Întrebare: Ested o soție dată bărbatului datorită rădăcinii sufletului său și vice versa?

Răspuns: Acesta este un cuplu foarte complex. În zilele noastre este foarte confuz, pentru că în lumea noastră nu sunt suflete noi.

Nu este prima dată când am coborât aici. Deoarece toată lumea este așa de ”implicată” unul cu altul, este îndoielnic faptul că vom obține o potrivire ideală a unuia cu altul. Acesta este motivul pentru care acum este foarte dificil ca cuplurile să se conecteze.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 06.03.2016

Filed under: Casatorie, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Este posibil să am relații de familie așa perfecte încât să simt tot cu ce se confruntă partenerul meu, ca și cum s-ar întâmplă în propriul meu corp?

Răspuns: Este posibil și în plus, trebuie să realizăm acest sentiment reciproc nu doar în familie, ci la scara întregii umanități, pentru a deveni un singur om cu o singură inimă.

La urmă urmei, de la bun început am aparținut unui singur corp, unei singure dorințe. Toată materia este dorința manifestată în moduri diferite, la niveluri diferite. Inițial a fost creată o singură dorință, dar apoi, din cauza căderii lui Adam și a spargerii, am pierdut abilitatea de a ne simți ca un singur om.

Trebuie să ne întoarcem la starea asta acum, în ciuda faptului că egoismul nostru crescut amplifică toate sentimentele multiple. Spargerea completată și distrugerea triumfă între noi.

Dar când ne vom uni de ziua iubirii, pe 15 Av, după ce tot întunericul și ură reciprocă sunt revelate pe 9 Av, atunci vom ajunge la o unitate magnifică care este de 620 mai puternică decât cea precedentă.

Întrebare: Într-o familie sipirituala perfectă, soții nu se ceartă între ei?

Răspuns: Împreună vom încerca să descoperim ce fel de dezacord sau neînțelegere rămâne încă între noi. Toate acestea se întâmplă sub razele Luminii care iluminează întunericul, deoarece beneficiul luminii este obținut doar din întuneric.

Descoperim zonele întunecate și înțelegem de ce întunericul este necesar, pentru că așa se stimulează gustul relației noastre, precum piperul și muștarul adăugat la o mâncare.

Întrebare: Care ar trebui să fie primul pas către o relație conjugală perfectă, din moment ce în prezent suntem la distanță, precum răsăritul de apus.

Răspuns: Încercați să va simțiți reciproc ca și cum ați fi un întreg. Începeți să cultivați aceste sentimente interioare în voi, astfel încât fiecare începe să-l simtă pe celălalt că pe sine. Și atunci o să fiți capabil să va simțiți unul pe altul fără cuvinte.

Din emisiunea de pe Kab TV „O nouă viaţă”

Filed under: Casatorie, Femeia, Iubire - Niciun comentariu→

Comentariu: Oamenii de stiinta britanici au realizat o cercetare sociologică în domeniul relațiilor de familie și au menționat că din 1990 mai puțini oameni se căsătoresc, preferând concubinajul.

În plus, au descoperit, de asemenea, că în comparație cu secolul trecut, când fetele de obicei, se căsătoreau la 20 de ani, femeile se căsătoresc acum când ajung la vârsta de 30 de ani.

Raspuns: Egoismul este în continuă creștere și, bineînțeles, se adaptează la ceea ce este cel mai benefic pentru el. Prin urmare, apar asemenea schimbări.

Dacă în trecut femeile isi dedicau viața familiilor lor la 20 de ani, se căsătoreau iși îngrijeau copiii și casa și găseau satisfacţie în acestea, azi cele mai multe vor sa vadă lumea și să fie libere de angajamentul faţă de un singur om.

Același lucru este valabil pentru majoritatea barbatilor astăzi. Ei nu se gândesc la căsătorie, ci doresc să trăiască sub aripa mamei lor. Majoritatea barbatilor cu vârste cuprinse între 30-35 sunt mulțumiți cu un loc de muncă interesant, cu prietenii cu care isi petrec timpul liber, iar atunci când doresc o femeie, ei merg la un club de noapte, întâlnesc o femeie, și este suficient pentru o noapte. În acest fel ei sunt mult mai relaxati și liberi, asa ca de ce ar vrea sa se căsătorească?

Astăzi, atitudinea față de această problemă este destul de diferită de ceea ce a fost în generațiile anterioare. Egoismul astăzi este transformat. O persoană cere mai puțin mediului și de la el însuși, și experimentează astfel mai puține dezamăgiri. Și pentru ca vrea o succesiune rapidă de plăceri mari, trecătoare, el nu are nevoie de o relatie serioasa cu un partener. Permite-mi să ma bucur acum și ce va fi mâine, nu contează.

În același timp, există o creștere în utilizarea de droguri și antidepresive și o creștere a ratei de divorț, etc.

Omul nu mai are nevoie de nimic, decât de telefonul său mobil sau de filme captivante care estompează simțurile și-l vor deconecta de la realitate. El îşi poate satisface toate nevoile sale astfel și este gata să plătească pentru asta. În viitor, probabil, se va inventa altceva și el poate va fi conectat la un electrod în timp ce va sta culcat şi se va simți bine.

