Category Archives: Similaritatea mea cu Creatorul

Iubind pe calea Creatorului

Întrebare: Ce înseamnă „Iubind în felul Creatorului”?

Răspuns: Iubind în felul Creatorului înseamnă ca Lumina Superioara (Lumina Înconjurătoare) luminează egoismul meu, trezind caracteristica dăruirii in mine, iar eu vreau să transmit acest lucru de la egoismul meu altora, tuturor.

În acest caz, Lumina Superioară călătorește prin mine și mă umple în funcție de cât de mult o transmit altora.

Dacă eu nu o transmit altora, nu o primesc, pentru că atunci devin un „dop” în calea Luminii. Principiul este foarte simplu, transmițând altora, eu însumi primesc. Problema în lumea noastră este că noi nu considerăm că acest lucru este posibil.

În cazul în care studiez într-un grup, în conformitate cu metoda înțelepciunii Cabala, atunci Lumina Superioară mă luminează în orice stare. Aceasta Lumina Superioară începe să trezească anumite sentimente, legături speciale, în mine. Construiesc un model al Creatorului în mine și încep să simt întreaga lume, în conformitate cu acest model pe care l-am construit în mine.

Nu pot simți întregul univers și toate lumile, în general, dar  pot construi acest lucru în mine. Ceea ce rezultă din aceasta este că simt toată creația. Toate acestea se realizează sub influența Luminii Superioare (Lumina Inconjuratoare).

Trebuie doar să efectuezi sfatul Cabalistilor. Acest lucru este foarte simplu: trebuie să fii cu un grup de prieteni și sa organizezi o comunitate mică cu ei, chiar dacă aceasta este de doar câțiva oameni, nu trebuie să fie zece. Și trebuie să studiați în conformitate cu sursele cabalistice. In aceste condiţii, Lumina Înconjurătoare va străluci in voi. Nu o veţi simți, dar veţi simţi că vă va schimba. Vei începe sa simţi conexiunea cu Lumina, o conexiune cu umanitatea, prin intermediul acestui grup mic și, în cele din urmă, totul se va schimba.

Din Lectia Cabala în Rusă 8/28/16

 

Cum lucrează Ohr Makif (Lumina Înconjuratoare)?

Intrebare: Ce ar trebui sa-mi doresc in timpul lectiilor astfel incat Lumina sa opereze si sa ma influenteze? Este necesar sa simt Creatorul, sa vreau sa simt dorintele prietenilor, sau sa vreau altceva? Daca o persoana asculta lectia, Lumina opereaza si il influenteaza oricum, chiar si fara intentia corecta?

Raspuns: Lumina Inconjuratoare (Ohr Makif) opereaza si are influenta asupra tuturor celor care asculta lectiile, chiar mai mult pentru cei care doresc revelarea Creatorului, si chiar si mai mult pentru cei care doresc sa atinga caracteristica de daruire.

Intrebare: Actiunea Luminii Inconjuratoare aduce treptat omul la recunoasterea raului, iar aceasta recunoastere a raului il aduce la dorinta adevarata pentru corectare, multumita careia Creatorul il schimba astfel incat sa se asemene Lui si apoi sa inceapa sa il simta? Aceasta este secventa evenimentelor?

Raspuns: Da.

Ce ar trebui să facem cu adversitatea?

Intrebare: Ce ar trebui sa fac daca, in timp ce studiez intelepciunea Cabalei, trec prin situatii grele care vin din toate directiile?

Raspuns: Deoarece totul este trimis spre tine de Sus, de la Creator, de la sistemul din care nu suntem parte totala, problemele sunt, de fapt, modul in care ni se aminteste ca nu respectam unitatea din grup suficient si nici atragerea Luminii Inconjuratoare, Lumina care ne corecteaza egoismul.

Trebuie sa atingem senzatia ca maretia Creatorului acopera dezastrele care sunt trimise spre noi si nu trebuie sa ne gandim sa luptam cu aceste dezastre, care sunt trimise spre noi intr-un mod altfel decat sa cerem pentru o simtire si mai mare a maretiei Creatorului. In acelasi timp, trebuie ca sistematic sa actionam impotriva problemelor care apar, la fel ca toata lumea, din lumea asta.

