Întrebare: Vorbeşti de anulare de sine ca de un mijloc de avansare. Totuşi, atunci  când într-o  dispută eu fac concesii, nu arată acest lucru că sunt slab?

Răspuns: Cu siguranţă nu fac concesii datorită slăbiciunii, ci fiindă vreau să avansez în relaţia mea cu partenerul şi în viaţă, în general.

În acest fel, mă dezvolt şi mă apropii de o stare pozitivă. Prin asta câştig, deoarece astfel mă extind şi simt viaţă într-un mod mult mai fin.

Îi dărui soţiei mele o ceaşcă de ceai, dar nu o pierd ci, mai degrabă, primesc o ceaşcă care este de două ori mai mare. De fapt, prin asta, obţin dorinţele ei, aspiraţiile ei, visele şi sentimentele ei!

Mă bucur de plăcerea cu care primeşte la fel cum se bucură o mamă de plăcerea pe care o dăruie copilului ei. Ştim cu toţi că mamei îi produc mult mai multă plăcere dulciurile pe care care le aduce copilului, decât chiar copilului.

Datorită concesiilor  mele, obţin noi vase, oportunităţi de a simţii plăcerea. Vă puteţi întreba de ce oamenii se duc pe stadion să îşi aplaude favoriţii, când ar putea sta acasa, confortabil, pe canapea, în faţa televizorului.

Dar pe stadion eşti înconjurat de mii de oameni şi astfel simţi excitarea colectivă, încorporarea. Vasele tale de percepţie, simţurile, se extind. Devi mare, cât să îi cuprinzi pe miile de lângă tine care aplaudă şi sar.

Sunt sigur că eşti de acord că nu este acelaşi lucru şi când stai acasa şi te uiţi la meci la televizor.

Întrebare: În ce fel concesiile de acasă îşi aduc aportul la succesul meu?

Răspuns: Dacă te întorci de la muncă înfometat, te aşezi să iei cina şi copilul tău îţi cere ceva ce este în farfuria ta, i-o dai bucuros, nu este o concesie.

De fapt, procedezi conform voinţei tale. Trebuie ca o mamă să procedeze împotriva voinţei ei pentru a avea grijă de copilul ei? Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să punem câte un gardian lângă fiecare mamă, pentru a fi siguri că copilul nu moare de foame.

Deci, asemenea acţiuni nu se numesc anulări de sine.

Dar dacă soţia ta îţi cere să faci ceva anume, iar tu simţi imediat o împotrivire, este ceva diferit. În primul caz, anularea, concesia, ţi-a adus plăcere, dar în al doilea caz ţi-a provocat durere.

Nu este nevoie să îi înveţi pe oameni cum să facă concesii în faţă copiilor, asta se întâmplă natural.

Întrebare: Dar dacă fac concesii, înseamnă că nu eu conduc, ci soţia.

Răspuns: O vei percepe într-o manieră total diferită. Totul depinde de cât de importantă simţi tu că este. Dacă un copil ar fi mai puţin important pentru mamă, mai puţin important decât ea însăşi, atunci ea ar refuza să aibă grijă de el şi s-ar gândi numai la ea. Totuşi, deoarece natura a făcut ca să fie mai important copilul decât ea însăşi, mama este gata să facă totul pentru el.

Acum, noi trebuie să ne gândim cum să  ne forţăm să facem concesii şi să acceptăm dorinţa soţiei deasupra dorinţelor proprii. Pentru a face asta, recompensa pe care ar trebui să o primim trebuie să fie mai mare pentru a înclina balanţa.

Să presupunem că îţi spune: „Dacă speli vasele în locul meu, vom merge unde vrei tu.” Atunci tu faci o concesie, speli vasele şi ieşiţi împreună. Asta înseamnă că scopul justifică mijloacele. Dacă este aşa, atunci trebui să creştem importanţa scopului, pentru a  ne justifica acţiunile.

Ne trebuie un mediu care va aprecia scopul şi ne va arăta avantajele avansării în această direcţie. În afară de asta, vom vedea de asemenea că, dacă urmăm această cale, putem evita diferite probleme care ne deranjează în mod constant.

Astfel, avansez în fiecare aspect: intern, îmi dezvolt personalitatea şi îmi îmbunătăţesc relaţiile cu mediul, la muncă şi cu întreaga lume. Principalul lucru în acest întreg proces este influenţa mediului, deoarece bărbatului îi vine greu chiar şi să ridice un deget atunci când soţia îi cere ceva.