Atunci când cineva își dă seama de situația in care este, este un semn că se dezvoltă corespunzător și începe să dobândească atitudinea corecta fata de viață.

Întrebare: Vor fi unele schimbari in nutriția noastră?

Răspuns: Vor avea loc schimbări în fiecare aspect al vieții noastre. Cea mai mare parte din populația lumii va fi șomeră și modul de a hrăni toată lumea va fi prin substanțe și medicamente care vor fi injectate in corpurile oamenilor şi care vor estompa realitatea, aducând astfel lumea la sfârșit. Ego-ul stabilește o atitudine clară și precisă în ceea ce privește ce se întâmplă în lumea de astăzi.

Dacă vrem să stabilim o atitudine diferită, omul va trebui să treacă printr-o schimbare și sa-si modifice viziunea asupra lumii lui și atunci el va recepta diferite plăceri și impresii de la viață. Dar, în acord cu asta, ne trebuie de o metodă diferită pentru a manevra egoul.

În primul rând omul trebuie să se supună fazei numita recunoașterea răului, în care viața lui e reflectată catre el ca o plăcere scurtă și trecătoare. Deoarece ego-ul are nevoie de o umplere infinită, cel mai bun mod va fi să-l transceadă și să-l folosească într-un mod care este opus naturii umane: de la directiva – de dragul propriu la directiva iubirii şi a dăruirii. Atunci ego-ul va fi umplut treptat pentru eternitate și în întregime.

Vom ajunge la această stare.

Din KabTV „Stiri cu Michael Laitman” 12/8/15

Filed under: Casatorie, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem să stabilim pacea în familie?

Răspuns: Există o singură reţetă pentru asta. Fiecare persoană trebuie să se ridice deasupra propriului egoism pentru stabilii pacea în familie şi în casă. Apoi, vom avea sentimentul unei existenţe superioare.

Omul ar trebui să simtă faptul că societatea observă şi condamnă certurile familiale. Societatea ar trebui să sprijine omul în eforturile lui de a întări familia, pentru că opinia mediului influenţează omul atât de mult încât acesta este incapabil să se opună lui.

Atunci când ne oprim în momentul furiei, câştigăm ceva atât de preţios încât merită să ne restrângem. Profitul este prea mare.

În acelaşi fel în care ne oprim insatisfacţia la muncă, în faţa şefului, fiindu-ne frică să fim concediaţi, în mod similar, ar trebui să ne restrângem şi acasă. Totuşi, asta nu va trebui să necesite efort din partea noastră. Nu vom închide în noi această furie, strângând din dinţi şi fiind pe punctul de a exploda.

Opinia publică generală ne va sprijini cu o asemenea atmosferă încât toată lumea va simţii cât de inacceptabil este să fii iritat şi să te descarci pe alţii. Vom trăi în mod diferit, în conformitate cu legi complet diferite, în bucurie şi calm, ca într-o vacanţă.

Toate argumentele, opiniile şi ţipetele către copii vor înceta. Nici măcar nu va fi necesar să vorbim despre asta. Pur şi simplu va fi în atmosferă ca un comportament acceptat de toată lumea, iar astfel va influenţa pe toată lumea.

Întrebare: Vorbeşti despre un univers paralel cu un simţ total diferit al vieţii.

Răspuns: Poţi să spui că ne vom afla într-o lume viitoare, unde domnesc forţele iubirii şi a dăruirii, iar fiecare va adăuga la această forţă a iubirii, dorinţa de a o păstra.

Există mult mai mult de urmărit decât scandalurile. Oamenii sunt obosiţi de această viaţă şi visează la schimbarea ei. Nu ştiu cum să facă asta. Tot ceea ce le rămâne este divorţul şi fuga. Nu această linie moartă este drumul, iar eu ofer o cale minunată, echilibrată, pentru a ieşi din acest punct mort.

Din emisiunea de pe Kab TV, „O nouă viaţă” din 15.02.2015

Filed under: Casatorie, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intrebare: In timpurile de demult, un barbat putea sa-si cumpere o sotie si casatoriile erau aranjate de catre parinti. Dar dragostea poate sa apara doar in relatie cu o anume persoana.

In zilele noastre, casatoriile nu sunt facute doar de dragul iubirii. Uneori se face pentru ca femeia ramane insarcinata pentru a-l forta pe barbat sa o ia de sotie. Alteori, o casatorie se impune pentru ca sa te poti muta dintr-un loc intr-altul. Sunt si alte exemple. Deci, ai intemeiat o familie si acum trebuie sa o protejezi. Dar daca apar sentimente pentru o alta persoana cand te aflii deja intr-o “celula a societatii”? Atunci, ce este familia si ce este iubirea?

Raspunsul meu: De-a lungul istoriei, umanitatea a tratat familia ca o celula a societatii care trebuie intemeiata si dezvoltata. In orice natiune sau cultura, iubirea n-a fost niciodata motivul pentru a intemeia o familie. Scopul din spatele familiei a fost de a putea sa existi in cadrul lumii acesteia.