Între umanitate și Creator

Tora, Deuteronomul 7:1: „Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în pământul la care mergi ca să-l moşteneşti şi va izgoni de la faţa ta neamurile cele mari şi multe şi anume: pe Hetei, pe Gherghesei, pe Amorei, pe Canaanei, pe Ferezei, pe Hevei şi pe Iebusei – şapte neamuri, care sunt mai mari şi mai puternice decât tine.

Dorința noastră (structura spirituală) constă din șapte părți: Hesed, Gevurah, Tifferet, Netzach, Hod, Yesod și Malchut. În Tora, ele sunt reprezentate de șapte națiuni – șapte dorințe egoiste foarte puternice.

Iar dorința de a obține iubirea și dăruirea este foarte slabă în om. Este ca un mic Moise împotriva marelui Faraon. Egoismul conduce între noi și nu avem nicio putere să ne descurcăm cu el, pentru că ne lipsesc calitățile de dăruire, iubire și conexiune.

Nu avem altă opțiune decât să cerem Creatorului să ne ajute să cucerim aceste națiuni. Iar El lupă pentru noi. Puterea noastră se manifestă numai prin faptul că suntem conectați cu El.

Noi suntem legătura între toată umanitatea și Creator. De aceea, primim înclinații negative din ambele părți, care ne obligă să ne situăm la nivelul corect al relațiilor, atât cu Creatorul, cât și cu toate națiunile lumii (dorințele noastre egoiste).

Puterea noastră este aceea că ne putem conecta cu Creatorul, pentru a primi sprijinul Lui și, astfel, să ne depășim egoismul.

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cărții Eterne din 06.04.2016

Ce pretinde de la noi Creatorul ?

Întrebare: Conform cu multe surse, noi ne determină soartă prin gândurile noastre. Dacă avem gânduri pozitive, vom crea evenimente pozitive şi vice-versa. Este adevărat ?

Răspuns: Într-o anumită măsură, este adevărat. Există o intenţie pozitivă raportat la alţii, în spatele gândurilor pozitive, totuşi nu este vorba numai despre bucurie, veselie şi zâmbete, ci despre a crea binele.

Totuşi, nu asta ne cere Creatorul. El ne cere să ne asemănăm Lui, iar în acest moment nu simţim că El este bun, cu toate că este numit binele absolut. De aceea, trebuie să învăţăm ce înseamnă binele spiritual. Conform înţelepciunii Cabala, această definiţie este un pic diferită de cea obişnuită.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 20.03.2016

Ce este Dumnezeu? (continuare)

Dumnezeu nu există, decât atunci când Îl revelăm. Altfel, pretinzi pur şi simplu că există fără să ai nicio bază şi, desigur, nu îţi poţi imagina cum arată El. Chiar dacă respecţi toate dorinţele Lui, care sunt scrise în Tora ca porunci, ele sunt poruncile Lui şi ordine pentru tine, dar ele nu îl descriu de fapt pe El.

Conform cu înţelepciunea Cabala, Dumnezeu este numit Bore, Creatorul, din cuvintele din ebraică „Bo-Re” – „vino şi vezi”, adică ceva care este realizat în mod clar, se pare prin văzul nostru, care este simţul cel mai precis.

Altceva în afară de această realizare, înainte ca cineva să realizeze ceva, atunci când imaginea Creatorului apare în senzaţiile cuiva, rădăcina a tot ceea ce obţinem în atributele noastre corectate şi în special în măsura în care le corectăm conform propriului nostru stil, altceva care nu este realizat de noi, se numeşte Aţmuto, El Însuşi. Acest nume subliniază deconectarea de noi. Datorită lipsei realizării şi conexiunii cu noi, este ca şi cum El nu există.

Cabalişti subliniază şi faptul că ei îl realizează pe Creator din nou, de fiecare dată, conform cu schimbarea atributelor lor, „Bo-re”.