Dacă a făcut ceva pentru el, nu a întâmpinat astfel de probleme. Este gata să se servească pe el. Totuşi, să servească pe altcineva şi să accepte voinţa altcuiva, este deja o mare problemă. Totuşi, trebuie să se gândească imediat de ce face asta şi ce câştigă. Câştigul trebuie să fie reciproc. Deci, haideţi să fim de acord şi să acţionăm constant unul faţă de altul. Eu sunt pentru tine şi tu eşti pentru mine.

Din „Discuţie asupra unei noi vieţi” din 25.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - 2 Comentarii →

Întrebare: Ce sunt de fapt concesiile reciproce în familie, concesii care trebuie să fie stabilite mai presus de rezistența noastră interioară? Este ceva neobișnuit?

Răspuns: Stabilim concesii pe baza înțelegerii noastre că nu ne putem schimba caracterul și că nu intenționez să-mi corectez sau să-mi rănesc partenerul. Eu nu-i cer să se schimbe în nici un fel. Ne bazăm relația doar pe un acord comun  și pe concesii reciproce.

Verific în ce măsură pot să recunosc și să accept opinia partenerului meu, deși practic, conform ego-ului meu, nu aș fi de acord cu asta. Dar înțeleg că fără concesii nu voi fi niciodată capabil să fac vreo conexiune în familie sau oriunde altundeva. Așa că accept într-o oarecare măsură să creez „spațiul comun” între noi.

Dar nu mă anulez pe mine sau pe partenerul meu, accept, dar asta nu înseamnă că eu mă predau. M-am ridicat mai presus de mine însumi, dar nu m-am șters. Înțeleg că nu sunt de acord cu partenerul meu și, în același timp, știu că trebuie să-i accept dorințele, obiceiurile și opiniile mai presus de dorințele, obiceiurile și opiniile mele.

Rezultă că-mi păstrez opinia și ea si-o păstrează pe-a ei. Dar în mod conștient îi permit să mă controleze. Din partea ei, face același lucru. Nu este ușor, dar în același timp, fiecare dintre noi se dublează și ne conectăm într-un întreg. Includ tot ceea ce este în soția mea, atât părțile pozitive cât și părțile negative, iar ea, de asemenea, include tot ceea ce este în mine, atât părțile pozitive cât și părțile negative.

Fiecare este gata să renunțe la pretențiile sale, în scopul de a-l accepta pe partenerul său ca superior, ca pe cel mai drag prieten. Astfel, fiecare dintre noi îl include pe celălalt și acest lucru duce la o conexiune între noi și chiar la adeziune, ceea ce înseamnă o totală încorporare a dorințelor.

Este vorba despre învățarea graduală atunci când un cuplu înțelege că au atins o nouă eră în relațiile lor familiale, o nouă dimensiune a percepției unei relații, a celuilalt, a societății și a lumii. O persoană începe să se uite la lume în mod diferit. Ea vede viața și secretul existenței lor.

Fără această încorporare reciprocă, nici o singură celulă vie, plantă, animal sau om nu vor fi capabile să evolueze; viața poate continua doar dacă fiecare permite celuilalt să intre în spațiul său.

Aici o persoană descoperă secretul vieții! Începe să simtă cum totul iubește și respiră, cum se dezvoltă totul. Începe să se dezvolte doar datorită concesiilor sale pentru alții.

Singură, era o celulă moartă, dar acum începe să absoarbă întreaga lume și devine totul, dar în același timp toată lumea își păstrează granițele sale fără a le rupe sau anula. Acesta este un moment foarte important, deoarece oamenii consideră adesea concesiile în sens opus, ca pe renunțarea la dorința lor și asumarea riscului de a fi înghițit imediat de altcineva, ca un șarpe care-și înghite prada.

Dintr-o discuție despre O viața nouă 25/07/12

Filed under: Casatorie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Când discuţi probleme maritale cu soţia ta, este important să vorbeşti onest, fără să ţii nimic secret sau să suferi în tăcere. Nu ne „închidem” urechile; din contra, rămânem deschişi pentru dialog şi ne deschidem în faţa partenerului.

Totuşi, în acelaşi timp, nu facem o listă a greşelilor sau vrem să ne amintim răul. Este scris, legat de aceste greşeli: „Iubirea acoperă toate păcatele”. Le aducem doar în discuţie, atunci când vorbim amândoi despre noi înşine şi partener. În consecinţă, o „grămadă de gunoi” creşte între noi şi trebuie să ne ridicăm deasupra ei. Dacă ar fi să ne uităm unul la altul de pe marginile acestei grămezi de gunoi, am vedea numai gunoiul şi nu partenerul. Atunci, ce să facem?

