNE LA SCARĂ GLOBALĂ

Să ne întoarcem, pentru o clipă, la strămoşul nostru monoteist, la Abraham care, după expulzarea din Babilon, a format o societate izolată care se mişca sub forma unui grup şi funcţiona pe baza garanţiei reciproce. El a creat un mediu social care sprijinea crearea de legături, unitatea şi coeziunea şi ataşa toate aceste elemente la dobândirea calităţii de dăruire, Creatorul. Aceasta este şi sarcina noastră de astăzi, dar la scară globală.

Deoarece am devenit conştienţi de faptul că suntem într-adevăr, un superorganism, trebuie să fucnţionăm ca atare – în reciprocitate şi responsabilitate mutuală unii faţă de ceilalţi. Dar, pentru că nu putem învăţa întreaga lume cum să funcţioneze în această manieră, trebuie să dăm un exemplu lumii, iar ea va face restul în virtutea capacităţii noastre de a empatiza, sau aşa cum s-a exprimat Dr. Herrero, prin ”imitaţie şi influenţă”. În fond, atunci când oamenii dau peste o idee bună, ei o adoptă în mod natural.

Cu alte cuvinte, dacă oamenii vor vedea că evreii au ceva care ar putea merge şi la ei, că evreii doresc să împărtăşească şi cu alţii acest ceva, nu numai că ne vor sprijini, dar ni se vor alătura. Acesta este şi modul în care Abraham a adunat din ce în ce mai mulţi oameni în jurul său, atunci când a călătorit din Babilon în Canaan, pe măsură ce ”mii şi zeci de mii s-au adunat în jurul lui şi au constituit poporul ”casei lui Abraham””.239

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 6

CAPITOLUL 9 Vorbind la plural

DE CE TREBUIE SĂ FORMĂM O SOCIETATE CARE TRÂMBIȚEAZĂ COEZIUNEA?

În capitolul 1, am discutat despre conceptul de ”echivalenţă de formă”, spunând că, dacă eşti similar cu ceva, atunci poţi să percepi acel lucru, să te identifici cu el şi să-l revelezi. Putem înţelege acest concept mai uşor, dacă analizăm modul de funcţionare al unui radio. Un asemenea aparat poate recepţiona unde, doar atunci când generează unde identice cu cele primite. În mod asemănător şi noi detectăm lucrurile care în aparenţă, există în afara noastră – dar doar în concordanţă cu ceea ce am creat în interior. În acest fel Îl descoperim pe Creator, calitatea dăruirii, alcătuind în interiorul nostru această calitate, descoperind-o astfel şi în afara noastră.

Tocmai acest principiu, al ”echivalenţei de formă”, a fost acela care a făcut ca metoda lui Abraham să aibă succes. Grupul lui Abraham a creat această calitate între membrii săi, care au descoperit astfel pe Creator. Adică, trecând de la ”eu” la ”noi”, ei au descoperit ”unul”, pe Creator, singura realitate care există.

În lumea de astăzi, realizarea coeziunii sociale este de o importanţă crucială pentru supravieţuirea noastră. Am putea considera revelarea Creatorului ca fiind auxiliară, dacă El nu ar reprezenta calitatea dăruirii, o trăsătură fără de care nu am putea nicicând dobândi unitatea şi nici nu am putea repara ruptura globală care ameninţă să arunce lumea într-o confruntare globală. De aceea este vital să grăbim diseminarea metodei lui Abraham de dobândire a unităţii prin echivalenţa de formă.

Pentru a face asta, trebuie în primul rând, să abandonăm o credinţă înrădăcinată în societatea noastră – ideea că avem ”liberă alegere”. Ştiinţa ne arată că nu există aşa ceva, sau cel puţin, nu în sensul perceput de noi – că putem face tot ceea ce dorim, după propria noastră alegere. În ultimii ani, datele strânse au dovedit dependenţa noastră faţă de societatea în care trăim. Aceste studii arată că de societate depinde nu numai subzistenţa noastră, ci şi gândurile, aspiraţiile şi şansele noastre de succes în viaţă. De fapt, însăşi definiţia succesului este doar un capriciu al societăţii. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, sănătatea noastră fizică este în mod semnificativ, afectată de către societate.