Astazi, noi suntem la inceputul realizarii unui alt scop: scopul familiei care traieste pentru a atinge Lumea Superioara. Dar in timp ce suntem inca la inceput, trebuie sa ne eliberam de vechile relatii din interiorul familiei si sa realizam un scop nou, superior. In acest punct de tranzitie, noi inca ne analizam propria natura si ne studiem pe noi insine. Si o facem pentru a realiza ca natura noastra este rea si ca trebuie sa ne ridicam deasupra ei.

Filed under: Casatorie, Copii, Femeia, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Femeile inspiră bărbaţii?

Răspuns: Femeile pot, mai bine ca oricine, să inspire bărbaţii. Imaginează-ţi că, soţia ta este impresionată de tine şi-ţi spune neîncetat:”Eşti atât de inteligent, atât de frumos, de special! Mă uit la alţi bărbaţi şi văd că tu eşti mult mai puternic şi mai bun decât ei!” Dacă o femeie simte asta pentru tine, alergi imediat acasă şi stai cu ea ca un copil mic, ascultând tot ceea ce spune ea. Aşa sunt făcuţi bărbaţii. Femeile pot manipula bărbaţii aşa cum vor ele. Dacă o femeie este inteligentă, dacă are ca sop obiectivul şi înţelege ce să facă pentru acesta, i-aş fi recunoscător dacă începe să lucreze la natura mea. Nu mă voi lăuda şi nu voi fi mândru de a fi un “macho”. Dimpotrivă, voi fi sincer cu ea: “Ego-ul este natura mea, este un zero vrednic de dispreţ! Ajută-mă să-l părăsesc! Apoi, vom face acelaşi lucru cu tine.”

Acolo trebuie să ne anulăm. Să fim un pic proprii noştri psihologi şi să ne privim dintr-o parte. Este singurul mod în care putem să ieşim din această stare. De asemenea, încercăm să facem acelaşi lucru în grup, punându-ne mai sus, apoi mai jos, astfel încât să ne impresioneze.

Trebuie să facem acelaşi lucru în familie, constant să urcăm şi să coborâm în raport cu celălalt, dar pentru ce? Pentru a realiza obiectivul superior! Deci, nu nu-mi fac griji privind relaţiile cu familia, cât timp ele sunt orientate corect şi sunt fixate pe obiectiv. O femeie este asistentul tău principal, ea te cunoaşte mai bine ca oricine, atitudinea ta corectă faţă de tine te poate ajuta să părăseşti natura ta rapid.

Ar trebui să avem cursuri speciale pentru a învăţa cuplurile căsătorite relaţiile mutuale corecte şi modul de a schimba natura egoistă a oamenilor. Veţi vedea cum veţi fi în măsură, după aceea, să vă influenţaţi pozitiv copiii. Ei vor fi buni, afectuoşi, disciplinaţi şi înţelepţi. Ar trebui să profităm de aceste oportunităţi.

Lucrul principal este să fim mai maturi. Importanţa obiectivului justifică totul.

Noi ştim că ultimii cabalişti erau de fapt fericiţi atunci când aveau soţii furioase. Dar, soţiile noastre nu sunt supărate sau furioase. Ele urmează drumul spiritual cu noi, ne ajută şi ne dau sfaturi privind modul în care trebuie să muncim cu ego-ul nostru şi să-l folosim pentru cauza corectă.

Trebuie să înţelegem că noi suntem conectaţi doar prin acest obiectiv comun care determină relaţiile noastre şi că facem totul pentru a-l realiza. Asta înseamnă că nu vreau să mă joc cu ego-ul vostru în nici un fel şi nu vreau să-l folosesc pentru a vă înjunghia, nu! Trebuie să acţionăm înţelept, cu blândeţe şi cu tact în ceea ce-l priveste pe celălalt, în măsura în care putem, noi şi partenerul nostru să-l folosim corect.

Asta-i ceea ce trebuie să învăţăm. Nu vă puteţi imagina ce instrument util este pentru corectarea noastră. Putem schimba întreaga planetă cu el! Pentru a fi sinceri, nu aveţi nevoie de nimeni, doar de o femeie aliat. Aveţi nevoie de grup doar pentru a le conecta corect.

Oricum, în pedioada de tranziţie, există câteva familii în care partenerii se deplasează în direcţii diferite. În acest caz, o persoană are nevoie de grup. Un grup de femei este o susţinere foarte serioasă cu privire la grupul de bărbaţi. Luaţi asta în serios. Progresaţi prin metodele corecte de interacţiune, veţi vedea cât ajută aceasta.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, 14.12.2013, Lecţia 4

Filed under: Casatorie, Femeia, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Când încearcă să înţeleagă puţin mai în profunzime relaţia cu sexul opus, o persoană descoperă că nu este familiară cu ea însăşi, cu toate straturile proprii. Ea are nevoie de îndrumare, pregătire…

Răspuns: Evoluţia umanităţii a ajuns la momentul „recunoaşterii răului” în situaţia actuală. Fără „recunoaşterea răului”, este imposibilă transformarea în Adam. Şi pe de altă parte, criza pe tărâmul iubirii nu i-a făcut încă pe oameni să renunţe la căutarea „celeilalte jumătăţi” şi ei se îndreaptă în masă către substitute pentru sex, droguri şi alte surse care distorsionează chestiunea originală.