Singura noastră şansă este să ne ridicăm deasupra acestui gunoi. În acelaşi timp, nu facem promisiuni pe viaţă. Mai mult, ştim sigur că această grămadă va deveni chiar mai mare când vom vorbi data viitoare. Natural, creşte de la o zi la alta, asta este viaţa. Şi de aceea avem nevoie de o evaluare critică mai mult decât odată.

Şi totuşi, odată ce am pus totul pe masă, ne mutăm la un exerciţiu opus, ne ridicăm deasupra „rufelor murdare”. Vreau să îmi iubesc partenerul în felul în care îmi apare deasupra acestei grămezi, când mă uit la el cu claritate, fără criticism. Pentru a face asta, este ca şi cum am părăsi masa pe care se află tot gunoiul pus grămadă. Acum, îmi văd soţia într-un mod diferit, modul în care am văzut-o în momentul în care am hotărât să îmi leg destinul de ea. Vreau acum să mă opresc la cel mai bun moment, când a fost perfecţiunea absolută, iar acest exerciţiu mă ajută să merg mai departe.

Totuşi, nu ne ridicăm pur şi simplu deasupra gunoiului. Cum această abordare ne face mai puternici, ne spunem unul altuia cât de perfecţi suntem. Este ca şi cum acoperim gunoiul cu o glazură de ciocolată, o pastă dulce cu straturi de cremă şi îngheţată, etc. Toată amărăciune rămâne înăuntru, dar în afară este unitate: ne facem unul altuia compliment; ne spunem unul altuia ce calităţi minunate avem, virtuţile unice ale personalităţii fiecăruia. Aici putem vorbi de cele mai sacre lucruri, făcându-le să arate perfecte. Asta ne va afecta pe amândoi în mod favorabil şi ne vom schimba întregul spectru al relaţiilor noastre, inclusiv cele sexuale.

Deci, lucrăm totuşi la nivelul psihologiei şi motivării; avem o competiţie de preaslăvire, fără să facem glume, ci în mod adânc şi sincer. Preaslăvim lucrurile din fiecare pe care vrem să le descoperim ca fiind opuse criticii pe care am avut-o la început. Nu mai este o discuţie legată de critici ci o analiză pozitivă. În acest fel devenim mai puternici în intenţiile noastre bune şi în relaţia noastră.

Iar apoi începe următoarea etapă, care este una practică. Acţiunile sprijină intenţiile şi le validează cumva. De aceea, ne mutăm la următoarea etapă a discuţiei: „Ce ar vrea soţia mea de la mine şi ce aş vrea eu de la ea?” Aici, fiecare partener îşi descoperă toate aspiraţiile faţă de celălalt, începând cu cele de bază, lucrurile esenţiale şi terminând cu lucrurile personale şi intime. În acelaşi timp, încercăm să simţim dorinţele partenerului, aşteptările şi visele acestuia.

Iar apoi vine timpul să acţionăm şi devenim un singur întreg. Iar asta ne duce la următorul exerciţiu, despre care vom vorbi un pic mai târziu, care este dezvoltarea aceluiaşi tip de atitudine faţă de fiecare persoană din lume…

Din conversaţia nr. 34 „O nouă viaţă” din 12.07.2012

Filed under: Casatorie, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Poţi să ne dai un exemplu concret de relaţie familială corectă? Nu o înţeleg încă pe deplin.

Răspuns: De exemplu, soţia crede că soţul ei nu o suportă, se simte singură. Totuşi, trebuie să îl trateze şi să îi vorbească ca şi cum i-ar simţii sută la sută sprijinul. În loc să fie supărată că nu o sprijină deloc, ea trebuie să îi mulţumească pentru că îi este de ajutor. Cum va răspunde soţul?

La început, va fi şocat pentru că va crede că urmează ca soţia să se certe cu el. Va crede că este sarcastică, dar această situaţie nu este doar întoarsă invers, aici avem un lucru opus care vine din alt opus şi din alt opus. Asta pentru că ea vede defecte în tine, apoi şi le aplică ei şi îţi spune ce ar vedea în tine, dacă egoismul ei nu i-ar sta în cale.

Întrebare: Nu înţeleg cum  pot să spun opusul a ceea ce simt!

