Category Archives: Similaritatea mea cu Creatorul

Invatam cum sa ne schimbam

Oamenii, intotdeauna aspira la ratiune si nu inteleg ca relevarea vine numai deasupra ratiunii, asta este, in vasul spiritual al credintei deasupra ratiunii. Numai acolo adevarata cunoastere va fi relevata. Cum noi, acum studiem articolele lui RABASH despre grup si incercam sa construim comunitatea pe Internet, conform cu principiile pe care le descrie, vrem ca oamenii sa se ocupe ei insasi de asta, cat mai mult posibil. Cat de mult inteleg aceste articole, nu este asa de important. Ce conteaza este, ca oamenii muncesc asupra lor in timpul zilei, de asemenea.

Cineva poate fi confuz, sa nu inteleaga nimic, sa blesteme toate acestea si sa le vrea pe toate in acelasi timp. Este cel mai important pentru cineva, ca sa se ocupe constant, cu aceasta. Astfel va atrage Lumina care reformeaza, care ne va schimba dorintele si apoi vom intelege.

Totusi, intelegerea nu este scopul. Scopul este sa facem actiuni corecte care ne vor aduce mai aproape de daruire. Nu studiem pentru a primi cunoastere; studiem pentru a ne schimba. Altfel, ar fi prea usor, asa cum egoismul nostru doreste: sa atingem pe cel Superior, lumea spirituala numai pentru noi insine.

Toata Torah (Kabbalah) ne este data noua pentru un singur scop: sa ne corectam natura egoista. Asta este, Tora lucreaza in directie opusa, adica impotriva egoului nostru. Nu intrii in spiritualitate de unul singur; mai degraba Fortele corectarii intra in tine. Si tu trebuie sa iti doresti si sa anitcipezi aceasta forta a corectiei. Este numita Mashiach al tau (Mesia).

Bineinteles ca trebuie sa muncim la aceste articole despre grup: fa un plan, scrie un scurt rezumat, ia anumite definitii, legi si principii din ele si foloseste-le pentru a construi statutul nostru. Totusi ceea ce conteaza cel mai mult este de a fi angajat in el tot timpul. Rezultatul va veni ca o consecinta a acestei munci, si nu din intelegere. Totul va depinde de cat de mult dorim ca asta sa se intample. Asta se numeste o rugaciune (MAN).

De aceea, sa lucram cu articolele, este esential. Totusi, nu ar trebui sa fie munca pentru a dobandi cunoastere ci, mai degraba, munca pentru a le realiza.

Din partea a patra a Lectiei zilnice Kabbalah 14.06.10, Articolul Sa-ti faci un Rav si sa-ti cumperi un prieten – 2

Pe cine putem sa numim Creatura?

Intrebare: Ce este creatura, despre care vorbeste tot timpul Kabbalah? Suntem noi parti ale creatiei sau nu? Ce anume face ca o persoana sa fie creatura, este o dorinta speciala, sau o stare? De exemplu, o vaca, un caine, o pisica sunt creaturi sau nu? Ele par sa existe, si totusi nu au liber arbitru, deci poate cineva care nu are liber arbitru sa fie numita parte creata? Daca da, atunci inseamna ca si metalul poate de asemenea fi numit parte a creatiei. Daca o creatura este ceva care poseda liber arbitru, atunci, putem fi numiti creaturi? Poate creatura este doar aceea care stie ca, Creatorul, comunica cu el, si ii daruieste reciproc  Lui? Cu alte cuvinte, este creatura (partea a creatiei) in masura sa fie similara cu Creatorul?

Raspuns: Creatorul si creatia exista impreuna, intr-o singura dorinta. Creatura daruieste Creatorului, si Creatorul creaturii. Atat Creatorul cat si creatura iau decizii. Creatura exista daca percepe Creatorul; este o creatura in masura mai mare sau mai mica, in functie de masura in care simte pe Creator, adica este similara cu El. O creatura nu este un simplu robot controlabil, sub totala conducere a Creatorului.

Din acest motiv, creatura incepe cu unirea intre Malchut si Bina, adica, atunci cand Malchut se ridica la Bina si o forteaza sa se deschida ori sa se inchida. Asta indica faptul ca, altcineva de langa Creator face aceste actiuni.