Dacă privim problema dintr-un punct de vedere sistematic, istoric, acum avem oportunitatea să ne alăturăm procesului de corectare a speciei umane, prin relaţii între cele două sexe.

Întrebare: Dar astăzi este foarte dificil ca oamenii să-şi găsească un partener compatibil…

Răspuns: De fapt, nu mai există parteneri compatibili. Astăzi, nimeni nu-şi declară iubirea înainte de a cunoaşte numele partenerului. Dar exact aşa era în trecut când oamenii simţeau că sunt făcuţi unul pentru altul de la prima vedere.

Astăzi, am învăţat că trebuie să ne adaptăm unul altuia, muncind la apropierea reciprocă. Pentru a ne conecta între noi cu adevărat, trebuie să muncim împreună, cel puţin câteva luni şi uneori, un an sau doi. Şi doar atunci începem să ne adaptăm unul altuia şi există o legătură interioară între noi care face posibil să ne „răspândim”, să intrăm unul în altul, ca apa şi cafeaua care se amestecă până nu mai rămân aşa cum erau, dar împreună creează ceva nou. Doar după ce intrăm măcar puţin unul în celălalt din punct de vedere mental, începem să înţelegem cum să continuăm acest proces al integrării reciproce. Această pătrundere reciprocă reprezintă adevărata împerechere, o împerechere a sufletelor. Şi atunci suntem gata să ne căsătorim, să fim legaţi unul de altul pentru mulţi ani. Pentru că am  dobândit deja un program al întrepătrunderii mentale reciproce, înţelegem cum facem asta şi suntem gata să sprijinim acest lucru împreună.

De aceea, profesorul meu, Rabash, spunea că, la început, nu ar trebui să existe nicio respingere exterioară între oameni, şi restul depinde de eforturile comune prin care familia va înflori, fără să se odihnească pe proprii lauri, dar dezvoltând relaţia din ce în ce mai mult.

Întrebare: Dar cum poate hotărî o persoană să înceapă această muncă chiar înainte de a începe „răspândirea”? Până la urmă, este condusă de iubire, care reprezintă sentimente, nu raţiune.

Răspuns: Este necesar să ne curăţăm sufletul de toată „îmbrăcămintea” murdară în care este îmbrăcat: preferinţele egoiste, standardele de la “Hollywood” şi diversele stereotipuri pe care le stabileşte majoritatea.

Judecăm sexul opus în funcţie de semne exterioare artificiale. Deci dacă vorbim despre o adevărată schimbare, atunci trebuie să lucrăm în primul rând cu o mulţime de oameni singuri ca să-şi înţeleagă natura şi să priceapă de ce nu reuşesc să construiască relaţii stabile. O persoană are nevoie de o abordare sănătoasă în ceea ce o priveşte pe ea însăşi, dar şi pe ceilalţi: mai puţin din standardele de la Hollyood sau de pe Internet, mai puţine discuţii virtuale pudrate cu emoticoane.

Vorbim prin emoticoane, privim viaţa prin prisma şabloanelor. Dar de fapt, trebuie să fiu ca un copil care se poate îndrăgosti fără rezerve, ca pe vremea când exteriorul nu mă interesa. Nu prea-mi văd iubita pentru că se dipersează în ceaţa efuziunilor emoţionale, ca şi cum cineva a apăsat un buton invizibil şi „ard” după ea. Trebuie să mă întorc la o astfel de stare.

Şi pentru asta trebuie să scăpăm de toată „îmbrăcămintea” de care ne-am agăţat sub presiunea societăţii, fie că este influenţa Internetului, cărţilor, filmelor, contractelor sociale, fie că este vorba doar de aprecierile altcuiva despre ceea ce este bun şi ceea ce este rău. Trebuie să devin mai natural, mai aproape de natură, chiar dacă asta este mai simplu şi egoist, nu contează. Nu vreau să mai depind de cineva.

Este posibil să ajung la asta doar într-o societate numeroasă de oameni ca mine, singuri, unde cu toţii învăţăm să ne recunoaştem: cine şi ce suntem, care este natura noastră, cum să relaţionăm cu noi înşine, cu un partener, cu lumea şi aşa mai departe. Treptat, încetăm să mai fi dependenţi de standardele exterioare care ajung la noi de peste ocean.

Totul depinde de înţelegerea socială. Dacă aceasta se schimbă, atunci privim toate aceste lucruri complet diferit. Imaginile moderne sunt nefondate, imaginare. În primul rând, trebuie să le dăm jos de pe piedestal şi, în acelaşi timp, nu mai târziu, chiar în paralel cu asta, să le înlocuim cu valori complet diferite, astfel încât nu voi fi atras de legături exterioare, ci de o legătură interioară. Până la urmă, legătura exterioară este fragilă şi trecătoare, adesea se sfârşeşte până a doua zi dimineaţa, în timp ce legătura interioară o putem dezvolta la infinit.