Răspuns: Te rog să înţelegi că tu nu vezi lumea. Noi ne vedem doar pe noi înşine! Fiecare om are un filtru înainte ochilor, care îi permite doar să vadă ce este bun şi ce este rău pentru el.

Asta pentru ca să mă distanţez de lucruri care îmi fac rău şi să mă apropii de lucruri care sunt bune pentru mine. Văd lumea într-un mod foarte selectiv.

Nu o ştiu şi nu sunt familiar cu lumea reală, care există în afara mea, de cealaltă parte a mâinilor mele pe care le folosesc ca să îmi acopăr ochii. Nu o înţeleg şi nu ştiu nimic despre asta.

Mi se prezintă în felul în care dorinţa mea egoistă o pictează, iar atunci când încep să percep această dorinţă egoistă ca un inamic şi vreau să văd lumea ca bună, atunci îmi doresc să îndepărtez aceşti ochelari egoişti, care distorsionează, iar pentru a face asta, vorbesc frumos şi de bine despre toate lucrurile pe care le văd ca rele.

Asta nu înseamnă că te mint, pentru că te tratez la fel cum tratează o mamă pe copilul ei şi îmi plac toate calităţile tale. Aşa te voi vedea, atunci când îmi voi îndepărta ochelarii egoişti, pentru că în afara mea există doar o lume perfectă.

Întrebare: Dar eu încă port aceşti ochelari critici, care distorsionează!

Răspuns: Totuşi, vrei să vezi în afara lor. Ridică-te deasupra cunoaşterii tale. Egoismul tău natural este sudat între aceste lentile. De aceea, tu vezi doar defecte în partenerul tău, atunci când te uiţi la el.

Dacă aceştia ar fi nişte ochelari obişnuiţi, pur şi simplu i-ai lua de la ochi şi i-ai arunca, dar aceste lentile sunt implantate în tine şi de aceea trebuie să accepţi tot ce este rău ca bun. Ţine minte, priveşti prin ochelari care distorsionează.

„Iubirea acoperă toate păcatele”. Asta înseamnă că nu mai rămâne nicio crimă, numai iubire în loc de ele. Iubeşti totul în partenerul tău. Pur şi simplu nu observi defectele din el pentru că obiceiul devine a doua natură. Încearcă cât de mult poţi, până când devine un obicei!

Haideţi să decidem că din acest moment ne vom purta acasă ca şi cum am fi ambii perfecţi şi nu există nicio contradicţie între noi, ca şi cum vrem cu adevărat să ne facem bine unul altuia cât de mult putem şi să fim un singur corp, nu fizic, în pat, ci emoţional, intern. Veţi vedea toate acestea materializate, după o multitudine de exerciţii de acest tip.

Totuşi, natural, nu o puteţi face fără o presiune socială din parte mediului. Nu părăsiţi niciodată acest seminar care nu se termină niciodată. Existaţi pur şi simplu în el, iar apoi veţi vedea deodată natura din interior şi vei începe să vă schimbaţi în exterior. Veţi vedea lumea diferit, ca şi pe voi înşivă şi relaţiile voastre cu ceilalţi. Totul se va schimba. Aşa cum este scris, „Am văzut o lume opusă”.

Pare să fie un exerciţiu psihologic, dar este multă adâncime în el. Avem nevoie de o forţă colectivă care să ne influenţeze şi să ne ajute să începem aceste exerciţii. Totuşi, este o condiţie foarte importantă aici: învăţătorul din acest grup trebuie să vină din comunitate Bnei Baruch.

Din „O viaţă nouă” din 12.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă trebuie să îmi privesc partenerul ca o oglindă în care îmi văd toate defectele, atunci asta mă va duce înapoi la mine însumi. Astfel, în loc să dezvolt o conexiune cu partenerul meu, acest exercițiu nu se va axa numai pe mine?

Răspuns: Dar în loc să mă ascund în propria carapace, trebuie să mă ridic deasupra tuturor acestora. Haideți să începem totul de la început, de la punctul zero. Mă uit la soție și văd numeroase greșeli. Acum, încep să îmi aplic mie toate aceste greșeli, pentru că este scris:”Orice om judecă în măsura proprie corupții”.

Din acest motiv, mă întorc la mine și spun că toate aceste greșeli sunt în mine. Dacă aș fi perfect, nu aș vedea nimic din toate astea. Dacă mi-aș iubi soția, nu aș vedea nicio greșeală în ea! Este ca o mamă în relație cu copilul ei, când nu vede nimic rău în el. Acesta este modul natural în care lucrează iubirea mamei, orbind-o. Și chiar și atunci când mama observă anumite defecte în copilul ei, le iubește și le consideră drăguțe.