Prin urmare o creatura independenta fiind opusa Creatorului este nascuta, ca urmare a unei intregi secvente de evenimente. Nu sunt atat de simplu de acceptat fortele iubirii si daruirii din Bina, sau obtinere fortei de a renunta la propriul egoism. Si este la fel de greu sa ne ridicam la Bina, sa o restrictionam, si sa spunem: Nu imi da nimic, sunt incapabil sa primesc dezinteresat.

Vreau sa primesc; cu toate acestea nu pot, pentru ca acest lucru ma va duce la moarte spirituala. Daca primesc, voi inceta sa fiu independent, adica voi muri ca si creatie. Cel Superior are tot ce imi doresc, dar ii cer Lui sa nu se reveleze, sa nu imi dea nimic. Il restrictionez pe El de mine in asa fel incat sa nu imi dea nimic.

Doar dupa ce il restrictionez pe Cel Superior incep treptat sa imi descopar sinele in raport cu El. Reglez eu insumi Lumina, care vine de Sus si determin modul, masura, si conditiile prin care o primesc. Si prin dobandirea multiplei impliniri, eu dobandesc forma creaturii, aceea, care este similara cu Creatorul.

Nu pot face acest lucru singur. Trebuie sa acumulez dorinta, care vine de la grup, si forta, care vine de la Lumina care Reformeaza, si Lumina ne permite sa devenim similari cu Creatorul.

Din partea 2 Lectia zilnica de Kabbalah 09.06.10, Prefata la Comentariul Sulam

Intelegerea de Aur

Prefata la Comentariul Sulam, Trei a aparut din Unul, Unul exista in Trei, Paragraful 52: Astfel, a fost explicat ca discernamantul al doilea in cresterea MAN de Zeir Anpin al ISHSUT este de a uni cele doua linii ale ISHSUT, dreapta si stanga. Ele pot straluci doar prin Masach de Hirik in Zeir Anpin (Paragraful 39), care completeaza prin ele linia de mijloc si determina cele doua linii ale Bina…

Sunt doua linii in Bina: linia dreapta, care este Hasadim (Mila) si linia stanga, care este Hochma (Intelepciune). Ele nu sunt capabile sa se uneasca. De fapt, fiecare este gata sa ocupe 100% dorinta doar pentru sine. Ele raman in opozitie una cu alta.

Totusi, ele nu pot emanate una fara alta! Amandoua vin de Sus, dar este, ca si cum linia dreapta ar spune: Cum este posibil fara daruire? Nu este daruirea scopul creatiei? In timp ce linia stanga ar sustine: Eu sunt fundatia creatiei! Sunt Lumina Hochma care trebuie revelata in ea! Cum se poate fara mine?

Si astfel ele se cearta una cu alta fara posibilitatea unui compromis, sau a unei reconcilieri. Totusi, in acest acord mutual, intelegerea dintre ele, sta solutia: primire pentru placerea de a darui.

Pentru a facilita aceasta intelegere, este necesar al treilea factor. Acest al treilea factor ingaduie fiecareia sa se urneasca din puternica pozitie avuta si sa inteleaga cealalta parte. Solutia sta la mijloc. Solutia nu este un compromis! Mai degraba, este o oportunitate unica pentru cele doua parti de a se intelege una pe cealalta, a se imbraca una in cealalta, si a ajunge la intelegerea de aur.

Inainte de linia de mijloc, tot ce exista, erau doar calitatile Creatorului. Creatia incepe cu linia de mijloc, care permite unirea dintre daruire si primire. Acesta este modul prin care creatura poate participa in totalitate la daruire si poate deveni similara cu Creatorul. Este asa, precum un copil ii uneste pe parintii lui (cele doua linii opuse ale Creatorului), si astfel realizeaza ceea ce numim o familie.

Din partea 2 Lectia zilnica de Kabbalah 08.06.10, Prefata la Comentariul Sulam

De la o minciuna, spre Lumina

Intrebare: Cum putem pretinde corectare in prezent, cand noi ne aflam cu totul in dorintele egoiste?

Raspuns: Bineinteles, nu putem pretinde corectare in prezent. Daca sunt un egoist absolut, cum as putea pretinde corectare? Oricum, ce se pretinde de la mine este sa cer un pic de altruism, in masura in care sunt in stare sa cer, aflandu-ma inca in egoism. Asta inseamna ca, atata timp cat te afli in Lo Lishma (asta este, intr-o minciuna, in ego, in dorinta ta pentru placere si in ganduri despre tine insuti) scancesti un pic, ca sa ti se ofere.