Subliniez acest lucru, pentru că este o mare diferenţă între a spune că există un Creator şi a-L realiza, conform cu echivalenţa de formă cu El, adică ceea ce înţelepciunea Cabala numeşte Creator, şi ceea ce Creatorul aşteaptă de la noi.

Cum este posibil să te apropii de Creator?

Întrebare: Cum este posibil să te apropii de Creator? Ce fel de muncă trebui să fac în fiecare zi pentru a obţine această putere?
Răspuns: Pentru asta, depinde de tine să îţi schimbi caracteristicile pentru a fi similare şi echivalente cu caracteristicile Creatorului.

Înţelepciunea Cabala vorbeşte despre asta. Este metoda prin care devii la fel ca Creatorul.

Ne aflăm într-o lume creată special cu oameni care se raportează unul faţă de altul în mod egoist şi se resping unul pe altul, pentru ca, gradul, să atingă între ei o comunicare armonioasă, omogenă. Iar apoi, raportat la asta, încercând să o construiască în mod corect, vor începe să îl reveleze pe Creator.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 13.03.2016

Fiinţa umană este un sistem de gânduri şi sentimente

Întrebare: Dacă Creatorul nu este o persoană ci un sistem de legi ale naturii, cum este posibil să iubeşti un sistem? Până acum, am avut încredere în El şi am crezut că m-am întors spre El, dar acum înţeleg că trebuie pur şi simplu să mă integrez într-un sistem în mod corect şi asta este tot.

Răspuns: Dacă iubeşti pe cineva, atunci tu iubeşti un sistem de vederi, gânduri şi emoţii, un sistem de întrebări şi răspunsuri. În orice conexiune cu altă persoană, interacţionezi cu un sistem particular pentru că fiecare persoană este un sistem în sine, chiar dacă este iubită sau urîtă.

Oamenii sunt ca nişte maşini cu minte şi sentimente, creier şi inimă, şi interacţionează cumva unul cu altul. Ştiu că uneori sunt furios pe calculatorul meu de parcă ar fi o creatură inspirată: interacţionez cu sistemul său şi el îmi influenţează sistemul meu. Nu este nicio problemă să vorbim despre o persoană în acelaşi fel, ca despre un sistem.

Din punct de vedere al Cabalei, noi suntem doar o dorinţă, o forţă. Această forţă atrage împliniri plăcute, care ne sunt definite ca necesare şi esenţiale, şi respinge şi îndepărtează tot ce este neplăcut, care nu este necesara sau este dăunează. Asta înseamnă că există un sistem de forţe care acţionează în interiorul nostru.

La subiectul percepţia realităţii, învăţăm în Cabala că toate simţurile noastre percep semnale pe care noi le identificăm în interiorul nostru ca fiind bune sau rele. De exemplu, în nasul nostru, avem mici fire de păr care absorb diferite mirosuri. Prin simţul olfactiv, ne bucurăm de aceste miresme.

Asta înseamnă că anumite frecvenţe ne influenţează simţul mirosului. Acest simţ trimite semnale electrice către creier, iar creierul determină nivelul influenţei şi calitatea mirosului, conform unor parametrii diferiţi, plăcut, neplăcut, etc.

Vorbim despre sisteme. Înţeleg că vrei să vorbim despre sentimente, dar ar fi mult mai corect să aranjăm totul conform undelor, conform forţelor, aşa cum se obişnuieşte în înţelepciunea Cabala.

Întrebare: Sugerează Cabala că ar trebui să transcedem acestui sistem?
Răspuns: Nu, Cabala sugerează că ar trebui să îl studiem şi să îl controlăm. Trăim în acest sistem şi nu putem să ieşim din el. Trebuie să învăţăm să îl controlăm şi să îl stăpânim în mod corect. Apoi, vom ştii cum să ne controlăm lumea noastră şi vom descoperi că a fost creată pentru  noi.

Întrebare: Dar un Cabalist are aceleaşi simţuri pe care le au şi alţi oameni.