În alte cuvinte, prima dată, încep să înțeleg faptul că toate aceste defecte pe care le văd în soția mea sunt de fapt în mine, iar motivul pentru care le văd este lipsa de iubire pentru ea. De aceea, trebuie să mă ridic eu însumi la un nivel la care să încetez să mai vadă defecte în ea, ca o mamă și copilul ei favorit. Asta se numește, ridicare deasupra egoismului.

Cu ajutorul soției mele, am făcut anumite măsurători în mine și am evaluat nivelul la care sunt și înălțimea la care trebuie să mă urc pentru a mă ridica deasupra mea. Reiese că am un partener care mă ajută să mă ridic deasupra naturii mele. Imaginați-vă comoara pe care o am acasă; aceasta este o adevărată comoară!

Pentru moment, m-am ridica deasupra egoului meu, folosindu-mi partenerul ca o oglindă. Acum, merg mai departe. M-am ridicat deasupra mea și nu mai lucrez cu dorințele și calitățile mele. În această stare neutră, încep să simt, să examinez și să înțeleg dorințele, calitățile, aspirațiile și scopurile altei persoane, de exemplu a soției mele. Încerc să le accept ca ceva care contează cel mai mult pentru mine și trăiesc pentru a le realiza.

Simt că dacă am fi reciproc în acest act, din ambele părți, atunci viața noastră ar fi minunată. Problema este că sunt incapabil să rămân în această stare. Este foarte dificil și necesită foarte mult efort. Sunt capabil să o țin pentru câteva minute, dar apoi o pierd și am nevoie de sprijin. Este pur și simplu imposibil să rămân în această stare, această presiune groaznică.

Este foarte ușor să te gândești în mod egoist la tine însuți, pentru că natura îți furnizează în mod constant combustibil pentru asta. Există un motor egoist care se învârte încontinuu în noi, lucrând de dimineața până noapte și chiar și atunci când dormim. Iar asta necesită eforturi inumane, puternice, pe care sunt incapabil să le fac. Atunci, ce să fac?

Aceasta este calea prin care ajunge la decizie. Prima decizie a fost să mă ridic deasupra egoismului. A doua este să accept egoismul partenerului în loc de egoismul meu. Apoi văd că sunt incapabil să rămân în această stare și că am nevoie de mediu și sprijin. Mediul servește ca sursă de putere și importanță, care sunt de fapt același lucru. În alte cuvinte, trebuie să îmi furnizeze senzația unei incredibile importanțe a acesti munci deasupra egoismului meu și pentru beneficiul aproapelui. Este în stare să îmi dea asta. Iar apoi, mă simt chiar mai liber când am grijă de aproapele meu decât atunci când am grijă de mine însumi. Este ca și cum nu am nimic de ce să îmi fac griji, aceasta este stare de libertate și pace pe care o simt.

Mai întâi, toate problemele și necazurile mele dispar, pentru că m-am ridicat desupra naturii mele. Mă simt ca și cum trăiesc într-o lume plină de bunătate. Îmi pasă doar de aproape, nu mai îmi pasă de ale mele, sunt liber să mă mai gândesc la mine, ca o pasăre, zburând în cer. Acesta este modul în care mă voi simții, dacă ceilalți îmi dau energie, importanță și aspirație.

Din “O nouă viață” 7/12/12

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: La mijlocul secolului 20, a apărut un fenomen numit „familia suedeză”. Înţelesul lui este acum oarecum uitat. O familie suedeză este în esenţă o relaţie care nu este oficial înregistrată. În Suedia, s-a format o astfel de situaţie economică, ce a făcut ca înregistrarea oficială a căsătoriei să nu fie profitabilă şi, mulţi oameni au trăit în familii fără ca să înregistreze căsătoria.

De multe ori, tu ai vorbit despre faptul că este foarte important să observăm toate condiţiile uzuale într-o societate pentru a înţelege complet condiţia în care bărbatul şi femeia sunt un întreg. De ce este atât de important să îţi înregistrezi relaţia, chiar şi pe o bază religioasă?

Răspuns: Omul este, până la urmă, un sistem psihologic şi, probabil, nu există nicio ieşire aici, deoarece chiar şi o căsătorie religioasă, chiar şi in societatea noastră, care este departe de a fi religioasă, încă te leagă de ceva. Numeşte asta frică, prejudecată, cum vrei, în toate aceste cazuri şi tinerii şi bătrânii rămân cu ea.