Desigur, este o minciuna si tu nu vrei sa-i iubesti pe ceilalti, sa le daruiesti si sa devii asemanator cu Creatorul. Pur si simplu nu stii ce este altruismul si, din aceasta cauza, poti rosti aceste cuvinte. Daca stiai ce era, te-ai fi indepartat imediat. Adevarul este ascuns de tine, de aceea nu stii ce ceri. Altruismul este intr-atat de opus fata de natura ta, incat este o adevarata moarte pentru dorintele si calitatile tale din prezent.

In stiinta Kabbalah studiem legatura dintre Lumini si dorinte. Exista un vas, sau dorinta. cu Lumina opusa lui/ei. Dincolo de asta, este o alta stare in care dorinta nu este adevarata, ci falsa si Lumina care-i este opusa nu este Directa, ci Inconjuratoare. Aeasta este exact starea in care ne aflam noi acum. Oricum, de acum, noi cerem ca aceasta Lumina sa vina  si sa ne aduca aceasta dorinta de a darui, ca si cum am vrea sa devenim daruitori, si functioneaza, din acest motiv.

Sistemul este creionat astfel, din starea noastra actuala in care noi nu ne dorim urmatoarea stare dar, oricum, o cerem, putem sa mergem in aceasta viitoare stare, putem incepe sa o vrem, sa o primim si sa fim in ea. Asta se intampla prin Reshimot, genele spirituale, care raman in noi din starea corectata care, pe urma, s-a sfaramat. Aceste Reshimot trezesc Lumini in Lumea Atzilut, care sunt departe de noi. Noi le putem atrage pentru a ne influenta si apoi ele sunt numite Lumini Inconjuratoare.

Desigur, noi suntem intr-o minciuna si nu vrem altruism sau sa ne iubim semenul. Este adevarat. Torah nu ascunde acest lucru de noi. Dimpotriva, ne spune ca, Creatorul este ascuns si lumea spirituala este ascunsa pentru ca, daca ai vazut-o, nu ai mai dori-o niciodata.

Astfel, spiritualitatea este ascunsa, asa incat iti poti imagina ca este buna pentru tine, chiar si in dorintele tale egoiste. Cand iti imaginezi o oarecare recompensa egoista pentru tine, ca si cum vrei lumea spirituala, Lumina inca te influenteaza si iti modifica dorintele si gandurile de la primire, spre daruire. Asa functioneaza. Sistemul a fost proiectat exact pentru acest proces.

Functioneaza in acest mod, nu doar in starea noastra, cand urcam de la la acest nivel de primire la primul nivel de daruire, dupa trecerea Machsom-ului (bariera spre spiritualitate), noi urcam de la o stare la alta, in concordanta cu acelasi principiu: dorind ceea ce e de nedorit. Desi, in acele stari sufletul unei persoane se educa pe sine si avem ceva sprijin pentru ca suntem deja in lumea spirituala.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah, 2.06.10, Zohar

Te rogi sa fii Uman?

Intrebare: Imi aude Creatorul, rugaciunea? Se poate El schimba pentru mine?

Raspuns: Nu! El este de neschimbat, si totusi Ii ceri sa se schimbe. In esenta, Ii spui: Stii, ieri nu Te-ai purtat foarte frumos cu mine. Astazi, Te rog, fii bun! Dar cum sa se schimbe El?

Daca nu intelegi, atunci de ce te rogi? Daca te rogi, Ii ceri sa te schimbi tu, apoi vei primi o atitudine diferita din partea Lui.

Priveste exemplul parintilor si al copiilor. Isi schimba parintii atitudinea fata de copilul lor? Intotdeauna il trateaza cu iubire, dar uneori copilul spune: Mama este rea!

Ce anume face ca perceptia copilul asupra mamei sa se schimbe din rea in buna? Cum se face ca mama devine buna pentru copil? Copilul se schimba.

Acest exemplu clarifica ce anume trebuie sa se schimbe: Schimba-te pe tine insuti!

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah, 4.06.10, Shamati, Art. 8

Sufletul colectiv: Sunt eu in totalitate sau eu sunt doar parte a lui?

In timpul propriei corectii, fiecare suflet isi imbunatateste conditia de suflet colectiv, si facand aceasta, ii ajuta si pe ceilalti sa se corecteze; ei in schimb isi aduc contributia la corectarea sufletului comun. In primul rand, fiecare trebuie sa inteleaga radacina acestui suflet prin a aduce gena spirituala (Reshimo) la propria corectie finala (Gmar Tikun Prati). Starea noastra individuala corectata este atunci, angajamentul nostru complet la sufletul comun al lui Adam HaRishon.