Oricum, trebuie să învăţăm împreună, prin cooperare reciprocă, în mijlocul grupului. Să facem ateliere comune şi alte activităţi care fac posibilă construirea unei relaţii diferite între noi. Doar atunci simt care femeie este mai aproape de mine, cu adevărat, într-un sens autentic şi profund. Şi este posibil să mă bazez pe acest sentiment pentru că voi înceta să văd externalitatea şi mă voi concentra doar pe esenţă, pe internalitate. Femeia nu va mai fi doar un „înveliş” pentru mine, ci va fi ca o „carte” valoroasă în care descopăr o nouă profunzime a emoţiei şi o inimitate la nivel mental. Şi aşteptarea acestei conexiuni va ajunge imediat la coarda ascunsă din interiorul meu. Şi apoi adaug o componentă exterioară acestei scântei.

Astfel, construim ordinea corectă a priorităţilor şi apropierea reciprocă, o apropiere total opusă faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Asta pentru că nu sunt în căutarea unei soţii pentru mine însumi, a unei legături interioare în minte şi simţire. Vreau să umplu spaţiul lăsat gol de prima iubire.

Depinde de mine să ajung la baza tuturor corecţiilor. Dacă golul nu ar fi fost lăsat în mine de primul sentiment, nu aş mai avea nimic pentru care să trăiesc. Toate celelalte sentimente sunt trecătoare şi superficiale în comparaţie cu acel sentiment. Dorinţa de bază pentru o legătură interioară mă forţează să caut împlinirea, deşi eu însumi nu ştiu ce vreau cu adevărat să umplu.

Doar acest gol m-a însoţit prin viaţă, împingându-mă să găsesc şi să dobândesc. Doar sufletul meu îl pot umple prin conexiunea cu celălalt. Şi partea esenţială a lui este conexiunea numită „familie”, „soţ” şi „soţie”. Şi treptat asta se adaugă bazei dezvoltării mele, îmbrăcându-mi dragostea, îmbrăcând treptat întreaga lume. Acesta este începutul sufletului uman, cele două baze ale lui, masculin şi feminin, care sunt conectate şi care includ totul în dezvoltarea lor.

Din Discuţie despre Educaţia Integrală, 20.06.2013

Filed under: Casatorie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Oricine ştie că viaţa de familie nu este uşoară, şi nu ar trebui să fie lăsată să intre în derivă. Dacă noi, ca şi cuplu, avansăm pe calea dezvoltării reciproce, putem defini trei „teritorii” în relaţia noastră:

• Teritoriul indivizibil, unde iubirea domneşte între noi;
• Teritoriul comun, unde suntem în înţelegere şi analizăm. Acesta este un loc al liberului arbitru pe care putem de asemenea să-l umplem cu iubire;
• Teritoriul individual, al fiecăruia, unde celălalt partener nu intră niciodată. Aici, o persoană priveşte lucrurile din propriul său punct de vedere, preferă ceva, nu acceptă altceva, chiar dacă în pofida celuilalt, şi se gândeşte la ceva care îi aparţine doar lui. Până la urmă, suntem cu toţii oameni, sisteme complexe.

Aceste teritorii, la rândul lor, sunt subdivizate în părţi mai mici, dar noi suntem limitaţi la împărţirea generală.

Ideea este că noi nu ne putem descurca fără iubirea primară, fundamentală. Este ca în căsătoriile regale unde nici măcar nu se cunoşteau dinainte şi nu au un punct comun de contact, un punct al iubirii. Totuşi, tinerii din ziua de astăzi se căsătoresc în general pornind de la atracţia dintre ei, conduşi de cel puţin o scânteie care se aprinde între ei.

Întrebare: Cum pot partnerii să-şi construiască relaţia în mod corect pentru a menţine aprinsă această scânteie, pentru a extinde teritoriul comun?

Răspuns: Înainte de toate, ne întoarcem către minte, nu către sentimente. Un sentiment cald care, odată trecut, a dispărut deja, şi aminitirea lui este deformată de straturi ale fazelor ulterioare. Oamenii nici măcar nu realizează că acesta este un lucru natural, hormonal, material şi, mai mult decât atât, este supus obiceiurilor şi deiverselor standarde, la fel de artificial pe cât de schimbător. De exemplu, dacă am crescut obişnuit cu apropierea din familie, atunci sentimentul meu este mai stabil, şi dacă partenerul meu se potriveşte naturii mele fizice, el sau ea are  un impact mai mare la nivelul subconştient.

Pe scurt, un licăr al sentimentului familiar a fost spontan, fără să ne gândim la asta, şi acum noi vrem să ne angajăm mintea să analizeze această explozie. Doar mintea ne va ajuta să-l recuperăm din trecut, acel trecut frumos când obişnuiam să ne plimbăm de mână şi să trăim în armonie, incapabili să ne despărţim, şi eram atât de aprinşi încât păream un cuplu de idioţi care zâmbeau mereu. Vrem să creăm din nou acest sentiment astel încât să ne îndulcească viaţa şi să-i dea gust, sens, şi astfel, şi noi vom fi capabili să emanăm căldură şi implicare în faţa copiilor noştri şi a celor dragi. Nici nu menţionez faptul că, potrivit a numeroase studii, armonia din familie întăreşte sănătatea şi favorizează longevitatea.