De aceea, eu sunt pentru ca în orice cultură, orice religie să aibă loc o căsătorie. Asta, orice s-ar spune, oferă o mare bază psihologică, nu spirituală ci psihologică, şi omul este obligat să respecte cerinţele unei căsătorii. În memoria noastră, în subconştient, este aşa un întuneric, atâtea locuri ascunse, care ne reamintesc că o căsătorie a fost încheiată în faţa rudelor noastre, în prezenţa unui mare număr de oameni, că a fost validată într-un sens religios, ceea ce dovedeşte că suntem o familie, şi tot aşa.

Eu i-aş da acestui eveniment o publicitate şi mai mare, nu strălucire, fiindcă noi nu vorbim aici de costuri materiale, ci de publicitate. Aş arăta aceste familii la postul local TV, adică eu aş face din asta un lucru fundamental, astfel ar fi posibile mai multe bariere interne şi psihologice împotriva separării.

Din „Discuţie despre educaţia integrală” din 7/8/12

Filed under: Casatorie, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Familia constituie un sistem închis? Cum este posibil să folosim corect tensiunile pe care ea le crează?

Răspuns: În zilele noastre, familiile se ridică de la nivelul animal la nivelul uman. Dacă oamenii înţeleg asta, atunci ei vor avea nevoie să creeze un tip complet nou de familie în care se vine în contact unul cu celălalt şi prin asta se crează o celulă familială corectă şi integrală. Această celulă nu este bazată pe conexiunea animală şi nu pe banii comuni, nici măcar pe copii, fiindcă pentru acest scop au fost create sisteme şi instituţii, care, în principiu, iau toate acestea asupra lor.

Astăzi, in interiorul familiilor, oamenii nu sunt capabili să stea împreună fiindcă părţile cuplului nu sunt legate reciproc în niciun fel la nivelul lor interior. Nivelul anterior rămâne mult în urmă, noi nu mai suntem dependenţi material unii de alţii, nu mai avem niciun motiv să fim împreună. Eu nu mai sunt legat de familie, de casă, nici de copii, nici de religie, nici de satul meu, nici de o anumită muncă, etc. Astăzi, omul este liber, cumpără bilet şi zboară unde vrea şi tu poţi nici să nu ştii unde. El poate să dispară într-un colţ de lume până la sfârşitul vieţii.. Cine poate şti?

În Moscova este un program popular de televiziune numit „Te caut”, unde oamenii se caută unii pe alţii. Asta este, în principiu, chemarea timpurilor. Oamenii dispar, pleacă, şi nu trimit măcar o vorbă despre ei înşişi! Omul găseşte ceva complet diferit, şi el, în acest caz, descoperă o viaţă nouă.

Noi trebuie să înţelegem că familia se ridică de la nivelul animal la nivelul uman. Dacă noi suntem la acel nivel, nu există niciun motiv pentru noi să fim împreună, să facem compromisuri, să ne conectăm. Oamenii nu văd avantajul, sau vreun profit din asta şi, nu văd ce formă de spiritualitate au nevoie să creeze între ei sau, cum să dea naştere unor copii spirituali sau fizici, să creeze aceeaşi celulă care va fi numită „familie spirituală”, şi nu doar o celulă în care conexiunea este împărţirea proprietăţii, apartamentului sau a maşinii, etc. Dacă noi nu aducem oamenii la asta, atunci nu va fi familie. Acest lucru este absolut adevărat!

Noi trebuie să învăţăm oamenii acum să creeze o familie spirituală, adică să fie conectaţi reciproc la nivelul următor, nu la nivelul corporal în care fiecare poate să meargă pe drumul lui.

Din „Discuţie despre educaţia integrală” din 7/8/12

Filed under: Casatorie, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Soţia mea este oglinda mea. De fapt, eu nu îmi văd niciodată partenerul; eu văd, în el sau în ea, reflexia calităţilor mele. De exemplu, nu înţeleg standardul de frumuseţe acceptat în China. Mă uit la o femeie care are o reputaţie de femeie cu adevărat frumoasă şi mă gândesc: Eu nu aş numi-o niciodată frumoasă. Pentru gustul meu, faţa ei este prea rotundă, ochii prea înguşti iar părul ei prea drept. Toate mi se par neatractive.