În 10 septembrie 2009, New York Times a publicat un articol intitulat, ”Prietenii tăi sunt aceia care te îngraşă?” de Clive Thompson.227 În articol, Thompson descrie un experiment fascinant desfăşurat în Framingham, Massachusetts. În experiment – publicat ulterior într-o carte extrem de apreciată, Conectaţi: Surprinzătoarea putere a reţelelor noastre sociale şi modul în care acestea ne definesc vieţile – Cum îţi influenţează prietenii prietenilor prietenilor tăi tot ceea ce simţi, gândeşti şi faci – au fost documentate şi înregistrate periodic vieţile a 15000 de oameni, pe parcursul a mai mult de cincizeci de ani. Analiza profesorilor Nicholas Christakis şi James Fowler, asupra acestor date, a condus la descoperirea uluitoare a faptului că ne influenţăm unii pe alţii, la toate nivelurile – fizic, emoţional şi mental – şi că ideile pot fi tot la fel de contagioase precum viruşii.

Christakis şi Fowler au descoperit că exista o reţea de relaţii între mai mult de 5000 de participanţi la studiu. Ei au mai aflat că oamenii erau afectaţi unii de ceilalţi, în cadrul acestei reţele. ”Analizând datele Framingham” a scris Thompson, ”Christakis şi Fowler spun că, pentru prima dată, au descoperit dovezi solide în sprijinul puternicii teorii din epidemiologie, conform căreia obiceiurile bune – cum ar fi renunţarea la fumat, sau a rămâne suplu, sau a fi fericit – trec de la un prieten la altul, aproape la fel ca şi viruşii extrem de contagioşi. Datele sugerează că participanţii experimentului Framingham, şi-au influenţat sănătatea unii altora, doar socializând. Acelaşi lucru era adevărat şi în cazul obiceiurilor proaste – grupuri de prieteni păreau că se ”infectează” unele pe altele cu obezitate, nefericire şi fumat. Se pare că a-ţi păstra sănătatea nu depinde doar de genele tale şi de dietă. Sănătatea este şi ea, în parte, un produs al apropierii de alţi oameni sănătoşi.”228

Încă şi mai surpinzătoare a fost descoperirea cercetătorilor că aceste infectări pot ”sări” peste conexiuni. Ei au descoperit că oamenii se pot influenţa unii pe alţii, chiar dacă nu se cunoşteau! Mai mult, Christakis şi Fowler au găsit dovezi că aceste efecte se manifestă chiar şi la trei niveluri distanţă (prietenul unui prieten al unui prieten). Cu cuvintele lui Thompson, ”Când un locuitor din Framingham devenea obez, prietenii lui, sau ai ei, puteau deveni la rândul lor obezi, cu o probabilitate de 57%. Ceea ce este uluitor…procesul pare că sare peste verigi. Un locuitor din Framingham era cu 20% mai predispus să devină obez, dacă un prieten al unui prieten devenea obez – chiar dacă prietenul de legătură nu se îngrăşa nici măcar un gram. Mai mult, riscul de obezitate creştea cu aproximativ 10%, dacă un prieten al unui prieten al unui prieten creştea în greutate.”229

Citându-l pe profesorul Christakis, Thompson a scris, ”Într-un anume sens, vom putea începe să explicăm emoţiile umane cum ar fi fericirea, în acelaşi mod în care studiem strechea unui taur. Nu-l întrebi pe taur, ”De ce alergi spre dreapta?” Răspunsul este acela că întreaga turmă goneşte spre stânga.”230

Există însă mai multă contagiune socială decât aceea produsă de supravegherea greutăţii sau de suferinţele inimii. Într-o prelegere din cadrul TED, prof. Christakis a explicat că vieţile noastre sociale şi prin urmare – judecând după paragraful anterior – o mare parte din vieţile noastre fizice, depind de calitatea şi forţa reţelelor noastre sociale, precum şi de ceea ce curge prin venele acelor reţele. Cu cuvintele sale, ”Formăm reţele sociale, pentru că beneficiile unei vieţi conectate întrec cu mult costurile acesteia. Dacă întotdeauna m-aş comporta violent faţă de tine … sau te-aş supăra … tu ai putea să tai legăturile cu mine şi reţeaua s-ar dezintegra. Aşa încât împrăştierea lucrurilor bune şi valoroase este absolut necesară în menţinerea şi hrănirea reţelelor sociale. În mod reciproc, reţelele sociale sunt necesare pentru dispersarea lucrurilor bune şi valoroase, cum ar fi dragostea şi bunătatea, fericirea şi altruismul şi ideile. …Consider că reţelele sociale sunt în mod fundamental legate de bunătate şi ceea ce cred este că lumea are nevoie în acest moment de tot mai multe conexiuni.”231