Răspuns: Cu ajutor acestor simţuri, Cabaliştii încep să avanseze către un scop mai înalt. El înţelege cum să folosească toate senzaţiile şi le aduce într-o stare interioară armonioasă, în care este revelat Creatorul. Mai mult, el trebuie să îşi stăpânească sentimentele, să detecteze în el dorinţele care îl duc spre revelarea Creatorului şi să le umple pe acestea.

Întrebare: Ne lipsesc receptorii pentru a simţii asta?
Răspuns: Ne lipseşte dezvoltarea interioară. Totul există în noi: toţi oamenii, toate lumile şi Creatorul, care este simţit ca cea mai înaltă plăcere.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 31.01.2016

O viata noua nr. 696 – Multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a făcut o femeie

Dr. Michael Laitman în conversaţie cu Oren Levi si Nitzah Mazoz

Rezumat

Natura a creat umanitatea ca două creaturi diferite, un bărbat și o femeie, iar înțelepciunea Cabala ne vorbește despre rădăcinile lor spirituale. Un bărbat în spiritualitate este cineva care își depășește egoul, iar o femeie este definiția egoului înainte să fie corectat. Atunci când un bărbat își depășește egoul și părăsește puterea unei femei, el binecuvântează Creatorul “Multumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o femeie”. Toată lumea este obligată să-și corecteze egoul, bărbat ori femeie, evreu sau ne-evreu.

Modestia unei femei este numită dorința egoistă de a primi care încă nu a fost corectată și ar trebui să fie ascunsă. “Onoarea fiicei unui rege este ascunsă” înseamnă că Lumina Superioară poate intra în dorința corectată de a primi. Locul unde Creatorul este revelat este numit Şechina sau mireasă, iar Lumina, în ceea ce privește vasul, este numit mire.

Obiceiurile noastre sunt un fel de aluzie a unei piese de teatru în care trebuie să îndeplinim poruncile spirituale. Obiceiul ca femeia să-și acopere capul, deoarece părul lor simbolizează furtunile, gândurile egoiste ce trebuie acoperite înainte să fie corectate, iar modestia unei femei simbolizează în general dorința de a primi ce trebuie să fie acoperită, restricționată, până când ajunge la starea de a primi cu intenția de a dărui. Toate acțiunile corporale sunt doar obiceiuri și nu porunci, în timp ce corecțiile dorinței sunt poruncile, iar forța care corectează cele 613 dorințe egoiste moștenite în noi, este numită Lumina care Reformează.

Creatorul este forța generală a realității, iar conectarea cu El este atunci când o persoană poate să dăruiască precum El. Atunci Lumina Superioară poate intra în dorința corectată precum un mire se împreunează cu mireasă. Lumina care intră în vase este plăcerea maximă pe care cineva o poate suportă numai cu intenția de a dărui.

Link-uri in limba engleza

Video: Play Now | Download Audio: Play Now | Download

A simți Creatorul

Întrebare: Spuneți că ar trebui să încerc să se simtă ”Nu există nimeni în afară de El”, să imaginez aceasta deoarece nu este realitatea, eu sunt…

Răspuns: Nu aceasta este problema. Problema este de a vă anula, până la punctul în care veți simți că numai Creatorul există.

Întrebare: Cum? Eu nu simt că El există în realitatea noastră.

Răspuns: Cereți. Vă întoarceți spre o forță pe care nu o simțiți și îi cereți Lui să vă dea posibilitatea să-L simțiți.

A-L simți înseamnă a deveni ca El. Asta înseamnă să vă anulați, sentimentul de sine există deoarece sunteți în opuși Lui. În punctul în care vă anulați, Îl simțiți.

El și cu mine nu putem exista simultan. Deci, îi cereți Lui să vă anuleze și cu asta, veți deveni ca El. Repetați acest lucru de mai multe ori cu prietenii și va începe să intre, progresiv, în emoțiile voastre. Nu există alt mijloc.

Din săptămâna mondială Zohar, ”Congresul de Educație Integrală”, a treia zi, 04.02.2014, Lecția 1