De aceea trebuie să ne întoarcem către minte.

În primul rând, suntem de acord unul cu celălalt în ceea ce priveşte cât de mult partenerul meu poate să-mi ceară şi invers. Oricine respinge o parte din confortul propriu, cu alte cuvinte, egoismul său, şi îşi sprijină şi încurajează partenerul în rutina de zi cu zi, în afaceri şi discuţii. Demonstrăm această apropiere a unuia faţă de celălalt drept un exemplu bun.

În al doilea rând, fiecare dintre noi se întoarce spre şi se raportează la celălalt văzându-l ca persoana cea mai bună, cea mai importantă, cea mai deşteaptă şi unică din lume. Nu ne speriem de exagerări, nu evităm cuvinte mari şi complimente. Dimpotrivă, le căutăm. Fac o listă de exemplu, de 20 de rânduri, deşi nu este simplu, şi o folosesc cât de des pot. Obiceiul devine a doua natură. Voi începe cu adevărat să văd în „jumătatea” mea ceea ce îi atribui.

Nimeni nu îmi cere sentimente sincere de la început. Îmi imaginez o regină a frumuseţii în felul meu: o gazdă frumoasă, foarte sensibilă, minunată, o mamă perfectă, atrăgătoare, sexi, şi aşa mai departe. Mă raportez la soţia mea ca şi cum ea îndeplineşte toate aceste criterii până când într-adevăr recunosc în ea toate aceste calităţi.

În esenţă, folosim acelaşi principiu în grup în munca cu prietenii, ridicându-i în ochii noştri.

Deci, mental, zugrăvesc o imagine a celei mai bune soţii din lume, imaginea care cuprinde toate aspectele vieţii, toate situaţiile. Totuşi, nu se limitează la fantezii. Muncesc cu mine însumi să-mi tratez soţia ca fiind cu adevărat această imagine. Literal, mă „programez” pe mine însumi şi relaţia noastră.

Întrebare: Deci, trebuie să ignor realitatea?

Răspuns: Nu există realitate obiectivă. Mereu văd lucruri pe care le pictez pe „pânzele” conştiinţei mele. De fapt, nu-mi remarc partenera, deşi trăim împreună. Sunt atât de obişnuit cu ea încât, doar ocazional, mă concentrez pe laturi mai proeminente dincolo de aspectul exterior. Mai mult, în mod natural, bărbaţii sunt mai superficiali, în timp ce femeia piveşte mai în profunzime, şi în acest sens este mai uşor pentru ea să treacă peste obstacolele exterioare.

Oricum, după ce am zugrăvit un ideal, îmi „îmbrac” partenera cu el. De acum înainte, ea este exact aşa pentru mine şi ideea principală nu este în aspect. În interiorul meu, introduc perfecţiunea în toate calităţile ei. Fie şi egoist. „Aceasta este soţia mea, şi, de aceea, este cea mai bună care poate exista”.

Bineînţeles, acest lucru cere efort. Produc această atitudine ca şi cum văd un ideal zugrăvit în faţa mea. Toate virtuţile lumii sunt cuprinse în el. Mental, o aşez pe un piedestal, pe tronul reginei şi, indiferent ce, nu o cobor de la această înălţime. Totul în ea este perfecţiune, şi dacă nu-mi place ceva, este pentru că egoismul îmi acoperă ochii.

Repet, principalul lucru în această imagine nu priveşte detaliile exterioare, ci respectul, reverenţa de care sunt plin, valoarea pe care idealul o câştigă în ochii mei. Chiar această valoare, această atitudine, o transfer partenerei mele. Nimic nu-mi împiedică imaginaţia de la a fi întors în direcţia corectă şi de la a deveni programat cu o anumită viziune.

Suntem angajaţi alături de partenera noastră în aceast muncă interioară reciprocă, voită şi conşientă. Discutăm despre ea. Ne arătăm unul altuia exemple în fiecare situaţie, îl acceptăm pe celălalt ca fiind perfect.

Într-adevăr, ochii noştri văd o imagine diferită, deşi până şi asta se va schimba mai târziu. Totuşi, ne întoarcem spre o nouă relaţie, planificată deocamdată, dar serioasă.

De exemplu, casa este o mizerie pe care nu o pot suporta şi, în acelaşi timp, mă comport cu soţia mea ca şi cum ea pune fiecare lucru la locul lui. Accept ordinea aşa cum o vede ea. Nu caut nici măcar pretexte. Văd şi îmi propun să văd totul în ea şi tot ce depinde de ea ca fiind perfect.

Aceasta este conştiinţa noastră, concesii reciproce, respingerea atitudinii egoiste. Muncind astfel, într-o săptămână, dintr-o dată voi afla că totul s-a schimbat. Se dovedeşte că o văd într-adevăr fără defecte, la fel cum mă vede şi ea pe mine. Iubirea înfloreşte în teritoriul nostru comun.