Noi nu suntem însă afectaţi doar de oamenii care ne înconjoară. Suntem afectaţi în mod semnificativ, de mass-media, de politica naţională dar şi internaţională, de economie. În Lumea instabilă: Cum ne schimbă vieţile globalizarea, renumitul sociolog Anthony Giddens exprimă succint, dar cu mare acurateţe, conectarea noastră, care ne umple de consternare: ”De bine de rău, suntem propulsaţi într-o ordine globală, pe care nimeni nu o înţelege pe deplin, dar care îşi face simţite efectele, asupra tuturor oamenilor”.232

În ultimii ani, lumea corporatistă a prins din zbor această noţiune, astfel încât internetul s-a umplut de cursuri şi traininguri care vor să profite de noul trend: contagiunea socială. În cartea sa, Homo Imitans: Arta infecţiei sociale: Schimbarea virală în acţiune, Dr. Leandro Herrero, psihiatru şi consultant în conducerea afacerilor, face un sumar abil al naturii umane, cu privire la influenţa mediului social asupra acesteia: ”Noi suntem nişte simple maşini de copiat, complexe, din punct de vedere intelectual, elegante din punct de vedere raţional şi extrem de instruite.”233 Şi, pentru a-şi completa ironia la adresa meritelor naturii umane, el scrie, ”Firele care alcătuiesc bogata tapiserie de comportamente ale lui Homo Sapiens, sunt formate din imitaţie şi influenţă.”234

Problema nu se găseşte însă în comportamentul nostru faţă de ceilalţi sau faţă de planeta noastră, deşi nu ne putem mândri nici cu modul în care ne purtăm cu Pământul Mamă şi nici între noi. De fapt, acest comportament este un simptom al unei schimbări mai adânci, o izbucnire de egoism la nivelul vorbitor al dorinţei, pentru care nimeni nu deţine soluţia.

Există însă mulţi oameni care au înţeles deja, că schimbarea trebuie să vină din interiorul nostru. Pascal Lamy, director general al OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), a afirmat că, ”Adevărata provocare a zilelelor noastre, este de a ne schimba modul de gândire – nu doar sistemele, instituţiile sau politicile noastre. Avem nevoie de imaginaţie pentru a surprinde imensa oportunitate – şi provocare – a lumii interconectate pe care am creat-o. …Viitorul constă dintr-o globalizare şi mai accentuată, nu una redusă, din şi mai multă cooperare, interacţiune între oameni şi culturi şi o împărţire mai largă a resposabilităţilor şi câştigurilor. Astăzi avem nevoie de unitate în diversitatea noastră globală.”235

Lamy are într-adevăr dreptate, în multe privinţe. În anii recenţi, oamenii de ştiinţă din domeniul neurologiei au făcut senzaţie prin descoperirea, relativ nouă, a neuronilor-oglindă. Pe scurt, neuronii-oglindă sunt celule localizate într-o regiune cuprinsă între lobii prefrontal şi motor ai creierului şi sunt implicaţi în pregătirea şi executarea mişcărilor membrelor. În plus, conform unui articol publicat în Psihologia astăzi, ei mai joacă şi un rol vital în legăturile noastre sociale. ”În anul 2000, Vilayanur Ramachandran, carismaticul neurolog, a făcut o predicţie importantă: ”neuronii-oglindă vor avea aceeaşi importanţă pentru psihologie, precum ADN-ul pentru biologie”. …Ei au ajuns să reprezinte pentru mulţi, tot ceea ce ne face să fim oameni.

”În cartea sa din anul 2011, Creierul care spune poveşti, Ramachandran şi-a dus mai departe afirmaţiile. … el spune că neuronii-oglindă stau la baza empatiei, ne permit să-i imităm pe ceilalţi, că ei accelerează evoluţia creierului, că ei ajută la explicarea originii limbajului şi, cel mai impresionant fapt, că ei au determinat marele salt înainte din cultura umană, care a avut loc în urmă cu 60000 de ani. ”Am putea spune că neuronii-oglindă au jucat, în istoria timpurie a evoluţiei hominizilor, acelaşi rol cu cel jucat astăzi, de internet, Wikipedia şi bloguri”, conchide el.