Deci ce este atunci, sufletul comun Adam HaRishon? Sunt eu in totalitate, sau sunt parte a lui? Sufletul comun sunt eu cu totul, iar toti ceilalti sunt perfecti deja. De la ei imi iau eu dorinta pe care trebuie sa o umplu. Sunt ca un mic organ al corpului care trebuie sa participe la munca intregului corp, prin munca mea. Prin urmare, tot corpul este revelat in relatie cu mine, dar doar in masura in care il umplu.

Presupunand ca sunt legat la sistemul vascular, limfatic sau nervos. Descopar doar partile care sunt in legatura cu aceste sisteme. In acest fel, descopar intregul sistem a lui Adam HaRishon, care este in legatura cu mine. Invecinez aceasta imensa dorinta a sufletului comun, mie. In relatia cu altii, devin ca o mama. ZAT de Bina, sau cu alte cuvinte, ca o vaca ce doreste sa isi hraneasca vitelul. De fapt, trebuie sa ii umplu cu roadele muncii mele.

Deci, incep sa trag dorintele lor in mine. Aceste dorinte neumplute au golit spatiile care cer umplerea mea. Sunt neumplute pentru ca nu mi-am terminat munca. Cand o fac, incep sa simt intregul sistem Adam HaRishon.

De fapt, acesta este vasul spiritual al vointei mele. Pare ca este localizat in altii, dar este in mine. Se doveseste ca lucrez ca si Creatorul, care doreste sa umple creatiile. Actionez prin daruire in relatia cu aceste dorinte straine, si ele sunt pentru mine, cele pe care le primesc. Deci, ma unesc cu ei si ii tratez pe ei cu iubire, asa cum Creatorul trateaza intregul suflet comun.

Totusi, ma conectez doar cu acea sectiune a sufletelor care este relationata cu mine sau cu sistemul pe care eu il umplu. In acest fel, ating starea in care ma simt ca intregul Adam HaRishon si, prin el, il descopar in intregime pe Creator. Pe masura ce ma identific cu sistemul comun, Adam HaRishon, cu care sunt capabil sa ma unesc – si pe masura ce contribui cu munca mea, la fiecare parte – ma unesc cu toate aceste parti in forma corectata.

De fapt, toti sunt corectati, in afara de mine. Se dovedeste ca eu dezvalui Adam HaRishon, ca ceea ce este, si dobandesc viata acestui suflet care este Malchut a Lumii Infinitului. Aceasta este maniera in care fiecare persoana trebuie sa se realizeze. Trebuie sa isi corecteze atitudinea individuala, egoismul personal, si sa absoarba dorintele altora, sa simta ca sunt ale sale, sa le umple, si prin ele, sa atinga intregul sistem Adam HaRishon. In acesta descopera in intregime Creatorul.

Din partea 4 Lectia zilnica de Kabbalah 02.06.10, Articlul Ce nivel trebuie sa atinga cineva?

Pas cu pas

Intrebare: Cand raul prevaleaza si totul pare intunecat, unde gasim puterea sa cerem ajutor de la Creator?

Raspuns: Chiar daca o persoana gaseste puterea necesara in sine, pentru a invinge o cadere, asta  ar fi o realizare egoista. Nu ajuta corectiei sale. Depasirea si avansarea sunt posibile numai prin puterea care vine de la grup.

Cazi, deoarece Creatorul iti da o dorinta aditionala care declanseaza o conectare cu alte suflete. O dorinta mare nu este adaugata punctului din inima, ci, mai degraba, prin revelarea ca o conectare gresita cu alte suflete. Simti ca ai facut un pas in plus, inainte,  dar, in acelas timp, stii ca este fals si trebuie sa corectezi asta.

Corectarea este posibila doar cu conditia sa vrei sa fii inspirat de grup, sa recunosti bunavointa adusa de unitate, si sa ceri Fortei Superioare sa te conecteze cu ceilalti. Doar in aceste conditii corectiile tale vor fi facute acolo unde trebuie.

Din partea 4 a Lectiei zilnice de Kabbalah 01.06.10, Scrierile lui Rabash

Unde sa faci Marea Schimbare

Baal HaSulam scrie in Introducere in Studiul celor Zece Sfirot ca, daca o persoana este angajata in Torah (si Kabbalah) de dragul de a-si satisface egoismul, atunci este ca slujnica, mosteneste stapana. Ce inseamna asta?