Dar odată, am citit un articol al unui jurnalist chinez legat de concursul internaţional „Miss Asia” care a spus că fata nu ar fi câştigat în China pentru că ochii ei sunt prea mari. Am rămas absolut uimit de cât de diferită este percepţia noastră pentru frumuseţe – era total opusă. De aceea nu ne putem înţelege unul cu celălalt.

Înseamnă că mă uit la fata din faţa mea şi proiectez asupra ei ideile mele legate de frumuseţe. Iar dacă nu mă urc deasupra lor, îmi vor afecta întreaga mea realaţie cu ea. Nu o voi percepe aşa cum este, cu adevăratele ei calităţi, ci voi vedea în ea reflexia propriilor proprietăţi, gusturile mele.

Când cineva se uită la o persoană într-un mod imparţial, îi este imposibil să determine dacă acea persoană este frumoasă sau nu. Întreabă orice mamă şi îţi va spune că nimeni nu arată mai bine în lume decât copilul ei. Aşa cum este spus, „iubirea acoperă toate păcatele”.

Şi, din contra, egoul nostru, ura, va desfigura toată frumuseţea. Aparenţa unei persoane pe care o urăsc va deveni, de asemenea, de nesuportat. Şi cu toate că, dacă aş fi obiectiv, sunt gata să admit că, conform criteriilor mele, acea persoană pare să aibă o faţă frumoasă, o urăsc din alte motive.

Numai oamenii arată o asemenea atitudine. Animalele nu se uită la frumuseţe; ele apreciază puterea, abilitatea de a procrea, să aibă urmaşi sănătoşi şi să îi crească până devin independenţi.

Pe de altă parte, omul, este alterat de noţiunea de frumuseţe. De fapt, nu este frumuseţe ci demonstraţia egoului meu: condiţii speciale pe care le prezint părţii opuse, care depăşesc minimul necesar al corpului fizic.

Dacă ne uităm unul la altul în mod raţional, natural, aş vedea în faţa mea o femeie sănătoasă, puternică, cu care sunt gata să mă însor. De fapt, văd faptul că ea îmi va ţine casa bine. În trecut, oamenii obişnuiau să se însoare pe baza unui principiu simplu, egoist. Sau se uitau la nivelul social, la avere. Oamenii nu acordau multă atenţie frumuseţii, ci obişnuiau să aleagă o soţie pe baza unor motive simple, pragmatice: ce este bun pentru viaţă.

Mai mult, chiar părinţii obişnuiau să aleagă pentru cupluri, nu cei tineri. Asta se obişnuia în multe culturi. Sau căutau sfatul unei persoane respectate, inteligente. În timpul nostru, am ajuns deodată la o asemenea distorsiune care ne obligă în mod particular să facem corecţia.

Astăzi considerăm numai dacă ne iubim sau nu. Toate filmele ne vorbesc despre o asemenea iubire. Nu mai este ca înainte. Nu înţelegem cum trăiau oamenii acum o sută sau două sute de ani. Iubirea sau atracţia reciprocă nu erau în câmpul de vedere al lor. Atracţia sexuală juca un rol, dar nu este ceea ce azi înţelegem prin conceptul de iubire. S-a dezvoltat doar recent şi a stricat întreaga noastră viaţă… Aşadar, dacă o folosim corect şi „acoperim toate păcatele cu iubirea noastră”, dacă luăm în calcul impulsurile noastre de a iubi sau a urî pe altul în acest mod particular, vom avea succes.

Din “Discuţie asupra educaţiei integrale” 7/31/2012

Filed under: Casatorie, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să ajung să îmi iubesc partenerul aşa cum o mamă îşi iubeşte copilul, fără să fac niciun calcul, iubindu-l cu devotament, orice face acesta. Pentru ea, el este cel mai frumos, cel mai de succes, cel mai bun dintre toţi; acoperă cu iubire toate deficienţele, toate defectele acestuia.

Mai întâi, trebuie să îmi privesc cu aceşti ochii soţul sau soţia, iar apoi voi vedea frumuseţea lui sa a ei şi nu reflexia egoismului meu. De fapt, eu de obicei văd calităţi negative în partenerul meu, care în realitatea nu îi aparţin ci sunt produse de atitudinea mea faţă de el. Egoismul pe care îl proiectez asupra partenerului meu, îmi zugrăveşte aceste imagini negative.

Învăţ să fiu obiectiv, independent de egoul meu. Dacă acopăr toate păcatele prin iubire, atunci, datorită acestui lucru, voi ieşi din mine însumi, în afara limitei interesului propriu, a corpului, şi voi începe să mă ridic deasupra egoismului. Iar apoi voi vedea o nouă realitate, care nu este deloc rea.