Într-un cuvânt, „nu e suferinţă, nu e câştig”. Iubirea vine când îi arăt partenerului meu exmplul că îl/o accept, că el sau ea este binevenit(ă), în ciuda a tot ce văd negativ în el/ea. Îi arăt iubire, aceeaşi iubire ca pentru propriul copil care este mereu irezistibil în ochii mei, oricum ar fi.

În final, basmul va deveni realitate, iar iubirea care a izvorât şi s-a întărit între noi nu va mai avea nevoie de trucuri. Orice problemă ne va aduce noi oportunităţi pentru compromisuri, concesii, şi mai multă iubire.

De aceea se spune că iubirea va acoperi toate greşelile. Ea poate creşte doar cu ajutorul lor. Dacă ele nu ar fi, nici nu m-aş uita la soţia mea. Astfel, orice privire revelează ceva rău pentru mine. Aceasta este natura umană.

Aici este unde începe munca noastră, unde trebuie să învăţăm să privim viaţa în mod obiectiv fără dependenţa de propriile noastre dorinţe, fantezii şi pasiuni. Noi înşine construim lumea, nu prin gânduri visătoare ci prin atitudinea noastră, împreună recuperăm dorinţa de la uitare până când înlocuieşte realitatea precedentă.

Din „Discuţie despre Noua Viaţă”

Filed under: Casatorie, Educatie, Egoism, Femeia - Niciun comentariu→

Al treilea principiu din relaţiile familiale este acela că atunci când o persoană simte că ei îl iubesc şi sunt îngrijoraţi de bunăstarea lui, asta trezeşte în el o mare bucurie şi îl obligă să răspundă cu o relaţie similară. În acest fel, ne dăm exemplul unul altuia.

Suntem de acord să lucrăm la sistemul de relaţii dintre noi şi astfel acţionăm conştiincios şi înţelegem ce se întâmplă. Nimeni nu îşi permite „să vorbească repede fără să se gândească”  la ce îi vine legat de partener. Vrem să construim o familie bună, aşadar ne jucăm cu relaţii perfecte, care nu există cu adevărat pe moment, dar cu speranţă că vom ajunge la asta.  Ne arătăm unul altuia că acesta este doar un joc pe moment, dar este un joc care avansează şi devine tot timpul din ce în ce mai uşor şi mai aproape de adevăr.

Suntem obligaţi să jucăm, deoarece am fost de acord asupra acestui lucru!

Întrebare: Şi daca încerc să construiesc o relaţie bună cu soţia mea, dar nimic nu ajută pentru că ea este o egoistă aşa de mare încât refuză să facă vreun pas către mine?

Răspuns: Asta spune că nu am acţionat înţelept, altfel m-aş juca cu egoul ei  şi aş înconjura-o din toate părţile. Ea depinde de mine şi dacă este o mare egoistă este un semn că are mari dorinţe pe care le pot împlini. Astfel, eu controlez situaţia.

În general, întreaga problemă constă în faptul că noi nu ştim cum să ne jucăm cu acest ego. Cu cât creşte mai mult ego-ul uni om, cu atât acesta devine mai mult ca un copil, ca un copil mic. Este foarte uşor să obţii reacţia corectă de la el, dacă acţionezi corect cu el, deoarece nu el este stăpânul lui ci depinde complet de ego-ul lui.

Om (Gever) este acela care nu este capabil să se depăşească şi este imposibil să îl influenţezi în mod direct. Nu îl poţi rănii, te „prăbuşeşti” asupra lui şi el rămâne în picioare.  Dacă partenera ta este un egoist de acest gen, nepregătită să se controleze, te poţi juca cu ea la fel cum te joci cu un copil mic.

Trebuie să ne arătăm intenţionat unul altuia o bună relaţie, chiar să exagerăm, şi să verificăm dacă primim o relaţie similară în schimb. Dacă nu este o relaţie similară, trebuie să lucrăm la asta. Încerc să îi dau ei o relaţie bună tot timpul, dar dacă nu văd o relaţie similară în schimb, mă reţin de la a face asta. Încerc să fac ceva bun din nou şi dacă primesc o reacţie bună, îi dărui o şi mai caldă relaţie. Dacă nu, mă distanţez şi eu. Mă prezint intenţionat, arătându-i că sunt gata să o tratez bine, dar numai cu condiţia ca şi ea să facă la fel.

Astfel ne construim cuplul: unitate, comunicare, ceea ce se cheamă o „familie”. La fel trebuie să mă comport şi cu copiii, cu ajutorul „morcovului şi băţului”. Întreaga metodă se construieşte pe concesii; mă ridic deasupra egoului, într-o manieră calculată  şi controlată, conform cu un program care a fost specificat de la început.

Dar asta nu este doar iubire absolută necondiţionată care va trezi dispreţ în altă persoană.  Trebuie să arăt că iubesc, că cedez la tot, că mă anulez, dar nu astfel încât partenerul să facă orice vrea. Chiar şi părinţii care au o iubire infinită pentru copiii lor, nu trebuie să arate asta. Trebuie să adaug „judecată la milă” şi „milă la judecată”, controlând situaţia cu ajutorul acestor două mijloace, funcţie de reacţii.