Este o oportunitate de a atrage Lumina Inconjuratoare asupra sinelui, prin angajarea in Tora. Dar acest impact ar putea fi dublu, in functie de intentia mea. In loc de corectare, ma poate face mai rau –  slujnica mosteneste stapana. In loc sa se ridice si sa devina similar cu Creatorul, calitatea de a darui, ma scufund tot mai adanc in egoismul si iubirea pentru mine.

De ce ne sunt date aceste oportunitati? Nu este destul sa studiem, pur si simplu doar Kabbalah sau Tora? Simplul studiu nu este suficient, intentia defineste ceea ce devine o persoana. Si este cea mai importanta. Aici este locul in care sta liberul arbitru – unde anume, sa ma schimb sub influenta Fortei Superioare: in jos, spre primire, catre egoismul meu, sau in sus, catre daruire, catre Creator?

Tora in sine (Lumina Superioara ) este neutra – poate fi elixirul vietii sau potiunea mortii (o persoana nu isi percepe moartea spirituala). Cum decizi si alegi – asa este!

Totul depinde de atitudinea mea fata de Forta Superioara – ca de exemplu, forta electricitatii: ea poate incalzi si poate raci. Alegerea este a mea. Poti studia Kabbalah (Tora, in general), doar daca, de la inceput stabilesti ca obiectiv atingerea daruirii (LiShma). Altfel, nici nu trebuie sa deschizi cartea. Fireste, toti incep sa studieze in mod egoist (Lo LiShma), dar nu avem alta varianta; ne-am nascut in acest egoism. Si totusi, trebuie sa ne fie clar, ca dorim sa atingem daruirea. Torah ne este data doar cu acest scop: Eu am creat inclinatia rea si am oferit Tora spre corectia acesteia.

Asta este primul lucru pe care trebuie sa il invatam. Asta este prima instructiune in cresterea unei persoane: la gradinita, scoala si societate. Persoana trebuie sa inteleaga ca cresterea are loc prin unirea cu toti ceilalti, ca egali ai sai, in absoluta daruire mutuala. Si cand, treptat, dorintele sale devin vizibile, el trebuie sa inceapa sa studieze Kabbalah, pentru a invata cum sa isi corecteze intentiile egoiste, in cele altruiste. Aceasta se cheama a veni de la Lo LiShma la LiShma.

Acest lucru nedumereste adultii si copiii deopotriva. In primul rand, trebuie sa explicam unei persoane, ca, atat Kabbalah cat si Torah ne sunt date doar, pentru a ne schimba natura. Nu exista alt scop!

Altminteri, va creste egoismul persoanei prin propria alimentare, pentru ca vrea sa primeasca aceasta lume si cea viitoare numai pentru sine.

Din partea 3 Lectia Zilnica de Kabbalah 03.06.10, Introducere in Studiul celor Zece Sfirot

Principiile de baza ale avansarii spirituale

O persoana nu poate obtine un vas spiritual, dorinta de a primi prorietatea de a darui de Sus, fara a se anula pe sine in fata grupului. Fara acestea, el va studia fara folos. Mai mult, daca se va pune inaintea altora, atunci studiul lui devine potiunea mortii si il transforma intr-un liliac in noapte. In chimb, daca o persoana se pune pe sine in spatele prietenilor, atunci studiul sau il transforma in cocos care saluta zorile.

Prin urmare, totul depinde doar de atitudinea persoanei fata de grup si prieteni. In plus, aceasta nu este ceea ce face cineva, in afara lui, mai important este ce se intampla in inima lui.

Adica:

1)  In ce masura simte el (inca egoist) ca fara prieteni nu isi va atinge scopul;

2)  Cat de mult munceste pentru a-i vedea pe acestia mari. In realitate, este foarte dificil si el trebuie sa inteleaga cel putin, ca acesti prieteni au fost alesi de Creator, pentru el.

Pana cand el nu incepe sa relationeze cu ceilalti ca si cu familia sa, ca fiind importanti si necesari pentru el, Lumina nu il va afecta pozitiv.