Iubirea a acoperit toate păcatele şi ele au dispărut! Dar nu pentru că am închis ochii la ele, aşa cum face o mamă care îşi iubeşte copilul cu iubire oarbă, instictivă. Faptul că mi-am neutralizat egoul îmi permite să văd o lume bună. Într-adevăr, forţa binelui este în afara mea, iar forţa răului este înăuntru.

Reiese faptul că realitatea este împărţită în două. O parte este înăuntrul meu, unde trăieşte de la naştere înclinaţia egoistă, rea, naturală. Iar în afara mea, văd o lume plină de bine. Astfel, mă aflu într-un minunat laborator. Iar în măsura în care voi încerca să mă ridic mai sus şi să mă anulez relativ la partenerul meu de viaţă, egoul meu va putea să îmi arate noi fenomene interioare care se revelează în mine.

Voi vedea diferite defecte în partenerul meu, deficienţe care îmi vor da încă odată ocazia să acopăr toate păcatele cu iubire. Deci, mă voi corecta cu eforturi mari iar lumea mi se va prezenta mai benevolă şi mai corectată.

Asta va continua până când întregul meu egoism se va revela prin aceste motive interioare. După zeci sau chiar mii de asemenea situaţii, când furia şi dorinţa de a acuza partenerul se trezesc în mine, va reiesi că a am corectat această întreaga atitudine. Ca rezultat, am dezvoltat şi o tehnică pentru a mă relaţiona cu tot ce este în afara mea.

Odată ce am făcut o asemenea corecţie în ceea ce priveşte soţia sau soţul, văd că nu este nimic special de adăugat în realaţia cu alţii. De fapt, nu am lucrat asupra altor oameni, toţi cei care diferă unul de altul, ci asupra propriului egoism!

De fapt, am lucrat asupra mea. Şi tot ceea ce am văzut înaintea mea, a servit ca o oglindă, reflectând egoismul meu şi permiţându-mi să îl recunosc. De fapt, nu văd nimic în mine, ci numai în oglindă. Reiese că o asemenea situaţie naturală ca familia, este proiectată de natură şi ne permite să obţinem corecţia.

Din discuţie asupra educaţiei integrale din 11.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Poţi să ne dai un exemplu de uniune, un exerciţiu practic care poate fi dat cuplurilor căsătorite, în cursul de educaţie integrală?

Răspuns: Mai întâi, trebuie să ne îngrijim ca influenţa lor reciprocă să fie constantă. În afară de asta, de la o înâlnire la alta, ei trebuie să menţină o conexiune între ei, să îşi împărtăşească impresiile la fiecare câteva ore.

Cuplurile lucrează împreună într-un parteneriat. Câteodată, unul dintre ei este mai la înălţime decât celălalt, alteori sunt egali. Învaţă toate acestea într-un sistem nou de relaţii reciproce, făcând-şi temele în fiecare zi. În timpul zilei, ar trebui să procedeze astfel:

De câte ori, într-un fel sau altul, au trebuit să îşi amintească principiul „iubirea acoperă toate păcatele”, de câte ori au trebuit să se ridice deasupra egoului propriu, pentru a vedea partenerul într-un mod pozitiv, în loc de negativ, iar în ei însăşi să vadă egoismul ca ceva negativ în loc de pozitiv?

Fiecare schimbă critica partenerului cu auto-critica, adică, clarificându-şi propriile atribute care sunt afişate în celălalt ca rele. Cuplurile îşi notează de câte ori s-au suportat acasă şi de câte ori când au fost în legătură cu alte cupluri, să zicem odată la fiecare trei sau patru ore, prin telefon sau internet sau conferinte, etc.

Şi asa avansează în fiecare zi, întâlnindu-se la curs şi primind explicaţii noi, metodologice. După o sesiune ar trebui să urmează un atelier şi teme pentru următoare zi.

În plus, fiecare ar trebui să îţi aloce un timp separat pentru clarificare zilei trecute. Ar putea fi ceva care nu a avut succes, sau ce ar putea face ca să aibă succes? Şi se poate ca astăzi, în timpul cursului, în loc de a merge înainte conform planului, poate merită să treacă din nou peste lecţia şi atelierul cu aceleaşi subiecte ca cele de ieri.

Din „Discuţie asupr educaţiei integrale” din 11.07.2012

Filed under: Casatorie, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→