Îmi stabilesc scopul de a ajunge la o conexiune şi îmi informez soţia despre asta. Dar ea trebuie să ştie că în această unificare eu am două mijloace în posesie: judecata şi mila, iubirea şi ura, iar una nu lucrează fără alta. Aşa cum este spus: „Iubirea acoperă toate păcatele”. Suntem de acord să descoperim toate păcatele şi să le acoperim cu iubire, sau nu? Daca da, haide să încercăm.

Este la fel ca atunci când conduc o maşină. Întorc volanul către dreapta sau stânga pentru a menţine direcţia corectă. Problema noastră este că nu suntem sensibili la partener, la celălalt. De aceea, mă întorc către soţie cu o cerere de a fi sensibil la ea. Ce soţie ar refuza asta? Este plângerea eternă a femeii legată de soţ, că nu o înţelege, nu se uită la ea şi nu vrea să împărtăşească experienţele ei.

Iar eu din contra, îi cer să se descopere în faţa mea  pentru a mă putea conecta cu ea. Depinde de mine să înţeleg cum înţelege ea, cum simte şi cum reacţionează în ceea ce mă priveşte. Dacă ştiu toate astea, atunci pot să stăpânesc relaţia noastră din familie cu ajutorul volanului. Şi va simţii şi ea şi va începe să îşi controleze volanul ei în ceea ce mă priveşte pe mine, pentru ca, în final, aceste două volane să se unească într-unul singur, pe care îl întoarcem împreună.

Acesta este un proces emoţional, ca şi cum doi dintre noi ne găsim pe o scala opusă, încercând să menţinem balanţa tot timpul. Egoul fiecăruia creşte tot timpul şi se echilibrează vis a vis de partener. Aşadar ne echilibrăm tot timpul, reînnoind mereu relaţiile noastre. Asta ne permite să avem o dezvoltare adâncă şi infinită, în care descoperim o întreagă simfonie a iubirii.

Din serial nr. 46 al emisiunii de pe KAB.TV “O nouă viaţă” 8/1/12

Filed under: Casatorie, Copii, Educatie - Niciun comentariu→

 Întrebare: Astăzi, oamenii simt diferența dintre viața reală și bunăstarea lor psihologică. Îmi amintesc că bunicii noștri nu au experimentat această discrepanță. Între timp, pentru o persoană contemporană (chiar dacă aceasta are o familie), o atmosferă psihologică bună este separată de bunăstarea materială. Există o modalitate de a demonstra că aceste lucruri sunt totuși conectate?

Răspuns: Nu contează dacă sunt străini unul față de altul sau o familie. Ei încă mai trebuie să participe la aceleași seminarii, să asculte aceleași explicații, astfel, crescând mai presus de egoismul lor.

Înainte, egoismul nostru nu a fost așa de mare cum este acum! Cândva, trăia „un soț și soție”, aveau o „așezare” (adică o gospodărie, o casă, o gradină de legume, etc). Soțul lucra, soția lui avea grijă de casă. Era un aranjament casnic de modă veche. Viața de familie se învârtea în jurul casei, comunității, copiilor, și așa mai departe.

Astăzi, nu e nimic de genul ăsta. În acest moment, cu toții lucrează pentru altcineva, pentru o societate, pentru ceva de neînțeles. Dimineața, ne ducem copiii la grădinițe, apoi ne grăbim la locurile noastre de muncă, iar după ce am terminat pe ziua de azi, ne îndreptăm spre supermarket-uri …. De acolo, fugim din nou acasă, încălzim repede mâncarea, hrănim pe toată lumea cât mai repede, spălăm copiii și mergem la culcare. A doua zi, vom repeta același model.

Este similar în vreun fel cu modul anterior în care viața de familie a fost creată? Înainte, oamenii obișnuiau să aibă o casă, o gospodărie. Astăzi, doar o numim o gospodărie. Toată lumea are posesiuni individuale, chiar și soții au conturi bancare separate.

Deci, noi trebuie să învățăm pe oameni la seminariile noastre să se ridice deasupra egoismului lor și să se unească dincolo de el. În caz contrar, familia va înceta să existe, deoarece egoismul nostru ne desparte de ceilalți, ne împinge deoparte, în timp ce noi nu luăm măsuri de prevenire. Și funcționarii de stat nu pot face nimic aici. Doi egoiști nu pot fi obligați să stea într-un singur teritoriu.

De ce am nevoie de o familie? Mă duc să muncesc și să-mi câștig proprii mei bani, nu am nevoie de nimeni! Dacă am nevoie, seara pot aduce acasă pe cine vreau. Pot merge la un supermarket, cumpăra alimente de-a gata, le încălzesc în cuptorul cu microunde, și le mănânc la cină. Întregul aranjament are scopul de a permite tuturor să trăiască separat. Producătorii de bunuri de larg consum obțin maximum de beneficii dacă există doar o singură persoană în gospodărie, deoarece două persoane singure vor cumpăra mai mult din tot ceea ce este: frigidere, televizoare, mașini de spălat ….

Dintr-o „Discuție despre educația integrală” 02/04/13

Filed under: Casatorie, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→