Fac primul pas, daca ii percep pe toti ca 1, si pe mine ca 0;  in relatie cu ei, in relatie cu ei proportia este 0-1, insemnand ca eu ma percep de 10 ori mai mic decat ei. Dar la al doilea pas egoismul ma duce la  impovararea sufletului, si eu ii voi percepe de 100 de ori mai importanti decat mine; si in al treilea pas, de 1.000 de ori. Altfel, nu voi fi capabil sa cer Luminii care Reformeaza sa ma influenteze. De fiecare data cand vreau sa urc, eu trebuie sa cobor chiar mai mult. Astfel, de fiecare data persoana simte o si mai mare distanta intre sine si societate (de 10,100 si 1.000 ori).

Acest progres este imposibil fara suportul mediului si al obiectivului comun care arde cu pasiune in fiecare. Prin aceasta, fiecare castiga motivatie, inspiratie, importanta spiritualitatii, ca si intelegerea ca aceasta este singura ocupatie de valoare in viata.

Incepem cu iubirea prietenilor care ne ajuta sa atragem Lumina Inconjuratoare, care ne corecteaza si ne da iubirea adevarata a celorlalti, prin care ajungem la iubirea Creatorului. De aceea, acest principiu se aplica pe parcursul intregii ascensiuni spirituale, in fiecare actiune, de la inceput pana la sfarsit de-a lungul drumului.

Din Part. 4 Lectia zilnica de Kabbalah 30.05.10, Articolul, In legatura cu explicatia privitoare la Iubirea Prietenilor.

Mecanismul corectiei

Intrebare: Cum imi pot directiona punctul din inima, spre grup, care functioneaza ca un amplificator spiritual?

Raspuns: Exista mijloace externe pe care le folosim: carti, grupul, invatatorul, sistemul nostru de studiu si conexiunile din intreaga lume. Acestea sunt conditiile pe care le-au stabilit Kabalistii pentru noi. Daca le indeplinim prin cladirea granitelor externe pentru noi si aducand dorinta pentru spiritualitate in acest sistem, atunci aceasta dorinta incepe sa creasca.

La inceput, am doar punctul meu din inima. Apoi, il dau prietenilor mei, primind, astfel, de la ei punctele care le apartin lor. Acest sistem de conexiune dintre noi, sufletele, deja exista. Totul este pregatit dinainte, din timpul coborarii lumilor de sus in jos, pentru ca noi sa urcam din lumea noastra spre Lumea Infinitului.

Tot ce am de facut este sa ma integrez in acest sistem. Sa ma cobor pe mine insumi, sa-i vad pe toti ceilalti ca si corectati si sa doresc sa primesc Lumina corectarii, prin ei. Apoi voi primi dorinte pentru daruire de la toti ceilalti oameni, care imi vor creste dorinta. Aceasta se va intampla chiar daca, initial,  aveam doar micutul meu punct din inima care, probabil, nu era nici macar indreptat catre scopul corect. Insa, am investit in grup, am dorit sa fiu parte din el si asa am intreprins un act de daruire. Drept raspuns, am primit o forta adevarata de la ceilalti, o reala dorinta de daruire.

Imediat vezi ca intr-adevar doresti si pretuiesti asta. Si apoi, incepi sa experimentezi temerea, Voi fi capabil sa obtin daruirea pentru Creator, sau imi voi incheia viata fara rost? Acestea inca sunt ganduri egoiste, dar ele sunt deja preocupate de, cum sa ating daruirea. Asta se numeste Lo Lishma: Cand cineva a) aspira spre daruire si b) se gandeste la profit.

Asta dovedeste ca prin grup primesti o directie mult mai interioara – la Creator. Dar, cand aspiri spre Creator, te apropii de credinta si asa incepe sa coboare Lumina Inconjuratoare asupra ta. Nu Lumina s-a modificat, ci tu te-ai schimbat si, astfel, Lumina te influenteaza diferit. Acum iti poate da calitatea daruirii. Cand obtii aceasta calitate, incepi sa te ridici deasupra egoismului tau.

Asta ai vrut sa obtii inca de la inceput, insa Lumina aranjeaza totul, asa incat sa se intample in concordanta cu dorinta ta, mai degraba decat prin forta.  Dintr-odata simti cum esti umplut prin calitatea credintei, insemnand calitatea de daruire, Bina. Iti da liberate fata de ego-ul tau! Si nu ca te elibereaza din egoismul tau, ci iti da putere sa te ridici deasupra lui. Asta este cand te ridici deasupra Machsom.

Din partea a patra a lectiei zilnice de Kabbalah 27.05.10, Articolul Iubirea pentru prieteni