”Ramachandran nu este singur. Scriind pentru The Times (londonez) în anul 2009, despre interesul nostru vizavi de vieţile celebrităţilor, eminentul filozof, A.C. Grayling, a pus totul pe seama acestor neuroni-oglindă. ”Avem o mare înzestrare pentru empatie”, a scris el. ”Aceasta este o caracteristică biologică evoluată, demonstrată de funcţia ”neuronilor-oglindă”. În acelaşi ziar, Eva Simpson a comentat faptul că un număr mare de oameni au fost mişcaţi de izbucnirea în lacrimi a campionului de tenis Andy Murray. …”Dam vina pe neuronii-oglindă, celule ale creierului care ne fac să reacţionăm în acelaşi mod în care o face şi persoana pe care o privim”. Într-un articol din New York Times, din 2007, dedicat eroismului unui om care a salvat un altul, apar din nou aceste celule: ”oamenii au neuroni-oglindă, care îi fac să simtă tot ceea ce simte un alt om”, scrie Cara Buckley.”236

În conformitate cu Jarrett, s-ar părea că ”neuronii-oglindă joacă un rol cauzal (sublinierea apare în textul original) în ajutarea înţelegerii scopurilor din spatele acţiunilor altor oameni. Transpunând acţiunile altora, în planul mecanismelor din propriul creier, aşa cum procedează raţionamentul, aceste celule ne pun la dispoziţie o simulare instantanee a intenţiilor acelor oameni – aceasta constituind baza, extrem de eficientă, pentru empatie.”237

Deşi există şi câţiva dizidenţi ai teoriilor create în jurul neuronilor-oglindă, este evident că porţiuni mari ale creierului nostru sunt dedicate în mod explict, comunicării dintre noi. În acest fel, ne conectăm fizic unii cu alţii, fără să avem vreun contact fizic, ci doar văzându-ne. Într-un anume sens, aceste celule validează cuvintele lui Christakis şi Fowler, ”Marele proiect al secolului douăzeci şi unu – să înţelegem cum se face că umanitatea este mai mare decât suma indivizilor săi – abia începe. Ca un copil care se deşteaptă, superorganismul uman devine conştient de sine şi acest fapt ne va ajuta, cu siguranţă, să ne atingem scopurile noastre.”238

 

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 5

CAPITOLUL 9

Vorbind la plural

MOŞTENIREA LUPTĂTORULUI

LĂSATĂ URMAŞILOR SĂI

Astăzi, un număr destul de mare de oameni înţeleg că singura cale de a împiedica o catastrofă globală, este aceea de a ne uni. Ea poate fi numită şi altfel, ”colaborare”, ”coordonare” sau ”respect”, dar indiferent de termen, este corect să spunem că deja înţelegem că suntem interdependenţi şi interconectaţi. Realitatea aceasta a dat naştere unei situaţii în care suntem de facto, uniţi în toate sistemele noastre globale. Cu toate acestea, în aceeaşi măsură în care suntem conectaţi, suntem atât alienaţi din punct de vedere emoţional, dar şi iritaţi de întreaga situaţie.

O cale de rezolvare a acestui contrast este aceea de a încerca să ne ”de-globalizăm”. Deşi nu există nici o îndoială, că distrugerea lanţului producător din ţările în curs de dezvoltare şi mutarea producţiei înapoi, în ţările consumatoare, va provoca presiuni economice şi financiare masive, unii vor afirma că merită preţul. Poate, dar chiar dacă merită, sau nu, nimeni nu neagă faptul că izolaţionismul va fi extrem de costisitor. Mai mult, în ochii unora, această noţiune este complet nerealistă. Economistul Mark Vitner, de exemplu, a descris încercarea de a desface interconectivitatea globală ca fiind ”o încercare de a separa ouăle bătute. Pur şi simplu, nu se poate realiza cu uşurinţă”.226

Opinia opusă de-globalizării este aceea de a adopta globalizarea, de a o extinde, coordona, perfecţiona şi, în paralel, a învăţa să ne înţelegem unii cu alţii, astfel încât toată lumea să se bucure de prosperitate. Pentru a realiza acest ţel este nevoie de aplicarea metodei prin care ne schimbăm tiparul gândirii noastre, de la mine (concentrarea pe mine), la noi şi la unul (concentrarea pe ansamblul societăţii ca întreg).

Astăzi, la aproape 4000 de ani de la plecarea lui Abraham din Babilon, lumea este pregătită să asculte. Am suferit destul cu toţii, am devenit mult prea inteligenţi pentru a mai crede că putem reuşi singuri, că putem să-i arătăm Mamei Natură, sau lui Dumnezeu, că nu avem nevoie de ea, pentru că suntem mai puternici şi mai înţelepţi.

Pagina 4 din 11« Prima...23456...Ultima »